Firescul mioritic

de Ștefan Ciocan

Generalizările nu sunt recomandate niciodată când vine vorba despre o judecată de valoare. De cele mai multe ori, avem tendinţa de a fi subiectivi. Filtrăm informaţia prin prisma propriului interes sau a propriilor sentimente şi în aceste condiţii nu avem cum să rezonăm cu interesele şi sentimentele cititorilor. Nu putem să vorbim despre lipsa de omenie a medicilor doar pentru că doi dintre cei care i-au jurat lui Hipocrate au falsificat reţete şi au furat din banii destinaţi bolnavilor de cancer. Nu putem vorbi despre nemerncia jurnaliştilor doar pentru că o anumită lucrătoare în presă prestează cu propria-i firmă diverse servicii unor instituţii ale statului ai căror directori îi plătesc astfel tăcerea. Nici despre corupţia funcţionarilor nu putem să vorbim doar pentru că un inspector de la „Muncă” a pretins nişte favoruri de la o firmă şi pentru că nu le-a primit a amendat respectiva societate cu maximul amenzii, chiar dacă era la prima abatere.

Şi totuşi vorbim! Pentru că întregul este format din amănunte şi aceste derapaje de la regula generală ne sar în ochi. Ne deranjează. Întotdeauna vom reacţiona când intrăm într-o apă prea rece sau prea fierbinte. Vom înlătura ţânţarul care ne pişcă şi vom încerca să dăm cu ceva după câinele care ne latră prea insistent sau mârâie către noi fioros. Este o reacţie normală, de apărare. Lucrurile bune tindem să le luăm ca atare, în timp ce pe cele rele le sancţionăm, de cele mai multe ori, poate mult mai aspru decât ar merita.

Se întâmplă prea multe derapaje în sistemul sanitar din România. Jurământul lui Hipocrate a devenit o vorbă în vânt. Medicina nu mai este pentru mulţi doctori o profesie vocaţională, ci o sursă de câştiguri bazate pe necazul oamenilor. Găsim tot mai multe cazuri în care medicii sunt prinşi luând mită. Sistemul de asistenţă socială este jefuit de falşi bolnavi care primesc pensii de invaliditate cu complicitatea medicilor. Normal că bunăvoinţa omului în halat alb este răsplătită, de multe ori, cu sume chiar mai mari decât pensia. „Atenţia” faţă de medic s-a deformat în timp, de la celebra pungă de cafea, uzată de atâta circulaţie, şi pachetul de Kent la plicul cu bani. Doar cine nu a călcat într-un spital nu ştie că este deja obicei ca pacientul să strecoare plicul în buzunarul halatului medicului sau câte ceva mărunţiş pentru asistente. Chiar şi infirmierele îşi primesc dreptul pentru o injecţie mai „fină” sau un aşternut mai moale. Aşa funcţionează sistemul şi această stare este unanim acceptată de toţi participanţii la acest joc: medici şi pacienţi. Atâta timp cât acest „joc” nu devine unul periculos, lucrurile fac parte din „firescul mioritic”. Dar în momentul în care intervine condiţionarea actului medical, Hipocrate se învârte undeva în Olimp. Şi de multe ori bătrânul grec se transformă în titirez în faţa lipsei de omenie a medicilor din România. Scuza salariilor mici nu ţine, pentru că nu am văzut până acum niciun medic să se recalifice din cauza veniturilor mult prea mici.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Firescul mioritic

  1. Kagliostro zice:

    Eu cred ca tocmai acele derapaje ale borfasilor trebuie semnalate pentru evitarea stigmatizarii unei intregi bresle. Deoarece firea omeneasca este mereu predispusa spre generalizari. In cazul romanilor cred ca mult mai simplu ar fi sa descoperim oamenii cinstiti. O rara avis!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s