Strategia asta a Gargaragiului ChePontănac de a guița pe la tembeliziuni că Băsescu este de vină pentru toate incapabilitățile și furăciunile grupului infracțional organizat care se joacă de-a guvernarea de peste un an, n-are să țină la nesfârșit. În final au să afle și cei care l-au girat prin vot că el conduce țara. Doar de mai bine de un an îi tot văd fața de borfaș infantil hlizindu-se mult prea vesel și susținând pe la tembeliziuni, că numai el face și drege din vorbe tot ceea ce mișcă. Doare el conduce guvernul, el este cu munca.
Iar acum o ține gaia-mațu că nu-l lasă Băsescu să muncească, să facă, să dreagă. Motiv pentru care trece la represalii. Întâi bagă o minciună să aibă și asistații mintal care îl mai girează ceva motive de tresărire (uite, alții sunt vinovați!). Zice în ședința de Guvern: “Certificatele de depozit au fost suspendate când președintele comisiei era Adrian Rădulescu – actual consilier prezidențial”. Ordonanța de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit este semnată de către Primul Plagiator Mitoman Che Gargara (aveți documentul aici: http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:_HFoGWQf7-cJ:www.madr.ro/ro/proiecte-de-acte-normative/download/56_3ea18f93c47cbaa806cd1ddd2a596ffb.html+&cd=6&hl=ro&ct=clnk&gl=ro). Era cumva Adrian Rădulescu în Guvernul Ponta? Sau, mai este și deține concomitent două funcții publice? Să se sesizeze Agenția Națională de Integritate!
Numai că unde bagă Ponta o minciună, face doar loc pentru o mârlănie și apoi pentru un abuz în funcție. Întâi mârlănia (calomnie, în fapt): “Președintele tot timpul pune pile pentru sponsorii lui din agricultură”. Apoi abuzul privind datoriile pe care statul le are față de firmele particulare: “Nu vreau să cedati [să aveți grijă sa nu dați bani celor care sunt prietenii lui Băsescu], aveți sprijinul meu”. Infantilachele bagă o chestie de genul acesta ca o aluzie, zice el, subtilă, la cazul Silaghi, proaspăt mătrășit de către DNA de la Transporturi – al 12-lea sau al 13-lea, că le-am pierdut șirul dintre prea săracii și cinstiții acestui grup infracțional organizat care părăsește guvernarea cu tinicheaua de coadă.
PS: Eu care încep să devin tot mai prietenul lui Băsescu, în contrapartidă, pot să nu-mi plătesc taxele, să nu-i dau bani lui Ponta pe mână? Că ăsta, pe lângă că este inconștient și hoț, tocmai ce a declarat că-i dă numai amicilor lui politici.