Socialiştii europeni s-au supărat pe socialiştii din România. Era şi normal să se întâmple acest lucru, pentru că partidele de stânga din Europa nu sunt de sorginte sovietică aşa cum este PSD-ul nostru născut de primsecretarul Ion Iliescu şi „moşit” mai nou de turnătorul Felix. Angela Merkel şi-a rezolvat cu maximă responsabilitate problemele politice interne reuşind o înţelegere în interesul germanilor între Populari şi Socialişti. În acest context nu este de mirare că lideri marcanţi ai opoziţiei de stânga din Germania au sărit în apărarea lui Traian Băsescu, atrăgând atenţia faţă de derapajele democratice ale USL şi în special ale celor doi lideri Victor Ponta şi Crin Antonescu. Ceea ce au reuşit nemţii se pare că nu este posibil în România. Încercările făcute de Traian Băsescu, în timpul guvernării coaliţiei coduse de PDL, de a invita opoziţia la consultări s-au lovit de acelaşi răspuns arogant al celor doi copreşedinţi ai USL. Ponta şi mai ales Antonescu au repetat în nenumărate rânduri că nu au ce căuta la discuţiile de la Cotroceni. Nici după ce Ponta a fost desemnat premier de către Traian Băsescu, dialogul instituţional, în interesul naţional, între Preşedinţie, pe de o parte, Parlament şi Guvern pe de alta nu a funcţionat. Pentru o Europă speriată de criza datoriilor suverane, lipsa de comunicare între liderii de la Bucureşti a născut semne de întrebare serioase cu privire la buna credinţă a majorităţii parlamentare în raport cu interesul naţional. Angela Merkel a reuşit să negocieze cu socialiştii de acasă, dar şi cu cei francezi o serie de reforme absolut necesare ieşirii Europei din criză. O regândire practic a principiilor pe care funcţionează Uniunea Europeană. Pentru a realiza un consens între forţele de dreapta şi stânga din Germania şi Franţa, Merkel a făcut câteva concesii faţă de socialişti iar aceştia, la rândul lor s-au obligat să susţină reformele cancelarului. O primă măsură gândită de Germania este adoptarea unui acord privind regimul fiscal al tuturor ţărilor UE. Asta înseamnă o anumită cedare de suveranitate, pe care fiecare stat membru trebuie să-l accepte în vederea realizării unui sistem fiscal unic care să creeze premisele dezvoltarii echilibrate şi unitare a UE.
În aceste condiţii Germania şi Franţa nu-şi permit să piardă un aliat ca Traian Băsescu, unul dintre primii lideri europeni care a vorbit cu „subiect şi predicat” despre crearea Statelor Unite ale Europei ca o soluţie a ieşirii din criza datoriilor suverane. Pentru liderii UE, chiar şi socialişti, interesul implementării măsurilor anticriză şi a reformării Uniunii este mai important decât susţinerea unor colegi de doctrină, imprevizibili şi suspectaţi de relaţii cu stânga „bolşevică”. Acesta pare a fi motivul pentru care Congresul socialiştilor europeni nu va mai avea loc la Bucureşti, chiar dacă acest lucru ar fi legitimat într-o oarecare măsură acţiunile USL. Practic, în acest moment, Europa îl susţine, fără echivoc, pe Traian Băsescu, unul dintre principalii săi aliaţi, primul şef de stat român care până acum nu a fost duplicitar în relaţia cu Germania.
Sare’n Ochi pe Facebook
Căutare prin arhivă
Informații utile
Cine ce-a avut de comentat
1 imagine = 1000 cuvinte
Asociația cititorilor de presă
Teorie Politică
Bloguri care merita citite
Jucăriile lui nea’ Adminul
Citiți pe riscul dumneavoastră
HOTEL ARIEȘUL***
Complex balnear - băi sărate, TURDA
informații: tel./fax: 0264316844Crizel al Căcărăului
La cata inapetenta la dialog exista intre cele doua tabere, exploziile sociale din toamna si iarna aceasta vor incununa tacerea incrancenata din vara asta uscata.
mnda,ai dreptate;dar vezi tu ad.rian,un dialog ar insemna munca,adica legi pentru dezvoltare.Vezi tu vre-o preocupare cat de mica pentru asa ceva?,pentru ca eu nu percep decat o ciolaniada de cea mai joasa speta.Reintoarcerea corsarului nu-i stimuleaza pe chiulaii din parlament.Iar explozia sociala daca va fi,nu va imbunatati situatia deloc.Sa tai benevol din investitii,pentru „a da si a mari” este exact ce nu trebuia facut.De ponta nu mai zic nimic,pentru ca el chiar asta este:un nimic care trage tara in jos.Iar despre fudulul ce si-a facut carti de vizita 😀 😀 cu functia interimara,ai vazut cum si-a inceput programul: cu o mare absenta. QED !
Parca ieri le vorbea POPORULUI, POPULATIEI, CETATENILOR romani despre cum vor crea ei locuri de munca… Prin taierea investitiilor, nu-i asa… guvernul Ponta creaza mii de locuri de munca!! Plus venituri la buget, cu care sa sustina cei 8% „cresterile” de salarii si CAS-urile inapoiate pensionarilor, tot prin taierea investitiilor se aduc.
Isarescu are cea mai grea misiune. Asta cu adevarat apara Romania de secatuitorii plagiatori si paranoici uselisti, de cateva luni.
Sa vedem de unde si cu ce dobanda se va imprumuta guvernul Ponta de lovele.
Sa vedem de unde o sa le mai vina venituri in buget.
Astazi sunt razii de amploare la en-gros-urile de la marginea Bucurestiului. O sa dea amenzi, asta vor face. Pt salariile din septembrie.
Apoi ce-o sa mai faca?
Curentul s-a scumpit, gazul la fel. Urmeaza inca o scumpire a ambelor, pana in dec.
S-a scumpit benzina, un litru de 95 costa 6,1 ron la Petrom. Motorina e chiar mai scumpa, daca nu are acelasi pret.
Dar sa ne linistim: marele nostru ministru de finante, guru Florin Georgescu e fericit. Intra mai multi bani la buget. Si daca scade leul si daca se scumpesc toate, si mai ales daca se scumpeste benzina.
Inca n-am scapat de ghinionul de a deveni Belaromania.
Vasla peste ceafa primita de uslamisti va durea cativa ani, timp in care vor inota cu apa in gura.
Combinatia mortala dintre lovitura de stat (sau este interzisa sintagma?), seceta, criza financiara, resuscitarea varanilor securisto-comunisti este lovitura de gratie a unui popor majoritar de asistati, asa ca supravietuitorii din primavara vor avea ce povesti generatiei viitoare, indiferenta si peste hotare.
😀
A ajuns sa linga unde a scuipat- culmea ironiei se cconsidera om politic
„Deşi există, sigur, şi în România şi în lume, oameni politici perfecţi, care nu fac greşeli, eu nu sunt unul dintre ei. Atâta timp, însă, cât pot să realizez că am greşit, înseamnă că mai e o speranţă. În bătăliile politice din România, de multe ori ne batem şi cu cine nu trebuie. Cred că este locul potrivit în care să spun că la un moment dat – acum mi se pare foarte mult timp în urmă, deşi sunt doar două luni, cred – am spus că nu doamna cancelar Merkel votează în România. În mod sigur, nu a fost deloc cea mai inspirată frază a mea din politică şi am regretat-o imediat”,
Citiţi mai mult: Victor Ponta: „Relațiile între Germania și România nu pot fi stricate nici de oameni politici ca mine” – Politica > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Victor-Ponta-Relaiile-ntre-Germania-i-Romnia-nu-pot-fi-stricate-nici-de-oameni-polit-99953.html#ixzz25gMBBwuC
EVZ.ro