de Ștefan Ciocan
În urmă cu mai bine de 10 ani, toată floarea liberalismului românesc în frunte cu Mona Muscă, Teodor Stolojan, Dan Radu Ruşanu, dar şi o serie de interlopi locali amestecaţi printre oameni de bună credinţă defilau prin Deva într-un marş de susţinere a primarului – la acea dată fără tracţiune integrală – în faţa “abuzurilor” făcute de ”justiţia controlată de Ion Iliescu şi PSD”.
Între timp, o parte dintre liberalii care-l susţineau pe Mircia Muntean nu mai sunt liberali, o altă parte nu îl mai susţin pe fostul primar al Devei, interlopii şi-au ispăşit deja pedepsele, justiţia a devenit “controlată de Traian Băsescu”, iar oamenii de bună credinţă din Deva s-au cam săturat de minciunile şi poveştile fostului edil. Dar până ca instanţa să se pronunţe asupra calităţii de infractor a lui Mircia Muntean, oamenii l-au votat pentru patru legislature. Acesta a condus destinele Devei timp de 16 ani, făcând şi alte potlogării mult mai gogonate decât cea pentru care a fost condamnat.
A devenit, din păcate, caracteristic pentru electoratul român să „pună ştampila” pe câte un infractor, să realeagă un edil certat cu legea, să ignore furturile din banul public şi averile construite în detrimentul interesului comunităţii. Dar dacă oamenii simpli pot fi bănuiţi de naivitate sau prostie, acei lideri PNL şi PDL (parteneri în alianţa DA la aceea vreme) nu pot fi bănuiţi că nu ştiau cine este Mircia Muntean. Prin prezenţa lor în marşul de susţinere a unui infractor – acum condamnat – au demonstrat că girează fapte penale ale acestuia.
Şi era normal să o facă. Mircia Muntean era primarul liberal al unui municipiu reşedinţă de judeţ. Câţi dintre şefii de la Bucureşti ai liberalilor se înfruptau din bugetul Devei? Apoi Mircică şi-a luat nasul la purtare. A devenit mult prea independent pentru gusturile celor de la Bucureşti. Au scăpat urgent de el, chiar dacă dosarul care s-a judecat ani buni la o instanţă de fond din Bucureşti, părea că se îndreaptă spre o prescripţie sigură.
Nu din cauza acestui dosar a ajuns Mircia proscris din PNL. Rămas fără partid, şi cu spectrul unor dosare mult mai grave în spate, fostul primar al Devei a pendulat printre partide ajungând până la urmă în curtea „preacinstiţilor” democrat-liberali, care l-au trecut chiar şi printr-o comisie de integritate, albindu-l doar de dragul de a deveni locomotiva partidului în alegerile locale. Şi locomotiva s-a dovedit prea slabă pentru a putea trage tot partidul muribund după ea. Doar primarul Hunedoarei, Viorel Arion, a reuşit să câştige un mandat. Şi nu e sigur că succesul se datorează apariţiei pe aceleaşi panouri publicitare cu Mircia Muntean.
Mircia Muntean rămânea tot mai singur şi tot mai vulnerabil, aruncând încă o umbră asupra partidului care l-a înfiat. Orbit de ura faţă de Mircea Moloţ şi sfătuit prost de consilierii săi, Mircia Muntean s-a aruncat în lupta pentru Consiliul Judeţean în loc să încerce încă un mandat la Primăria Deva. De aici a început declinul personajului pe care cu mândrie liberalii îl numeau „Primarul 4X4”.
Alegerile parlamentare, venite ca un premiu de consolare pentru fostul primar rămas de căruţă, i-au dat o şi mai grea lovitură. Nici devenii nu l-au mai vrut pe Mircia. Tânărul Bogdan Ţâmpău a câştigat cu peste 50 la sută un colegiu în care Mircia Muntean credea că va defila. Pentru omul politic Mircia Muntean era mai bine să nu ajungă în Parlament. Dar norocul de a prinde un loc în urma redistribuirilor s-a transformat în ghinion. Procesul care trena la Judecătoria Sectorului doi din Bucureşti a fost transferat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă pentru a judeca parlamentari. Aici lucrurile au prins viteză şi primarul iubit cândva de liberali şi acum de pedelişti s-a trezit după patru mandate cu patru ani cu suspendare.
Votanții, pentru că și ei au obiceiul de a mai „ciupi” de ici și de colo, nu ar avea de ce să nu-i sprijine pe cei asemenea lor .
corecta observatie.
totul tine de educatie
Probabil suntem un popor tolerant şi se vede asta şi la vot. După “revoluţie”, “jos comunismul”, în Brăila a fost ales primar pentru 2-3 mandate consecutive fostul prim-secretar ce avea deja 3 numiri în această funcţie! Ne declarăm aproximativ 85% creştini ortodocşi dar alegem de trei ori un Preşedinte al României care se autodeclară ateu! Dacă candidează un infractor …
În principiu până acum s-a mizat pe votul nedativ, dar … Nici în vot negativ să nu mai ai încredere ? 🙂
discernamantul vine din educatie.
ori educatia noastra nu are nici un discernamant…
Presedintele Bäsescu , este crestin si crede in dumnezeu, dar nu face paradä
cu religia, asta este in suflet.
numai un tembel degenerat precum Becalii si fam. lui, fac circ cu religia.
dacä sunt 2 oameni in care cred, sunt PRESEDINTELE BÄSESCU SI
DL BOC; MINUNATZI ROMANI: