Metehne vechi la oameni care se declară noi

de Ștefan Ciocan

Cât de „noi” sunt partidele apărute recent pe scena politică din România? Mai ales că, declarativ, toate „prinţesele” născute din „poala” Albei ca Zăpada se distanţează de „odioasa” actuală (prea veche) clasă politică… Problema este doar că partidele, în sine, nu reprezintă nimic. Ele sunt formate din oameni, în cea mai mare parte din români, care se comportă, odată ajunşi în politică aşa cum le este caracteristic şi cum au fost educaţi în jumătatea de veac comunistă şi cele două decenii de tranziţie. Ne-am obişnuit deja, dar declarativ nu ne place ca politica să murdărească totul. Arta, tradiţiile, folclorul, sportul, în general totul este pângărit de amestecul şi interesele politice. Din smârcurile Deltei până pe platourile munţilor, unde se adună trei persoane, apare şi un politician care să deturneze acţiunea într-o adunare electorală. Problema poporului român este toleranţa. Dacă lumea i-ar huidui, nu ar accepta prezenţa lor acolo, nu ar tolera transformarea unor pretexte cultural-folclorice în campanie electorală, sunt sigur că politicienii nu s-ar înghesui să apară cu orice prilej printre oamenii pe care-i prostesc, dar care sunt mândri să le strângă mâna şi să se pozeze cu ei ca şi cum ar fi nişte „Feţi Frumoşi” sau „Ilene Cosânzene”. Recent un partid de buzunar – chiar de buzunarul ăla mic pentru ceas – a anunţat că va organiza o acţiune la târgul de pe Muntele Găina. Foarte frumos! Nu cred că a fost până acum vreun partid, cât de mic, care să scape ocazia să-şi facă ceva propagandă pe platoul de pe Muntele Găina în ziua celebrului târg. Comuniştii au făcut asta, neocomuniştii la fel, naţionaliştii l-au „înfiat” pe Iancu. Băsescu a băut ţuică cu moţii. Vadim a recitat poemele închinate Elenei Ceauşescu cu versuri adaptate pentru Horea. Năstase şi-a cumpărat bombonele din zahăr ars. Geoană a cumpărat un butoi cu cep reversibil. Ponta a luat-o pe Daciana. Borbely a luat-o peste ochi. În fine, fiecare politician a urcat pe Găina şi a făcut o baie de mulţime, pângărind astfel şi deturnând în scop politic un obicei unic în lume. Anul ăsta, ne fiind interese electorale, probabil că partidele importante nu se vor sinchisi de evenimentul de pe platoul Găinii. Apar însă piticii! (Doar legenda spune că palatul zânelor de pe Găina era păzit de pitici) Noua Republică anunţă cu mare tam-tam că organizează o acţiune la târgul de pe Muntele Găina. Probabil că prin prezenţa celor 20 de membri ai Noii Republici pe Găina partidul speră să-şi dubleze numărul de aderenţi. Dar cum rămâne cu înnoirea clasei politice? Cu renunţarea la vechile metehne şi apucături ale politicienilor? Ce să caute un partid politic, adică activiştii săi, la un eveniment care nu are nicio legătură cu politica? Să fie oare liderii Noii Republici plămădiţi din acelaşi aluat ca şi cei ai partidelor aflate pe val? Să fie atât de avizi de imagine, încât nu pierd nicio ocazie să iasă în lume şi să profite de o binevenită baie de mulţime? Ce pot oare aceştia să transmită cu ocazia târgului de pe Muntele Găina? Din punct de vedere doctrinar absolut nimic. Pentru că acolo nu este nimeni dispus să asculte argumente politice. Din punct de vedere al imaginii nici atât. Pentru că 20-30 de oameni, sau chiar şi 100 se pierd între miile de persoane neinteresate de politică, care urcă pe munte. Atunci totuşi de ce organizează Noua Republică o acţiune cu ocazia Târgului de pe Muntele Găina? Un singur răspuns îmi vine în minte. Ca să arate că şi ei sunt politicieni!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Metehne vechi la oameni care se declară noi

  1. ad.rian zice:

    Sa fie bagati in seama si sa intre in randul „lumii” politice pe care o injura si abjura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s