Că mult vă mai place să fiți sorcoviţi şi periaţi, bă!

ponta a anuntat guvernul

Victor Ponta a anunțat Guvernul

Ceauşescu nu a murit. El s-a spart doar în mii de bucăţi şi s-a împrăştiat prin ţară. An de an suntem martorii unor evenimente care aduc aminte de vremurile când “cel mai iubit fiu al poporului” era aproape sanctificat, şi toţi îi aduceau prinosul lor de recunoştinţă. Colindători de pe întinsul patriei se deplasau atunci la Bucureşti şi-i colindau „conducătorului cu nume de epocă”.

Comunismul a reuşit să transforme obiceiurile de iarnă, legate de credinţă, familie şi gospodărie, într-o formă de manifestare a cultului personalităţii dictatorului. După 23 de ani de la căderea regimului communist, pe la instituţiile publice se mai perindă încă cetele de colindători.

Directorii de şcoli care au rămas tributari gândirii comuniste îşi obligă elevii să-i colinde pe capii judeţului. Pe la Prefectură, Consiliul Judeţean sau primării, cu câteva zile înainte de Crăciun, încep să vină cete de colindători, frumos îmbrăcaţi şi cu repertoriul bine învăţat. De multe ori şefii instituţiilor nici nu catadicsesc să-i bage în seamă pe copiii care pierd ore importante din cursurile de la şcoală ca să bifeze o acţiune ce-l va păstra probabil în funcţie pe domnul director (fost şi încă tovarăş de nădejde).

Anul acesta parcă mai mult decât în alţi ani fenomenul colindatului pe la instituţiile publice a luat amploare. Până şi primarii din comune au constituit ad-hoc cete de colindători şi s-au deplasat la centrul judeţului să-i colinde pe şefii care le împart bugetul “cel de toate zilele”.

Departe de semnificaţia etnografică a colindatului, manifestările de slugărnicie şi linguşire ale organizatorilor colindelor oficiale ne duc cu 23 de ani înapoi, cu atât mai mult cu cât şefilor le şi plac asemenea manifestări de simpatie. Şi atunci să nu ne mire că de Crăciun sunt oameni care mai au şi alte emoţii decât cele legate de Naşterea Domnului – anume nostalgii pentru moartea Tovarăşului.

Cei ce deplâng cu lacrimi de crocodil sfârşitul meritat al dictatorului se împart în două mari categorii sociale: cei care şi-au pierdut privilegiile de clasă conducătoare, fără să îşi poată face loc în niciun partid politic după Revoluţie, şi cei – mai mulţi – care au fost şi au rămas săraci înainte şi după ’89. Aceştia din urmă nu s-au adaptat deloc la o societate mult mai competitivă, din toate punctele de vedere, decât cea în care au crescut.

Din acest punct de vedere, regretul lor după Ceauşescu e sincer. Cât este, însă, de justificat? E simplu să spui că cei care regretă comunismul şi pe Ceauşescu sunt „spălaţi pe creier”. În bună măsură, afirmaţia chiar are acoperire: când de mic copil ţi se repetă obsesiv că trăieşti în cea mai bună orânduire posibilă – cea comunistă, când eşti bombardat cu „realizări măreţe” într-o mass-media aservită sută la sută regimului, când ţi se retează orice mijloc de informare din lumea reală, când totul îţi vine raţionalizat şi planificat „de sus”, când eşti învăţat să iei de bun tot ce ţi se spune de către „Fratele cel mare” şi eşti descurajat prin toate metodele să gândeşti singur – atunci, într-adevăr, creierul poate da rateuri şi să ajungi să îl regreţi pe „Odiosul”.

Manifestările celor care duc dorul spectacolelor omagiale sunt un reflex păstrat cu sfinţenie undeva în adâncul creierului şi scos la lumină cu complicitatea celor care ne conduc acum. Că mult le mai place şi lor să fie sorcoviţi şi periaţi!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Că mult vă mai place să fiți sorcoviţi şi periaţi, bă!

  1. chinezu' amuzat zice:

    Sare-n ochi,

    daca ai avea si putina sare la tample [cazul meu] ai fi mai precaut/ ponderat cu generalizarile

    de exemplu, [dupa mine] e o enormitate sa spui ca „toţi îi aduceau prinosul lor de recunoştinţă”

    N-am sa neg oportunismele vremurilor si existenta lingailor dar nici nu poti banui TOT poporul ca a fost indobitocit, chiar daca a fost:

    „bombardat cu “realizări măreţe” într-o mass-media aservită sută la sută regimului, când ţi se retează orice mijloc de informare din lumea reală, când totul îţi vine raţionalizat şi planificat “de sus”, când eşti învăţat să iei de bun tot ce ţi se spune de către “Fratele cel mare” şi eşti descurajat prin toate metodele să gândeşti singur”.

    era desigur reala teama generalizata de a discuta deschis in public insa nici 1% nu era cu adevarat indoctrinat.

    un alt exemplu: am sa evit sa ma uit cu superioritate la „care au fost şi au rămas săraci înainte şi după ’89 … nu s-au adaptat deloc la o societate mult mai competitivă” daca au avut ghinionul sa-i prinda revolutia lucrand intr-o fabrica/ mina din fundu’ tarii in comparatie cu mine care lucram in capitala, in IT cu acces la multa informatie si chiar relatii cu parteneri straini.

    nu risc sa ma fac de ras spunand ca am avut aceeasi sansa cu un miner. tu … iti pastrezi parerea!?

    • Sare'n Ochi zice:

      toti cei care se recunosc. si am 50 de primaveri. deci, ceva sare la tampla am. (din pacate)

    • chinezu’ amuzat, faptul că aceia au avut ghinionul să-i prindă revoluția cine știe pe unde nu contrazice deloc afirmația lui Sare, că nu s-au adaptat la societatea nouă.
      această lipsă de adaptare este un fapt și o constatare, nu o desconsiderare a lor.

      pe de altă parte, acesta este unul dintre tiparele de mentalitate și comportament promovate de comuniști (dar nu numai), de care ar trebui să scăpăm:
      disculparea de tipul „da, dar…” pentru orice afirmație mai puțin plăcută.
      „România a pierdut meciul cu Bulgaria” – „da, dar n-a jucat Popescu”.
      „în România nu s-au construit autostrăzi” – „da, dar asta pentru că conducătorii fură” (chipurile nu românii sunt de vină, ci conducătorii lor, de parcă aceștia n-ar fi români, aleși de români).
      „românii și-au făcut universități abia în a doua jumătate a secolului XIX” – „da, dar ei au fost asupriți de imperiile vecine” (de parcă asta ar însemna că și-au făcut universități cu un mileniu mai devreme).
      „românii nu s-au adaptat” – „da, dar ei au fost prinși într-o situație foarte grea” (de parcă acest lucru ar spune că, de fapt, ei s-au adaptat foarte bine).
      ar trebui să putem vedea lucrurile ca atare, în mod obiectiv, fără dorința de a ne disculpa prin astfel de pretexte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s