de Ștefan Ciocan

Tradiţia românească spune că aşa cum îţi începi anul, aşa îl şi continui. Sunt sigur că asta este o tradiţie românească, pentru că prin alte părţi ale lumii, chiar dacă oamenii îşi încep anul chefuind şi apoi odihnindu-se în prima zi, apoi se pun pe trea­bă şi muncesc cu tragere de inimă şi spor următoarele 12 luni, mai puţin marile sărbători şi sâmbetele sau duminicile. În România mini şi maxi vacanţele îi ţin pe oameni departe de muncă mult mai mult decât şi-ar permite economia şi aşa şchioapă. Principalii beneficiari ai zilelor libere sunt bugetarii, pentru care guvernul, administratorul fondurilor publice, se întrece să le organizeze minivacanţe – vacanţe din ce în ce mai dese şi mai lungi. Aşa cum spuneam, românul bugetar începe anul cu o minivacanţă, cam până la Sfântu’ Ion. Chiar dacă doar prima zi a anului este oficial liberă, au grijă românii ca sărbătorile să se întindă încă vreo patru zile, până când vreun Ion sau vreo Ioană de la locul de muncă încheie apoteotic seria sărbătorilor de iarnă, deschise cu mult înainte, undeva în şase decembrie de Sfântul Nicolae. În ultimii ani, oficial, românii bugetari sunt liberi între Crăciun şi Revelion, perioada intrând deja în limbajul curent ca „minivacanţa de Crăciun”. Cum dă primăvara, românii mai găsesc un prilej de petrecere şi zi liberă autoproclamată în special de femei cu ocazia zilelor de întâi şi opt martie. Urmează Paştele, alte câteva zile libere, de această dată oficiale, transformate în minivacanţă dacă se leagă cumva de prima zi a lunii mai. Dacă cele două perioade libere oficiale sunt la o distanţă temporară mai mare, atunci se transformă în două „micro” vacanţe. Vara începe cu minivacanţa de Rusalii. În mijlocul verii, tot românul bugetar îşi ia vacanţa planificată şi meritată după mai bine de jumătate de an de muncă. La munte sau la mare, în ţară sau peste hotare, bugetarul îşi încarcă bateriile pentru că îl aşteaptă odată întors la serviciu o altă minivacanţă de Sfânta Maria. Toamna este anotimpul în care se culeg roadele muncii ţăranilor şi se umplu hambarele. Bugetarii surmenaţi după atâta „recoltat” mai stau acasă pe banii contribuabililor de Sfântul Andrei şi de 1 Decembrie, să se reculeagă în faţa celui care a creştinat neamul şi a celor care i-au adus pe regăţeni pe capul ardelenilor. Nici nu se trezeşte bine din mahmureala pricinuită de vinul fiert băut în exces cu ocazia Zilei Naţionale că peste românul bugetar dă buzna Sfântul Nicolae. Apoi Crăciunul, Revelionul, Sfântul Ion şi viaţa bugetarului român se derulează ciclic între minivacanţe oficiale şi neoficiale, între zile libere, zile de plată a sala­riului, alte libere, plata avansului, sărbători, Paşte, Crăciun, Rusalii, Sfânta Maria, Sfântul Andrei, Crăciun, Revelion şi anul bugetarilor se reia ciclic de la o mini sau maxi vacanţă la alta. În biserici şi mănăstiri, preoţii, călugării, maicile se roagă în zilele de sărbătoare. Nu muncesc pentru că nu ar avea timp să se reculeagă şi să mediteze. Munca le-ar disturba starea de graţie necesară reculegerii şi rugăciunii. Bugetarii chefuiesc, sărbătoresc în vacanţele date cadou de guvern în zilele de sărbătoare religioasă. Cluburile sunt pline de tineri, pe şosele nu mai este loc din cauza românilor care merg sau se întorc din minivacanţa de Paşte, Rusalii, Sfânta Maria, Sfântul Andrei sau Crăciun. Zilele libere ale bugetarilor nu au nicio legătură cu religia, meditaţia sau rugăciunea. Aceste zile sunt doar o altă formă a pomenii electorale dată de guvern electoratului şi plătită din banii contribuabilului care în cele mai multe cazuri nu-şi permite nici măcar o vacanţă pe an să se odihnească.