Luptăm pentru (aici e cuvântul dumneavoastră, puteți pune orice) până când nu va mai rămâne piatră pe piatră

by Snapshot: Azi, Curtea Constituţională a decis că Mircea Diaconu nu mai poate fi senator. Decizia instanţei este definitivă şi irevocabilă. Potrivit Curţii, Senatul a încălcat Constituţia în cazul Diaconu, acuzat de ANI de incompatibilitate.

De două săptămâni am impresia că trăiesc în Fâşia Gaza. Nu-mi trec rachetele balistice pe deasupra capului nici nu mă trezesc în puterea nopţii sirenele antiaeriene. Dar privesc la panourile publicitrare de pe care-mi zâmbesc candidaţii la alegerile parlamentare şi pe care citesc îndemnuri în totală contradicţie cu feţele zâmbitoare. România candidaţilor pare că este zguduită de o conflagraţie armată. “Luptăm până la capăt”, „Învingem împreună”, sau ceva mai paşnic “Un nou început” (al câtelea?) Cred că niciun candidat – cel puţin eu nu am văzut – nu foloseşte verbul a face sau a munci ca să-i atragă pe alegători. În urmă cu patru ani am făcut greşeala să ascult un discurs electoral rostit de defunctul Adrian Păunescu la Brad. Am avut impresia că tancurile ungureşti sunt undeva la Gurahonţ şi artileria bombardează deja Hălmagiul. De unde totuşi aceste porniri războinice la candidaţii noştri şi în special la cei de sorginte socialistă? Răspunsul cred că vine din trecutul comunist al acestora. Numai comuniştii duceau o luptă perpetuă. Luptau cu orice şi pentru orice. Şi pe deasupra erau permanent în mijlocul unei stări revoluţionare. Lupta şi revoluţia dominau propaganda comunistă şi se pare că o domină şi pe cea uselistă. Nu muncea nimeni pe vremea lui Ceauşescu. Toată lumea lupta pentru îndeplinirea indicatorilor de plan. Luptam pentru înfăptuirea cincinalului în patru ani şi jumătate. Nu exista retehnologizare sau modernizare. Exista „Noua revoluţie agrară”, „Revoluţia industrială” sau culturală.

Am rămas cu lupta comunistă în sânge, în creier, în cuget sau poate în maţe, fiecare unde a reuşit să o depoziteze, dar cert este că după 22 de ani încă mai avem chef de bătălii cu duşmani imaginari până la limite de timp nedefinite.

Campania electorală din acest an ne demonstrează că trăim într-o lume în care Don Quijote luptă cu morile de vânt până la capăt. Chiar am văzut cele trei personaje ale lui Cervantes pe panouri publicitare. Quijote şi Dulcineea cer votul electoratului asistaţi de valetul Sancho Panza sub sloganul „Luptăm până la capăt”. Cu cine luptă cele trei personaje politice, şi unde este capătul, nimeni nu ştie. În subconştientul electoratului trebuie să rămână doar vitejia şi spiritul războinic al candidaţilor socialişti şi speranţa unui final victorios definit în cazul de faţă „capăt”. Din nefericire alegerile nu se câştigă în România nici datorită sloganelor electorale, nici a programelor. Toată lumea ştie că astea sunt vorbe goale. Manipularea, aceeaşi ca în urmă cu 22 sau 55 de ani, funcţionează încă foarte bine. Din Roma antică politicienii promit şi manipulează masele. Cu cât au crescut mijloacele de informare cu atât manipularea a devenit mai periculoasă şi mai eficientă. Am ajuns practic în mileniul trei la un asemenea nivel al manipulării încât mă gândesc în ce măsură opiniile noastre ne aparţin şi în ce măsură ne sunt induse.

Lozincile şi promisiunile nu sunt altceva decât o parte din acest uriaş mecanism de manipulare împotriva căruia nici nu ştiu dacă merită să LUPTĂM.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Luptăm pentru (aici e cuvântul dumneavoastră, puteți pune orice) până când nu va mai rămâne piatră pe piatră

  1. Valentin zice:

    Lumea nu e manipulata, e proasta de bubuie. Sa nu le cautam scuze.
    Imbecilii astia de voteaza USL nici macar nu au vreo urma de potential beneficiu.
    Doar li se pormite ca li se va da, cat, cand, de unde, nici macar nu sunt interesati sa auda.
    Vor doar sa stie ca li se da, atat.
    Si sa li se dea fara sa faca nimic, nu sa-i puna cineva la munca!
    Nici eu nu stiu daca mai e cazul sa luptam, ca nu avem nici impreuna cu cine si nici pentru cine.
    Sa lasam legile naturii sa-si urmeze cursul.
    tampitii astia aleg extinctia. Sa-i ia dracu!

  2. ceaikovski zice:

    Aici e lupta dumneavoastra:

  3. ceaikovski zice:

    Legat de Diaconu: nu mi-a placut niciodata ca actor, l-am asimilat mereu cu rolurile de tanar comunist (inginer, muncitor, medic, etc) din filmele de kkt de pe vremea lui Ceasca. De cand cu situatia penibila in care s-a pus, tinand cu dintii de scaunul de parlamentar, recunosc ca ma uit pe distributie, sa nu cumva sa-l vad in vreo piesa.
    Dupa ce ca ne-a facut varza MCV-ul, si-a facut renumele de parlamentar de tot rahatul, si-a ..tut si cariera de actor. Pentru pensie de parlamentar.
    Pe care, a pierdut-o azi.
    Dar va intreb, sincer, credeti ca min muncii o sa tina seama de decizia CCR, sa nu-i mai dea pensia aia nenorocita de parlamentar?
    Cine poate sa-l oblige, si ce-o sa le faca daca nu respecta decizia CCR?
    Hmmm

  4. ceaikovski zice:

    Mere rosii nu mai avem, dar putem sa va dam niste izmene rosii:

  5. Liana zice:

    Trist spectacolul in care a jucat Mircea Diaconu ca politician. Pacat. Dar cand ma gandesc cum si-au batut joc de legi si de institutii – cum l-au atacat pe seful ANI – nu simt niciun fel de mila. Institutia parlamentului e corupta. Dar la adapostul imunitatii fac ce vor.

  6. snapshot zice:

    jalnicul Irimia in examenul pentru DNA:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s