Undeva în tranşee lupta continuă, pentru că justiţia mai poate fi supusă

de Ștefan Ciocan

După ce Curtea Constituţională a invalidat referendumul, lupta politică s-a mutat acolo unde de fapt era adevărata miză, în justiţie. Grăbiţi să o ciupească de fund pe cucoana cu ochii legaţi şi cu balanţa în mână, ca pe o ospătăriţă la o cârciumă ordinară, liderii USL încearcă să o ungă ministru pe Mona Pivniceru. Odată ajunsă în funcţie, pasagera din maşina lui Năstase va executa orbeşte ordinele primite de la protectorii săi politici. Acest lucru este extrem de periculos pentru România, în condiţiile în care Comisia Europeană a tras mai multe semnale de alarmă în legătură cu presiunile făcute pe justiţie de către liderii USL în special după arestarea lui Adrian Năstase. Instituţiile statului, care încearcă să se autoprotejeze de presiunile politice, reacţionează cum pot. CSM nu a putut lua act de demisia Monei Pivniceru din lipsă de cvorum. În replică, USL ameninţă că va răspunde cu aceeaşi monedă în Parlament, şi nu va constitui cvorumul necesar citirii deciziei Curţii Constituţionale care duce implicit la întoarcerea preşedintelui Băsescu la Cotroceni. Pe de altă parte, PDL a anunţat că are la dispoziţie suficiente semnături pentru a convoca o şedinţă extraordinară a Parlamentului. Finalul scandalului legat de referendumul eşuat scoate în evidenţă două lucruri periculoase pentru români şi în special pentru viitorul acestei ţări: slăbiciunile statului, ale instituţiilor fundamentale şi ale Constituţiei creată de PSD pe vremea când Adrian Năstase se vedea „cucuvea” la Cotroceni. Degeaba ridică acum Ponta glasul împotriva legii supreme, pentru că prevederile sale care prevăd prerogativele Preşedintelui sunt de fapt o capcană întinsă opoziţiei în care au căzut tocmai pesediştii. Cu Năstase la Cotroceni, Constituţia României ar fi fost perfectă. Cu Băsescu ea devine o armă periculoasă împotriva cercurilor de interese din politica mioritică. De fapt slăbiciunea statului român se trage tocmai din sistemul legislativ. România nu are legi clare şi puse în folosul cetăţeanului. România are legi interpretabile făcute să acopere neregulile la care se dedau politicienii. Parlamentul, cel pe care Ponta şi Antonescu îl numesc „instituţia prin care poporul îşi manifestă suveranitatea”, este de fapt un organ care adaptează normele legale la interesele unui cerc restrâns de „băieţi deştepţi”. Cu legi interpretabile şi de multe ori contradictorii, este firesc ca şi instituţiile statului să se bată cap în cap, cu atribuţii creionate vag tocmai pentru a le goli de conţinut. Europa ne cere să stabilim reguli clare de funcţionare a instituţiilor dându-le exemplu pozitiv tocmai pe acelea care se opun acum manevrelor USL – Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi CSM. De cealaltă parte Ponta, Antonescu şi cei care stau în spatele lor vor să distrugă respectivele instituţii care-i încurcă în manevrarea şi subordonarea justiţiei. Războiul cu Traian Băsescu s-a încheiat, dar undeva în tranşee lupta continuă, pentru că justiţia mai poate fi supusă.

Acest articol a fost publicat în Politichie de mărgăritar și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Undeva în tranşee lupta continuă, pentru că justiţia mai poate fi supusă

    • ceaikovski zice:

      Felicitari Voctor, te-am ascultat.
      Mama ce bine vorbiti… Te unge la suflet!
      Si ca sa vezi chestie, azi a venit postarita la o vecina si i-a spus ca n-are bani sa-i dea, sa fie luni acasa, ca sa-i aduca. Precizez ca postarita noastra e foarte ok, n-au fost niciodata probleme ca ar fura sau folosi banii.

      • Sare'n Ochi zice:

        tot circ va fi, dar fara paine. sa nu uitam ca au facut referendum doar cu buletinul – adica pe credit, cu bani luati imprumut. sa nu uitam ca ultimele tentative de imprumut pe piata externa au esuat. sa nu uitam ce insemna 3% deficit din PIB, cu cati bani trebuie sa se imprumute acest guvern de talkshow ca sa isi tina nu nuami dogarii in priza, dar sa plateasca salarii, pensii, alocatii samd. fundul sacului cred ca fost depasit cu o lungime de brat…

        • ceaikovski zice:

          Da, lasa ca avem un ministru de finante foaaaarte priceput!!
          Un bou sinistru, care stie doar sa taie, sa adune, fara nicio viziune, care a manarit deficitele, pe cash si ala structural, crezand ca daca amana achitarea unor plati scadente, va arata bine deficitul pe cash, la aia de la FMI, care-l vor crede. Numai ca aia nu-s prosti si s-au prins, si acum avem o mare problema, una mare de tot!!
          Avem un deficit structural foarte mare, dar si un deficit pe cash, iar lunile urmatoare vor da faliment firmele care lucreaza cu fonduri europene, pt ca statul nu mai are de unde sa le plateasca acesotra, in asteptarea banilor europeni. Si care bani europeni nu mai vin. Iaca… nu mai vin. Ca sa stiti. Nu s-o fi spus oficial, dar neoficial se stie.

          • Sare'n Ochi zice:

            bun. inseamna ca vine scadenta electorala. sa-i mai vad pe hipsteri zicand ca nu-i treaba lor sa se implice in lupta impotriva acestui grup de crima organizat numit impropriu guvern al Romaniei si majoritate parlamentara.

            • ceaikovski zice:

              Noi am pierdut deja 2 firme care lucreaza pe fonduri. Au inchis si au plecat care pe unde. Se stie ca nu mai vin banii. Am vorbit cu ei, si ne-au spus ceea ce citisem din presa de profil.
              Si uite-asa creaza Ponta locuri de munca si creste nivelul de trai al cetatenilor…

            • ceaikovski zice:

              In leg cu deficitul pe cash, olandezul zburator de la FMI a atras atentia ca s-au prins ca e manarit deficitul pe amanare de plati. Georgescu a crezut ca e mare kkt, el, ca ii pacaleste pe aia. Nu i-a pacalit, si acum avem o mare pb, pt ca FMI a declarat ca nu ne mai da niciun ban, pana statul nu achita datoriile pe care le are deja (intra aici si daoriile fata de firme). Ei, sa vedem acum, cum o mai coteste contabilul Georgescu.

              • Sare'n Ochi zice:

                de aceea si-au propus sa intre cu amenzile in populatie.

                • ceaikovski zice:

                  am pus mai jos un link, sa vezi modificarea la Codul Fiscal pe care au facut-o. Cresc penalitatile cu 30% pentru sume neachitate peste 60 de zile. Sunt disparati ca nu au bani la buget, degeaba, sunt. Unii chiar n-au de unde sa dea. O sa se umple iar de datorii, pe care apoi guvernul in marinimia sa, o sa faca cum a tot facut, da scutiri de datorii, pe oki frumosi unora. Ca sa-i cumpere. Aceeasi poveste, pe care o cunoastem.

  1. ceaikovski zice:

    Excelenta definitia: „Parlamentul, cel pe care Ponta şi Antonescu îl numesc „instituţia prin care poporul îşi manifestă suveranitatea”, este de fapt un organ care adaptează normele legale la interesele unui cerc restrâns de „băieţi deştepţi”.
    Trebuie tinuta minte, ca o axioma!

  2. Reddog zice:

    Salutare all.
    Salut Victor

    Off topic. Azi este 23 august. Sa nu uitam de 23 august 1939, 23 august 1944.

    O dedicatie muzicala potrivita pentruaceasta zi, dar valabila si pentru ceea ce s-a intamplat in ultima perioada
    Phoenix, In umbra marelui urs

  3. theo- nona zice:

    BUNÄ;
    TREBUIE DNA: ASPASIA TREBUIE FELICITATÄ

    • victor victor zice:

      Felicitata si sustinuta.O felicit si o sustin!

      • ceaikovski zice:

        Nu de puscarie i-a fost frica Aspaziei. Ei sunt inamovibili. Plus ca e batrana.
        Cred ca pur si simplu a avut o revelatie, de constiinta, a vrut sa-si incheie cariera cum trebuie. Daca ne uitam si la declaratia facuta pt Ponta, pustiul fara scoala, intelegem si mai bine.

  4. theo- nona zice:

    F: bunä interventzia telefonicä la alexa.felicitäri !

    sunt de acord cu tine, Rus este un mägar, si trebuia si arestat
    pt. interventzia si favorizarea infractorului nästase.

    mägäria a fost mare, cä nici mäcar nu s-a putut abtzine, sä nu-l
    bage pe presedinte, in ironiile lui ieftine.

    ceva special.

    USL, foloseste grupul comunistilor dela cluj, precut hartia igenicä.

    asa le trebuie, niste codoase.

  5. ceaikovski zice:

    Si unele din primele masuri pentru mediul de afaceri: http://www.puterea.ro/articol/mediul_de_afaceri_bulversat_de_finantele

  6. ceaikovski zice:

    Declaratia FMI, CE si BM cu privire la analiza functionala a programului economic din Romania, Bucuresti, 14 august 2012
    http://www.fmi.ro/index.php?pid=185&noutati&lg=ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.