de Ion Mureşan
Hotărît lucru, CNA va trebui să-şi nuanţeze interdicţiile. Pătrăţelele, triunghiurile şi cerculeţele plantate în colţul ecranului ca să ne ferească de scenele erotice şi violente nu sînt suficiente. Reportajele pe probleme sociale pe care le-am văzut în ultima vreme mă fac să cred că ar fi cît se poate de util un semn nou, ceva de genul „parcarea interzisă”, care să indice că urmează o emisiune pe care o poţi urmări, dar pe propria-ţi răspundere. Propun asta din pricină că emisiunile din specia amintită sînt din ce în ce mai sumbre, din ce în ce mai depresive. Mai ales că realizează un contrast greu de digerat cu jurnale şi talck-show-uri în care politicieni durdulii şi bine îmbrăcaţi abia mai încap în costumele „Armani” şi-s gata să crape de grija ţării.
Neexistînd un asemenea semn de avertizare, am nimerit în mijlocul unui coşmar televizat. La Copşa Mică, printre ruinele industriei socialiste, un grup numeros de oameni lucrau ca ocnaşii din filmele după „Mizerabilii” lui Hugo. Cu baroase, ciocane şi răngi în mîini spărgeau din zori pînă-n seră blocuri de beton, resturi de garduri ori stîlpi de susţinere ai unor hale dezafectate, ca să scoată din ciment fierul-beton. Sîrmele groase scoase din cimentul dur, fărîmiţat centimetru cu centimetru, le îndreptau apoi cu răbdare ca să le vîndă unor intermediari, care duceau marfa la fier vechi sau o plasau ieftin constructorilor de vile de aiurea. Munca asta s-ar fi potrivit ca antrenament pentru nişte boxeri cu musculatură de Cassius Clay, pentru nişte culturişti. Cei care ridicau barosul deasupra capului erau însă nişte bărbaţi aproape scheletici, iar în jurul lor, trăgînd de barele de metal şi înghiţind praful, se învîrteau nişte femei pe care o boare de vînt le-ar fi putut răsturna. Cînd nişte oameni se chinuie să scoată bani din piatră seacă, nu are rost să ne imaginăm în ce constă masa lor şi cîte calorii conţine. La 5-10 lei cît cîştigau pe zi din munca asta, cînd acasă te mai aşteaptă şi patru-cinci copii, ce bunătăţi se pot pune în farfurie? La întrebările reporterului răspundeau aşezat, cu bună cuviinţă şi resemnare. Nu erau proşti, căci un prost nu se apucă de o astfel de corvoadă. Mai degrabă, proşti de cinstiţi. Încă nu le-a venit ideea să dea în cap pentru o sută de lei. Încă nu le-a trecut prin cap să iasă la furat. Deocamdată, dau cu ciocanul în beton.
Zona e una declarată drept „defavorizată”, cu scutiri de impozite şi tot felul de facilităţi pentru investitori. Numai că nimeni nu vine să investească aici. Tot ce pot face oamenii aceştia necăjiţi este să valorifice ruinele.
Acum cîțiva ani, muncitorii de la Cugir au avut ideea să ceară înfiinţarea unei baze NATO în localitatea lor. Să mai repare şi ei cîte o puşcă americană, să mai frece de rugină un tanc. Să trăiască din ceva. Dar Ardealul e plin de ruine ale marilor combinate. Nu are NATO atîtea baze de cîte am avea noi nevoie ca să ne rezolvăm problemele.
Fotografiile mele
Gazeta de Cluj
Glasul Hunedoarei
HotNews
Kamikaze
Monitorul de Cluj
Ziar de Cluj
Dan Ielciu
Dan C. Lungescu
paulniculescu
Acidutzu
Admin
sab2235
Sare'n Ochi 
Nu castiga 5-10 lei pe zi ci castiga bine. Chiar f bine. Fierul vechi e 1 leu/kg iar o bara PC rotund de 12 are 0.9 kg/m, una de 16 are kilu` jumate / m. Astia fara „milionul” / zi de-acolo nu pleaca. Fiecare. Pot ajunge si la mia de dolari (sau 800 de euro)/luna, mai mult decat multi „capsunari” care trebuie sa si doarma undeva.
Poate sa fie zona declarata „superdefavorizata”…la pregatirea lor nu ii va angaja nimeni cu mai mult de 6-700 lei/luna.
Chiar si cersatorii din intersectii castiga mai mult decat multi ingineri sau profesori. Cersatorii „profesionisti” fara 100 lei / zi nu pleaca.
Nu trebuie sa le ducem noi grija…Sunt jegosi pentru ca asa le e lor traditia si asa au fost „educati”.
Gelosule! 😛 😛 😛
Traim permanent un film din care nu mai putem iesi, niciun Sarindar nemaifiind prin preajma. Comparatia cu „butoiul cu pulbere” e o nimica toata in confruntare cu realitatea exploziva din mai toate coturile acestei tari buimace. In afara de a „patra putere in stat”, media, care chiar traiesye de pe urma reciclarii civlizate ale unor orori sociale, celelalte trei puteri sunt total absente, in „moarte clinca”, fara nici o reactie, in afara de clamarea neputintei.
Ni se da sa bem pana la fund paharul disolutiei Statului roman, a natiei romane si a Tarii asteia care a inceput deja sa uite ce-a fost si ce-a ajuns. Asa au disparut atatea tari si popoare, asa vom disparea si noi.
Nu m-ar deranja sa ma disoluez (gata, am inventat un cuvant 😛 ) in germania 🙂 sau norvegia…
Cu asa un stat… mai bine lipsa.
Salut all 🙂 , un alt articol bun ,dar trist. Distrugerea tarii este facuta de o incredibil de iresponsabila clasa politica.Acei oameni necajiti,practic lupta pentru supravietuire. Si aici ne intoarcem la programe europene.Stiti ca sunt facilitati peste facilitati,inclusiv bani, pentru integrarea in normalitate a celor care sunt subiectul articolului? Da,normal,sunt proiecte dificile , a caror punere in practica dureaza si trebuie multa ,multa munca;si sigur ,multa daruire. De ce sa-si bata capul puzderia de ONG uri ( cu extrem de mici exceptii) cu aceasta problema a tarii pana la urma.Banii vin greu ,si este ,repet,mult de munca. Ce face pana la urma clasa politica?? In loc sa lupte ,adica sa munceasca,pentru integrarea acestor oameni,prin proiecte viabile: agricultura in primul rand;infrastructura rutiera si feroviara; silvicultura etc. Este mai „confortabil” pentru politicienii hapsani si iresponsabili,ca la fiecare 4 ani,”sa dea ceva”,pentru vot. Am prezentat o varianta mai detailata a celor de mai sus,la un fel de simpozin a unor ong uri ………nu mai zic nimic. Pana la urma nu este numai vina napastuitilor ca sunt asa cum sunt. Nu sunt incurajati absolut deloc sa priveasca munca organizata ca pe o sursa de trai sigura pe termen lung. Deci ,problema este politica.
Gata,mi-a „trecut” pauza !!
Programele acelea de care amintiti exista, intr-adevar, insa nu politicienii le pun in aplicare. Initiativele, proiectele, vin de la oamenii de rand, ei sunt cei care le gandesc si muncesc pentru ele. Dar problema mi se pare ca nu este aici, ci in alta parte. Intregul mecanism, intermediarii, functionarii care pun dosarele laolalta si inainteaza proiectele. Acolo cred ca este problema. Pentru ca peste tot se lucreaza dupa principiul „si mie ce-mi iese de-aici?”. Asa se umfla proiectele, bugetele, si se alipesc tot soiul de firme favorizate la cate un proiect, incat in final totul ajunge sa coste de 10 ori costul real. Birocratia de care se plang toti exista, este cumplita, insa personal nu cred ca ea e cea mai mare problema.