De când scriu, la fiecare început de an, indiferent de guvernare (ce mi-e că mă buzunărește Guvernul cu mâna dreaptă sau cu cea stângă?), îmi pun aceeași întrebare: există viață după taxe?

Deci, să o luăm cu începutul: te-ai născut în România şi doreşti să devii patron, stăpân pe propria ta afacere şi, probabil, proprietar. Sau, mai rău, ai venit să investeşti în România, bântuit de aceleaşi infame gânduri… Pregăteşte-te ca statul român să-ţi dea o mână de ajutor să devii ceea ce nici nu gândeai şi mai mult decât atât: pauper pe viaţă. Nu ţi-a spus nimeni că proprietatea, deşi, acum, garantată de Constituţie, este un moft, băi, burghezo-capitalistule? La cules căpşuni, cu tine!

În România, fiecare sfârșit de an, fiecare nouă guvernare, este un fel de sfârşitul lumii. Guvernului i se cam termină banii ăia care contează, cei cu care alimentează bugetarii, dogarii, asistații și, mai ales, clientela politică, mai are vreo trei-patru luni de iarnă în față şi coşmaruri cu sindicaliştii ieşiţi din amorţeala Sărbătorilor care vor încerca să scoată populaţia în stradă şamd. În plus, a dracului Democraţie, din când în când, mai vin şi alegeri pe cap. Și, când se uită cine votează să ajungă el la guvernare: numai bugetari, pensionari și asistați, ce să facă bietul politician, să se țină cumva de cuvânt? Doamne ferește, nu! Te are la îndemână pe tine, dragă contribuabilule! Politicianul aflat la guvernare se gândește la toate posibilitățile prin care el poate să-şi vâre mâna adânc-adânc în buzunărelul tău, să-și poată plăti votanții (asta în timp ce politicianul aflat în opoziție va începe să te căineze de cât de singur ești tu pe lume, deși când a fost la guvernare a procedat identic).

Dar de ce atâta ticăloșenie? Păi, exact așa cum tu, dragă contribuabilule, vrei să ai un serviciu, și el, politicianul, dorește unul. Şi-atunci îţi propune o scumpire, un impozit nou, o taxă, aşa cât să-l scoţi cu faţa curată până spre alegeri, cât să nu piardă din încrederea electoratului care contează. Şi, pentru a nu se mai face distincţie între electorat şi contribuabil (discriminare, nu-i aşa?), guvernanții, pe parcursul ultimilor 23 de ani, s-au gândit, nu o dată, să impoziteze tot ceea ce mișcă în țara aceasta, inclusiv pensionarii, aerul de sub cur, ouăle de sub cloșcă (să aibă ce număra alde Năstase), umbra, gaura de la macaroană, mersul pe jos șamd. Impozitează, este sloganul fiecărei guvernări, căci vremea impozitării trece. Odată cu impozitatul care fie moare pauper, fie găseşte el o soluţie să-şi ascundă banii de stat. Și, cum era de așteptat, odată ce au fost lăsați finanțiștii să o ia complet razna cu lărgirea bazei de impozitare, Guvernul reușește performanța de a impozita inclusiv lipsa de venituri! Nu ar fi prima dată – noi suntem vinovați că-i lăsăm să-și facă de cap pe munca noastră.

PS: Să nu rămânem năuci de la atâta impozitare, doresc să vă reamintesc unde se duc ei, banii noştrii, atunci când se duc. Banii aceştia nu ne sunt scoşi din buzunar din motiv de „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”, ci pentru a-și cumpăra politicienii „pacea socială” și a asigura bunăstarea grupurilor de interese care sponsorizează campanii electorale. Da, acelea care au plodit miliardari de carton numai de la ţâţa bugetului. O parte-i vedeți agitându-se penal prin Parlamentul României.