de Ștefan Ciocan

Intenţia deputatului Remus Cernea (cu care n-avem de altfel nici în clin, nici în mânecă – dar nu acesta este subiectul) de a reglementa finanţarea cultelor din bugetul de stat a scos la lumină bipolaritatea Bisericii Ortodoxe Române. Înalţii ierarhi ai BOR şi anturajul lor stau pe un „munte de aur”, îşi ridică mănăstiri care mai de care mai somptuoase. La polul opus stau preoţii de mir, care „trudesc” prin sate uitate de lume. Am cunoscut preoţi care sunt nevoiţi să accepte diverse munci laice pentru a putea trăi decent alături de familiile lor. Opulenţa mănăstirilor răsărite peste noapte ca ciupercile după ploaie şi a catedralelor episcopale sau mitropolitane contrastează dureros cu sărăcia din casele parohiale. Lanţurile şi crucile din aur masiv pe care bărboşii cerniţi le poartă la gât şi limuzinele luxoase cu care se plimbă nu au nimic în comun cu hainele ponosite şi maşinile vechi cu care umblă pe coclauri preoţii din satele româneşti. Am văzut preoţi jurnalişti, topografi, ingineri, jurişti, funcţionari, apicultori sau simpli ţărani. De mult preotul de la ţară, în special, nu-şi mai câştigă existenţa strict din veniturile realizate în urma păstoririi turmei de credincioşi. Biserica Ortodoxă nu se implică foarte mult în acţiuni sociale, nu are grijă de enoriaşii necăjiţi. Se pare însă că Biserica Ortodoxă nu este capabilă să aibă grijă nici de proprii preoţi. De slujitorii Domnului din parohiile sărace. Mai mult decât atât, preoţii de la ţară se plâng că sunt obligaţi să cotizeze şi din puţinul pe care-l au către instituţiile bisericeşti ierarhic superioare. În timp ce preotul paroh îl aduce pe Dumnezeu în sufletul credincioşilor, apoi este nevoit să-şi mai caute ceva de lucru ca să-şi întreţină familia, episcopii, arhiepiscopii, mitropoliţii, Patriarhul şi o întreagă suită în jurul acestora trăiesc „împărăteşte”. Către ei se îndreaptă mesajele contribuabililor şi iniţiativa deputatului Remus Cernea care spune că trebuie oprită finanţarea bisericilor din banul public. Pentru că nu este normal ca acel preot sărac dintr-un sat uitat de vreme să nu poată să primească un salariu minim pe economie, dar este normal să nu se mai ridice mănăstiri opulente şi catedrale faraonice finanţate din banul contribuabililor, în condiţiile în care sistemul de sănătate este subfinanţat, educaţia suferă de aceeaşi „boală”, investiţiile în infrastructură au fost reduse la minimum. Banul public trebuie cheltuit în folosul celor care-l plătesc, adică al contribuabililor. Biserica Ortodoxă nu este unul dintre contribuabilii la bugetul naţional. În consecinţă BOR ar trebui să primească un minimum de finanţare pentru sprijinirea bisericilor din parohiile sărace. Pentru că Biserica are un rol social până la urmă. Dar menirea socială a bisericii nu se regăseşte în proiecte propuse şi finalizate de înalţii ierarhi ai BOR, care nu folosesc banul public în folosul credincioşilor.