de Ștefan Ciocan

Este evident că boala lui Vadim Tudor se agravează cu cât i se apropie sfârşitul politic. Europarlamentarul pe care nimeni nu-l bagă în seamă la Bruxelles se isterizează scuipând invective şi înjurături ori de câte ori vede în faţa sa o cameră video sau un microfon. Demagogia lui Vadim a atins cote ale delirului verbal nici măcar bănuite de cei mai optimişti politruci comunişti – cei care l-au inventat politic în anii ’90. Practic nu există o temă lansată în dezbatere publică, în jurul căreia „tribunul” să nu poată dezvolta discursuri de înfierare: de la Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonesu, a liderilor PRM care nu-l mai vreau în fruntea lor, a lui Victor Piţurcă şi până la alte personaje publice de care-şi aduce aminte pe moment. Nimeni nu cred că-l mai bagă în seamă pe lătrăul Vadim cu excepţia jurnaliştilor de la trustul Varanului, care îl invită prin diverse emisiuni mondene unde îl lasă să împroaşte cu noroi după bunul său plac în toţi duşmanii lui Voiculescu – indiferent de ce spune legea audio-vizulaului.

Recent, pe una dintre Antene, Vadim îl înfiera cu isterie pe Traian Băsescu pentru scandalul petrecut la Liceul „Bolintineanu” din Bucureşti în timpul examenului de Bacalaureat. Tribunul, cu spume în colţul gurii şi ochi bulbucaţi de indignare, se jura pe tot ce are el mai scump că acţiunea oamenilor legii împotriva unui grup organizat de elevi şi profesori care încercau sa fraudeze Bacalaureatul nu va rămâne nepedepsită. Că Traian Băsescu este sigur în spatele acestei acţiuni şi că el, personal, va sesiza vreo 10 comisii europene şi mondiale, despre abuzurile „legiunilor” de opresiune ale dictatorului de la Cotroceni. Cine mai crede asemenea deliraţii?

Mai spre seară, pe un alt post de televizune, de această dată unul apropiat Cotrocenilor, Vadim tuna şi fulgera împotriva USL, care distruge ţara şi se dovedeşte că este mai coruptă decât fosta guvernare. Practic Vadim Tudor îi spune fiecărui jurnalist ce vrea să audă şi declară pe fiecare post de televiziune lucruri în conformitate cu politica editorială a respectivei televiziuni. Alegerile europarlamentare se apropie şi Tribunul nu mai are aproape nicio şansă să prindă un loc călduţ în legislativul Uniuni Europene de la Bruxelles. Disperat fostul lingău al familiei Ceauşescu, care spunea cuplului de dictatori exact ceea ce voiau ei să audă, şi-a amintit vechile talente şi le aplică acum în relaţia cu televiziunile, doar pentru a apărea câteva minute pe „sticlă”.

Corneliu Vadim Tudor nu poate să accepte realitatea crudă pentru el, că este un produs politic expirat. Nimeni nu mai are nevoie de creaţia lui Ion Ilici Iliescu.

Partidul România Mare a apărut la începutul anilor ’90 în jurul revistei cu acelaşi nume condusă la vremea respectivă de Eugen Barbu. În spatele diversiunii politice numite Partidul Româia Mare a stat Ion Iliescu şi strategii săi. „Bunicuţa” avea nevoie de o găleată cu lături, care să-i împroaşte cu noroi pe contestatarii politici şi să ţină trează spaima românilor de a pierde Transilvania.

Vadim a fost în acele vremuri doar „ţuţerul” autorului Gropii. După decesul lui Eugen Barbu i s-au deschis porţile afirmării şi umilului poet pupincurist Vadim Tudor. Din acel moment a început nebunia România Mare. Românii au fost învrăjbiţi cu ungurii, s-a creat spaima absolut falsă de divizare a ţării, au fost atacate cu o violenţă fără precedent toate instituţiile democratice ale României, de la justiţie la presa ostilă neocomuniştilor conduşi de Ion Iliescu. Vadim a ajuns până la aberaţie de a-şi numi partidul România Mare şi a huli familia regală a Românei, tocmai cea care a întregit ţara în graniţele actuale. Între timp, Iliescu nu mai are nevoie de nebun. „Bunicuţa” a plecat de la masa de şah şi l-a lăsat pe Vadim singur între pătrăţelele negre şi albe, dezorientat şi mai disperat ca niciodată.