Din nou despre dublul discurs al liderilor Uniunii Stalinist Leniniste: una mestecă în țară, altceva când sunt pe-afară

Căcărău sau sclerozău? – by Snapshot

Sculat cu fața la Europa și la idealurile democrației (altele decât: “mai apăreți? voi, ăștia de la Evenimentul Zilei!” și “nu ne vindem țara”), Crin Antenescu a declarat a declarat într-un interviu pentru El Mundo că, din punctul său de vedere el va fi viitorul preşedinte al României. Alegătorii oricum nu contează, pe el îl votează șoșonarii lui cu sacul după lăsarea întunericului.

Deci, pentru Găunoșenia Sa, Căcărăul Suprem, a fi președintele României este o chestie colaterală, ceva ce crede că se va întâpla – doar în spatele lui sunt 7,4 milioane de români vii, drepți, curați, frumoși (procurorii DNA și cei de la Pompele Funebre încă mai numără). Dar astea sunt fleacuri neimportante. Importante pentru el sunt (în rafală): “o Ioropă care va să zică prosperă, stimabilă și cu prințipuri de libertate, deschidere și solidaritate voiesc”.

„Prințipuri” clameză Găunoșenia Sa dar cân a fost întrebat de ce nu a renunţat la viaţa politică aşa cum a promis în cazul în care Traian Băsescu va rămâne în funcţia de preşedinte al României după referendumul organizat pe 29 iulie pentru demiterea acestuia, a gângăvit că „Băsescu nu a câştigat referendumul”. Adică?

Mă rog, lovitura de stat dăunează grav bunului simț. Dar de unde să-i ceri lui Crizel ceva ce nu a avut, nu are și nici nu are șanse să aibă!?

Restul găunoșeniilor infatuate le puteți citi în interviul din El Mundo. Pentru altceva m-am deranjat să vă mai amintesc că există această loază. Cine a avut ficați să-l urmărească vineri la RTV pe Moș Kafghebilă (Ion Ilici Iliescu, părintele fondator al grupului infracțional organizat numit impropriu Guvern al României și majoritate parlamentară), a putut să constate că acesta a refuzat să răspundă la întrebarea pe cine ar vota dacă ar avea de ales între Antonescu și Oprescu. În plus, a declarat că Antenescu nu are nici un fel de experiență, că luna de interâmat pe coridorele Cotrocenilor a reprezentat doar o conjunctură favorabilă, comparabilă cu perioada din 2007 în care Votcăroiu și-a asumat interâmtul în numele puciștilor pro-Moscoviți – nicidecum un prileg pentru ca Găunoșenia Sa Crizel al Căcărăului să își etaleze altă experiență decât în chiul, isterie televizată și somn de buhăială (că frumusețea i s-a dus cu anii).

Asta ar fi o problemă pentru deranjul cu care v-am deranjat. O alta, care ține de deranjul de la mansarda personajului despre care vorbim ar fi aceea că, tot cu ocazia zilei de vineri, Crin Antonescu, a declarat că nu își asumă ideea președinției până când nu se va alinia la startul alegerilor pentru șeful statului și a explicat că acest rol nu a fost vreodată obiectivul numărul unu pentru el (de aceea nu se mai dădea dus de la Cotroceni, nu?).

  • „Eu nu am, până când nu vom avea alegeri prezidenţiale şi nu mă voi alinia, dacă o voi face, la startul lor, nu am această răspundere asumată. Eu am avut nişte răspunderi asumate ca lider de partid şi apoi ca fondator şi copreşedinte al USL. Încheiem cu ajutorul lui Dumnezeu un ciclu cu aceste alegeri parlamentare şi sper să mă achit de obligaţiile pe care le-am asumat şi la nivelul PNL şi la nivelul USL. Sunt candidatul desemnat de USL pentru Preşedinţia României şi vom vedea, când vor avea loc alegeri, dacă această candidatură va fi actualizată sau nu”, a afirmat Antonescu, citat de Agerpres. „Nu Preşedinţia a fost pentru mine obiectivul numărul unu vreodată. Pentru mine este important ca în România să existe un partid cu adevărat de dreapta, puternic şi capabil să-şi asume, fie şi într-o alianţă, guvernarea României şi ăsta să fie PNL, cu Becali deputat. Este important ca România să aibă, dacă nu se poate deocamdată un preşedinte, un guvern şi un prim-ministru capabili să conducă ţara în împrejurări foarte-foarte complicate în Europa şi în lume. Restul e consecinţă”.

Singura consecință este accidentul care l-a produs pe el. În rest, recitiți, cruciți-vă și ieșiți în strdă să le explicați oamenilor ce-i așteaptă.

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Din nou despre dublul discurs al liderilor Uniunii Stalinist Leniniste: una mestecă în țară, altceva când sunt pe-afară

  1. Isabela zice:

    Cacarau.. Esti fan Radu Banciu. Bun venit in club >:D<

  2. ad.rian zice:

    Parca traim uvertura viitorilor patru ani de cosmar rosu cambodgian, cand ne vom infrati cu Kirghizstan, Afganustan, Turkmenistan, Adzerbagian si, numai daca meritam pe deplin si vrea si Marele Frate, cu Maica Rusie. Atunci sa vezi adevarata unire pe inves: Romania unindu-se cu cine trebuie.

  3. taiss zice:

    Buna ziua sint multi fraieri care voteaza cacarii de sint in gruparea cacacioasa adormirea motului cacarau CA,pe motiv ca au racolat multi tineri in campaniile electorale foste si le-au promis locuri de munca,ba mai mult intrari la politie, de ce credeti voi ca au asa multi oameni la nuntile de levfac politicienii cacarasi sint acest fraieri care astepta promisiunile facute ,inainte au bagat-o ca nu pot vdin cauza. Lui Boc ,acuma ii va ajuta sigur ca sint la guvernare si asa,toata familia voteza cacati iar in viitor cacarai va minca, astia sint romanii asa isi vad viitorul toti fara munca

  4. Liana zice:

    Cand citesc declaratiile lui Antonescu eu nu pot decat sa rad. Eu nu sunt psiholog sau psihiatru sa ma pasioneze personajul.Cat a fost interimat in vara asta nu i-am ascultat nicio declaratie. Erau prea multe. Pe mine ma mira ca altii il iau in serios. Omul nu intelege ca este din ce in ce mai departe de Cotroceni cu fiecare zi. Adriana Saftoiu a avut dreptate cand a spus ca nu va ajunge niciodata acolo. Dar va trebui sa il mai suportam… cam cat va dura USL… adica nu mult timp… In ceea ce-l priveste pe Oprescu, nu-l agreez, dar macar e sanatos mental. Si pana acum nu l-am auzit cu discursuri xenofobe.

  5. doru cu motoru` zice:

    `neata 🙂 ! Pleaca un om , un prieten al democratiei si al Romaniei .Mark Gitenstein…

    Excelenta ,
    toate popoarele isi au proprii „prosti ai satului” ,asa si noi romanii,avem pe ai nostrii. Chiar daca se pretind politicieni „liberali”,va rog uitati vorbele lor ,nu apartin romanilor si cu siguranta nu acestor vremuri.
    Va doresc sanatate si numai bine !

  6. Mih. zice:

    Servus (cu felicitari)! 😀

    Mitralierele pe Crin si…”etc.”, tunurile pe Voiculescu!
    (si daca face „obuzu” o bresa, poate reusim sa vedem mai bine si cine naiba il manuieste pe varanu’-sforar).

  7. doru cu motoru` zice:

    ..si daca v-ati saturat de dublu limbaj ( al cacaraului si al cacarezei 😀 ) ,poftiti boieri Dvs., un mesaj simplu :

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.