Cu Andrei Marga m-am lămurit: este tipul politrucului cultural de pe vremea lui Nea Ceașcă care vede Cultura prin ochi de cenzor – cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Numit de către un plagiator și un chiulangiu (ce onoare!) în fruntea Institutului Cultural Români, Andrei Marga și-a prezentat vizuina (pardon, viziunea) în ceea ce privește viitorul acestei instituții (căreia plagiatorul i-a tăiat toate sursele de finanțare). Cică s-o gătat cu “experimentele”, „vor fi promovați doar autorii consacrați”. Adică Stela și Arșinel.
- Cristi Puiu: „De când a plecat Patapievici, eu am întors spatele acestei instituţii. Să fim serioşi, Marga este doar un om pus acolo pe criterii politice cu misiunea clară să distrugă tot ce s-a făcut în mandatul lui Patapievici şi, oricât l-ar critica oamenii de cultură, el va fi bine ţinut în braţe de colegii lui. Am citit şi eu câte ceva despre aşa-zisul lui program. Este incalificabil să spui că trebuie să dicteze gustul majorităţii. Ce e cu chestia asta populistă? În cultură nu dictează gustul majorităţii, ci elita. Când vine vorba de cultură, trebuie şă-ţi rafinezi şi să-ţi „strunjeşti” gustul. De unde impresia asta că la artă/cultură se pricepe toată lumea? Şi cum vine chestia asta că ICR trebuie să promoveze doar operele şi autorii validaţi şi mai puţin experimentele? Validaţi, validaţi, OK, dar validaţi de cine? Vă spun eu, validaţi de Marga însuşi, că are o impresie foarte bună despre el, validaţi de el şi de colegii lui de partid, căci politicienii se pricep şi la muzică şi la film şi la teatru şi la arte plastice, după părerea lor. Şi vreau să-i amintesc domnului Marga că nici un autor nu ar fi ajuns să fie validat de posteritate dacă nu s-ar fi găsit în epoca respectivă nişte vizionari care să creadă în experimentul lui. Fără nişte colecţionari de artă vizionari, azi nu am mai vorbi despre Modigliani, Chagall şi alţii ca ei, care erau consideraţi foarte experimentalişti la vremea lor. Aşa că nu poţi scoate experimentul din artă doar pentru că eşti tu la putere. Din păcate, Marga continuă acelaşi discurs promovat de politicienii de la putere în ultima vreme, discurs naţionalist şi populist extrem de periculos, care nu are nici o legătură cu realitatea culturală din România. De fapt, Marga n‑are nici cea mai mică viziune în ceea ce priveşte conducerea Institutului Cultural Român, iar el nici nu a fost pus acolo pentru că ar avea, vezi Doamne, cine ştie ce program. Patapievici era în viziunea noii puteri „omul lui Băsescu” şi l-au mazilit. Dacă mă întrebaţi pe mine, nu mai văd nici o ieşire din asta decât prin alegeri, în sensul în care după alegeri să fie pus altcineva în locul lui Marga.”
Buna sera
Ha, ha,ha! Auzi, gustul majoritatii. Pai dupa creierul lui Marga o sa avem la ICR in curand promovate numai manelele, ca asta-i gustul majoritatii bizonului in Romania.
Am trait s-o vad si pe asta. Ne-am intors pe vremea comunistilor, cand arta facea doar cine canta partidul. Asta imi duce aminte de scheciul lui Caragiu:
„- Ai auzit de Vintu de jos?
– Nu.
– Pacat, pentru ca o sa ajungi sa faci fabule la Vintu de sus”
😀
Scuze. „Buna seara”. Viteza
o seara buna.
nici o problema.
`mna seara 😀 si eu sper ca tov.Marga sa nu dezamageasca pe cei ce l-au „uns” si in acest context imi permit sa-i supun atentiei doua „valori” Nicolae Guta si Florin Salam. Nu va lasati tov.Marga,sa crape toti de oftica !!!
„nu mai văd nici o ieşire din asta”…dar daca domnul Victor Ponta ar reveni, dar nu stie cum?!
…poate il ajutam!
Scrisoare catre GUVERNUL ROMANIEI
Excelenta Voastra
Domnule Prim Ministru,
Subsemnatii
1. Florescu Doina Adriana din Bucuresti, CNP, …………….
2.
3.
…
va rugam sa aveti amabilitatea de a reveni asupra modificarilor legate de ICR…ale caror consecinte…
ne batem gura degeaba cu Ponta. el are doua urechi care comunica intre ele printr-un imens hau de lipsa de bun simt.
Precum spunea un ilustru franţuz: „un vid dureros”. Aş mai putea da iezemple: Adrian Wunderkinder, Sorinel Kinder-ul, „Ăla” din Strehaia, etc…..
dureros, din pacate, mai ales pentru noi – prin consecinte si urmari.
de când are Ponta urechi?
în pozele de pe net are două felinare rotunde.
Cum adica doua urechi care comunica printr-un imens hau? Si eu care care credea ca urechile lui ponta comunica intre ele prin sfoara cu care sunt legate sa nu cada.
😀 o sfoara deja este un castig evolutiv…
asta baloseste despre ICR:
