“Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!” Palavramentul României a scris o scrisoare gata pierdută

Che Gargara și Căcărău – acești torționari (purtători de torță, care va să zică) ai libertății României

Victor Ponta (Prim Plagiatorul Mitoman al grupului infracțional organizat impropriu denumit Guvern al României și majoritate parlmentară adresându-se plenului reunit al celor două Camere ale Palavramentului pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului cu privire la pozitia pe care România trebuie să o adopte la reuniunea Consiliului European de la sfârșitul acestei săptămâni, unde va participa odiosul șef al statului Traian Băsescu):

Jupân Dumitrache (cu respect amestecat cu sfială):

  • Da, tocmai astă-seară citeam cu nenea Nae, în gazeta dumneavoastră, cum scriţi despre ciocoi că mănâncă sudoarea poporului suveran. Ei, bravos! Îmi place! Bine combateţi reacţiunea, nu pot să zic, ştii colea, verde, româneşte. Să vă ajute Dumnezeu ca să scăpaţi poporul de ciocoi!

Rică (de la Răcnetul Carpaților, prinzând limbă, după ce a zâmbit cu multă satisfacţie de vorbele lui Jupân Dumitrache):

  • Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei! Noi n-avem altă credinţă, altă speranţă, decât poporul.

(Jupân Dumitrache ascultă uimit):

  • Noi n-avem altă politică decât suveranitatea poporului; de aceea în lupta noastră politică, am spus-o şi o mai spunem şi o repetăm necontenit tuturor cetăţenilor: “Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!”

Intervine în discuție Limbric Căcatmâncătorescu (ce-și mănâncă lăturile pe la Ghimpele turnătorului propriei sale familii la fosta Securitate, Dan Voiculescu):

Zvâcnind din pat, cu ochii injectați de la atâta somn și părul răvășit pe fruntea pătată cu Londacolor, Crin Antonescu răcnește:

(Se prăbușește epuizat, zguduind patul. Horcăie):

  • Țara asta nu e moșia lui Traian Băsescu și nici rezervația sectei demente și fanatice în care s-a transformat PD…

(Sforăie)

Jupân Dumitrache:

  • Bravos! Să trăieşti!

(bate-n palme, încet către Ipingescu.)

  • Vorbeşte abitir, domnule. Ăsta e bun de dipotat.

Ipingescu:

  • Hei! Lasă-l că ajunge el şi dipotat curând-curând…

Ion Iliescu (bâțâind din toate încheieturile, măi dragă):

În aplauzele furtunoase ale adunăturii (pardon, adunării), printre urale și scandări de “Nu nevindem țara” și “USeLe face ordine!”, reprezentanții grupului infracțional impropriu numit majoritate în Palavramentul Românei aprobă următoarea rezoluțiune demnă de lada de gunoi a isteriei (pardon, istoriei):

  • „Palavramentul României consideră că România trebuie să continue să promoveze obținerea unor alocări importante pentru politica de coeziune și pentru politica agricolă comună în cadrul negocierilor pentru viitorul buget al Uniunii Europene 2014-2020. Palavramentul României susține propunerile formulate pentru viitorul exercițiu bugetar al UE de către președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, precum și de președintele Palamentului European, Martin Schulz, care răspund obiectivelor urmărite de România în ce privește politica de coeziune și cea agricolă comună. Palavramentul consideră că președintele României trebuie să apere ferm și fără echivoc interesul României la Consiliul European, susținând propunerile venite dinspre Comisia Europeană și PE și îl asigurăm de întregul sprijin al grupului infracțional organizat, impropriu numit majoritate parlamentară, în acest sens. Palavramentul consideră ca testul propus la acest moment de președintele Consiliului European nu reflectă obiectivele urmărite de România. Criteriile fundamentale pe care noul bugetul UE trebuie să se consolideze sunt solidaritatea, reducerea decalajului economic și creșterea convergenței între statele membre. Să-i spuneți Mercheliței să se scobească în buget și să dea, că nu dă de la ea, mama ei de șvabă! Acestea sunt criterii care trebuie recunoscute și urmărite și de România. Orice element care introduce o discriminare între statele membre, nu trebuie acceptat. Palavramentul consideră politica de coeziune și politica agricolă comună elemente fundamentale ale proiectului european, în acord cu valorile UE. Și mai dați-o dracului cu controalele voastre! Banii e bine, mersi.”

Pe fondul agitațiunii, baronului Dragnea de Teleorman i s-au împuținat teleormănenii. Puiu Aurel, șeful Gărzii Financiare Teleorman, și alți funcționari ai Gărzii, au fost conduși la sediul DNA, anunță ziarul local Total Impact. Conform unor surse citate de către publicația locală, mai mulți comisari ai instituției teleormănene sunt anchetați privind săvârșirea unor infracțiuni. Alături de Aurel Puiu au mai fost reținuți colegii acestuia Marian Pană și Constantin Tănăsescu, potrivit Informația Teleormanului. Cine are să-l mai voteze pe Dragnea?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la “Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!” Palavramentul României a scris o scrisoare gata pierdută

  1. ceaikovski zice:

    Deja m-a luat ameteala de la prima sa fraza: „Trebuie să existe o colaborare Președinție – Guvern – Palavrament. Beneficiile pentru România nu trebuie să fie secrete, nu este apanajul unui singur om. Chiar nu mă interesează ce a zis domnul președinte Băsescu.”

    Pai ori colaboreaza, ori nu-l intereseaza?

  2. ceaikovski zice:

    Si nu e „box populi, box dei” ci „vox boii, vax deii” 😛
    Deci asta au fatat azi in parlament? Deci care IE mandatul pe care l-au scornit pt presedinte?
    Sa vina cu bani, ca altfel ii dau in cap la drumul mare Merkelitei?
    Pai sa se apuce de haiducie, sa plece in padurile de unde izvoraste Danubius, la jecmanit bogatii Europei si sa n-i dea noua. Dar numai dupa ce au cumparat de acolo ulei, faina si malai, ca sa le dea TVA-ul inapoi la granita, sa nu se piarda nici o centima!

  3. ceaikovski zice:

    Mi-e tare teama ca atunci cand va da fata cu reactiunea occidentala, jena de altruismul cu banii, Ponta o sa-l supuna iar suspendarii pe presedintele trimis cu jalba.
    Sa ne dea un semn, premierul si ne imbarcam imediat in avioane, sa manifestam cu Dogaru in frunte, la consiliu. Ce dracu, astia nu ne da nimic?

  4. Valentin zice:

    Pe mine ma distreaza inversunarea multora de a-l arata cu degetul tot pe Blaga,subiectul principal e ipoteticul blat. Lumea stie, simte in sange, aude voci si e complet sigura. Daca Blaga nu trada ARD avea 80%+1 da’ nu a vrut, nemernicul.
    cand ai in popor de prosti care voteaza cu niste indivizi de un grotesc infiorator ca Ponta, Mazare, Antonescu pai scuzati-ma, dar nu mai e nimic de facut.
    inclusiv MRU nu reuseste sa miste nimic. Nu din vina lui Blaga ci din vina poporului.
    E mult mai usor sa dam vina pe altii in loc sa privim in ce hal am ajuns.
    E usor sa cerem de la Basescu si de la ARD cand ani de zile toti ‘telectualii au promovat doar mistoul ieftin, „toti sunt la fel”, neimplicarea si misenrupismul superior.
    Nu Antena3 a tampit populatia, Antena3 e portavocea populatiei, asa gandeste si alea ii sunt valorile asumate. Minciuna, lenea, prostia, hotia, millogeala.
    Votul de acum e iar o simpla numaratoare. Cati oameni sanatosi la cap avem, asa, vreo 25% cel mult si cati tembeli si primitivi, adica restul.
    Rezultatul votului il putem privi relativ detasati. Ce urmeaza insa cred ca deja inspaimanta pe multa lume.
    Dar doar unii sunt surprinsi.

    • eu nu sunt de acord cu (cel puțin) două lucruri:

      1. Blaga
      nu discut de trădări sau netrădări.
      dar Blaga este, prin excelență, un administrator.
      și nu un lider.
      în campania electorală, asta contează.

      2. Antena 3 nu e doar o portavoce.
      Antena 3 modelează.
      da, ea chiar tâmpește populația.
      e drept, nu doar ea.
      o tâmpesc inclusiv posturile neafiliate politic.
      precum ProTV, care cultivă dictatura irelevantului, iar apoi Antena 3 vine să însămânțeze ura în acel sol al lipsei de relevanță.
      și iese ce vedem.

      • Valentin zice:

        Blaga nu e bun de lider, nu e locomotiva, nu e nici macar bun administrator.
        Ce dracu vorbeste lumea tot de el, ce naiba e asa surpriza? Atata poate, atata face.
        Nu ar fi cazul sa ne intrebam unde sunt noii lideri, unde sunt sutele de oameni dintre care puteam alege?
        faptul ca Blaga conduce campania ARD e dovada neputintei si prostiei ‘telectualilor romani. Astia de se tot dau superiori dar nu pun osul la treaba. Si cand in al 14lea ceas se hotarasc si ei, ptr ca incep sa vada ca se intampla ceea ce altii le-au spus de ani de zile ca se va intampla, pai imediat se dau loviti, cum de nu le sunt recunoscute imensele calitati?
        Ne intalnim in NR, in PDL, in PNL, in ARD, in cafenea ca sa ne dam destepti nu ca sa conlucram. Majoritatea nici macar nu asculta.
        uitati si pe bloguri.Cum nu esti 100% in linia oficiala a sefului cum esti dat afara pe tot felul de motive imaginare, te acuza ba ca esti uselist, ba comunist, ba bevebist, ba fara basca.
        Construiti voi ceva cu alde Bleen de pilda.
        Cat despre Antena3 grotescul desavarsit ar trebui sa alunge orice om cu o minima
        decenta. Sunt convinsi cei ce erau deja convinsi.
        Sunt alternative la Antena3 , nu te obliga nici dracu sa te uti la ei.

      • Sare'n Ochi zice:

        absolut corect diagnosticul.

  5. Valentin zice:

    Dementa uslinoasilor se inteteste pe zi ce trece.
    Idiotii nu au nici cea mai vaga idee despre ce furtuna va veni.
    Europa sta sa se rupa. Riscam sa fim aruncati la periferia lumii civilizate, fara nici un sprijin si dispretuiti de toata lumea.
    Ce vom face atunci?

  6. Liana zice:

    Cataaaaaaa ipocrizie!!!!!!! Cata prostie!!!!!!!! In primul si in primul rand, sa reusim noi sa cheltuim banii de la UE. Pana la urma, ce veto? Mai intai negociezi. Mai ceri. Te mai targuiesti. Nu dai cu buzduganul in cap. Sare, astept un articol pe o tema fierbinte: proiectul pentru Constitutie. Cica Ponta o vrea in iunie 2013. Si ce scrie acolo e o migrena. Iar constitutia ne priveste pe toti.

    • Valentin zice:

      Detectez un optimism induiosator. Pai credeti ca astora le pasa de constitutie? Vi s-a parut ca dau mai mult de 2 bani pe lege?
      Suntem deja in plina societate mexicanizata. Carteluri de infractori vor decide cine si ce si cand e legea.La nivel local si la nivel national.
      Cate episoade Navodari mai sunt necesare ptr a constientiza grozavia situatiei?
      Cum o sa revizuiasca ei Constitutia e neinteresant. Vor face doar ce vor avea chef sa faca, indiferent de ce scrie in lege.

      • Liana zice:

        Nu e optimism. E disperare. Copy din Ponta (eu dau sursa): „Trebuie de asemenea sa stabilim in Constitutie – pentru ca altfel n-o sa respectam, o sa facem si noi ce a facut PDL – faptul ca la Curtea Constitutionala poti sa pui oameni cu o anumita pregatire, minim 18 ani magistrat, si ca, eventual, deciziile luate de Curtea Constitutionala pot fi in Parlament cu doua treimi schimbate. Doua treimi fiind o majoritate constitutionala”, a mai spus Ponta.” Si asta nu e tot. Si nu inteleg cum tarile au constitutii neschimbate de sute de ani, iar noi avem cate una aproximativ din 10 in 10 ani.

        • Sare'n Ochi zice:

          tarile acelea cu constitutii de sute de ani, le-au pus pe baze sanatoase si fara gandul de a fura ci de a ajuta, de-a gasi solutii de convietuire. Constitutia noastra a fost scrisa de catre un gunoi la comanda altui gunoi – un hot si un asasin, un individ care nu a muncit nimic in viata lui, ci numai a supravietuit cat sa se catere in cea mai inalta functie din stat. de unde respect la astfel de indivizi? au facut Constitutia in asa fel incat sa incurce, nu sa ajute. au facut-o sa se salveze.

    • Sare'n Ochi zice:

      tema pentru Constitutia acestui gunoi si grupul infractional organizat din spatele lui este simpla: intoarcerea la Marea Adunare Nationala. ei sa numeasca si sa controleze totul: de la procurori la presedinte si sa nu raspunda in fata nimanui.

  7. ribelalu zice:

    Eu nu stiu daca politicieni mai prosti decat actualii ar putea exista. Eu am ajuns la saturatie si din cauza asta am luat-o razna si eu: am inceput sa postez catei si pisici pe facebook, televizorul sta numai pe Hit Music si imi vine sa le dau cu mouse-ul in cap tuturor talibanilor politici de toate culorile. Pentru ca ce citesc pe internet ma face sa cred ca prostia este la fel de bine reprezentata (proprtional) si pe partea dreapta a esicherului politic. Diferenta e facuta doar de numarul concret pentru ca 5% din 50% e mai mare decat 5% din 25%.

  8. ceaikovski zice:

    Valentin, calitatea tuturor posturilor Felixiene este extrem de slaba: antena1, 2, 3, euforia, romantica si care o mai fi. Doar antena3 o mai am in grila, pt cazuri exceptionale, cand ma uit intentionat, sa vad daca se prezinta ceva, sau nu si cum anume. Restul de programe sunt primele pe care le sterg de fiecare data cand se upgradeaza grila tv.
    Sunt atatea programe care prezinta INFORMATIE, cele de mai sus nu reprezinta decat un obstacol in cautarea rapida a unui post dorit.

    • ceaikovski zice:

      Scuze, voiam sa continui, dar am apasat pe „posteaza”.
      Multa lume se uita la protv de ex, cand vine obosita de la serv si nu are chef de ingurgitare informatie densa. Ii inteleg. Dar ca sa te uiti non-stop la antene, e morbid. Devinde evident ca o parte a lumii cere si i se da o lume iluzorie, plina de minciuna, fada, aceiasi oameni care citesc cartile alea (ma scuzati, am uitat autorii) tampe, cu iubiri cretine, un fel de telenovele.
      Lumea e impartita in procente determinante la prostie, f putini sunt cei care chiar conteaza si care imping lucrurile inainte. Grav este cand acestia nu se mai implica si trebuie cautate motivele care ii tin departe.
      Un motiv descoperit de mine este proferarea injuraturilor, atacurile la persoana. Nu poti sa te bagi in cocina fara sa te murdaresti si daca acele persoane sunt ALTFEL, e cam greu sa le arati beneficiile murdaririi, in numele a ceva demn…

  9. observator zice:

    Decebal către popor

    Viaţa asta-i bun pierdut
    Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
    Şi-acum ar vrea un neam călău
    S-arunce jug în gâtul tău:
    E rău destul că ne-am născut,
    Mai vrem şi-al doilea rău?

    Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moş îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănţuit.

    Cei ce se luptă murmurând,
    De s-ar lupta şi-n primul rând,
    Ei tot atât de buni ne par
    Ca orişicare laş fugar!
    Murmurul, azi şi orişicând,
    E plânset în zadar!

    Iar a tăcea şi laşii ştiu!
    Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
    Să râdă! Bunii râd şi cad!
    Să râdem, dar, viteaz răsad,
    Să fie-un hohotit şi-un chiu
    Din ceruri până-n iad!

    De-ar curge sângele pârău,
    Nebiruit e braţul tău
    Când morţii-n faţă nu tresari!
    Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
    Când râzi de ce se tem mai rău
    Duşmanii tăi cei tari.

    Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
    Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
    Zamolxe, c-un întreg popor
    De zei, i-am întreba: ce vor?
    Şi nu le-am da nici lor pământ
    Căci ei au cerul lor!

    Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
    E rău destul că ne-am născut:
    Dar cui i-e frică de război
    E liber de-a pleca napoi,
    Iar cine-i vânzător vândut
    Să iasă dintre noi!

    Eu nu mai am nimic de spus!
    Voi braţele jurând le-aţi pus
    Pe scut! Puterea este-n voi
    Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
    Că zeii sunt departe, sus,
    Duşmanii lângă noi!

    • Sare'n Ochi zice:

      perfecta aducere aminte!

      • observator zice:

        Lupta vieții
        de George Coșbuc

        Copiii nu-nțeleg ce vor:
        A plânge-i cuminția lor.

        Dar lucrul cel mai laș în lume
        E un bărbat tânguitor.

        Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
        În ochii unui luptător.

        O luptă-i viața; deci te luptă
        Cu dragoste de ea, cu dor.

        Pe seama cui? Ești un nemernic
        Când n-ai un țel hotărâtor.

        Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
        Te lupți pe seama tuturor.

        E tragedie nălțătoare
        Când, biruiți, oștenii mor,

        Dar sunt eroi de epopee
        Când brațul li-e biruitor.

        Comediant e cel ce plânge,
        Și-i un neom, că-i dezertor.

        Oricare-ar fi sfârșitul luptei,
        Să stai luptând, căci ești dator.

        Trăiesc acei ce vreau să lupte;
        Iar cei fricoși se plâng și mor.

        De-i vezi murind, să-i lași să moară,
        Căci moartea e menirea lor.

        Oare martitul A.N a citit aceasta poezie, persecutatul politic de Tartasesti
        ne spune ca el nu a vrut la spital ci la morga

  10. Valentin zice:

    uslinosii nu rezoneaza cu asa ceva. ei au nevoie de mici, bere si manele. Decat, vorba cantecului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s