Lupta clasei politice împotriva justiţiei continuă. Din nou Parlamentul, instituţia cu cea mai mică credibilitate în rândul românilor, s-a substituit justiţiei şi a demonstrat cum Constituţia devine în mâna aleşilor o cărţulie numai bună de folosit în loc de hârtie igienică. Brusc, din voia parlamentarilor, Varujan Vozganian a devenit superior unui cetăţean de rând, pentru care procurorii nu cer aprobarea colegilor când e să înceapă urmărirea penală. Recent Antonescu  şi Ponta ieşeau pe posturile de televiziune şi explicau electoratului cum că în România parlamentarii nu mai beneficiază de imunitate în faţa legii. Păi cum să se numească gestul legislativului de a-i opri pe procurori să continue procedura judiciară împotriva lui Vozganian, dacă nu imunitate în faţa legii penale? Cu ce este mai presus un parlamentar, indiferent că vine din zona puterii sau a opoziţiei, decât un cetăţean de rând, contribuabil şi alegător? Conform Constituţiei toţi ar trebui să fim egali în faţa legii. Ei, aleşii poporului, nu vor să fie egali cu „prostimea” care îi trimite să doarmă o legislatură în Parlament. Şi când vine vorba despre interesele personale ale găştii numită „Parlamentul României”, nici nu mai există putere sau opoziţie. Frica să nu fie creat un precedent este atât de mare încât, fără deosebire de culoare politică, parlamentarii l-au apărat pe Vozganian şi îl vor apăra pe oricare dintre colegii lor ajunşi în aceeaşi situaţie.

Alegătorii aproape că nu mai au pe cine să trimită la urne. Parlamentul funcţionează precum o haită. Luaţi individual, printre atleţii neamului există foarte mulţi oameni cumsecade. În momentul în care se înregimentează în mecanismul infernal coordonat de interesele de partid, oamenii îşi pierd personalitatea. Devin componentele unei uriaşe maşini de vot care funcţionează la butonul câtorva persoane şi urmăreşte exclusiv interesele unor grupuri politice sau de afaceri foarte bine structurate.

Vozganian a făcut ieri o declaraţie foarte interesantă prin care a vrut să scoată în evidenţă că premierul Victor Ponta a fost tot timpul deranjat de prezenţa sa în executiv. Demisia sa din Guvern ar putea fi interpretată în această lumină ca un preţ plătit pentru protecţia din Parlament. Dar oare de ce Ponta nu l-a văzut cu ochi buni pe Vozganian în Guvern? Răspunsul la această întrebare nu o pot da decât protagoniştii poveştii de „dragoste” cu năbădăi în urma căreia a luat naştere „famiglia” USL.

Interesul lui Ponta de a scăpa de un ministru pe care liberalii i l-au vârât pe gât, şi protejarea acestuia de către Parlament aruncă din nou România în coşul ţărilor cu o democraţie precară, al ţărilor în care separaţia puterilor în stat este doar o vorbă goală. Reacţiile îngrijorate ale ambasadelor occidentale este edificatoare, iar imaginea României începe din nou să sufere. Consecinţele se simt deja şi se vor simţi şi mai tare. Nivelul de trai al populaţiei scade constant şi investiţiile străine se reduc dramatic. Peste toate tronează însă scandalul instituţional şi minciunile sfruntate ale unei clase politice care acţionează după principiile unei haite sălbăticite gata să-şi devoreze propriul electorat dacă asta îi va astâmpăra foamea.