de Ștefan Ciocan

Contribuabilul care plăteşte taxe şi impozite cu care alimentează bugetul nu se poate bucura de nici o investiție publică pentru că vine asistatul social, care nu a contribuit cu nimic la „binele” comunităţii şi îl distruge. Nici Poliţia care ar trebui să aplice legea, plătită fiind de contribuabil în acest sens, nu ia măsuri împotriva asistatului social, ca nu cumva să-l discrimineze. Până la urmă, drepturile contribuabilului nu le apără nimeni. Pentru că atunci când vine vorba de alegeri, votul contribuabilului este egal cu cel al asistatului social, sau al celui care se manifestă antisocial. Şi pentru politicienii care conduc România, votul contează mai mult decât orice. Mai mult decât legea, bunul simţ, bunăstarea contribuabililor.

Să vă dau un exemplu în aparență minor. Primăriile investesc banii propriilor contribuabili în locuri de joacă moderne, bine mobilate. Este lăudabilă iniţiativa edililor, dar investiţiile se dovedesc aproape inutile în lipsa unor metode coercitive de educare a unei părţi a populaţiei. Există o regulă în faptul că, în câteva zile de la inaugurarea locurilor de joacă, leagănele şi toboganele sunt deja rupte. Pe jos este plin de coji de seminţe şi mucuri de ţigări. Copiii mai mici sunt aproape călcaţi în picioare de „puradei” de peste 12 ani care invadează efectiv locurile de joacă. Ţiganii mai în vârstă stau pe băncile din preajma locurilor de joacă şi improvizează adevărate picnicuri cu bere la PET şi seminţe. Regulamentul locului de joacă nu este respectat, dar cui îi pasă? Cine are curajul să le atragă atenţia „puradeilor” că sunt prea mari pentru un anume leagăn sau tobogan, când de pe margine pirandele veghează la „liniştea” copiilor?

Este o problemă de educaţie! Vor spune cei care încă mai cred în frumoasa lozincă de integrare a ţiganilor în societate. În realitate este o problemă de ordine publică. Ţiganii au curajul să-şi facă de cap şi să distrugă tot ce se construieşte pentru confortul devenilor pentru că nimeni nu-i opreşte să facă asta. Ca şi în cazul cerşetorilor minori, trimişi să apeleze la mila publică de părinţii lor, şi în cazul copiilor care distrug locurile de joacă, poliţia ridică din umeri şi nu ia nicio măsură. Locurile de joacă ori nu sunt supravegheate de Poliţia comunitară, ori dacă sunt, poliţiştii nu iau măsuri împotriva celor care nu respectă ordinea publică.

În România contribuablii şi asistaţii social nu au aceleaşi drepturi. Discriminarea este în favoarea asistaţilor.

Pentru „fraierii” care plătesc taxe şi impozite există numai locurile de joacă private, unde părinţii mai plătesc o dată „luxul” de a-şi vedea copiii că se joacă civilizat şi în siguranţă, când în mod normal ar putea să facă asta în spaţiile amenajate din bani publici de Primărie. Dacă ar fi respectate cele mai elementare reguli de bun simţ şi convieţuire.