M-am săturat de Mitică (Ce s-a schimbat din 1998 încoace, vă întreb? Nimic)

de Sabin Gherman

M-am săturat de Mitică, de șmechereala și țigănia pe care le lasă în urma acestui nume de țară, România. Vorbesc cu diverși politicieni, aflați la putere, și toți îmi spun: “nu mai avem nici o șansă”. Citesc prin ziare că Bucureștiului guvernul a avut grijă să-i aloce de la bugetul ’98 o sumă mai mare decât a întregului Ardeal. Călătoresc cu mașina prin sud și est și văd diferența: acolo sînt drumuri mai bune, se fac mereu investiții. Stau la coadă la Finanțe, la CEC, la orice aparține Statului și peste tot se dă șpagă. Ciubuc. Peșcheș. Turcisme fără de care nu se poate. Și atunci? Eu nu vreau să emigrez numai pentru că de 10 ani nu se face nimic. Doar că m-am săturat de România. De sinonimele ei. De eroismele ei, scoase din orice context istoric. Alții se laudă cu Michelangelo sau Da Vinci și mie mi se arată scrisoarea lui Neacșu din Cîmpulung. Fantastică realizare delațiunea!…

Dacă regret ceva, acum la treizeci de ani, e că m-am născut aici, că fac parte din cei ce au învățat pe la școli că poporul ăsta, boborul, domnilor, a fost într-o erecție continuă în fața istoriei. Care popor? Noi, cei care n-am făcut nici măcar o dată dovada virilității, noi, care în timpul invaziilor ne ridicam poalele în cap și fugeam în păduri, noi, care leșinam prin sălile unde se hotăra istoria, noi, care astăzi ne scremem pentru o bucată de pîine și nu mai știm ce șmechereli să mai inventăm. Ăștia sîntem, peticiți în cur, rupți în coate; intrăm în istorie ca-ntr-o infectă crîșmă de cartier. Între două ghioraituri și-o înjurătură, poporul (boborul, domnilor), vorbește bățos despre Posada, despre Mihai Viteazu, despre “trăiasca și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească”. Și – iarăși – un ghiorăit victorios. M-am săturat să-mi fie rușine. De aceea, prietenilor mei din vest le spun ca sînt din Transilvania. Altă țară. Altra paese. Other country. L’autre pays. M-am săturat să-mi spună toți neardelenii că aici, în Ardeal, am probleme cu ungurii. Că dacă n-ar fi ei… Că foamea este mama înțelepciunii… Că federalizarea este cel mai mare pericol care mă paște, mă pîndește de după colțul blocului odată cu borfașul pentru care plătesc impozit. Că musai trebuie să strîng cureaua, ca măgarul lui Nastratin. În numele “unității”, “propășirii” neamului rrromânesc. Și eu, care aștept de 10 ani o unire adevărată, una a parlamentarilor ardeleni pentru Ardeal, o ofensivă civică pentru salvarea puținului rămas.

Niște oameni au făcut Unirea de la 1918. Alții sperau într-o confederație de tip helvetic, împreuna cu Ungaria, Cehia și Austria. Alții, ca Slavici, au spus că unirea Transilvaniei cu România e o porcărie și au facut pușcărie. Acum se vede ce-a ieșit. Seriozitatea, eleganța, disciplina – atribute ale Ardealului – au fost invadate de miticisme, de balcanisme ordinare, de civilizația semințelor de bostan. Era o șansă pentru România să se unească cu Transilvania, să învețe cîte ceva din organizarea ei, din sistemele ei de valori. N-a fost așa; România a înghițit Transilvania – de aceea din trei în trei metri aluneci astăzi pe flegmele de pe marile bulevarde. N-o spun eu, ci un egal al lui Dumnezeu, Cioran. Vor sări o grămadă să contrazică cele spuse mai sus. Dar: cîți dintre voi n-au mers la București cu plasa plină, cu celebra plasă de rafie în care se înghesuiau sticlele de pălincă? Și n-o duceați la prieteni, ci la directori, la ministere, la înalte porți ferecate. Și dacă, naivi fiind, n-ați dus acele plase, de cîte ori vi s-a sugerat că la București se intră cu capul, mîinile fiind ocupate cu “bagaje”. Bucureștiul, acest loc în care genialul tebecist se pupă cu analfabetul miliardar, a învățat toată țara că se dă. “Se dă carne”. “Se dă ouă”. Se dă. Mentalitate de moluscă. Aici nu ai drepturi, ci complezențe. Aici se mănîncă semințe de bostan, se vorbește cu “este mulți” și lumea în general se naște, se înmulțește și moare. N-au învățat nimic de la unguri, n-au învățat nimic de la austrieci, n-au învățat nimic de la nemți.

Au trecut prea repede de la furculision la “Treceți batalioane române Carpații”. Poate de aceea cei mai vajnici “apărători” ai Transilvaniei s-au născut dincolo de Carpați. Poate de aceea Europa se termină pe undeva pe lîngă Brașov. Acolo se termină și Transilvania. Pentru că în afară de limbă și șosele proaste nu avem nimic în comun. Va trebui să ne trezim. Să recunoaștem că ceea ce se întîmplă acum e o comedie. Dar una în care copiii vă cer o ciocolată și voi dați din umeri. În care mereu înfrigurați căutați o pilă pentru orice. În care șușotiți pe la colțuri despre vilele celor din poliție sau din parlament. O lume sortită împrumutului de la un salariu la altul. Va trebui să vedem că se poate și altfel. Că sîntem altfel. Că relele cele mari vin de la București, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nici o jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemții sau burundezii sînt inamicii noștri, ci noi înșine, trăitorii de pe azi pe mîine, obligați să furăm și să înjurăm pe la colțuri. Nu mai avem ce să ne spunem; am făcut-o 75 de ani și sîntem de 75 de ori mai săraci.

În rest, zile bune – m-am săturat de România, vreau Transilvania mea.

  • PS: Întrebarea și răspunsul din paranteza titlului îmi aparțin. Consider textul prea actual, deși au trecut 15 ani de la scrierea lui. În final eu aș fi scris „m-am săturat de România lor, vreau România mea”. Dar, cum spuneam într-un material anterior, fără indignare cinstită nu se va face nimic niciodată. Până și indignarea ne-am învățat-o fățarnică. De aceea trebuie să dispară (să înlocuim) această clasă politică, căreia acum 15 ani i s-a atras atenția la modul dur (și manifestul scris de către Sabin Gherman este un mod dur de a atrage atenția) că există probleme. Că solidaritatea nu se impune prin spolierea portofelelor mereu ale acelorași – celor cu respect față de muncă și legi. Că România nu se ține unită numai prin șantajul celor care impozitează în numele celor obișnuiți numai să stea cu mâna întinsă (și care primesc doar cât să nu obosească să țină mâna întinsă, să fie vocali și să ștampileze buletinul de vot „cum trebuie”) pe spinarea celor care muncesc. Șamd. Cei care se vor indigna în fals pe cuvântul „mitic”, înseamnă că se recunosc în a fi autorii flegmelor și dârei de coji de sămânță care ne jalonează istoria recentă. Să se abțină. Nu avem nimic cu cei care muncesc (sau au muncit) și-și plătesc (sau și-au plătit) onest dările. Avem cu asistații mintal, cu cei care n-au, le trebuie și cer – dar Doamne ferește să pună mâna să și muncească!
    Victor Lungu
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi necesare și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la M-am săturat de Mitică (Ce s-a schimbat din 1998 încoace, vă întreb? Nimic)

  1. Nu cred ca ar mai fi ceva de spus in plus! Poate doar ca si eu m-am saturat de Romania lor si mi-e din ce in ce mai clar ca ei nu vor accepta niciodata Romania noastra. Va fi nevoie de o conjunctura internationala fericita pentru ca noi ardelenii sa ne recucerim tara. Dar suntem atat de miticizati si noi, incat cred ca vom avea Ardealul fara ardeleni. Visul ce au visat liderii regateni in 1918!

  2. ad.rian zice:

    Excelent articol, la fel de actual mai ieri si, tot traind in agona asta, si maine. O solutia ar fi „emigrarea” in Transilvania, daca vom merita-o, ca intr-o antecamera a Spatiului Schengen, a celor satui de miticii regateni.

  3. m@no zice:

    Nu s-a schimbat nimic de 95 de ani, nu doar de 15 ani. In 1998 multi inca nu eram pregatiti, insa acum aproape toti cunoscutii mei sunt de acord ca Transilvania trebuie intr-un fel sau altul sa-si ia soarta in propriile maini

  4. Valentin zice:

    nu mai am nici o speranta pentru Romania.
    dar inca sper la Transilvania.
    Moldova si Muntenia a lor, Transilvania a noastra.
    sunt moldovean si am trait in Bucuresti dupa facultate. M-am saturat de ambele zone.

  5. Liana zice:

    Daca va dezlipiti, sa imi spuneti si mie din vreme. Sa emigrez. La timp.

  6. dumitrru zice:

    Cei care s-au saturat de Romania, in proportie de 90% nu sunt romani si nici europeni in gandire, sunt niste indivizi care servesc interese contrare Romaniei( si majoritatea lor probabil ca nu de gratis!) si sunt liberi sa plece unde vor.
    Romanii transilvaneni vor o Transilvanie in cadrul Romaniei si o Romanie in cadrul UE. Ca lucrurile nu sunt perfecte in Romania o stim foarte bine, dar o vina probabil o au si romanii de rand si cei care striga cu gura mare ca s-au saturat de Romania, care stau pasivi si nu se implica in viata societatii.
    Sunt insa convins, caci cu ajutorul partenerilor din UE, incet, incet, lucrurile se vor schimba in bine in Romania.

    • Sare'n Ochi zice:

      ce anume iti permite tie sa etichetezi pe cineva daca isi iubeste sau nu tara, daca este sau nu roman. ce anume din creierul acela al tau mic care se crede mare te indreptateste sa cataloghezi pe unii sau altii ca tradatori? esti judecator? ai asistat la un proces in care partile si-au expus parerile? de unde pizda la ma-ta de fatalau mintal ai ajuns la concluzia enuntata? pentru mine idioti utili ca tine, sugatorii de pula ai lui Ion Ilici Iliescu (pe vremea lui), lasati mostenire sa-i suga pula lui Corneliu Vadim Tudor, apoi lui Dan FELIX Voiculescu, apoi lui Ponta, Sova, Antonescu si toata sleahta de indivizi care chiar tradeaza interesele Romaniei, nu sunt romani si europeni. sa nu-ti mai permiti sa scrii cu gura plina de pulele celor amintiti mai sus la mine pe blog, vita!
      pasiv stai tu, sa ti-o traga pe la spate cei mai sus pomeniti. hai siktir! mi-am pierdut vremea si cumpatul cu un asistat mintal.

    • Sare'n Ochi zice:

      te ostenesti degeaba @dumitrru sa-ti etalezi ce 7 neuroni de acasa. tot un spalat pe creier esti. un mitica universal – data trecuta te dadeai cu IP de Oradea, mai inainte ai incercat sa-ti postezi voma cu IP de Bucale. hai siktir!

    • Sare'n Ochi zice:

      bai, @dumitru, sunt curios cum pizda ma-tii treci de faptul ca te-am marcat ca spam. sa vorbesti despre metode securistice cand te strecori neinvitat sa-ti lasi balele gandirii, este chiar de ras. hai siktir cu tot cu cele 3 IP-uri de pana acum (82.137.14.0, 82.137.9.115, 79.113.35.70 – le fac publice ca poate vor sa-ti scrie si tie trolii).

    • gabi zice:

      ca sa te saturi de ceva nu trebuie sa fi neaparat roman si chiar daca esti nimeni nu te poate obliga sa fi rob pe pamantul care ti l-au dat stramosi,iar stramosi nostri se numeau ardeleni,nu turci,nu tatari si in primul rand nu erau „mitici·,ce a fost al nostru trebuie sa fie al nostru si sa ramana al nostru!

  7. gabi zice:

    in primul rand cand zici ardeal,zici civilizatie,cu oameni harnici si cinstiti,eu traiesc departe de tara,dar cand ma intreaba cineva de unde sunt,spun ca sunt roman din transilvania si toti ma privesc altfel,imi doresc din toata inima sa ajung sa mi se recunoasca acest drep de a fi din nou ardelean liber.TRAIASCA ARDEALUL!

  8. george costiniu zice:

    Sincer nu sunt deloc mandru ca ne-am nascut in aceaisi zii luna . ( dar eu in 1969), Sabine..Nu este nici o diferenta intre romani ,romaniI din ardeal au fost sclavi pe campiile grofilor in imperiul austro -ungar, cIi nu superiori altor Romani..Faci un mare pacat sa crezi ca alti romani sunt mai buni sau mai civilizati decat altii..Exista doar frustrare cum este peste tot in lume nu sunt diferente intre regiuni absolut deloc..Tu ai fost bulversat de sangele mai fierbinte de la Craiova ,probabil in facultate, si ai ramas cu traume . Uite berlinezii sunt urati de toate provinciile Germane ca sunt mai descurcareti asa si bucurestenii. .Nu sunt diferente intre Romani , Sabine si tu in adancul sufletului tau stii bine asta..Regionalismul asta exacerbat nu face bine Romaniei..Imi vine sa vomit ca sunt nascut in aceaiasi ziI, luna( slava domnului ca si nu an cu tine sABINE) Oricum totul nu ar fii fost decat o coincidenta poate de patriotism locar pueril..La cum gandesti DESPRE ROMANIA nu te consider fratelele meu Roman., Poate doar un contemporan frustrat doar, provenit din acelasi neam, dar scarbit de el. Fara a avea grandoarea cii nici dreptul de a se scarbii.. …

  9. scuze pentru mici greseli cand am uitat Caps lock pe I majuscule , cand nu trebuia ..In rest minte mai multa iti doresc pentru unul care e nascut pe 22 nov…Indiferent de an…

  10. mic ioan zice:

    Domnule Gheorghe Costiniu
    Ce asemanare perfecta intre BaCurEsti si Berlin, numai ca traim in alta dimensiune si timp!
    Eu nu sunt pentru revenirea Grofilor de dinainte dar nu pot sa neg ca pe vremea aceea si ungurul si romanul ducea bine in Transilvania economic fata de de cei din regat si Moldova!
    Ca ungurii ne luau drept sclavi nu mi-ar fi convenit nici mie dar am fost vinituri de peste Carpati ca doar nu eu am compus zicala din popor :
    Decit sluga la ciocoi
    Mai mai bine cioban la oi
    Decit sluga la boiar
    Mai bine rob in Ardeal !!!
    Si sincer fratilor azi nu ne compara occidentul cu tiganii?
    De fapt mai putem astepta inca 100 de ani sa schimbe Bacurestiul ceva in bine si pina atunci le mai umplem si buzunarele lor !!!
    Eu inteleg ca majoritatea romanilor sunt oi, dar ce nu inteleg este ca ar fi citiva care ar vrea sa si schimbe soarta lor in normalitate si ar fi destul sa se alature macar o incercare si sa sustinem autonomia Tansilvaniei ca sigur nu avem ce pierde ca mai prost decit atit chiar nu se poate!

  11. Duda zice:

    Frate, esti cumplit! Auzisem de asa-zisul manifest cu Miticii dar nu bagasem prea tare in seama stirea. Acum am dat pentru prima data de tine la teveu. Te certi cu internetul, esti agresiv, o intrebi pe sarmana femeia aia care si ea bate campii cu Ardealul fara ardeleni daca vrea o scula…Eu, desi bucurestean, am o parere excelenta despre ardeleni si iti spun sincer ca tu nu esti ardelean, esti frustrat si, ca orice prost, fudul. Daca te nasteai in Oltenia te certai cu ardelenii si cu moldovenii, daca te nasteai in Bucuresti erai primul intre Mitici. Asa esti doar unul din putinii cocalari din Transilvania. Nu-s de ce dracu te lasa astia pe sticla.

    • Ioan zice:

      Nu mai decide tu, miticule, cine e ardelean si cine nu e! V-ati obisnuit, acolo la Bucalele vostru mizerabil si in tot sudul, sa scoateti „argumentul” asta impotriva ardelenilor care va resping, ca pentru voi numai ardelenii care va accepta raman „ardeleni” si „romani”. Altfel, ii faceti „unguri”, „tradatori”, „renegati”… Nu va datoram nimic! Unirea au facut-o unionistii ardeleni, in frunte cu Maniu, Goldis, Braniste, Goga, si alti interesati. Fara declararea unirii de catre ei la Alba Iulia regatul Romanicai n-ar fi primit teritoriile Transilvaniei. Sa va fie clar: ARDELENILOR NU LE PLACE DE MITICI! De 95 de ani! La sate, toata lumea va spune regateni si va priveste cu un profund dispret. La orase, in urma ruperii noilor generatii ardelene de spiritul vechi ardelenesc, prin scoala comunista si prin minciunile propagandistice, sunt o parte dintre ardeleni care va privesc neutru ca atitudine, dar sunt si foarte multi care va privesc asa cum meritati ! Si nu-ti poti inchipui cata ura si cata desconsiderare fata de voi, nemernicilor, sta in atitudinea noastra neutra si pasiva de pana acum. Dar in ziua in care sentimentele noastre vor defula, sa nu fii pe-aproape, miticule!

  12. Un om zice:

    Pai si de ce te vaiti ca o muiere ? Fa ceva, nu te comporta ca un mitic, nu sta sa ti se dea de la altii. Te supara bucurestenii ? Baga cutitu in ei, nu mai sta. otraveste-i, injunghie-i, arunca-i in aer. Fa ceva cu viata ta.

    • Sare'n Ochi zice:

      se otravesc singuri de prosti ce sunt. si-si baga gheara ca pitigoii in gat. cine scrie aici, nu scrie sa se planga de voi, ci sa-i destepte pe restul. sa nu va mai dea un ban, sa crapati printre aia 64 de mii de maidanezi. hai siktir, mitica!

  13. Silviu zice:

    Trebuie sa recunosc ca-mi trebuie Zanax sau un psihiatru bun. Ca de altfel la majoritatea romanilor de peste 40 de ani care suntem depresivi, dar buni consumatori( e.g. Nr de baruri si farmacii din Romania )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s