Comunicarea este de multe ori primul ajutor dat oamenilor în suferinţă

de Ștefan Ciocan

În sistemul de sănătate din România, definit ca fiind în criză profundă, există două lucruri esenţiale care nu costă bani: zâmbetul şi comunicarea respectuoasă cu pacienţii. În schimb primează blazarea, plictisul și lehamitea.

În general, la secţia de „Primiri Urgenţe” a oricărui spital din sistemul sanitar public (subliniez: public), pacienţii sunt trataţi de parcă ar deranja în permanenţă personalul. Odată ajuns pe culoarul secţiei, bolnavul, care în niciun caz nu este acolo la promenadă, va fi tratat fără să ţină nimeni seama de temerile sau panica ce se instalează în creierul unui om cu o urgenţă medicală.

Personalul, plictisit şi blazat, probabil pentru că este secţia unde se ia cea mai puţină şpagă, abia dacă se sinchiseşte să iasă din cabinete – și vorbim despre „urgențe”. Ora la care ajunge bolnavul la spital sau aglomeraţia din secţia de urgenţe este irelevantă în ceea ce priveşte nepăsarea personalului de aici. Aparţinătorii sunt în general ţinuţi pe la uşi fără să primească nicio explicaţie în ceea ce priveşte starea de sănătate a pacientului. Este firesc ca în aceste condiţii să se instaleze o anumită panică atât la pacientul care nu ştie ce se va întâmpla cu el, cât şi la aparţinătorii care stau degeaba pe la uşi.

Probabil că medicii şi asistentele de la Urgenţă ştiu ce au de făcut, evaluează exact starea de gravitate a cazurilor şi intervin cu profesionalism. Nu am cum să analizez acest lucru. Dar din punct de vedere al amabilităţii şi comunicării sunt deficitari. Oare chiar să nu bănuiască angajaţii de la Urgenţe ce gânduri îi vin în cap unui om ajuns acolo pentru o suferinţă pe care nu o cunoaşte? Dacă cineva nu-l linişteşte şi nu îl lămureşte repede cu privire la starea sa de sănătate, stresul cauzat poate chiar să-i înrăutăţescă situaţia sau să-l determine la anumite gesturi greşite în raport cu boala. Comunicarea ar putea fi de multe ori primul ajutor dat oamenilor în suferinţă. Blazarea şi aroganţa cadrelor medicale din spitalul devean stau însă ca un zid în calea comunicării cu pacienţii.

Medicina de urgenţă este poate una dintre cele mai grele şi stresante ramuri din serviciile de sănătate. Dar i-a obligat oare cineva pe medicii din „urgențe” să-şi asume acest domeniu? Cu siguranţă că nu, în timp ce pacienţii sunt nevoiţi să-i deranjeze cu bolile lor, cu „mofturile” lor, cu nevoia lor să primească explicaţii referitoare la toate durerile pe care le simt. În fond pacienţii, nefiind medici, nu au de unde să ştie cât de grav le este afectată sănătatea şi ce îi aşteaptă în următoarele ore: poate o banală injecţie sau perfuzie dar poate o operaţie complicată. În condiţiile lipsei încrederii în sistemul sanitar din România, nici aparţinătorilor nu le este mai uşor. Din contra, în cazul lor stresul este şi mai mare, pentru că stând pe la uşi sau geamuri, nu mai ştiu nimic de pacientul lăsat pe mâinile medicilor. Nu ştiu cât suferă, ce are, ce se va întâmpla cu el, dacă rămâne internat sau nu, dacă trebuie să-i aducă ceva de afară, dacă trebuie să pregătească plicurile pentru medici şi asistente şi cât de consistente trebuie să fie acestea.

Suferinţele sistemului sanitar din România nu sunt legate numai de lipsa banilor, ci şi de lipsa interesului pentru muncă a personalului medical, tipic de altfel şi altor domenii de activitate din România. Din păcate, prea mulți dintre cei care lucrează în serviciul de „urgenţă” (de stat) din România au învăţat să se comporte ca nişte ospătari acri, funcţionari plictisiţi sau secretare blazate. Şi când vine vorba despre astfel de atribute îşi fac „treaba” cu conştiinciozitate – unii au făcut chiar şase ani de facultate pentru asta.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Comunicarea este de multe ori primul ajutor dat oamenilor în suferinţă

  1. carat zice:

    acum 2 luni, la UPU a spitalululu Ilfov din Bucuresti s-a intamplat exact precum in articol. Nu stiu daca toti medicii procedeaza la fel, dar doctorita peste care am dat a fost atat de gretoasa incat dupa vre-o doua ore de asteptare (si nu era aglomeratie) am dus pacientul la un alt spital. Noroc ca afectiunea nu a fost atat de grava incat sa puna iminent viata pacientului in pericol. Imi pare rau ca nu am retinut numele doctoritei respective (eram prea agitat si speriat) pentru ca ar fi fost bine sa-l fac public.

    Am sa fac public insa numele unei prof. dr. neurolog ce in 2004 lucra la spitalul clinic Fundeni este vorba despre prof.dr. Ioan, care a diagnosticat o hipertiroidie drept miastenia gravis, si datorita medicamentatiei gresite, a indus pacientului un infarct. In momentul in care ceilalti pacienti din salon au alertat-o, prof. dr. Ioan, nu a gasit de cuviinta sa spuna decat ca bolnavul se rasfata si se alinta si i-a administrat un somnifer si un calmant. Dupa alte doua zile, continuandu-i-se acelasi tratament, in ciuda refuzului pacientului de a-l mai urma, pacientul face un al doi-lea infarct sau o extindere a primului (?). Nu mai continuu povestea. Articolul de mai sus mi-a rascolt tristele amintiri si nu m-am putut abtine.
    Nimic nu s-a schimbat in serviciile de sanatate din Romania, ba cred ca sunt din ce in ce mai rele (la stat, in privat cine stie, or fi putintel mai acatarii).

    • EuCuMine zice:

      Salut.

      La privat sunt cam la fel, numa ca nu te flegmeaza-n ochi. Cunosc oameni carora li s-au facut greseli la operatie; cunosc ‘trebusoare’ gen utilizarea unor echipamente dincolo de limita maxima admisa (si asta se poate observa din facturile pentru piese de schimb si consumabile). Toate astea la un centru medical privat renumit.

      • Sare'n Ochi zice:

        nasol sa vezi ca metehnele de la „stat” au fost trecute in privat. este vina legislatiei. legea malpraxisului exista?

        • EuCuMine zice:

          La faze gen utilizarea capetelor de cauterizare pentru polipi nazali peste numarul maxim de operatii e greu de dovedit. Numai daca se intampla ceva nasol rau de tot.

          Ca sa nu mai vorbesc de faze gen doctori de la privat care i-au dat frumos omului banii inapoi si l-au trimis pachet la spital de stat, ca nu cumva sa crape la ei in hogeac sa le strice frumusete de bilant pacienti. Niste labe jalnice.

    • Sare'n Ochi zice:

      imi pare rau pentru experientele personale neplacute. din pacate exista aceasta nepasare data de sa-i zicem abrutizarea in meserie pe care au indus-o jigodiile prin educatie in toate meseriile platite de catre stat. de aceea statul trebuie sa fie izgonit din multe afaceri pe care le gestioneaza – si in primul rand din sanatate si educatie.

  2. acuvio zice:

    Zimbetul, este destul de greu, poate nepotrivit, sa-l impui intr-un loc unde predomina suferinta, nu esti invitat intr-un restaurant. Nu as suporta sa-mi comunice zimbind medicul ceva de genul: „tatal dumneavoastra este in soc cardiogen, fiti tare, probabil se va pierde”. Despre comunicarea respectuasa cu pacientii, experientele individuale sunt diferite, nu stiu pe unde este media, personal nu am avut experiente negative.
    O mare problema la UPU, aproape conflictuala, este ca „urgenta” este inteleasa diferit de cei care o solicita si cei care o acorda 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s