de Ștefan Ciocan

România nu mai poate să meargă înainte cu actuala clasă politică, indiferent despre ce partide vorbim. Toţi politicienii care s-au perindat la putere în ultimii 23 de ani au „ţesut” o reţea de interese şi afaceri transpartinice. Va fi foarte greu de schimbat ceva, pentru că orice partid nou ar apărea în România va fi urgent infestat de oamenii clasei politice şi este aproape imposibil de făcut o selecţie. Dar orice încercare este de preferat unei resemnări mioritice. În experienţa de jurnalist m-am lovit, personal, încă de acum aproape 10 ani, de reţelele transpartinice de afaceri. Şi de atunci ele s-au dezvoltat, au crescut, s-au specializat. Pot să spun că am experimentat cu propriile mele simţuri perpetuarea „învârtelilor” PSD-iste din perioada Adrian Năstase de către Guvernul Tăriceanu, din care făceau parte şi miniştrii PDL. în documentarea unor articole, care făceau referire la cazuri de corupţie puse la cale de Guvernul Năstase, am avut foarte mari probleme în a primi date de la miniştrii Guvernului Tăriceanu. M-am aşteptat ca în momentul în care un jurnalist scotoceşte după ilegalităţi moştenite de la adversarii politici să fie încurajat să o facă. Nici vorbă de aşa ceva. Ba aş putea să spun, „viceversa”. Am documentat în anul 2005 o anchetă despre felul în care s-a atribuit un program de informatizare a şcolilor din România, în valoare de peste 200 de milioane de dolari, unei singure firme, fără licitaţie. Cu toate că afacerea s-a derulat în perioada 2000 – 2004, Guvernul Alianţei DA, instalat în 29 decembrie 2004, a făcut tot posibilul să ascundă datele referitoare la afacere, modul de atribuire şi preţurile cu care s-au achiziţionat echipamentele informatice. Mai mult decât atât, în momentul în care am reuşit să aflu date compromiţătoare, între Ministerul Educaţiei, condus deja de democratul Mircea Miclea şi firma Siveco, beneficiarul „hoţiei” a început o corespondenţă amplă menită să pună la cale o strategie comună pentru blocarea anchetei jurnalistice. După o campanie de presă susţinută în Evenimentul Zilei, la intervenţia preşedintelui Traian Băsescu, contractul dintre Ministerul Educaţiei şi Siveco a fost reanalizat dar nu a fost desfiinţat, aşa cum era legal şi normal, ci s-a umblat puţin la preţuri şi totul a rămas aproape ca la început, perpetuându-se astfel hoţia PSD-istă, blamată în campania electorală de cei care au ajuns ulterior la putere. Un alt exemplu trăit personal este legat de Ministerul Agriculturii. Am solicitat, direct de la cabinetul ministrului Gheorghe Flutur, date despre felul în care au reuşit Gigi Becali şi asociatul său Teia Sponte să pună mâna, la un preţ sub un euro  metrul pătrat, pe un teren de 37 de hectare în intravilanul capitalei, cu o valoare de piaţă de minimum 150 de euro pe metrul pătrat. Terenul era cumpărat de la statul român printr-o hotărâre de împroprietărire semnată de ministrul PSD-ist al Agriculturii, Petru Daea. Nu am primit niciun răspuns de la Ministerul Agriculturii timp de aproape două săptămâni, chiar dacă am insistat pe această temă. Mai mult decât atât, într-o întâlnire pe care am avut-o cu Teia Sponte, pentru a lua şi punctul de vedere al persoanelor pe care le acuzam, mi-a fost arătată de acesta o copie a solicitării pe care o trimisesem la cabinetul ministrului Flutur. Aşadar, Gigi Becali şi Teia Sponte au fost împroprietăriţi de PSD cu terenuri la preţuri derizorii, iar angajaţii Ministerului condus de Flutur – lider PDL actualmente – îi pune în temă, atunci când cineva se interesează de afacerile necurate pe care le-au făcut. Şi trebuie să menţionez că am purtat corespondenţa numai cu cabinetul ministrului. Un alt exemplu de afacere „transguvernamentală” care a trecut prin cinci guverne este legat tocmai de problema liberalizării pieţei de energie electrică de care s-a vorbit steril de atâta vreme. Premisele acestei afaceri au fost create în momentul în care s-a semnat contractul de retehnologizare a hidrocentralei de la Porţile de Fier. Prin contractul atribuit fără licitaţie unei firme elveţiene s-au pus bazele unui important şi puternic cerc de interese. Am încercat să discut cu fostul ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu, despre modul ciudat în care s-a semnat contractul de reparaţii la Porţile de Fier I. A râs când a auzit despre ce vreau să discutăm şi mi-a arătat primul contract, prin care se atribuia lucrarea, fără licitaţie şi la un preţ de două ori mai mare decât era normal. Acest act era semnat de nimeni altul decât Călin Popescu Tăriceanu, pe acea vreme ministru al Economiei, ajuns prim-ministru şi acum unul dintre opozanţii lui Antonescu în PNL.