Ia mai băgați-l pe Gigi Becali și-n Parlamentul României! (poate abrogă Legea gravitației, dar o lasă pe aia cu învârtitul)

Gheorghe (Frii Jiji) Becali este parlamentar european ales pe listele PRM. Vă dați seama câți proști s-or fi împiedicat de pragul cabinei de vot în ziua scrutinului și au căzut cu ștampila exact pe numele lui pe listă?! Deh, încă un scurt-circuit mintal al națiunii române de dincolo de Carpați: n-ați vota și voi vre-un om normal – nu că nu am avea și noi motive de rușine cu de alde Ghiță Funar și alți asistați mintali pe care i-am ales să ne conducă “muncipiile” sau i-am trimis în Parlamentul României în ultimii ani… Revenind la mitocanul de pe Ghencea, potrivit propriilor declaraţii, ar urma să candideze sub semnul USL într-un colegiu din Bucureşti.

Este foarte bine – asta demonstrează o dată în plus faptul că, odată ajunși pe val în opțiunile electoratului, politicienii își pierd capul. USL repetă greşelile pe care le-au făcut și cei din PDL atunci când au deschis porțile partidului tuturor traseiștilor și găinarilor politici. Acum 4 ani, de exemplu, democrat-liberalii, aflaţi într-o bună poziţie în clasamentul popularităţii, intenţionau să ni-l propună pentru a-l propulsa prin vot în Parlament pe însusți părintele Ligii, căpușatorul fotbalului românesc Mitică Dragomir. Printre alte caricaturi ale vieții publice, ei făceau înţelegeri secrete cu însuși Măscăriciul Neamului C.V. Tudor – pe care l-ar fi vrut la Senat. De aceea zic că este bine: cât a beneficiat PDL de pe urma fripturiștilor pe care i-a propulsat în Parlament, atât vor beneficia și cei din USL – grupul infracțional organizat impropriu numit Guvern al României și majoritate parlamentară.

Despre cum poate Gigi Becali să facă ca până și ceapa să plângă, aveți câteva referințe aici:

  • „M-am certat şi cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut ologofren, eu l-am făcut zdreanta, dar nu ne-am insultat.”
  • „Meritul pentru titlul câştigat de Steaua e 50% al lui Olăroiu şi 50% al lui Protasov, dar cel mai mare merit e al meu.”
  • „Da cine e dom’ne Nichita Stănescu ăsta? A adus mai mulţi bani decât mine în România?”
  • „Dumnezeu e cel mai tare serviciu de informaţii din lume – ştie tot, chiar şi-un fir de păr”
  • „Becali e un brand. Eu la Avicola Iaşi pot să fac pui Gigi Becali, dacă vreau”
  • „Becalizarea României înseamnă că România este într-un cancer moral şi spiritual din care se va salva prin becalizare”
  • „Eu în tinereţe eram amfitrion pe oriunde mă duceam”
  • „Sunt în silenzio stampa. Dar doar pentru ziarişti. Vorbesc numai cu televiziunile”
  • „Dacă marcăm un gol la început, pe urmă putem să jucăm şi la 0-0”
  • „Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulţi parteneri de afaceri. Oameni serioşi, din lumea interlopă.”
  • „Eu am înţeles că vorbim despre afaceriştii adevăraţi. Acest Cocoş este un papagal.”
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Ia mai băgați-l pe Gigi Becali și-n Parlamentul României! (poate abrogă Legea gravitației, dar o lasă pe aia cu învârtitul)

  1. Evanghelista zice:

    Membrii USL care nu se regăsesc pe lista de candidaţi la alegerile parlamentare vor face un transfer “de formă” la partidul televizat OTV – PPDD, pentru a se întoarce ulterior pe şest la USL. Cel putin asa sustine Guzganian:
    http://vosganian.ro/?p=3202

  2. doru cu motoru` zice:

    @evanghelista,(no offence)daca as fi stapanul „sarariei” ( salut si aici Coane !) as refuza link ul spre autorul invocat.Cand citesc despre el,vad deficitul orchestrat si lasat in bratele boculetzului , de-a ajuns bietul OM sa-i fie comentat si posteriorul la sediul guvernului grivco,chiar de seful prostilor ce se tin „elitisti”si care se-mpreuneaza cu grajdani,oi,boi si calorifere 😀 😀 pentru a ne duce de rapa = dictatura parlamentara. Va fi o daciana ,pardon,daciada antidemocratica pe 17 ale lunii pe stadionul national ce se va transmite si-n North Korea 😀 😀 sub sloganul : „s-o tragem democratiei „! Cei doi boi si vitelul din fruntea usl ului coopteaza orice ,orice doar sa poata face cele 2/3 necesare modificarii Constitutiei dupa chipul si vrerea stapanilor acestor dobitoace !Da,cele trei dobitoace au si stapani,stiuti si periculosi,si nestiuti (de noi) si mai periculosi.Pentru ca ,rational,nu se poate ca un partid de talia PNL ului sa se lase imbarligat de un impostor puturos si limitat,care habar nu are de politica ,economie s.a.,specialist fesier,lenes si castigator al titlului de cel mai chiulangiu parlamentar.Chiar asa,oare-l „bate” careva din parlamentarii Europei , la cel mai bun atu al sau : chiulul???
    Pfuai,iar am limbarnita ! 😀 O zi buna !

  3. ceaikovski zice:

    Daca au ajuns sa se nunteasca si cu Becali, inseamna ca stiu deja ca nu au sanse sa ia peste 50% in alegeri 😛
    Cu cine urmeaza sa se impreuneze? Cu Vadim?

  4. ceaikovski zice:

    Aiiii, SIMA e din Oltenita!!!
    Frate de etnie cu Iliescu-Ilici-Kaghebilici 😛
    Eu nu cred ca asta a pierdut banii, ci i-a dat pt campania electorala a cuiva. Seamana cu dosarul „Trofeul calitatii”.
    Banii oamenilor care au depus la el, sunt folositi acum in campanie electorala a USL. PARIU!
    Banii sunt in campania USL.

  5. ceaikovski zice:

    Daca ma gandesc bine, cred ca astia sunt banii de referendum.
    Mafia rusa le-a dat bani si acum trebuie sa-i dea inapoi.
    Se pare ca si Mechtel le-a dat ceva bani si nu si i-a primit inapoi.
    Da, e clar, astia sunt banii pe care ii datoreaza de la REFERENDUM…

  6. valabill zice:

    Buna seara tuturor! Despre Becali nu pot sa zic nimic pentru ca se prezinte singur mai bine. Dar despre Sima, om despre care aveam o parere destul de buna cred ca seamana un pic cu cazul baronului Danglars din celebrul roman al lui Dumas. Omul pur sis simplu a jonglat cu banii pana cand i-au scapat cateva teancuri mai groase pe jos. Neputand sa le mai recupereze le-a bagat pe cele ramase in buzunar si a sters-o. Acum nu cred ca un bun crestin ar fi de acord cu varianta sinuciderii, cealalta optiune care ii ramasese. Nefiind un adevarat samurai ci doar un ronin, dupa cum singur a spus, Sima a preferat exilul in fata sinuciderii si viata dezonoranta in locul unei morti onorabile. Daca nu ma credeti intrebati-l pe Marius delaepicentru ca se pricepe mai bine la temperamente de japonezi.

    • Sare'n Ochi zice:

      seara buna!
      cred ca-i vorba despre o telenovela de dinainte de alegeri. sa mai uite romanii de foame si de plagiatul gunoiului de Ponta.

  7. valabill zice:

    Partea buna a micii guvernari a lui Ponta e ca tocmai ce o vor pierde pe cea mare. Partea proasta e ca vor lasa in urma o Romanie facuta tandari si un maturoi din crengi ca sa maturam cioburile.

  8. Valentin zice:

    Ceaicovski, vorbesti prostii cu banii de la Sima dati ptr cine stie ce campanii electorale.
    Ai habar macar un pic despre bursa si mai ales despre derivate si tranzactii in marja? ai idee despre cat de usor se pot castiga si pierde sume imense de bani in cazionul asta? Caci asta e in esenta industria derivatelor, un cazino.
    L-ai cunoscut pe Sima macar?
    Sa vii cu chestii din astea gen pun pariu ca a dat banii pe campanii electorale e pueril, ca sa fiu delicat.
    ca unul care il cunoaste binisor pe Sima si avand o indelungata experienta in investitii bursiere (dar nu in domeniul derivatelor tocmai ptr ca stiu ce riscuri neontrolabile inseamna) va spun ca ce declara el e in mare parte adevarat.
    A riscat si a pierdut. Greselile lui, si posibil ca sa aiba inclusiv conotatie penala, tin de faptul ca nu si-a informat corect clientii si ca , asa cum iar a recunoscut, a tranzactionat in afara limitelor contractelor.
    Tipul e de o inteligenta sclipitoare, un excelent matematician. Stia prea bine ce face si la ce riscuri se expune. Si stia prea bine ca intr-o anumita masura isi pacaleste investitorii tocmai prin faptul ca majoritatea erau incapabil sa inteleaga la ce se expun.
    Si iar, rareori o sa vedeti om mai dezinteresat de partea materiala.
    Partea cu furtul banilor e o prostie, pur si simplu nu e genul.
    Cu totul alte motive l-au indemnat sa se arunce in domeniul asta, fascinant dar in esenta incorect si imoral.

  9. Valentin zice:

    Eu deja am alergie la Madame Blogary ca si la Antena 3.
    ca si acolo scopul natarului de Bleen e sa demoleze orice alternativa la adunatura asta de infractori numita USL.
    el vrea vestita armata de ingeri si e dispus sa astepte vreo 30-40 cicluri de reincarnari ptr asta.
    In plus cred ca se bazeaza si pe inerenta purificare a omenerii cu ocazia sfarsitului lumii conform calendarului mayas.
    Pana atunci critica si distruge pe oricine incearca sa miste ceva.
    toxic a mai devenit!

  10. doru cu motoru` zice:

    Pana sa ne lamurim ce si cum cu Sima,iaca plm,pardon,pm,ne anunta ca in bugetul pe anul acesta nu sunt bani alocati pentru ultimele 45 zile !! Adic` boculetzul fiind mai scund a zis ca ajunge sa croiasca bugetul 2012 de pe 1 ianuare ,pana peeeeeeee 17 noiembrie ! Adica mai scurt ! Pam!pam! Cred ca aia de la Bxl,BE,FMI si-au facut cruce cu limba cand au vazut bugetul tarii mai scurt cu un numar de zile.Ponthausen ai pus-o ! Vor arunca bietii pensionari cu protezele dentare dupa tine,mocofanule! Da` bine ca traieste politic baselu si ai pe cine sa areti cu degetul c-ar fi vinovat, tu si ceata ta de prostcrescuti, ne-ati bagat in buda ! Da` nu-i la fel pentru toti;iaca maria sa atipescu baga-n jeb f`o 10 mil. de euroi. Io zic ca pe prafu asta si mai putin se primeste;da o bagat-o kkrau cu 10 mil. sa mai poata agata niste „guzganiani” Poate ca falimentul tarii ( chiar nu mai pare dificil)sa fi fost motivul plecarii lui Sima ?? Nu am dat cu parul.
    O gogoasa calda si pufoasa cu`n pahar de vin,la tot poporul scriitor ,de la doru cu motoru`!!
    Ce,pe mine ma doare gura sa promit?? 😀 😀

    • Sare'n Ochi zice:

      hotul mitoman dadea interviu la ProTEMBEL (il pupau aia in cir de faceau febra musculara la limba) si in acelasi timp era la Iasi la Sf Parascheva, dadea slujbe la tot poporul – slujbe de vesnica pomenire a vremurilor mai bune de sub Boc si MRU. gunoiasul nu are nici o solutie economica, numai da din clanta fara nici o jena.

      • doru cu motoru` zice:

        Salut Coane !!! 🙂 cand ii vei „sara” si pe cei din pro si media fax ,`oi da si io cu niste „zbrusi” 😀 ca`u ajuns astia ai sarbului sa se creada pe cai mari,da` nu vad ca de fapt merg pe martoage . Cu cateva exceptii. Norocul meu ca nu prea le am cu tv urile .La tine este altceva.Chestie de risc al meseriei. „D 😀

  11. taiss zice:

    Buna ziua,poate spune si baciul tarii citi bani a dat la greva din iarna cu suporterii stelei,probabil de atunci este trocul facut cu uslinosii,va ajut cu greva ma ajutati la parlamentare,halal romani care au iexit in strada e mult ca se vind pe un pumn de creitari ei se vind pe un leu ca centul ezte mare.

  12. Valentin zice:

    grasul ala penibil de Bleen de pe Blogary cred ca se pregateste de un job la Antena3. Absolut toate articolele se ocupa doar de demolat ARDul si pe MRU cu scuza ca cica el ar da in PDL.
    Nesimtitul nu are nici o sursa de venit si simte ca haznaua3 ar fi o sansa sa aiba si el un os de ros.
    Cat de mult decad unii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s