Munca s-a mutat de pe ogoare pe Facebook sau Kandy Krush

de Ștefan Ciocan

Recolta nu a fost prezentă la ziua ei în Deva – la fel cred că a fost peste tot unde aleșii s-au fandosit că au mai bifat la sfârșit de lună încă o acțiune pe agenda lor politică.

Bine că a venit Ministrul Agriculturii să vadă cât este de sărac un târg banal, organizat undeva la marginea Devei şi botezat pompos „Ziua Recoltei”.  Municipalitatea nu poate fi învinuită prea tare pentru proasta organizare a bâlciului, pentru că nu a spus nimeni ca e „Ziua recoltei bogate”.  În fond aceasta este agricultura românească păstorită de omuleţul lui Voiculescu. Un domeniu în care nu este pus în valoare nici jumătate din potenţialul agricol al ţării. Cenuşăreasa economiei care ar putea să ducă la o creştere sănătoasă a PIB şi în principal ar putea să ducă la ieftinirea vieţii fiecărui român, în condiţiile în care ponderea preţului hranei în cheltuielile unei familii trece de 60 la sută. La marginea Devei am avut de toate: bere, parc de distracţii, mici şi virşli, chiar şi o ciorbă de peşte la ceaun făcută după o reţetă tradiţională de către oaspeţii din Ungaria. Am avut dulciuri, Kurtos Kalacs, Coca Cola şi Pepsi. Nu au lipsit spectacolele folclorice. A lipsit însă bogăţia toamnei.

Mai ţineţi minte cum era definită Ziua Recoltei în urmă cu 22 de ani, când înfăptuiam de zor Noua revoluţie agrară? Propaganda oficială o numea „Ziua când se văd roadele muncii ţăranilor”. Cum ţăranii au cam dispărut, iar munca s-a mutat de pe ogoare pe Facebook sau Kandy Krush, este normal ca la bâlciul din acest weekend unele produse agricole să lipsească cu desăvârşire, iar altele să fie atât de scumpe încât au devenit doar obiect de expoziţie.

Proprietarii de sere sau ferme legumicole au fost puşi în umbră de comercianţii de diverse produse care nu au nicio legătură cu recolta, sau de grataragii. Până la urmă Ziua Recoltei a fost o acţiune bifată pentru vizita ministrului Agriculturii, şeful de partid al primarului Devei, la fel de lipsită de sens ca politica agricolă a Guvernului Ponta.

Este evident că Ziua Recoltei putea fi organizată mai aproape de oameni. Sensul acestei manifestări nu este doar cheltuirea unor bani din bugetul local, ci sprijinirea producătorilor locali, pe de o parte, pentru a-şi vinde mai uşor marfa direct către cumpărători. Pe de altă parte, o oportunitate pentru cumpărători să se aprovizioneze la preţuri de producător, cu cele necesare rezervelor de iarnă. Evident că scopul acţiunii nu a fost atins, dar primarul s-a plimbat cu ministrul, demonstrând unitatea de monolit a partidului lui Voiculescu la o zi după condamnarea acestuia pentru fapte de corupţie.

Acest articol a fost publicat în Odă Muncii și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Munca s-a mutat de pe ogoare pe Facebook sau Kandy Krush

  1. Dan Lungescu zice:

    în urmă cu 22 de ani se înfăptuia de zor Noua revoluție agrară?

  2. observator 2 zice:

    VAI MAMA TA DE TARA , PE MANA CUI AI INCAPUT !!! cine conduce parlamentul :cacarau si zgonea.doi repetenti
    „Mă întrebam dacă nu cumva domnul ministru Valls dacă-l vedea pe Brâncuşi, acum 100 de ani, cu barba lui, într-o piaţă să cumpere cele bune, nu-l dădea afară din Franţa. Poate era mai bine pentru noi, că aveam toate sculpturile în România”, a mai arătat Zgonea. Nu știm exact care este logica lui Zgonea pe această afirmație: fie că Brâncuși era țigan care putea fi dat afară din țară, fie că arăta ca un cerșetor de etnie rromă numai bun de expulzat. El a adăugat că vrea să discute cu preşedintele Adunării Naţionale din Franţa pe acest subiect şi consideră, în continuare, valabilă varianta premierul francez care a spus, în vizita oficială la Bucureşti, că susţine nemijlocit România în integrarea etapizată în Schengen. Noile declarații ale lui Zgonea făcute într-o logică de clasa a patra vin înainte ca acesta să plece, mâine, la Paris, pentru a face lobby pentru România. Cu astfel de politicieni dorim noi să obținem un succes pe Schengen!
    ,VAI MAMA TA DE TARA , PE MANA CUI AI INCAPUT !!!
    http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013100291656/Politic/Zgonea-a-gasit-legatura-dintre-barba-lui-Brancusi-si-Schengen.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.