În urmă cu 24 de ani eram mânați la defilare (poporul român acceptă să fie minţit cu atâta uşurinţă!)

de Ștefan Ciocan

Era 23 August, „zi cu profunde semnificaţii istorice, ziua victoriei revoluţiei antifasciste şi antiimperialiste”. Câtă minciună?! Trăiam în minciună, învăţam o istorie falsificată în care Partidul Comunist Român trebuia să fie vioara întâi. Istoria se subordona propagandei comuniste. În fruntea cohortei de eroi ai neamului stăteau Elena şi Nicolae Ceauşescu. Dezinformarea era prezentă zi de zi în mintea şi în sufletul nostru. Câţi dintre noi, cei născuţi după 1944, ştiau acum 24 de ani ce s-a întâmplat cu adevărat la 23 august?! Dar câţi dintre noi ştiu acuma adevărata istorie? Eram dezinformaţi şi manipulaţi de propaganda comunistă în condiţiile în care televiziunea avea doar un program de două ore, iar ziarele erau de necitit. Vă daţi seama cât suntem de manipulaţi acum, când informaţia ajunge la noi pe milioane de fire invizibile, televiziuni, ziare, dar mai ales internet? Acum nu ne mai scoate nimeni la defilare. Propaganda are alte interese. Acum oamenii sunt manipulaţi spre alte direcţii. Interesele anumitor grupuri economice sunt apărate de reţele întregi de instituţii media. Sunt create adevărate isterii naţionale, oamenii sunt scoşi în stradă să apere cauze străine interesului general, sau din contră sunt adormiţi cu poveşti frumoase ca să poate fura în linişte beneficiarii campaniilor de dezinformare.

Am învăţat o istorie falsificată. Va fi greu să o învăţăm în scurt timp pe cea corectă. Dar cel mai greu va fi să o acceptăm. Ziua de 23 August a fost una inventată de comunişti. Practic nu aveam ce sărbători în această zi de sfârşit de vară. A fost ziua care a pecetluit preluarea României de „fratele mai mare de la răsărit”. Peste 40 de ani de comunism ne-au lămurit că ziua de 23 august nu ne-a adus fericirea.

Marea problemă a românilor este aceea că nu avem o zi pe care să o acceptăm cu toţii ca având o însemnătate crucială în istorie. Ziua de 10 Mai, sărbătoarea naţională înainte de 23 august, nu le spune nimic ardelenilor, pentru că monarhia a fost instaurată cu câteva decenii înainte de unirea cea mare. Ziua de 23 august a fost o mare minciună. Nici despre 1 Decembrie 1918 nu se poate spune că ar fi o zi necontroversată. Atunci la Alba Iulia s-a consfinţit o cu totul altă formă de unire decât a ieşit după intrarea armatelor române în Ungaria lui Bela Kun, în 1919. Trăim în continuare în minciună. Nu suntem capabili să ne învăţăm şi să ne scriem corect istoria. Până şi iluzia de democraţie am început-o în 1989 tot printr-o mare minciună. Procesul Ceauşeştilor a fost una dintre cele mai ruşinoase momente ale justiţiei române. Am ieşit din comunism, dar am intrat cu stângul în „statul de drept”. Nu este de mirare că poporul român acceptă să fie minţit cu atâta uşurinţă. Ne-am învăţat să trăim cu minciuna lângă noi zi de zi, clipă de clipă. Preferăm o minciună frumoasă unui adevăr dureros. Preferăm să ne îmbătăm cu apă rece, în loc să privim viaţa în ochi, să ne cerem demni drepturile şi să ne câştigăm cinstit bucata de pâine.

În urmă cu 24 de ani ieşeam mârâind la defilare. Atunci aveam măcar conştiinţa faptului că suntem manipulaţi. Nu aveam curajul să „lătrăm”, dar mârâiam din când în când pe la colţuri. Acum nu ne mai scoate nimeni la defilare. Ieşim de bună voie la vot. Avem voie să lătrăm, dar nu ştim la cine să o facem. Lătrăm totuşi haotic, unii la alţii, ne mai ştiind să deosebim binele de rău, interesul naţional de cel al unor grupuri de nemernici care stau în spatele manipulării. Trăim într-o ţară sufocată de minciună şi mizerie morală, şi ne este dor de o defilare ca în anii tinereţii…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la În urmă cu 24 de ani eram mânați la defilare (poporul român acceptă să fie minţit cu atâta uşurinţă!)

  1. o mică observație: n-a fost procesul Ceaușeștilor, ci procesul lui Nicolae Ceaușescu.
    Elena n-a fost nici acuzată, nici judecată, nici condamnată.
    a fost împușcată la cererea ei, pe față, fără vreo încercare de a-i da acestui asasinat vreo mască de legalitate.

  2. ad.rian zice:

    Pentru cei care stiu, articolul ofera o satisfactie asteptata. Pentru ceilalti, majoritatea mioritica, totul in in van, inutil, in zadar, degeaba. Patru cuvinte cu trei etimologii diferite (latina, slavona, turca) pentru o lehamite a pagubei de a fi roman.

  3. dora zice:

    (Imi pare rau,comentu’ meu se pare ca s-a pierdut in neant.Aveam mai multe de spus,printre ele dorinta de a gasi calea cea dreapta.Ziua de 23 Aug. este de rau augur.Ca profa imi amintesc zilele negre canda trebuia sa defilez cu clasa mea pentru ceva ce imi era tare neclar.Ca romanca catolica ,patrioata-mi-am dorit mereu un reorezentant al natiei mele care sa-si asigure prosperitatea si evolutia in ritmul ascendentei actuale.Desi sunt regalista nu vad ,pana in acest moment,un descendent viabil pentru acesta functie,

    • Sare'n Ochi zice:

      regalitatea a fost compromisa. din pacate chiar Casa Regala a dat o mana de ajutor.

      • Dora zice:

        Sare; ai perfecta dreptate! Chiar „actorii” s-au dovedit saltimbanci.Din pacate eu am ramas cu nostalgia monarhiei,gandindu-ma de fauritorii epocii moderne CaroiI si Ferdinand intregitorul.Desigur fiecare epoca are si plusurile sale,dar acesti monarhi si-au depasit propria lor conditie de conducatori.Uite ca,nici Carol al II-lea si nici Mihai I nu si-au depasit limitele de monarhi mediocri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s