La liste noi, tot noi (cred că o bună parte a grupului infracțional organizat al USL a ales să-și petreacă bătrânețile în pușcărie)

La modul în care a decurs țigăneala orchestrată de către Uniunea Stalinist Leninistă post-referendum (dar la ce alteceva să te aștepți de la un grup de crimă organizată reprezentat la vârf de către un plagiator dovedit și un chiulangiu?), ar trebui să fie extrem de supărați toți cei care au dat examene în viață (de la teze fără copiuțe, până la doctorate neplagiate, inclusiv măcar un examen auto fără pile) și/sau au participat la concursuri (nemăsluite, fără pile, cunoștințe și relații). Ar trebui să fie indignați că, în cazul în care nu au fost mulțumiți de rezultat, lor nu li s-a permis (și nici nu li se va permite vreodată) cosmetizarea ulterioară a acestuia.

De lămuri post-examen – de data aceasta vorbim despre un examen electoral – au nevoie numai loazele, trișării și hoții care nu s-au lămurit cum dacă au furat cât nu au putut duce, din toate pozițiile electorale, încălcând toate legile aflate în calea lor, totuși nu au reușit să câștige – nu au ajuns la premiul cu coroniță. Mai mult, prinși cu furtul și pe cale de a fi pedepsiți pentru aceasta, urlă din toți rărunchii: „de ce dai, nenea?” Cred că o bună parte a grupului infracțional organizat al Uniunii Stalinist Leniniste a ales să-și petreacă bătrânețile în pușcărie.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la La liste noi, tot noi (cred că o bună parte a grupului infracțional organizat al USL a ales să-și petreacă bătrânețile în pușcărie)

  1. Daniel Neciu zice:

    „…Este deci clar ca pentruca Presedintele sa fie demis cel putin sase din noua judecatori trebuie sa constate ca s-au indeplinit conditiile de demitere in caz contrar aceste conditii nefiind indeplinite Deci daca nu se obtine aceasta majoritate pentru valabilitate(validare), nu rezulta nimic altceva decat nonvalabilitatea referendumului de demitere a presedintelui ales.
    Pe de alta parte doresc sa subliniez cu toata fermitatea ca nici nulitatea referendumului si nici orice altceva legat de solutia acestuia cum ar fi repetarea, trimiterea la parlament sa decida asupra validitatii(invaliditatii) si orice altceva, nu poate fi supus deciziei CCR conform Constitutiei si legii acesteia de functionare. Referendumul din punct de vedere al CCR, ori este valabil ori nu . Tertium non datur.”
    http://hydepark.ro/articol/articol/despre-valabilitatea-referendumului-1034.html#.UDCffBXHqQ8.facebook

  2. Valentin zice:

    Postare asta nu e ptr Sare, ca el e printe cei care au inteles de la inceput cu cine avem de-a face.
    Dar ptr ceilalti, oare cine o sa-i ancheteze si condamne?
    Sau inca mai crede cineva ca justitia va indrazni sa mai miste in front dupa ce vor avea toata puterea?
    oricum, dat fiind ca toti sunt la fel de fapt nu e nici o problema, nu-i asa?
    sau cumva ‘telectualii isi dau seama ca mafia in forma ei cea mai abjecta mai are extrem de putin ptr a detine controlul absolut asupra tarii?
    Si nimeni nu va mai fi la adapost.

    • Sare'n Ochi zice:

      eu cred ca pe fruntea unora dintre ei scrie deja Tribunalul Penal International. pe a altora Osama bin Laden sau Molosevic – ei inca nu realizeaza. si lui Nastase cred ca i se parea imposibila puscaria chiar si cu 1 ceas inainte de a-si trage un glonte in gusa.

  3. doru cu motoru` zice:

    Salut all! ne asteapta o saptamana decisiva.Maine va fi o conferinta de presa si cu reprentantii INS. Retineti ca Beatrix Gered ( infrastructura statististica) a fost mentinuta la interventia puternica a UDMR ului ! Deci : pay day ! Tot maine,la ICCJ se asteapta sentinte in dosarul ROMPETROL.Daca se va amana ,retineti,Basescu pleaca !
    Vad ca cei de la Der Spiegel ,iar ne fac zob ! Sa speram ca se vor opri,desi nu prea cred.
    Ne mai „vedem”.

  4. observator zice:

    Va fi maine cutremur de 8 grade pe scara Richter ???
    Magistraţii Tribunalului Bucureşti se vor pronunţa mâine în dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată alături de 12 inculpaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni economice.
    Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.

  5. theo- nona zice:

    si numai dupä criteriile care au fost folosite la täierea dupä liste,
    sunt anti democratice. actele expirate trebuiau inoite, nu cetätzenii esclusi
    primare pt. practici ilegale si manipuläri mafiote, totzi in puscärie.

    Bäsescu nu pleacä, vor pleca tot ei uslinosii in puscärie.

  6. Evanghelista zice:

    Sedinta extraordinara de la ora 21.15 din data de 3 iulie (cea prin care a fost revocata Roberta Anastase) a fost ilegala.
    http://lacoltulstrazii.ro/2012/08/19/cazul-anastase-analiza-unei-revocari-ilegale/
    (…) De retinut aici este faptul ca sedinta extraordinara fusese deja inchisa de singura persoana in masura sa o faca: doamna Anastase, iar interventia domnului Nicolaescu a incalcat regulamentul Camerei Deputatilor. Deci, sedinta extraordinara inceputa ulterior, la ora 21.15, nu avea aprobarile necesare, nu indeplinea conditiile art 66 din Constitutia Romaniei si art 24 din Regulamentul Camerei si nu fusese inscrisa in Monitorul Oficial.
    (…)
    Acuzatiile ce au dus la revocarea din functie a doamnei Anastase sunt false.

  7. Evanghelista zice:

    Alba-neagra cu declaratiile apocaliptice: Ministerul de Interne nu operează în listele electorale permanente, ci doar va trimite Curţii Constituţionale o evaluare complexă a diferitelor categorii de persoane care trebuiau radiate din liste până la termenul de referinţă, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul Mircea Duşa.
    http://www.mediafax.ro/social/dusa-mai-nu-opereaza-in-liste-doar-va-trimite-cc-o-evaluare-complexa-a-celor-care-trebuiau-radiati-9960387
    Nici nu au cum să opereze in liste. Prea mare este zdranganitul de catuse.
    Totul depinde de constiinta celor de la CCR.

    • Nae Camionagiul zice:

      “trebuiau radiate” necesita indicarea temeiului legal al radierii.
      Memoranduml nu e temei legal, exista doar 4 temeiuri legale de radiere:
      – renuntarea la cetatenie
      – condamnarea judecatoreasca la pierederea dreptului de vot
      – decesul
      – pierederea sanatatii mintale.
      daca expirarea buletinuluiar inseamna pierderea unui drept de vot, ar insemna ca un articol din Consttutie e facut neaplicabil de inexistenta unei bucati plastifiate de hartie pe care politaiul nu o elibereaza. Politia ar putea tine 9 milioane de buletine neschimbate. expirarea buletinului nu inseamna radierea din listele electorale, ca omul acela nu si-a pierdut dreptul de vot.
      vorba gazdei – cineva s-a hotarat sa-si petreaca batranetile la puscarie.

  8. Evanghelista zice:

    Nu poti sa incalci dreptul de acces la lege/justitie a persoanelor pe care USL le-ar vrea radiate de pe liste numai sa le iasa lor lovitura de stat.
    CAPITOLUL IV
    Dispoziţii comune cu privire la desfăşurarea referendumului
    Art. 19
    (1) Cetăţenii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale. Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite şi oricăror erori din liste se fac la autorităţile publice care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunţe pe loc sau în cel mult 24 de ore de la înregistrare.
    (2) Contestaţiile îndreptate împotriva dispoziţiilor luate de autorităţile publice prevăzute la alin. (1) se soluţionează în cel mult 48 de ore de judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază participantul la referendum sau, în cazul celor înscrişi în listele suplimentare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărârea judecătorească este definitivă; ea se comunică persoanelor interesate în cel mult 24 de ore de la pronunţare.
    http://legeaz.net/legea-referendumului-3-2000/art-19-dispozitii-comune-cu-privire-la-desfasurarea-referendumului

  9. Sare'n Ochi zice:

    mesaj de la @Cetatean:
    1. USL face reactualizarea fara a tin seama de errata trimisa de CCR si de legea 370/2004 (liste permanente = listele cu TOTI romanii cu drept de vot). Mediatic, vor vrea sa sustina ca pe listele “permanente” sunt mai putini oameni decat in realitate. Legal: ignora errata si actioneaza in spiritul legii 35/2008. E clar ca errata aia ii omoara la nivel juridic si neputand sa o conturneze pe fata, o ignora.
    2. Radierea persoanelor plecate la munca e ilegala. Toata tara daca pleaca la munca, fara un act prin care omul insusi declara ca e rezident in afara, nu ai cum sa il razi din lista. Omul poate avea tspe locuinte, el insa isi declara locuinta de rezidenta, care apare pe buletin.
    3. Decedatii nu pot fi radiati fara acte. Altfel s-ar radia persoane care sunt vii dar plecate din localitate si pe care unii ii declara morti.
    etc etc.
    Politic: vor sa avanseze cifra de 16 milioane (falsa), ca sa puna presiune mediatic pe CCR. Din pacate pentru ei, plan lor prevedea “tocarea” informatiei cu 16 milioane timp de saptamani, pana pe 31 august. Devansarea deciziei CCR pana pe 21 august i-a prins cu pantalonii in vine. Nu mai au decat o zi a faca Breaking Newsuri.
    Nu cred ca CCR va mai amana decizia, daca vroiau sa o amane lasau pe 12 septembrie sau pe 31 august.
    Ipoteza invalidarii referendumului cu 5 la 4 nu mi se pare inca plauzibila.
    Mediatic, USL a pierdut batalia, oricat ar vrea sa fie in atac. Raderea a milioane de romani pe liste este, pentru majoritatea votantilor, echivalenta cu interzicerea dreptului de vot. Asa ceva nu se poate contracara, insa pentru USL nu mai conteaza, ei vor sa incurce iarasi CCR.
    Legea 47/1992.
    ” Art.47. – (1) Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului”.
    Legea 3/2000 (modificata)
    ” (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
    Tremenul legal este “valabilitate”. Cu toate acestea CCR spune in Decizia 731/2012 “validitate” (“Tot astfel, Curtea constată că şi condiţia ce trebuie îndeplinită pentru validitateareferendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum, art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 impunând întrunirea majorităţii absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, Curtea reţine că aceasta reprezintă o condiţie esenţială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor, constituind premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului, în conformitate cu principiul statuat în art.2 alin.(1) din Legea fundamentală”).
    Decizia asupra “valabilitatii” inseamna o decizie de constatare a valabilitatii SAU a ne-valabilitatii. Legea nu distinge intre cele doua situatii numeric posibile spune doar “valabilitate” (termen general, care poate fi inteles in doua sensuri: intrunirea SAU neintrunirea cvorumului). Decizia asupra “valabilitatii” (termen care nu face diferente numerice) necesita 6 judecatori.
    DAR: tinand cont de faptul ca legea 3/2000 defineste “valabilitatea” in mod pozitiv (si nu la modul general), ca atingerea cvorumului, avem urmatoarea interpetare posibila: CCR are nevoie de 6 voturi (legea 47/1992) ca sa decida valabilitatea pozitiva (atingerea cvorumului). Insa numarul de 6 voturi nu este necesar constatarii NE-atingerii neatingerea valabilitatii pozitive (cvorumul). Pentru aceasta situatie sunt suficiente 5 voturi, cata vremea legea spune explicit 6 voturi pentru decizia privind “valabilitatea” (atingerea cvorumului).
    E o interpretare la limita, insa fezabila, dupa pararea mea. mai ales in caz de blocaj. Sincer, nu as fi fost atat de contorsonist daca nu citeam ceva declaratii pe teza 5 a 4.

  10. Sare'n Ochi zice:

    deci: exact ceea ce am mai sustinut pe acest blog – UNIUNEA STALINIST LENINSTA da cu fum pentr a-si ascunde adevaratul scop si anume mentinerea descreieratului de Crin Antonescu la Cotroceni pana apuca sa decapiteze Procurorul General si Directia Nationala Anticoruptie. de aceea incearca sa-i intimedeze pe judecatorii CCR. de cata constiinta si patriotism au acestia in ei depindee totul marti.
    restul este perdea de fum si joc de glezna.

    • Nae Camionagiul zice:

      EXACT!
      USL are de gand sa amane cat mai mult timp posibil decizia CC. Guvernul nu are nici o baza legala sa scoata din listele electorale pe nimeni, pe nici un om.
      Scopul acestui scandal este altul: amanarea deciziei CC de invalidare a referendumului. Atat.
      USL este in acest moment intr-un moment in care a epuizat mijloacele legale de opozitie la revenirea lui Basescu si improvizeaza. Improvizeaza in speranta ca trece timpul si vor avea ocazia sa inlocuiasca capii DNA si Procurorul General.
      Fumigena minireferedumului va trece exact asa cum a si aparut. Nu sunt nebuni care sa semneze alte liste electorale stiu si ei ca sunt direct pasibili de puscarie. Asa ca spun ca aceste renumarare este doar o “evaluare complexa” a unui numar si asa va ramane. O “renumarare complexa” care nu va folosi la absolut nimic.
      Scopul este acela de a amana decizia CCR.

  11. pregătiți-vă să fim condamnați pe viață pentru uneltire împotriva orânduirii uslemiste 😦

  12. doru cu motoru` zice:

    Buna dimi ! Pana sa ne incruntam ,sa incercam un zambet . Am luat cu copy paste ( mea culpa ) ,un pasaj,fara acordul autorului , un fragment din penultima postare a d-lui Patrasconiu ” Lunea trecuta, Crin Antonescu si/a rupt mina in lb engleza vorbind cu emisarul special al SUA, dl Gordon.asteptam ziua de marti, da? si mai inchidem dracului televizorul, nu?” 😀 😀

  13. ribelalu zice:

    Buna dimineata.
    Saptamana asta pentru Cacarau va fi asa: Конец Фильма!

  14. acuvio zice:

    Am convingerea că şi la acest referendum au fost multe nereguli dar probabil mult mai puţine decât cele presupuse la parlamentare sau prezidenţiale pentru că sunt mai puţini bani aruncaţi în luptă. Să vedem rezultatele investigaţiilor, în sfârşit se face ceva pe această zonă chiar dacă pare la hei-rup, să nu fie foc de paie . Mi se pare însă imposibil de demonstrat că au fost fraudate 6.460.461 voturi, să le scad din cele 7.403.836 voturi pentru “Da” şi pe lângă abseţa cvorumului să susţin şi legitimitatea, cât de iubit şi dorit este dl Traian Băsescu în continuare în funcţia de preşedinte 🙂

    • Sare'n Ochi zice:

      😀 sigur ca da, acum discutam doar despre cele 6 milioane si ceva de voturi – ca 1 milion si jumatate chiar baietii de la USL au recunoscut ca sunt manarite. dar ce-art fi ca la acestea – furate oricum (deja este problema procurorilor) sa le adaugam si pe cele 1 milion si jumatate pe care le manaresc baietii si fetele de la USL de pe listele electorale permanente si sa le scadem din cel 6 milioane si ceva si s ajungem ca la locale la cifra mai reala de cre dispune USL 4 milioane si jumatate? 😀 da bine?
      cat despre restul cacatului pe care unii sunt dispusi sa-l consume, cvorum nu fost nici macar dupa ce s-a consumat ultimul ceas de vot cu sacul din 29 iulie. 46,2% nu face 50%+1 nici daca stai in capul acela lipsit de creier pe care mi-l afisezi ca logo.
      si nu discutm despre legitimitate, oricat ai dori sa deturnezi discuti. legitimitatea lui Basescu este data de castigarea alegerilor din 2009 – nu de o majoritate castigata la obor cu bani. pana cu o zi inainte Parlamentul era ilegitim pentru plagiatorul si chiulangiul pe care-i promovezi, o zi mai tarziu le dadea legitimitate. se poate o asa fractura de logica – ca de bun simt nu te intreb?
      PS: eu stiam ca in port la Braila se vinde bulanul cu kila, nu prostia (dar din insula Brailitei, ce se vinde?)

      • acuvio zice:

        Îmi pare rău, nu am un blog de promovare, găsiţi imagini şi cu “plagiatorul” sau „chiulangiul”, adevărat, cei de la putere au avut prioritate.
        În rest, cu prostia, capul lipsit de creier, bunul simţ, sunt de acord, nimeni nu este perfect. Nu înţeleg de ce v-a stârnit atât un amărât de comentariu 🙂

        • Sare'n Ochi zice:

          nici eu nu inteleg. sa fi fost modul insidios in care s-a pus problema? stiu ca cei din Uniunea Stalinist Leninista sunt mari maestri in a disimula, in a se da raniti in aripa – acum chiar ei acuza de lovitura de stat pe cei pe care i-au calcat in picioare. daca v-am gresit cu ceva, eu v-am iertat de mult. 😀

          • acuvio zice:

            La fel. Şi eu vă rog să-mi acceptaţi scuzele dacă v-am greşit cu ceva.
            Vizitez blogul dumneavoastră descoperit prin “Baricada” de peste un an de zile. Ne mai vizităm, ne mai salutăm, nu văd nici un motiv să ne-ncăierăm, nici pentru opinii, nici pentru cei trecători printre norii puterii. Pentru viitoare comentarii nu prea mai am curaj 🙂

            • Sare'n Ochi zice:

              😀 curajul ca si pofta vine (vin) mancand.
              poate avem ocazia sa ne cunoastem si fara sa fiu eu sufocat de noianul de injuraturi zilnice. si, pe cale de consecinta, mai cu nervii pe acasa.

    • unQjohn zice:

      1. Putem iubi parintii, familia, copii, mama, neamurile de suflet, cand e nevoie chiar si pe dusmani-despre iubirea fata de dusmani e o carte veche de doua mii de ani care ne invata asta-, dar nu-l iubim pe base si nici nu-l dorim. Il apreciem. Cateodata mult. Fiindca afinitatea fata de cineva-altul decat cei aratati la inceput- e o suma de aprecieri, care au sens cand ele sunt pozitive, pe cele negative nu le luam in seama, chiar daca ne supara. Imi permit sa-ti recomand, ca exemplu, lecturarea interviului dat de base la vocea rusiei. Acolo gasesti suficiente motive pentru a-l aprecia. 2. Calculul tau conduce la ideea ca oricat s-ar scadea din voturi prin eliminarea celor fraudate, vor ramane suficient de multi cu „da”, ei reprezentand pentru tine o mare majoritate, care sustin caderea d-lui Basescu. Gandeste-te ca toti ceilalti il apreciaza in mod tacit nevenind la urne. Aprecierea pozitiva nu necesita exprimare neaparata atunci cand consecintele ei o pun in practica.

  15. observator zice:

    EL PINOCHIO avortonul laudaros
    Victor Ponta menţionează ca un succes personal „eliminarea reţelei de crimă organizată de la ANAF”, care a adus 1,2 miliarde de lei în plus la buget. Premierul are dreptate: veniturile au crescut. Dar creşterea colectării e rezultatul unei operaţiuni declanşate şi coordonate personal de predecesorul său, Mihai Răzvan Ungureanu. Ziua când a început totul: 15 martie 2012
    .Diferenta intre Mihai Razvan Ungureanu si copy paste Ponta (nu singura) este ca primul face(gandind) si al doilea zice(negandind) ; daca primul ramanea prim ministru in aceasta perioada in care Ponta a distrus imaginea Romaniei si a facut atat rau , eram in alta situatie economica;

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Adevrul-despre-cele-12-miliarde-ale-lui-Ponta-997262.html#ixzz249e64w18

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.