După „debăsificarea” Consiliului Superior al Magistraturii, a venit rândul varanizării Curții Constituționale

Se vor ocupa de acest aspect Muona Pivniceru, presupusa propunere a Partidului Național Liberal ca judecător la Curtea Constituțională, împreună cu așa-zisul Avocat al Poporului, Valer Dorneanu, presupusa nominalizare la CCR din partea PNL. Astfel Muona se va reîmplini ca magistrat și reîntregi ca pensie specială. Nimic nu se pierde, numai calitatea (imparțialitatea) Justiției. Justiție de bantustan!Voiculescu si copila sa Muona

Surse din interiorul PSD si PNL au declarat pentru HotNews.ro ca Valer Dorneanu si Mona Pivniceru vor fi sustinuti de social-democrati si de liberali pentru a fi numiti judecatori la Curtea Constitutionala. „Exista discutii in USL pentru cele doua posturi de judecatori la CCR. PSD il sustine pe Valer Dorneanu, iar liberalii intentioneaza sa o propuna pe Mona Pivnceru”, au declarat sursele citate. Mandatul a trei judecatori expira in iunie. Este vorba Axinte Gaspar, care a fost numit de Presedintie, Aspazia Cojocaru de Camera Deputatilor si Ion Predescu, din partea Senatului.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la După „debăsificarea” Consiliului Superior al Magistraturii, a venit rândul varanizării Curții Constituționale

  1. ribelalu zice:

    Coane, la CCR ramane cum am stabilit: sunt inlocuiti doi comunisti pur-sange de-ai „lor” (Ion Predescu si Acsinte Gaspar) cu Dorneanu (PSD) si Mona (PNL-PC) iar in locul Aspaziei Cojocaru va numi presedentia un judecator. Raportul de forte nu se va schimba prea mult.

  2. ad.rian zice:

    Si ne mai miram de stam ca cersertorii la bariera Europei, noi, cei din Tara Varanilor. Jocurile transferurilor politice le „bate” pe cele sportive, cu nimic mai josnice decat cele ale noilor dinastii politice. Pana cand buba va exploda in cine stie ce colt cu nervii mai intinsi, dupa care va fasai si pe la noi, drept victorie a garniturii a patra a mafiei securist-comuniste.

  3. Pingback: ăsificarea” Consiliului Superior al Magistraturii, a venit rândul varanizării Curții Constituționale | POLITICA între realitate şi ipocrizie

  4. Valentin zice:

    Ei, nu e asa de grav. Important e ca ‘telectualii nostri nervosi pot sa se dea in continaure la Udrea, pot sa critice si sa ceara tot felul de lucruri de la PDL, desi post mortem nu stiu la ce foloseste, acum mai nou se iau si de Basescu si tot asa.
    Singura noastra sansa sta intr-o catastrofa generalizata si de amploare. Nu ca s-ar trezi lumea, ca neuronii stingheri nu dau sperante, dar macar ar disparea un numar remarcabil de prosti. Inclusiv dintre cei cu fitze.
    Si mergand ca de obicei la aeroport am avut ocazia de a vorbi cu un antenizat, sofer de taxi. Europa ie rea, ca nio furat economia si ca din cauza unor sute de mii care beneficiaza de Ioropa uite cum sufera miloane care este.
    Ca pur intamplator aia cateva sute de mii sunt exact aia care muncesc si-i tin in spate pe milioanele de milogi normal ca nu i-a trecut mononeuronalului prin cap.
    l-am facut praf si pulbere si la sfarsit nu i-am dat nici un bacsis ca sa inteleaga de unde vine banul. cred ca nu a inteles nimic si ca s-a refugiat dupa aia in bratele lui Gadea.
    Care Gadea mi se pare intruchiparea perfecta a clismei.

  5. Alex zice:

    Buna ziua
    Nici opiu, nici aurolac. E o amarata de „basina porcului” pe care s-a usurat un betiv dupa ce-a baut „mitilic”. Nici mai mult, nici mai putin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s