Din căsătoria cu Adina Vălean și măritișul cu PSD, Antonescu a ieșit mai bărbat, pardon, mai bogat. Cel puțin așa reiese din ultima declaraţie de avere depusă pe site-ul Senatului. Apar acolo bijuterii din aur cu diamante în valoare de 18.000 de euro, plus două BMW-uri şi o Dacie. În conturi, familia liberalului are peste 270.000 de euro. Dar, toate acestea nu sunt realizate prin el însuși (el câștigă pentru somnul de frumusețe din Parlament, declarativ, doar 51.622 lei pe an), ci prin ea însăși (soția). Toate bunurile apar la el prin declarații doar prin contaminare – cel puțin așa declară public ex-interimarul:
- „Bijuteriile sunt ale soţiei mele, ele apar şi în declaraţia mea datorită acestei contaminări de anul trecut”, a explicat liberalul modul în care s-a îmbogăţit. Nici despre maşini nu are mai multe informaţii. „Sunt ale soţiei mele, nu ştiu cât au costat”. Mai mult, Crizel susține că maşinile pe care le foloseşte sunt închiriate de partid, adăugând că a renunţat la BMW-ul cu stroboscoape (ca maneliștii!) pe care îl folosea la începutul anului 2011.
Cât despre soție, pe lângă faptul că este euro-parlamentar (de unde câștigă pe an 75.000 de euro, plus servicii de transport de 63.883 euro şi diurnă de 33.146 de euro), mai este și în board-ul unei firme pentru care – sanchi! – face consultanță. Dar, conform propriilor declarații, habar nu are pentru cine lucrează.
- Adina Vălean Soţia lui Crin Antonescu mai are o sursă de venit – consultanţă. Ea face parte din board-ul firmei Finite Assets Ltd, această activitate aducându-i 90.086 euro. „Dinu Patriciu m-a recomandat board-ului executiv în 2008. Contractul este încă valid, nu a fost reziliat. Nu am întrebat cine este proprietarul firmei, nu ştiu dacă este a lui Dinu Patriciu sau acesta are doar acţiuni”, a declara pentru Gândul Adina Vălean.
Colaborarea avută cu Finite Assets Ltd i-a adus numai un câștig de 104.325 euro pe an, motiv pentru care madam soția lui Crizel putea spune ceva mai inteligent despre respectiva colaborare, altceva decât “nu știu”. Asta dacă era era în stare. Din păcate, numai incompentenți ne reprezintă România – de la Parlament, până la forurile europene. Iar prezența sa în board-ul respectivei firme pute a corupție, a bani dați pentru frecat menta numai pentru a avea un politician penetrat la vârful puterii politice din România. Mită și trafic de influiență scrie pe acea colaborare – careva dintre oorganele abilitate ale statului, citește, răspunde careva?!
REFERINȚE:
- Presedintele PNL, senatorul Crin Antonescu, a achizitionat anul trecut un apartament de 205 metri patrati in Capitala, si-a redus economiile cu circa 200.000 de euro si, in plus, a contractat un credit de 120.000 de euro pe o perioada de 10 ani, potrivit celei mai recente declaratii de avere, completate pe 12 iunie, transmite Mediafax.
- Averea şi interesele preşedintelui Senatului
…normal Coane 🙂 dau o tura si p`aci! Tot se caraie „rautati”la adresa atipitului din Teleorman 😀 ; fara sa realizati, pfuai 😀 ce persoana valoroasa ne bantuie prezentul si mai ales viitorul !
Pai faceti o socoteala simpla,simpla; daca el crin ,doarme pe banii aratati,pai fratilor cand s-o trezi si se apuca de lucru ( yo zic ca o va face la pastele cailor) o sa planga bancherii de pe Wall Street ,de ciuda !!
si-au sa-si rupa arieratele
😀
Furaciuni de partid si de stat degeaba, cu voie de la nevasta.
Si ce daca. ‘telectualii romani asteapta ingerii neprihaniti care sa le dea partid. Altfel nu au cu cine sa voteze si stau acasa scarbiti. Nu se implica in nimic, propovaduiesc neimplicarea dar asteapta sa le vina perfectiunea pe platou, fara efort.
Scuze, dar sunt complet tampiti. Dupa 20 de ani nu au inteles nimic, sunt in aceeasi lume paralela cu realitatea.
Asa ca Antenescu e exact ce merita fraierii astia cu fitze.
si pe Antonescu au sa-l si aiba.
Din pacate vom suferi si noi.
Iar Basescu dupa ce USL va face 50%+1 ar fi bine sa-si dea demisia ca nu mai are ce sa faca. Si probabil ca asa o sa si procedeze.
Ca sa nu riste la alegeri, Cacarau s-a dat pe mana oltenilor. Dupa ce ca e prost mai este si fricos, el sef de partid, sa nu concureze cu niste candidati puternici. Fieful PSD de la Teleorman, ii convine.
Seara bună 🙂 După procentele celor care-i admiră munca lui crizel, ai zice că mare parte din bobor doarme pe el. Când se va trezi, mă tem că va fi târziu şi ca să se mai plângă. Dar să nu ne pierdem speranţa…
seara buna, Nora.
poporul ca poporul… dar si liderii in care ne-am pus speranta dorm pe ei.
Paleologu: Dacă Băsescu va refuza să-l numească premier pe Ponta, țara va intra pe mâna plagiatorului instabil și psihopatului incapabil
Catavencu, mereu actual:
„Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania. (…) In zadar veniti cu gogorite, cu inventiuni antipatriotice, cu Europa, ca sa amagiti opinia publica. (…) Sa-si vaza de trebile ei Europa. Noi ne amestecam in trebile ei? Nu N-are prin urmare dreptul sa se amestece intr-ale noastre.”
http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Paleologu-Basescu-Ponta-plagiatorului-psihopatului_0_800320056.html
citez de acolo elucubratiile cacaraului: „Se ajunge probabil la suspendare şi se ajunge încă în 2012. Eu nu am cum să ştiu asta. Presupun sau pronostichez că nu se va întâmpla şi, dacă nu se va întâmpla, o nouă suspendare a preşedintelui nu este un punct de program nici declarat, nici nedeclarat”, a declarat Antonescu la Pro TV
ce sa intelegi din balmajelile individului altceva decat ca este dus cu capul?
vai de tara asta!
Pingback: Guvernul Ponta, mai 2012 - Page 813