Sondajele de opinie arată că încrederea populaţiei în Biserică scade constant. De la cifre de peste 80 la sută înainte de 2010, Biserica Ortodoxă Română a ajuns în vara acestui an la 63,9 la sută. Tendinţa de scădere în ultimele două trimestre a fost de peste un procent pe lună. Chiar dacă România este considerată una dintre cele mai religioase ţări din Uniunea Europeană, apropierea mult prea mare a Bisericii Ortodoxe de zona politică atrage o deteriorare gravă şi poate ireparabilă a încrederii pe care populaţia o are în „sfânta” instituţie. Dacă va continua trendul actual de scădere cu peste 10 la sută anual, BOR va ajunge până la sfârşitul anului 2015 la sub 50 la sută cotă de încredere în rândul populaţiei. Aceste cifre par să nu intereseze pe înalţii ierarhi ai BOR, care se mulţumesc cu banii primiţi, din belşug, din zona politico-administrativă. Hrănită din belşug cu bani publici, Biserica s-a îndepărtat prea mult de credincioşi şi s-a apropiat periculos de zona corupţiei, a lăcomiei şi aroganţei.

În Europa lucrurile stau la fel de prost, dar din cu totul alte motive. Totuşi curentul ateist care predomină în momentul de faţă în statele civilizate, mai ales în cele nordice, nu poate să nu se îndrepte şi spre marginea lumii civilizate, atingând implicit România. Este foarte greu pentru omul modern, care primeşte informaţii în fiecare secundă pe diverse canale de comunicare, să mai creadă în povestea cu „zeul bărbos” care locuieşte undeva în Ceruri, care a făcut Pământul în şapte zile şi şi-a jertfit Fiul. Creştinismul pare a fi o frumoasă legendă pe baza căreia, timp de 2000 de ani, ordine religioase sau partide politice şi-au construit centre de putere. Dar mai mult decât un „opium al popoarelor”, creştinismul a însemnat un reper moral. Acest reper moral, sprijin în momentele grele sau „izvor” de fericire, a făcut timp de 2000 de ani din creştinism o „politică” universală.

Revenind în România, putem constata că biserica, în afară de o mare afacere şi instrument de presiune electorală, şi-a pierdut tocmai acea componentă morală care i-a dat putere două milenii. Din banii românilor, anual se scurg câteva zeci de milioane de euro spre conturile BOR. Aceşti bani intră în buzunarele preoţilor ca în nişte găuri negre. O parte infimă se întoarce spre oameni, spre nevoile lor, spre bătrâni, bolnavi sau orfani. În mare parte sunt construite biserici, catedrale, mănăstiri. Înalţii ierarhi îşi cumpără maşini scumpe, odăjdii lucrate cu fir de aur şi haine laice de firmă. Oamenii nu mai aşteaptă nimic de la Biserică şi de la preoţi.

În lipsa Bisericii, Dumnezeu se goleşte de conţinut. Într-o lume modernă, oamenii îşi găsesc alte repere. Se apropie mult mai uşor de alte divinităţi, de omul ca divinitate, de natură ca divinitate șamd. Lumea virtuală dă o lovitură puternică credinţei în Dumnezeu şi alţi zei. Oamenii nu mai au aceleaşi nevoi spirituale pe care le-au avut în urmă cu 2000  – 1000 sau 100 de ani. Zeii romani sau cei greci au dispărut odată cu civilizaţiile antice care li se închinau. Civilizaţia globală se transformă continuu. Ea nu va dispărea dar se modernizează şi îşi schimbă reperele morale pe zi ce trece şi într-un ritm galopant. Din Occident vine peste noi un curent ateist. Biserica Ortodoxă Română pare imună la acest semnal de alarmă bazându-se încă pe susţinerea unei populaţii pentru care Dumnezeu înseamnă singura speranţă. Atâta timp cât Dumnezeu nu va fi cumpărat definitiv de politicienii care se vreau nemuritori.