de Ștefan Ciocan
Hai la lupta cea mare! Strigă Ponta în timp ce Antonescu îşi aranjează plictisit freza, se freacă la ochi, cască fără să ducă mâna la gură şi apoi zâmbeşte parcă trezit din somn. Să-l suspendăm pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, să-i dăm Angelei Merkel în cap cu veto-ul nostru. Că noi suntem cei 7,5 milioane de români cărora nu ne mai convine nimic din ceea ce este normal în lumea civilizată. Să ne ducem dracului de unde am venit. Adică din Uniunea Sovietică – şi, dacă nu mai este, să o reînfiinţăm. A ştiut Băsescu ce face în momentul în care l-a îndepărtat pe Ponta de Bruxelles. Ce să caute războinicul haznalei politice româneşti în Europa? Cei doi lideri ai USL încearcă, în mod evident, să mineze drumul european al României, tocmai când la Bruxelles se discută bugetul Uniunii Europene în perioada 2014 – 2020. Şi când România se prezintă la întâlnire cu temele foarte prost făcute. Am avut alocate sume importante de bani pentru diverse proiecte de modernizare a ţării. Europa ne vrea integraţi. Dar noi nu reuşim să cheltuim cât ne dă Europa. În aceste condiţii este evident că nu are rost să ne fie alocate fonduri pe care noi nu le vom putea cheltui. Am demonstrat până acum că suntem impotenţi în ceea ce priveşte implementarea proiectelor finanţate cu fonduri UE.
Cred că ar fi mai important, decât să ne ciorovăim pe valoarea fondurilor, să fim foarte atenţi la domeniile pentru care vor fi alocate fonduri în viitorul buget al UE. Să nu păţim ca în perioada 2007 – 2013 când liberalii au negociat axele prioritare, pentru ca acum tot ei să strige că au fost construite săli de sport, bazine de înot şi patinoare. Păi dacă pentru asta au cerut bani de la Bruxelles?
Cei doi isterici din fruntea USL pun acum presiune, pur electorală, pe Traian Băsescu să arate cât de slab negociator este şi cât de puţin este interesat de România. Doar, doar vor găsi un pretext pentru încă o suspendare. Preşedintele, dacă ar fi fost la fel de iresponsabil ca cei doi gargaragii din fruntea puterii, l-ar fi lăsat pe Ponta să meargă să negocieze. Pentru România ar fi fost dezastruos, dar Băsescu stătea liniştit şi privea cum se scufundă corabia. Cum să meargă să discute despre ajutoarele primite de la Uniunea Europeană un plagiator dovedit? Ce să caute la masă cu şefii de state din UE un personaj care în repetate rânduri a negat valorile fundamentale pe care se bazează Uniunea, şi ai cărui parteneri politici s-au exprimat public împotriva apartenenţei României la marea familie europeană? Ponta nici nu ar fi putut să deschidă ciocul la Bruxelles, în schimb guiţă de mama focului în România punând presiune pe Băsescu să ameninţe Europa cu dreptul nostru de veto. Atitudinea lui Ponta este atât de obraznică, încât ar putea lăsa fără cuvinte orice politician european, obişnuit cu o anumită stare de normalitate, nu cu tupeul balcanic care se poartă la Bucureşti. Ponta pare un cerşetor pe care un om milostiv îl primeşte în casă, îl hrăneşte, îl spală, îi dă haine curate şi care apoi dă cu pumnul în masă că vrea caviar în loc de cartofi fierţi.
trebuiesc cat mai multe lovituri de tun ca aceasta asupra A3:
http://delaepicentru.com/2012/11/19/%E2%98%85-dan-voiculescu-a-violat-o-japoneza-de-41-de-ani/
ps. cineva imi spunea sa nu-i mai ascult pe dobitoci. nu- ascult (a se vedea butonul de volum din „poza”) … dar culeg „impresii”
:))
Ce porcarie!
Asa se vede democratia si campania electorala de la nivelul USL, ATAC LA PERSOANA?!
O sa publice pozele noastre ale tuturor, sau de interes public negativ sunt doar cele ale membrilor ARD?
Doar Bleaga e scutit…
pe asta cand il vedem in boxa ?
https://lh6.googleusercontent.com/-FKZkzomkVoM/UKnqCrVmWcI/AAAAAAAACoc/MObg_aeIcV0/s605/pontavoicu_net%2520copy.jpg
Hai la lupta cea mare cu stampila la vot po ciocoi p-USL-inosi sa-i desfintam
USL-liviu dragnea-averea
foarte bine! filmuletul acesta trebuie raspandit. sa vada si bizonii pe cine aduc in fruntea bucatelor!
Ghiolban.
Il costa intretinerea acestui imperiu. Faceti socoteala:femei de serviciu, gradinar, substantele de pus in piscina, incalzirea/curentul pt apa din piscina, filtrele, care trebuie schimbate periodic, sau cumparate unele f scumpe, de peste 2-3000 euro, husa pt piscina, curentul de la iluminarea intregului domeniu, incluzand terenul de tenis, gradinarii (cel putin 2) care se ocupa de gradina, salariul celui care se ocupa de terenul de tenis, zgura, toata constructia in sine, daca e facuta ca la carte, sistem de drenaj. Incalzirea casoiului, gazele. Menajerele, cel putin 2, din care una gateste.
Florile si pomisorii, arbustii, plantati anual. Iarba, zisa si gazon, procurare, tundere, udare.
Toate astea, costa lunar de te rupe. Am fost la cineva (cam cu 5 ani in urma) care avea un domeniu de genul acestuia, mult mai mic insa si va pot spune, ca se plangea ca a fost un bou ca si-a facut casoi, pt ca-l costa incalzirea circa 50 milioane pe 3 luni de iarna.
Avea 2 gradinari, 2 menajere, oameni de serviciu pt multe alte chestii.
Tipul, ca si Dragnea, avea teren tenis, piscina, ma rog, totul la scara mult mai mica.
„Inteligent”, isi construise domeniul langa o mlastina. Dupa ora 18,00 obligat intrai in casa, sa nu te manance de viu tantarii 😛 😛
Un ghiolban si ala.
Ce avea tipul insa, si nu stiu daca Dragnea are, sa-i propunem ca cica la case mai mari e OBLIGATORIU, PAUN!
Deci, cine n-are paun, in cusca, e bou!! 😛 😛 😛
plateste bizonul teleormanean nota de plata! ce-i pasa lui?
Marimea penisului este invers proportional cu valoarea masinii pe care ti-o cumperi pentru a dovedi tuturor cit esti de „tare”.Dragnea nu putea face exceptie de la aceasta regula.Mai ales daca dorea sa fie acceptat in PSD partidul criminalului bolsevic Ion Iliescu intr-o functie inalta .
Dragnea nu are penis.
ci este.
Victor Ponta: „Este excelent că s-a făcut PNA!(…) Este extraordinar! Americanii ne-au cerut PNA și declararea averilor”
Mai jos, aveți descrierea perfectă despre cum Victor Ponta și Guvernul Adrian Năstase au înființat PNA (precursorul DNA) și au instituit declararea averilor. La cererea expresă a SUA, ca o precondiție pentru aderarea la NATO. Descrierea îi aparține chiar lui Victor Ponta, în prima emisiune televizată în care a participat.
După 10 ani, în campanie electorală în Bistrița, Ponta spune că DNA și ANI au fost înființate la cererea UE. Și…nici nu prea aveam nevoie de ele.
Iar Adrian Năstase este la Jilava pe baza sentinței dată în dosarul Trofeul Calității, dosar instrumentat de DNA.
Dacă nu mințea, premier rămânea- episodul 3 Noiembrie 2012. Sâmbătă, Bistrița: Victor Ponta, premierul României:
„Noi nu am intrat în UE doar ca să ne facă ANI și DNA. Noi am intrat ca și alte țări: Spania, Portugalia, Grecia, pentru că Uniunea Europeană presupune coeziune și presupune o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are subvenție de trei ori mai puțin decât cel francez sau german, despre ce solidaritate vorbim? (…) Dacă ni se spunea în 2007,”nu o să aveți nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI și DNA” poate că ne gândeam de mai multe ori. Eu sunt un proeuropean convins și eu cred că domnul Băsescu, prin tot ce face, inspiră în populație un sentiment anti-european”
http://www.youtube.com/watch?v=A3NInHPl13Y&feature=player_embedded#! corpul de control al lui A,
Sursa blog Sorina Matei
PS.In postarea de pe youTube 20 minute se discuta cazul procurorului Panait f. Interesant
re nevoie
Maine voteaza iar suspendarea lui TB? Ca vad ca-i cheama iar la parlament, la fel ca si data trecuta, pe motivul plecarii la Brx, de data asta, cica pt mandat pt Brx…
He he, si iar se implineste „profetia” lui Felix-Turnatorul, care avea ambatz sa fie iar referendum pe 10 dec.
Bravo! USL, bagati repede o noua suspendare!!
pai cica-i chema sa-i ia imunitatea lui boul ala pedelist de Vrancea, amicul lui Oprisan. oricum la Cluj este ceata, nu cred sa se poata deplasa careva din zona aceasta.
dare, sa-l suspende – ar fi minunat!
Nu inteleg ce dreacu se mai feresc atata! Sa spuna clar: bai hahalerelor, noi nu vrem cu UE, noi vrem sa dam ..UE la aia si voua. Noi vrem cu cine da comision mai mare, la societatile alea de le mai avem de vanzare, cretinilor. Nu ne pasa de stat de drept, oricum nu pricepem ce-i aia, si nevestele au zis ca nu ne mai primesc acasa, daca anul viitor nu le facem vacanta-n Caraibe pe banii statului, firma in off-shore, casoaie pe Vf Himalaya, ca pe Omu are tampitu’ ala de director si secretarul de la …, Bentley bej, sa se asorteze cu ultima poseta! Dati-o ma dracului de treaba, ce ne fofilam atata? Oricum voturile pe care le vreti voi, aduse cica de ‘telectualii penelisti, n-o sa le aveti, pe noi de la vot nu ne opriti, asa ca, ce o mai lungiti atata?
Noi oricum nu va votam, ailalti oricum va voteaza si chiar daca nu, baga dragnea cate trebuie in urna.
Ce mai vor astia, de lungesc pelteaua? Sa ce?
Cata vreme vor fi ei la putere, nu mai vedem un ban, oricum. De ce-o mai freca-o, zau nu pricep.
inainte de vot le este frica de cocalarii care-i voteaza – aia nu s-ar simti bine sa nu mai poata sparge bancomate, seminte si pitipoance pe aleile metropolelor din UE.
Mde, la asta nu m-am gandit…
din pacate nu s-au gandit nici cei de la ARD sa iasa sa faca extrem de multa galagie si agitatie pe aceasta tema.
La mine e scuzabil. La ei e nepermis!
Ce pazesc? Sa le facem noi campanie? Nu noi candidam.
Noi doar alegem.
Deocamdata oferta e varza. Daca ARD crede ca vom alege doar ca sa nu iasa USL… e grav!
parca unii nu vor sa castige si ceilalti nici macar nu candideaza. vai de noi si de campania lor. cred ca asteapta sa ne izbeasca apocalipsa mayasa.
Faceti ba sedinta de plen pt interes national, cu Veta (pardon, Veto) la Brx, si votati rapid o noua suspendare, ca nu avusesem greata de prea mult timp.
Baa, daca nu votati o noua suspendare, mama voastra e o proasta si o prostituata.
chestie cu miza zero: mama lor e proasta, iar ei, oricum, sunt in majoritate prostituate
Mda… nu m-am gandit.
In idealismul meu prostesc, aveam rezerve vis-a-vis de mamele lor 😛
Iti place cum ma exprim, nu?
Am furat si eu, de la ala cu caloriferu’ 🙂 🙂
😀
numai o proasta putea sa educe atat de prost astfel de hahalere.
Crezi c-au renuntat vre-o clipa la ideea de suspendare ??? pai cacaraul are insomnii si umbla bezmetic tipand peste tot ca-i pro european si pro american , sperand ca il vor crede inclusiv cei de la Departamentul de Stat ca-i „fata mare”. Liberalii nemti zic despre ofilescu ca-i „Scheiße”,adica un fel de cacarau pe nemteste,si-l invita pe motocicleanu la discutii.Iar talambul are insomnii de cand a plecat de la Cotroceni,zicand ca se simte atras de populari ,doar doar l-o crede cineva.Crede imputosenia sa, ca marea adunare democrata de pe National s-a uitat? Ca Merkel il va accepta vreodata la dialog? Si revin la gargara de maine din parlament.Pai fesenistii astia la ce juristi au ,nici nu ma mira ca fac gafe dupa gafe.Da` milostiv cum sunt le reamintesc articolul 8 din Decizia CCR din 26 septembrie si publicata in MO „imediat”,adica pe 12.10.2012; ia a lu` cacarau ,luati de aici : „. Totodată, art.19 alin.(3) din actul normativ supus analizei Curţii este neconstituţional
deoarece Guvernul nu ar putea avea o altă poziţie decât cea cuprinsă într-un mandat al cărui
conţinut este aprobat de Preşedintele României, şi nu de către Parlament. Mai mult, textul de
lege criticat este în contradicţie şi cu prevederile art.8A din Tratatul de la Lisabona, potrivit căruia
reprezentarea României se face de şeful statului sau de şeful Guvernului, pe baza unei delegări
aprobate de şeful statului, şi nu de Guvern” QED !!
Nu pot sa inchei fara sa-mi exprim solidaritatea si sustinerea pentru un roman devenit samurai,ma refer la d-l Marius M. Mesajul meu pentru dansul : 私たちはあなたと一緒にいる!
Sunt impresionata de Dragnea. Inca o data, PSD-istii imi provoaca o nedumerire: cum de oameni atat de bogati sunt votati de oameni saraci pentru care nu fac nimic? Adica, nu fac nimic sa ii scoata din starea de saracie in care sunt. Ce social-democrati sunt astia?
este boala stangii la nivel mondial – nu degeaba i se zice stanga – caviar. au gasit bazinul electoral intre cei care se complac sa stea cu mana intinsa si-si faca averi jefuind bugetul tarii. prostii cei mai mari sunt adevaratii contribuabili – cei din IMM-uri, nu cei din marile afaceri (aia profita de coruptie sa se mute cu fabrica ca si cu cortul in cautare de resurse ieftine si sa plateasca manopera de cacat la produse de lux).
De dimineata totul era limpede: Ponta mi-a promis ca de maine, hai … zilele urmatoare, se da drumul la bani pt proiectele POSDRU.
Pe parcursul zilei, ceata a inceput sa ma invaluie. Presedintele spune ca NEXAM, baba Campeanu sustine spusele presedintelui.
Mai spre seara, lucrurile au reinceput sa se limpezeasca, s-a destramat ceata, mi-a trecut teama: premierul plagiator Ponta, contrazice pe cei doi, presedinte, ministrul muncii si ma asigura, ca peste cateva zile, platile POSDRU se reiau.
Am rasuflat usurata…….
postare noua:
https://sareinochi.com/2012/11/20/ori-toti-sa-muriti-ori-toti-sa-scapam-palavramentul-romaniei-a-scris-o-scrisoare-gata-pierduta/