de Ștefan Ciocan

Statul român este cel mai prost administrator al intereselor poporului. Toate guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria au lucrat intens împotriva intereselor României! Dovada cea mai clară a acestei afirmaţii axiomatice este că nicio societate cu capital de stat nu este profitabilă. Din contră. Toate firmele administrate de reprezentanţi ai statului român sunt adevărate găuri negre în economie, produc pierderi uriaşe bugetului şi sunt căpuşate sistematic şi foarte eficient de clasa politică. Principala sursă de venit a partidelor aflate la putere sunt companiile cu capital de stat. Nici privatizarea firmelor din portofoliul statului nu s-a dovedit o reţetă de succes. Negocierile cu investitorii străini interesaţi de economia românească au fost direcţionate spre interesele personale ale celor aflaţi la putere în momentul semnării contractului de privatizare. Contracte de privatizare care s-au dovedit până acum nişte banale hârţoage fără niciun sens. Atâta timp cât investitorii nu-şi respectă obligaţiile stipulate în înţelegerea cu statul român şi nu sunt sancţionaţi sub nicio formă pentru asta. Contractele încheiate cu OMV pentru privatizarea Petrom, cu Mittal Steel pentru Siderurgica sau cu companiile din domeniul distribuţiei de energie electrică sunt doar câteva exemple de privatizări din care statul român iese în pagubă. Nimeni nu a urmărit dacă investitorii îşi mai onorează obligaţiile prevăzute în contracte sau în ce formă o fac. Ca să nu mai vorbim despre contractele încheiate premeditat cu „capcane” pentru bugetul României. Un audit efectuat de Curtea de Conturi scoate în evidenţă nereguli grave în ceea ce priveşte respectarea contractelor de privatizare a cinci firme de distribuţie a energiei electrice este vorba de SC Electrica Banat SA (vândută în 2004), SC Electrica Dobrogea SA (vândută în 2004), SC Electrica Muntenia Sud SA (vândută în 2007) – toate trei achiziţionate pe bani puţini de ENEL, SC Electrica Moldova SA, vândută în 2005 către E.ON, şi SC Electrica Oltenia SA, vândută în 2005 către CeZ. Cei trei „investitori strategici” au exploatat le maximum societăţile pe care guvernanţii români le-au dat cu generozitate, fără să respecte nimic din clauzele prevăzute în contractele de privatizare. În principal cele trei societăţi străine se obligau să facă investiţii în infrastructura de transport a energiei şi să modernizaze instalaţiile şi echipamentele din banii proprii. În realitate ele nu au investit cât s-au obligat, iar investiţiile, puţine, pe care le-au făcut le-au finanţat din profitul obţinut în urma exploatării societăţiilor achiziţionate. Adică au investit banii plătiţi de consumatorii de energie incluzând preţul investiţiilor în cel al curentului electric livrat. Nici Mittal Steel nu s-a purtat mai „bland” cu Siderurgica după ce a cumpărat-o la pachet cu firma de ţevi din Roman. Investiţiile în protecţia mediului sunt departe de a fi realizate la nivelul asumat prin contractul de privatizare. Mai mult decât atât, investitorul indian stă actualmente cu capacităţile oprite şi aşteaptă să vadă în ce măsură statul român va ceda şantajului pe care Mittal îl încearcă: Indienii cer energie ieftină de la statul român, altfel ameninţă că vor închide capacităţile de producţie de la Galaţi, Roman şi Hunedoara. Ministrul Economiei este gata să cedeze şantajului în condiţiile în care energia din România este oricum una dintre cele mai ieftine de pe piaţa europeană. Un alt exemplu de privatizare încheiată exclusiv în favoarea investitorilor străini este vânzarea Petrom către OMV. Suma totală pe care statul român o va plăti către Petrom numai pentru ecologizarea batalurilor fiind evaluată la 84.795.728 de euro, în condiţiile în care investitorul austriac ar fi trebuit să ecologizeze perimetrele de exploatare pe cheltuială proprie.