de Ștefan Ciocan

Dacă nu ar fi cenuşă, cred că Sergiu Nicolaescu s-ar întoarce acum în mormânt. A ştiut probabil regizorul de ce a vrut să fie ars. Pentru că neputând juca rolul de titirez se odihneşte mai bine în plin scandal izbucnit pe marginea averii sale şi a testamentului apărut peste noapte, după câteva luni de la deces. Nici Biserica Ortodoxă nu se lasă mai prejos şi se amestecă din nou în scandal, de această dată într-un rol ce pare pozitiv. Toată povestea seamănă cu un scenariu de film ticluit de însuşi Sergiu Nicolaescu, regizat de acelaşi Sergiu Nicolaescu şi tot cu Sergiu Nicolaescu în rolul cenuşii. Să vedem deci filmul „Sergiu Nicolaescu se întoarce”!

Sora regizorului, o doamnă nițel decrepită care nu a avut alt merit în viaţa pământească decât faptul de a fi născută de aceeaşi mamă cu fratele ei,  s-a gândit că nu ar fi rău să-şi facă ceva publicitate, a scos rufele familiei şi a început să le spele în piaţa publică. Numai cine nu a locuit în Bucureşti nu cunoaşte „babele de capitală” o specie cu totul diferită de bătrânicile simpatice din provincie. După cum am văzut într-un interviu acordat unei emisiuni de scandal monden, Iolanda Nicolaescu este tipul perfect al babei de capitală, adică o piţipoancă stafiditită plină de fiţe şi ifose. Soţia regizorului, Dana Nicolaescu, foarte discretă atât în timpul vieţii soţului său dar şi după ce a devenit văduvă, a încercat în repetate rânduri să calmeze situaţia, dar baba vrea cu orice preţ să pună mâna pe moştenirea estimată la un milion de euro. Până la urmă e dreptul babei să o facă, dar parcă ar fi mult mai decent să intenteze liniştită un proces şi să lase instanţa să se ocupe de problemele ei, în loc să apară pe la emisiuni tv, prin ziare şi reviste. Parcă un comportament gen Mariana Zăvoranu sau Mariana Moculescu nu se potriveşte nici cu numele, nici cu imaginea familiei lui Sergiu Nicolaescu. Şi totuşi babele de capitală când fac scandal nu se joacă cu jumătăţi de măsură, o fac temeinic, cu toate poalele bine ridicate în cap, cu ţipete şi urlete, să ştie o ţară întreagă că Sergiu Nicolaescu… „n-o muritu”.

În acest context apare şi Biserica Ortodoxă Română, care nu putea să rămână în afara scenariului. În loc să facă un apel la calm şi decenţă, înalţii reprezentanţi ai BOR spun că s-au gândit mai bine, şi s-ar putea ca măcar la „reluare” să-i îngroape cu popă rămăşiţele pământeşti ale regizorului. Adică cenuşa rezultată în urma incinerării! Zic popii că devoalarea testamentului pune într-o nouă lumină cazul Nicolaescu. Că de fapt regizorul ar fi cerut să fie înmormântat şi a fost ars fără voia lui. Aşadar ar putea fi înhumat creştineşte pentru că incinerarea „din culpă” nu se pedepseşte la judecata de apoi, ci doar prăjirea cu „intenţie”. În aceste condiţii cenuşa lui Sergiu Nicolaescu poate fertiliza o parcelă din cimitirul Bellu chiar dacă regizorul nu s-a prezentat la judecata de apoi cu inventarul anatomic complet. De ce nu s-au gândit ierarhii BOR la această variantă doar după ce Iolanda Nicolaescu a declanşat scandalul anulării testamentului nici Dumnezeu nu cred că ştie! Rămâne de văzut ce hotărăşte instanţa în cazul anulării testamentului. Mai interesantă însă va fi atitudinea BOR în cazul în care instanţa desfiinţează testamentul în care Sergiu Nicolaescu cere să fie îngropat creştineşte. Dacă actul va fi declarat nul, posibil ca şi popii să revoce slujba de înhumare pe care vor să o facă acum cu dispensă, revenind la situaţia inițială. Până se vor lămuri toate astea, Sergiu Nicolaescu stă închis într-o colivie care oscilează între Iad şi Paradis aşteptând cuminte sfârşitul ultimului său film.