Cu Pivniceru la cârma justiţiei, separaţia puterilor în stat va fi doar o lozincă frumoasă

Uniunea Stalinist Leninistă va ști să facă ordine în Justiție (sursa: http://www.karikaturapolitika.com)

de Ștefan Ciocan

Dacă va fi numită Ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru are şansa se a-şi găsi un loc în istoria României, undeva între Miron Cozma şi Gelu Voican Voiculescu. Cucoana judecător, extrem de guralivă la adresa lui Traian Băsescu, este dispusă să facă orice sacrificiu pentru a ajunge să pună mâna pe portofoliul Justiţiei. Mona Pivniceru face parte evident din scenariul pus la cale de Dan Voiculescu, care consideră că nu are întreaga putere în România până nu pune mâna şi pe Justiţie. Fără ortaci, bâte şi topoare, Mona Pivniceru este pe cale să distrugă, mai mult decât au făcut-o minerii, imaginea României în lume şi principiile fundamentale ale democraţiei. Cu Pivniceru la cârma justiţiei, separaţia puterilor în stat va fi doar o lozincă frumoasă, parchetul şi instanţele fiind subordonate în totalitate cercurilor de interese ale unei elite politice profund corupte. Justiţia este cel mai dureros punct pe care apasă liderii europeni când vine vorba de România. Rapoartele pe justiţie elaborate de Comisia Europeană au fost în mare parte negative, cu un trend pozitiv în ultimii patru ani, şi cu o cădere dezastruoasă în cazul ultimei radiografii a justiţiei româneşti, cauzată de acţiunile în forţă ale USL care încearcă să pună mâna pe întreaga putere. Procurorul General al României, Codruţa Kovesi, şi şeful DNA, Marcel Morar, sunt apreciaţi în toate rapoartele Comisiei Europene, fiind practic două dintre personajele cheie în procesul de normalizare a relaţiilor juridice din România. Tocmai schimbarea celor doi este miza pentru care Mona Pivniceru este scoasă din tranşee de USL. Liderii PNL, PSD şi PC nu pot risca să nu controleze Ministerul Public şi DNA, acum când mandatele celor doi conducători apreciaţi de Comisia Europeană sunt la final. Pentru ca USL să pună mâna pe Justiţie, Traian Băsescu trebuie ţinut cât mai departe de Cotroceni şi Pivniceru împinsă cât mai repede în cabinetul ministerial. Pivniceru va propune două marionete, şantajabile, în locul lui Kovesi şi Morar, iar interimarul Antonescu îi va numi pe cei doi în fruntea Justiţiei. Din acel moment România se întoarce la momentul anului 2000. Nimic nu e nou sub soare. Dosarele grele instrumentate de justiţia descătuşată în timpul guvernării CDR au fost rapid „rezolvate” de judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de regimul Năstase – Iliescu. Timpul scurt – patru ani – pe care CDR l-a avut la dispoziţie nu a permis procurorilor să ducă la capăt dosarele legate de marea corupţie. La asta se referea Emil Constantinescu când a ieşit la TV şi a plâns în faţa poporului că a fost învins de „sistem”. Traian Băsescu s-a încăpăţânat să lupte cu sistemul. Scenariul pe baza căruia va funcţiona justiţia condusă de Pivniceru în România s-a aplicat şi în anul 2000. Dosarele care sunt încă instrumentate de procurori vor fi îngropate adânc în sertare, la intervenţia Procurorului general sau al şefului DNA. Dosarele ajunse în instanţă vor fi întoarse pentru completarea probaţiunii la parchet, unde se aplică reţeta de mai sus. Dosarele greilor din politică vor fi astfel bine îngropate, dar odată cu ele va fi îngropată şi România.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Procurorul cu toporul și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Cu Pivniceru la cârma justiţiei, separaţia puterilor în stat va fi doar o lozincă frumoasă

  1. zigzag zice:

    salut ! nu doar ca vor ingropa dosarele greilor dar acest grup infractional nu se va da in laturi sa deschida – in pur stil bolsevic- dosare de urmarire penala impotriva celor care „deschid gura ” contra lor .

  2. observator zice:

    Recomand acest film tuturor celor ce vor sa vada ce innseamna socialista intr-o tara ca afara
    un memorial al dureri
    http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil

  3. theo- nona zice:

    plagiatorul mitoman PONTA

    ESTE UN TALHAR , CU O BANDÄ DE INFRACTORI BOLSEVICI:

  4. theo- nona zice:

    Pivnicera este una cu multe grade, pusä special
    sä foloseascä mafiotzilor, este clar colaborarea cu vlasov-voiculescu-usl

  5. aronpetru zice:

    Referendumul a fost invalidat 6-3

    • Sare'n Ochi zice:

      multumesc. savurm aceast victorie de etapa. mai ales ca Inspectoratul Școlar Tulcea a scos la vacantare un post de suplinitor în materia Isorie la Isaccea 😀
      are sa mai dureze criza pana cand vor realiza ca nu mai au nici o sansa sa distruga Justitia.

      • ceaikovski zice:

        N-ai aflat? Crizlea a optat pt profesionala. A zis ca vrea sa invete cum sa dea cu pila, cu smirghelu’, avand in vedere viitorul sau de la Jilava, Bombo i-a zis ca nu-l primeste nespecializat.
        Iar Prostalici se specializeaza in plagiat chei 😛 😛 😛

  6. doru cu motoru` zice:

    O postare de HN : „Cei care astazi picheteaza C.C sunt cei care AU TRAS IN NOI in DEcembrie 89. SA NU UITATI NICIODATA „

  7. Nevermore zice:

    Ce greu le este unora sa priceapa ca totul s-a sfarsit! Din decizia CCR (Clar, Ponta, clar? Clar, Antonescule, clar?):
    ” 3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
    4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George – Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.
    5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.
    Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
    Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.”
    HOTARAREA ESTE DEFINITIVA SI GENERAL OBLIGATORIE!!!!!

  8. Sare'n Ochi zice:

    “Am luptat şi noi cât am putut. Aşa a ieşit însă. Luaţi datele de la Guvern şi analizaţi-le să vedeţi cât erau de limpezi”, a precizat Ion Predescu.
    http://www.gandul.info/politica/aspazia-cojocaru-a-inclinat-balanta-la-ccr-in-favoarea-lui-traian-basescu-judecatorul-predescu-am-luptat-si-noi-cat-am-putut-exclusiv-gandul-9966645
    Aspazia Cojocaru (judecator CCR) : „Ce inseamna înclinarea balanţei ? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum ? Să încălcăm legea ? Eu nu pot să fac aşa ceva. Întrebaţi toţi studenţii mei. Unul singur dacă găsiţi să vă spună altceva, vă rog să mi-l arătaţi. Dacă nu s-a atins pragul care-i problema ? Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă “Am luptat şi noi cât am putut” ?!. Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea !”

  9. Sare'n Ochi zice:

    Referendumul s-a facut pe credit – adica referendum doar cu buletinul:
    USL a făcut pe credit campania pentru referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, PSD şi PNL angajând cheltuieli de aproape 900.000 de euro, din care aproape 600.000 sunt datorii.
    Potrivit datelor raportate şi publicate în Monitorul Oficial, PSD a angajat cheltuieli de 1.825.729 de lei, adică aproape 406.000 de euro, iar PNL – 2.116.579 de lei, circa 470.000 de euro. În raport cu veniturile pe care cele două formaţiuni le-au declarat – 11.031.534 de lei, respectiv 230.233 de lei – şi PSD, şi PNL au rămas cu datorii în urma campaniei. Social-democraţii au rămas cu un deficit de 794.195 de lei(176.400 de euro), în vreme ce liberalii au avut datorii de 1.886.346 de lei(419.000 de euro).
    http://www.gandul.info/politica/ponta-si-antonescu-au-luat-credit-doar-cu-buletinul-ca-sa-l-demita-pe-basescu-9962796

  10. ceaikovski zice:

    Domnule Stefan dupa CDR imediat, dosarele de care spuneti au fost uitate in sertare, adevarat, cred chiar ca au fost distruse. Dar cel mai grav, este ca cei care au contribuit la intocmirea acelor dosare, de la cel mai mic, la cel mai mare, au fost anchetati, pedepsiti, sau platiti, cei care si-au devoalat pretul.
    Toate institutiile statului, de la Curtea de Conturi, pana la politie, au colaborat la infundarea persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor de mare coruptie, fals, uz de fals, distrugere, tradare, subminarea economiei statului, etc.

    • Sare'n Ochi zice:

      despre cel putin 3 procurori stiu personal ca au fost ostracizati. 2 au plecat in avocatura, unul s-a refugiat la Cluj.

      • ceaikovski zice:

        iar eu stiu de inspectori, unii au murit in conditii ciudate, altii au fost anchetati si apoi trasi la raspundere, prin diversiuni, popriri pe salarii pe 20 de ani, scaderi de salarii, mutari abuzive de la locul de munca, etc.
        A scris Badea despre multe din astea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.