De ce nu-şi văd pensionarii de nepoţi, de tablele sau şahul din parc şi se mai implică încă în viitorul acestei ţări, pentru al cărei prezent dezastruos sunt vinovaţi în mare parte?

Ion Iliescu, Coșmar în România, se întoarce

de Ștefan Ciocan

Există în România o categorie aparte de cetăţeni: Pensionarii guralivi. Nu mă refer aici la acele persoane care în virtutea experienţei acumulate în decursul timpului sunt tentate să poarte polemici civilizate şi argumentate. Aceste polemici, „născătoare” de înţelepciune sunt acele contradicţii care duc înainte societatea. Un exemplu pentru acest gen de dezbateri este tocmai scrisoarea primită de la un cititor pensionar, pe care o reproduc mai la vale:

  • “Domnule Ştefan Ciocan,
    De mult timp mi-am propus să vă scriu şi să-mi exprim nemulţumirea faţă de modul în care înţelegeţi să vă faceţi meseria de jurnalist.
    Sunt un pensionar din municipiul Deva şi pot să vă spun că citesc zilnic presa şi nu sunt indiferent la ceea ce se întâmplă în România, în special, în plan politic dar şi în alte domenii.
    Citind articolele dumneavoastră de la rubrica „Sare-n ochi” mi-am dat seama cu câtă răutate şi ură îi împroşcaţi cu noroi pe cei din USL, iar pe cei din tabăra băsistă îi ridicaţi în slăvi. Eu cred că un jurnalist adevărat trebuie să fie imparţial, să fie echidistant.
    Nu pot să înţeleg niciodată cum unii oameni ca dumneavoastră mai pot avea încredere într-un preşedinte ca Băsescu care ne-a minţit în fiecare zi, care-şi schimbă declaraţiile de la o zi la alta şi care a făcut atâtea lucruri rele – pe care nu cred că este cazul să le înşirui în aceste rânduri deoarece sunt arhicunoscute – dar care au provocat numai suferinţe tuturor categoriilor sociale din ţară, şi să nu acorde şanse şi unor politicieni tineri care gândesc mult mai sănătos şi care de la început au făcut lucruri bune pentru oameni.
    Nu fac parte din niciun partid politic, dar privind raţional, prin prisma omului simplu, care a avut pensia diminuată, în timp ce Băsescu şi toţi mafioţii pe care îi proteja îşi umflau conturile şi îşi construiau palate.
    Nu sunt un îndroctinat împotriva lui Băsescu, dar sunt un om raţional care a urmărit timp de 8 ani evoluţia acestui personaj sinistru care a fost pe tot parcursul acestor ani un măscărici, un mincinos, un hoţ, un necisntit, un mafiot – lucruri dovedite şi nerecunoscute de el (exemplu ultimele lucruri dovedite a fi aşa cu a spus Ponta – cazul Blejnar, vila Dante).
    De ce nu sunteţi corect domnule Ştefan Ciocan?
    Eu ca simplu cetăţean pot să-mi exprim părerile fiind de o parte sau alta a baricadei, dar dumneavoastră ca jurnalist, nu cred deoarece sunteţi formator de opinie şi ar fi de dorit să arătaţi adevărul din ambele tabere. Asta în cazul că nu sunteţi plătit pentru a scrie într-un anumit fel. Ceea ce ar fi josnic.
    Aş fi încântat dacă aţi publica aceste rânduri.
    Toma Ilie, pensionar Deva

Mai întâi, am să încerc să-i răspund cititorului nostru, pentru a-i explica de ce îl prefer pe Băsescu – şi sunt de acord că a făcut şi lucruri rele – celor doi lideri USL – un plagiator şi o marionetă.

  • Stimate domnule,
    Trebuie să menţionez de la bun început că nu îl “divinizez” pe Traian Băsescu. Chiar din contră, consider că nu s-a ridicat la aşteptările mele, în condiţiile în care în urmă cu trei ani l-am votat. Dar atitudinea mea anti – nici măcar USL, ci anti Ponta şi Antonescu, îşi are originile în încercarea celor doi lideri de a lovi în instituţii fundamentale ale statului democratic. Puterea statului stă în puterea instituţiilor fundamentale ale respectivului stat. Cred că şi dumneavoastră vă doriţi un stat puternic, în care drepturile să vă fie garantate şi respectate, în care legea să fie egală pentru toţi şi în care, după peste 60 de ani de haos sau dictatură, să normalizăm relaţiile cetăţenilor cu instituţiile şi cu legea. Asta este în opinia mea fundamentul unei vieţi prospere în România. Dacă statul face legi bune, legi care sunt respectate avem toate şansele să trăim bine.
    Instituţia prezidenţială este una fundamentală pentru statul roman, indiferent că preşedinte este Băsescu, Iliescu, Antonescu sau Dan Diaconescu. Discut despre instituţia prezidenţială ca o parte importantă în puterea executivă a României. Aşa cum ştiţi ţara noastră este o republică semiprezidenţială, în care preşedintele, deşi ales de popor, nu este şeful guvernului, dar face parte totuşi din puterea executivă fiind şeful statului.
    Pe de altă parte Constituţia este legea fundamentală a statului. Orice act sau fapt juridic aflat în afara Constituţiei este ilegal şi pune în pericol ordinea de drept. Această lege fundamentală prevede că preşedintele poate fi suspendat şi demis prin referendum pentru “încălcări grave ale Constituţiei”. Ori în momentul în care a fost dezbătută şi votată suspendarea lui Traian Băsescu, Parlamentul nu a demonstrat nici măcar o încălcare gravă a Constituţiei săvârşită de Traian Băsescu. Cum ar fi ca dumneavoastră să fiţi trimis în judecată pentru viol – de exemplu – doar pentru că v-aţi uitat lung după o femeie frumoasă? Traian Băsescu a interferat de multe ori cu executivul, poate câteodată chiar subminând autoritatea Premierului. Dar aceste amestecuri în treaba executivului (executive din care face până la urmă parte şi Instituţia Prezindenţială) nu pot fi catalogate ca “încălcări grave ale Constituţiei”. Pe de altă parte, nu putem ataca o instituţie fundamentală a statului – Preşedinţia – ori de câte ori se schimbă majoritatea parlamentară, şi există un număr de voturi suficient de mare ca şeful statului să fie schimbat după bunul plac al unor parlamentari, pe care nimeni nu poate să-i tragă la răspundere. Electoratul nu are nici o pârghie legală să-l suspende pe cel căruia i-a dat mandate să-l reprezinte în Legislativ. Parlamentarul poate să facă orice. Să migreze dintr-un partid în altul, să fure, să ia orice decizie aberantă, să chiulească sau să doarmă în fotoliul din Cameră sau Senat. Nu există nici o posibilitate legală să revină în timpul mandatului în faţa electoratului. În timp ce Preşedintele poate fi atacat ori de câte ori majoritatea parlamentară vrea acest lucru, aleşii poporului au linişte garantată timp de patru ani.
    Nu mai vreau să vorbesc şi despre celelalte ilegalităţi comise de cei doi lideri ai USL în cadrul “procesului” complex care a dus la suspendarea Preşedintelui. Dar vreau să vă spun, stimate domn, că oricât de antipatic ne-ar fi Traian Băsescu, nu putem să atacăm instituţia pe care acesta o reprezintă. Este o instituţie mult prea importantă în statul român pentru a pune mai presus de stabilitatea României, de respectarea legilor, interesele personale, cum ar fi tăierea salariilor bugetarilor, taxarea pensiilor mari sau orice altă măsură menită să reducă efectele crizei economice.
    Dacă Traian Băsescu ar fi încălcat grav Constituţia, aşa cum cere chiar legea supremă, pentru a fi suspendat şi apoi demis, vă asigur că aş fi militat pentru schimbarea acestuia şi aş fi votat fără nicio rezervă în sensul ăsta. Pe de altă parte, aş fi luat apărarea oricărui preşedinte, indifferent de numele acestuia, dacă ar fi fost atacat, fără nicio dovadă a încălcărilor grave ale Constituţiei, aşa cum a fost atacat actualul şef al statului român.

Am să mă refer acum la acei pensionari care nu s-au îmboldit să muncească în viaţa lor, fiind privilegiaţi ai sistemului comunist, pentru ca mai apoi, din linia a doua a PCR, să prindă un loc la loja democraţiei. Singurele lor argumente nu sunt experienţa acumulată prin muncă – fizică sau intelectuală – ci conjunctura fericită care i-a pus în fruntea unor instituţii. De câte ori nu am auzit cele mai aberante teorii argumentate cu: „Nu-mi spune tu mie, care am fost director la „X” firmă. Păi eu am condus sute de oameni şi nimeni nu mi-a comentat…” Cred că este cel mai tembel argument, pentru că acei oameni erau conduşi de „Tezele mult iubitului şi stimatului”, actualul pensionar fost director fiind doar o portavoce a partidului. E drept că pentru acest rol primea dreptul să se înfrupte din produse alimentare, petroliere, şi altele, care pentru cele câteva sute de angajaţi erau raţionalizate. Aceşti pensionari, care ne-au vândut ruşilor înainte de a ne naşte, care au susţinut, au aplaudat şi mai aplaudă încă sistemul comunist, sunt acum cei mai înfocaţi susţinători ai demiterii preşedintelui Traian Băsescu. Exponenţial între pensionarii pe care i-am descris mai sus este fostul şef al statului Ion Iliescu. După ce a tăcut o perioadă, lăsând impresia că odată cu trecerea timpului a dobândit acea înţelepciune care-l face să tacă şi să analizeze mult mai profund lucrurile, Iliescu s-a dezmorţit. Imediat după ce au fost date publicităţii rezultatele parţiale, care demonstrau fără dubii că nu a fost întrunit cvorumul necesar demiterii preşedintelui, Iliescu a scris o scrisoare Curţii Constituţionale. Ce şi-a zis pensionarul Iliescu? „Trebuie să-i pun la punct pe amărâţii ăia de judecători de la CCR, eu care am fost prim-secretar PCR la Iaşi şi preşedintele emanat al României. Să-şi bage minţile în cap şi să asculte de ce le spun eu, că altfel îi ia mama lu’ proces verbal. (Iliescu ca orice ateu nu crede în Dracu). Sper ca judecătorii CCR să nu fi citit sau să nu ia în seamă scrisoarea pensionarului Iliescu. Dar fostul preşedinte al României a reînvăţat să tragă de urechi. După Curtea Constituţională, a urmat ambasadorul SUA la Bucureşti. Mark Gittenstein a trimis presei un comunicat în care opinează despre Referendum, ca reprezentant al unei mari puteri cu care România are un parteneriat. „Este esenţial ca poporul român să aibă încredere că referendumul s-a desfăşurat în mod liber şi corect şi că regulile stabilite au fost aplicate”, a declarat ambasadaorul SUA în România. Nu ştiu ce nu i-a plăcut lui Iliescu din această declaraţie, dar fostul activist PCR a scos din dulap, dintre prosoapele doamnei Nina, discul preferat al lui Ceuşescu, cu “neamestecul în treburili interne”. “Este inadmisibilă o asemenea poziţie a unui ambasadaor. Să nu se amestece în luarea deciziilor în probleme interne”, a declarat Ion Iliescu.

Până la urmă, pentru Iliescu este de înţeles că mai pune mâna să scrie câte o scrisoare sau să înfiereze câte un ambasador capitalist. El nu are copii, deci nu are nici nepoţi, nu are cu cine să se plimbe prin parc sau cu cine să meargă la circ. Dar acei pensionari, din categoria lui Iliescu, nu înţeleg de ce nu-şi văd de nepoţi, de tablele sau şahul din parc şi se mai implică încă în viitorul acestei ţări, pentru al cărei prezent dezastruos sunt vinovaţi în mare parte.

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

73 de răspunsuri la De ce nu-şi văd pensionarii de nepoţi, de tablele sau şahul din parc şi se mai implică încă în viitorul acestei ţări, pentru al cărei prezent dezastruos sunt vinovaţi în mare parte?

  1. Sare'n Ochi zice:

    Lectura obligatorie pentre idiotii utili ai Uniunii Stalinist Leninite care-mi bantuie blogul:
    când USL „protestează” stând acasă pe banii noștri, „protestul” este îndreptățit; când însă cetățenii protestează gratis împotriva unor practici abuzive ale guvernului, care au fost de altfel confirmate de evoluția aberantă a cifrelor de participare la vot în Olt, Teleorman, Mehedinti și Vrancea, atunci protestul manifestat ca boicot este reprobabil. Dublul standard a devenit practică curentă – exact ca în Ferma Animalelor.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/moscova-nu-crede-in-boicot-994598.html#ixzz22Me4h82Q

    • ceaikovski zice:

      rumanii au protestat cateva ore, gratis, sacalii din parlament au protestat 6 luni, pe bani grei, din munca noastra.

    • vasile zice:

      Daca nu faceau nimic cei pe care-i injuri astazi tara asta urata,asa cum o vezi ce ar fi fost?Sunt convins ca locuiesti intr-o casa din aia amarata facuta de comunisti,ai invatat sa scrii la scoala aia amarata comunista de unde ai iesit destept si ai mancat aceeasi franzela alba si buna muncita de prosii aia de comunisti.este usor sa injuri si sa jignesti atunci cand nu ai alte argumente.

      • Sare'n Ochi zice:

        Vasilica, iar Ochiul si Timpanul imi face apologia comunismului? ai trait tu toate cozile animalice la toate produsele (cum le ziceau bolsevicii tai alimentelor)? franzela aia alba si buna sa ti-o bagi in cur, apoi, unsa de marmelada care-ti place asa de mult sa o mesteci, sa ti-o bagi in gura.
        nu-ti permit tie, un deseu de om nou facut cu cosorul lui Moceanu si lopata stahanovista sa-mi evoci scoala aia la care am invatat (spre deosebire de tine). am invata cu manusi pe mana (crapam de frig si-n clasa si-acasa) si imi faceam lectiile la lampa cu petrol. tu-ti gura ma-tii de apologet al unui regim criminal si abject.

  2. Reddog zice:

    Alutare all. Victor, te rog sa vezi mnai jos ce vomita canalia Eugen Nicolaescu !

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/nicolaescu-parlamentul-are-o-singura-cale-sa-se-continue-referendumul-cu-al-doilea-tur-de-scrutin-272394.html

    Frate, astia-s de balamuc ! 👿

    • Optimus Prime zice:

      In 2007 aveau ganduri asemanatoare. Sa vedem cine va invinge in USL, factiunea sinucigasilor, a demolatorilor de tara sau a celor mai ponderati si tematori care au curajul sasi recunoasca infrangerea. Desi tipa si latra Tonta cred ca face parte din a doua gasca in prima fiind clar Crizel care se tine cu coltii si cu ghearele de Cotroceni. Stie ca daca pleaca nu mai calca pe acolo decat ca stafie.

    • ceaikovski zice:

      It’s one shot! Daca nu merg inainte pierd totul la parlamentare. Facand ce fac, mai au sansa sa prinda cateva voturi, de la aia cei mai imbecili.
      Oricum procentele USL s-au dus dreaq. De la cat au avut la locale, la 46%, din care scazi 11% NU, si daca mai scazi si 7-8% frauda, raman vreo 25%. Si asta doar in 2 luni de guvernare.
      Plus ca se sparge caruta, din cate-mi dau seama. Liberalii sunt cei mai vocali, ei cer, Nicolaescu, Ghise, Voicu, Guzganian, Crizel, Mihalache, Ilici ca e de la Moscva si nebunul de Sova. Cam putini de la PSD… Ponta s-a retras la Neptun, Rus si el (interesanta miscare), desigur, Varanul neavand incredere in Pontalache, l-a trimis pe ala micu’ sa fie cu okii pe el.
      Dupa ce Prostalache le-a spus minisrilor ca nu pleaca niciunul in vacanta, el, seful lor si-a pus coada la spinare si s-a roit. Pana luni.

      • Optimus Prime zice:

        Mi se pare normal sa faca PNL cel mai mare scanda, a lor e pierderea cea mai mare!
        Procentele pe sfarla a lor sunt iar functia de prezident e ca si dusa; pestele de la cap se impute! PSD au votanti loiali care nu-i lasa, si de ia tara foc nu scad sub 20-25%. Ca sa fac o comparatie (nu foarte fericita) USL-ul la ora actuala arata cam cum ar arata o alianta intre Germania si Grecia sau Spania. Daca PSD se rupe de PNL isi salveaza procentele si raman si cu localele castigate si cu prim ministru pana la alegeri. PNL ramane cu dansa in mana si asa si mertia pentru ca si-au batut joc de numele partidului, de doctrina liberala, de memoria liberalilor de marca si nu in ultimul rand de sustinatorii lor care-i vor sanctiona drastic; pe partea dreapta a esichierului se contureaza mai multe oferte care le vor decima din votanti.

  3. Optimus Prime zice:

    Sincer sa fiu sunt cam contrariat de articol (ori nu am inteles eu bine). Intr-o logica similara racneau cei de la USL ca romanii din strainatate, capsunarii, nu ar trebui sa aiba dreptul la vot pentru ca sunt deconectati de la realitatile interne, nu platesc impozite, si alta aberatii. Exercitiul democratic este uneori amar pentru unii membri ai societatii ca sa nu spun enervant si exasperant dar trebuie dus si suportat pana la capat pentru ca nu avem altceva mai bun cu ce sa-l inlocuim. Sa nu ne lasam amagiti de cantecul de sirena al democratiei originale sau democraturii inganat duios de gruparea politrucilor din jurul lui Ilici. Stim deja ce se ascunde in spatele acestor note duioase, unii chiar am trait in acea realite. Eu personal, chiar daca as stii ca bunicii sau parintii au alte optiuni politice decat ale mele nu mi-as permite sa-i impiedic sa-si exercite dreptul de a avea o optiune, de a vota. Desigur, urmarind imaginile de la televizor din ziua referendumului ne-am enervad vazand ca primii la vot au fost, ca de obicei pensionarii, babele cu batic de la tara, etc. Dar sa nu uitam ca la fel de multi au fost si cei tineri sau intre doua varste, unii manati de constiinta alti de tombole si tuici sau amenintati de primar sau patron. In logica de mai sus as putea si eu sa zic ca nu ar trebui sa voteze aia cu patru clase, manelistii sau tiganii corturari dar nu ar stirbi asta democratia?
    Datorita vechiului sistem de asigurari de stat, pensionarii actuali reprezinta o categorie sacrificata in criza actuala fara a purta nici o vina pentru asta doar au cotizat toata viata la fondul de pensii bagat la galeata comuna a bugetului statului. Faptul ca sunt nemultumiti, ca nu inteleg si mai mult ca sunt manipulati ar justifica limitarea drepturilor lor? Ce ne facem cu pensionarii care nu se incadreaza in sablonul descris in articol (vezi de ex. link Kamikaze)? Nu toti au fost activisti de partid, securisti sau directori de IMGB-uri si CUG-uri. Aia care au fost stim pe unde s-au aciuat cu neamuri cu tot ca doar la toate alegerile suntem imbiati cu ei pe liste, ne sunt serviti samponati si apretati in media, vin si dau sfaturi si lectii despre democratia in care nu cred de fel. Cu pensionarii aia care au fost la canal, cu dizidentii adevarati din vremea lui Ceausescu, cu cei care au participat la revoltele din Valea Jiului in 1977 si de la Brasov in 1985 ce facem?

    Nu prea am timp sa dezvolt subiectul asa ca inchei mai abrupt. Sa nu ne lasam amagiti si sa alergam dupa false tinte ca in Decembrie ’89. Alte probleme nerezolvate complet sau corect sunt sursa putreziciunii din politica romaneasca. Vi se pare normal ca in Parlament, Guvern sau administratie publica sa avem penali si persone lustrabile (ca sa nu zic securisti si activisti) care sunt mai presus de lege, intangibili? Vi se pare normala migratia conjuncturala a parlamentarilor?
    Vi se pare normal ca parlamentarii sa nu pota fi sanctionati in timpul mandatului pe cand presedintle e la bunul lor plac? Vi se pare normal ca se cheltuiesc bani pe referendumuri aiurea si sa se foloseasca doar rezultatele care convin (ex. unicameral 300). Vi se pare normal ca in presa si televiziune sub acoperamantul libertatii presei este permis orice, oricat de abject, deformat sau mincinos si iresponsabil? Lista e lunga, mai puneti si voi.

    • ceaikovski zice:

      Stii ca, desi ai perfecta dreptate, de foarte multe ori, mi se pare nedrept sa poata vota cei care nu au nicio responsabilitate. Ma rog, responsabilitatea asta poate fi stabilita in f de unele criterii. Un individ care nu inapoiaza nimic societatii in care traieste nu prea are de ce sa aiba voie sa-si exprime punctul de vedere. De ce sa conteze intr-o directie, cand in cealalta nu conteaza? Intelegi? Nu poti cere sa fi considerat cetatean doar la vot, iar la impozite, responsabilitati de oricare fel, sa te dai pitit.
      Pensionarii sunt o categorie aparte, nu intra in discutia de mai sus. Ma refer la cei care nu sunt inca pensionari, sau sunt, dar facuti pe fals.
      Cei care traiesc in strainatate, sunt ok, ei platesc impozite, inapoiaza ceva societatii care-i gazduieste. Si cum facem parte dintr-o familie europeana, nu conteaza unde anume au aceste reponsabilitati.

      • Optimus Prime zice:

        Exista cetateni sanctionati de catre lege inclusiv in privinta drepturilor cetatenesti (chit ca am auzit ca la referendum au votata in draci prin puscarii)

        Proiectarea unor criterii de responsabilitate civica si masurarea lor este o sarcina extrem de grea si dpdv teoretic si dpdv practic. Exista si acum adepti ai votului cenzitar dar eu am anumite dubii asupra lui.

        Dupa cum am zis, pe moment nu avem ceva mai bun si asta trebuie sa inghitim, ca e dulce ca e amar…

    • ceaikovski zice:

      Taica-miu a fost inginer sef la IMGB 😛
      Are o boala infioratoare pe Basescu. Dar, ii respect opinia, deoarece la 73 de ani ai lui, are 2 joburi. 😛
      Incerc sa-l lamuresc, ii arat din meseria mea, din ce stiu exact, nu de la tv, ce au facut liberalii, pesedracii. De cele mai multe ori il scarbesc asa de tare, ca nu mai merge la vot, dar ca sa nu-l mai urasca pe Basescu… nu reusesc 😛

      • Optimus Prime zice:

        Ca sa fiu corect corect, nu toti directorii sau inginerii sefi 🙂 , activistii, ziaristii sau chiar securistii trebuie pusi in aceeasi oala in care ar mai trebui sa adaugam si unii dintre cei mai iubiti de catre bobor militarii si preotii. Unii chiar au crezut sincer in ceea ce fac si nu au facut rau la nimeni altii au fost profesionsti pur sange ca sa nu mai zic de cei care au practicat „disidenta prin cultura”. 🙂
        Problema cu ura viscerala indreptata impotriva unei persoane, ca e Basescu ca e Ilici, e ca bruiaza judecata rationala si impiedica observarea principiilor care ar trebui sa ne guverneze viata. Pe mine nu ma intereseaza ca la Cotroceni e Xulescu sau Yulescu, pe mine ma intereseaza ca pentru a-l „izgoni” unii isi permit sa taie colturile legii si sa aprinda casa. Daca tot sunt asa de disperati trebuiau sa-l impuste, era mai simplu, mai rapid si mai ieftin! 🙂

    • Optimus Prime zice:

      Un articol interesant:
      http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12937728-sociollogica-falia-descriere-potentiale-solutii.htm

      Parca ar fi scris de mine 🙂 🙂 🙂

      „2. Politici sociale motivationale care ar duce la reducerea ajutoarelor sociale. Nu, nu s-a incercat pana acum: stanga a dat, dreapta a taiat, nimeni nu a incercat in mod real sa se concentreze pe pregatire profesionala. Nu intamplator situatia Romaniei la acest capitol este dezastruoasa. Pentru ca este usor sa tai sau sa dai, dar sa depui efort ca sa educi oamenii este greu.

      3. Pensionarii sunt cel mai puternic grup de lobby din Romania (5,2 milioane in total, dintre care 3 milioane au votat la ultimul referendum). Deficitul de dialog si comunicare cu acesti oameni este o componenta importanta a nemultumirii lor. Pensionarii romani sunt respinsi, ignorati si deseori izolati. Reactia lor politica nu reflecta numai componenta economica a situatiei lor, ci si faptul ca ei simt ca sunt tratati cu disrespect.”

  4. ribelalu zice:

    ” Curtea constată că, în sensul prevederilor art. 95 alin. (3) din Constituţie, referendumul organizat pentru demiterea Preşedintelui României reprezintă un act unic de manifestare a voinţei populare, care nu poate fi repetat în cadrul aceleiaşi proceduri, indiferent de rezultatul său” (Decizia CCR nr. 420/03.05.2007).

  5. ceaikovski zice:

    Sinistra imaginea, Sare! Omul foarfeca, zombi, mortaciunea, omul de paie al moscvalei, brrrr

  6. snapshot zice:

    uite una mai placuta :))))

  7. tays zice:

    baaaaa tataie de care pensionar esti inchipuit sau de adevaratelea. la ce tv de uiti,si ce ai fost in viata ta ciripitor, ca si acum ciripitorii cu state vechi o duc bine si ei si copii lor, iar in aldoileaq rind nu cred ca esti tu cel adevarat de ai scris cred ca ver_un nepot ,sau nepoata care are promise diverse chestii,si sa stii ca sintem multi care urmarim viata politica ,fiindca de ea depinde si viata noastra de zi cu zi,nu mare mi_a fost surpriza sa descopar ca cei mai inraiti impotriva lui base sinteti jegurile care v_ati pensionat inchipuiti pe caz de boala de sugeti bani nemunciti,alti am preferat sa muncim si daca sintem in afara tarii muncim aici platim 600 euro chirii la apartamente doar chirii ,si mai trimitem si bani in tara, capsunarii ,au infrumusetat satele romanesti ,si oare ai muncit tu in viata ta comunista cit muncim noi pe aici ai stiut ce inseamna o duminica libera,ai stiut ce inseamna sarbatori,cu adevarat,si acum vii sa dai lectii de democratie marssssss la munca cu voi toti trintorilor, ca in tara toti fac politica si numai munceste nimeni.

  8. si eu sint pensionara, de 7 ani, si din punctul asta de vedere nu sint de acord sa fim catalogati de aceeasi culoare si gindire. sint chiar femeie ceea ce este si mai grav. Dar nu de virsta depinde sa iti dai seama, ca Basescu ( nu scriu titluri caci ia timp ) chiar daca nu e einstein, ne-a condus, asa poticnit si in zigzag, dar spre europa, ceea ce nu se poate astepta de la ponta-antonescu care ne-au aratat culoarea din primele minute ale aparitiei lor pe tv, si au subliniat-o prin metodele folosite de a prelua puterea – puci, asa cum spune si dictionarul, d-le pensionar, preluarea tuturor puterilor in stat, de catre un grup, calcind legi.
    apropo de vila Dante, m-a frapat un amanunt: ( nu ma interesa daca basescu viseaza la bazinul ala amarit sau nu, oricum ponta nu i-o dadea, cu satisfactie chiar) dar ma uitam la exponenta aceea al pensionarilor frustrati, de la care Basescu” a luat” 600 lei, cind de la mine a luat doar 170 – cita pensie avea oare acea doamna, daca 17% facea 600? oare ce a lucrat dinsa, daca eu, un inginer am 17% numai 170? Academician? Doctor+ vames? General? Oricum i-a ramas mult mai mult decit mie, si eu totusi nu acuz presedintele ca mi-a luat banii, mai degraba criza, nemunca, prostia politicienilor nostri in acesti 22 ani, natura,. pe noi insine, etc.
    ce ma revolta ca acel sacrificiu, pe care eu l-am facut ca sa ne revenim din criza, a fost anihilata de acest demers dement impotriva „dictatorului” fara putere, guvern si parlament, in loc sa se astepte alegeri, si sa fie schimbat legal.
    Domnule Pensionar, daca ni s-a taiat din pensie, acesta nu e un motiv sa ne intoarcem impotriva celor care muncesc acuma pentru pensia chiar mai mica, in tara sau in strainatate, caci daca le taiem calea spre strainatate sa invete, sa culeaga castraveti sau sa faca la ce se pricep si sa trimita bani acasa, daca taiem posibilitatea sa vina investitori sau daca ne excludem din europa, eu as paria pe 99%(chiar 100%) ca pensiile noastre vor fi si mai mici, sau chiar deloc. faceti un pic de calcule, citi trebuie sa munceasca sa avem pensie, cind fondurile noastre din regimul comunist au disparut de mult, inca din primii ani, cind Pensionarul nostru de frunte a condus.
    Va urez un week-end placut si calcule frumose.

    ps. Eu sint o pensionara care a trebuit sa ma intorc si impotriva UDMR, care s-a aliat cu aceste triste figuri ale gastii voiculescu-iliescu-nastase -baroni locali din oltenia, deci efort dublu pentru a depista vinovatii pentru acest circ national, incercati si Dvs, sau poate intrebati vre-o ruda care munceste, in tara sau afara, ( ocoliti-i pe cei din politica) si poate va da date credibile.

  9. ceaikovski zice:

    Ce-si mai arunca responsabilitatea de la unii la altii… http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12937902-document-directiei-pentru-evidenta-persoanelor-remis-ccr-arata-mai-nu-isi-poate-asuma-veridicitatea-numarului-persoane-inscrise-listele-electorale-permanente.htm

    „”Conform prevederilor legale in vigoare, competenta de verificare a acestora (a datelor de pe listele electorale permanente – n.red.) apartine exclusiv Autoritatii Electorale Permanente. Astfel, datele de mai sus pot fi de natura sa afecteze numarul total al cetatenilor cu drept de vot inscrisi in listele electorale permanente”, se mai arata in precizarile remise joi dimineata Curtii Constitutionale de catre Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.”

  10. ceaikovski zice:

    „•Interesul strategic al Rusiei este ca SUA sa se afunde in problemele Orientului Mijlociu, asa incat Moscova sa poata actiona la periferia fostei URSS fara amestecul Americii. In ultimul deceniu, Rusia s-a folosit de Siria si Iran pentru a genera turbulente in regiune si pentru a mentine atentia Washingtonul asupra acelei regiuni. Dar, desi poate sa foloseasca Iranul pentru a se amesteca in eforturile SUA, atentia Rusiei este acum indreptata in alta directie.”
    aici: http://www.hotnews.ro/stiri-international-12937907-stratfor-semne-ale-unui-posibil-armistitiu-intre-rusia-sua.htm

    Interesant… sper ca nu e vorba de granita cu Ro 🙂

  11. ceaikovski zice:

    Base a ajuns la sediul de campanie. Inseamna ca CCR nu mai are mult.

  12. Optimus Prime zice:

    http://www.petitieonline.com/petiie_in_atenia_lui_crin_antonescu#form

    Pentru demiterea președintelui Traian Băsescu a votat 40% din totalul cetățenilor cu drept de vot. Restul românilor, însemnând 60%, au votat împotrivă, și-au anulat votul sau nu au venit la vot. Ei sunt o majoritate și toți sunt vii, muncesc și plătesc impozite din care sunt asigurate cheltuielile bugetare. Din contribuțiile celor care nu au venit la vot este plătit salariul de parlamentar al lui Crin Antonescu, diurnele sale, fondurile de protocol, benzina de la mașina de serviciu cu care circulă și salariul șoferului său personal. Dacă n-ar fi în viață cei care n-au venit la vot, n-ar fi putut plăti pentru atât de multe lucruri.

    Dacă ești VIU, semnalează-i acest lucru lui Crin Antonescu, ca să te ia în calcul în planurile sale pentru România.
    Dacă ești VIU, cere-i lui Crin Antonescu să-ți respecte opinia, chiar dacă este diferită de a lui.
    Cere-i să-ți recunoască drepturile chiar dacă tu nu-i respecți pe politicieni și nu te interesează politica.
    Dă-i un semn lui Crin Antonescu, să știe că exiști și că ai drepturi!

  13. Optimus Prime zice:

    CCR a aminat pentru 12 septembrie decizia, cerind pina atunci verificarea tuturor listelor electorale, transmit televiziunile de stiri. Pina atunci, Crin Antonescu ramine presedinte interimar si Traian Basescu presedinte suspendat

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12936366-ccr-reia-joi-dezbaterile-privind-referendumul-din-29-iulie.htm

    Aproape o luna si jumatate! Despre ce vorbim aici?

  14. Optimus Prime zice:

    Ca la noi la nimenea! Nimeni nu-si asuma responsabilitatea datelor de pe liste, pasam responsabilitatile de la unii la altii. In mod normal responsabilii cu organizarea referendumului ar trebui sa-si dea demisia si nu pe motive de onoare ci pe motive de incompetenta! Daca nu sunt in stare sa organizeze ca lumea, corect un referendum cum pot pretinde sa conduca o tara? Nu se pricep decat la furaciuni, fie ele electorale sau economice si la turnat gogosi si minciuni sfruntate.
    Cel mai cinstit si mai competent guvern din ultimul mileniu, o adunatura de mincinosi, narcisisti, plagiatori, hoti si infractori. Sunt un laic dpdv juridic dar mi se pare la mintea cocosului ca nu poti schimba regulile, standardele si reperele in timpul jocului. E absurd ce se intampla!
    Mi-e sila si lehamite dar in acelasi timp sunt si ingrijorat 😦
    Morar va fi schimbat in 12 august parca, procesul lui Patriciu e amanat pe 20 august si asta numai aruncand rapid un ochi prin presa.

  15. Reddog zice:

    Mi-e sila de ce se intampla ! Este incredibil !
    Macar o veste buna , mandatul lui Daniel Morar a fost prelungit !

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12939329-daniel-morar-fost-delegat-inca-sase-luni-conducerea-dna.htm

  16. Optimus Prime zice:

    Aspazia Cojocaru, judecator CC, se antepronunta: „referendumul trebuie anulat deoarece se bazeaza pe date false”! Si factura cui s-o trimitem mami? Daca euro se face 6 lei cine plateste?
    Devine tot mai clar ca USLamul vrea sa mai organizeze inca un referendum sau oricate sunt necesare ca sa iasa lucrurile cum vor ei. Oamenii astia sunt chiar disperati!

    • ceaikovski zice:

      E clar ca vor sa faca al doilea referendum.
      Vaca aia de Aspazia, pt care am iesit in starda si mi-am pierdut vremea, in loc sa stau s citesc o carte, sa merg la masaj, sau la coafor, a spus ca dupa ea referendumul trebuia anulat.
      Fac exact ca Hitler. Votam, pana le iese cum vor ei.

      Bun, Fac presiune pe TB sa demisioneze, ca sa se termine cearta. Eu anunt aici, asa cum am facut-o si pe FB ca SPER CA NU A LUAT PDL SAU CONSILIERII LUI, SAU CHIAR BASESCU CA NU AU LUAT IN CALCUL ASA CEVA.
      iN AL DOILEA RAND, anunt si aici ca si pe FB, in mod oficial, ca CER ANULAREA ALEGERILOR LOCALE, pe acelasi principiu, ca nu se stie cati cetateni cu drept de vot sunt. De asemenea, cer RECONSIDERAREA NR DE CONSILIERI LOCALI, JUDETENI SI NR DE PARLAMENTARI, si NR DE COLEGII.
      Si mai fac un anunt, aici ca si pe FB: de azi sunt in GREVA FISCALA. Sa se duca Ponta sa-i ceara lui Voiculescu bani de pensii si salarii, si Dogaru la fel. Eu nu platesc nici boii care dau lovituri de stat, nici boul care-si arata coorul in PU, celor care ii platesc pensia.

      • Optimus Prime zice:

        http://www.jurnalul.ro/politica/cristian-preda-trebuie-sa-respectam-decizia-cc-constatam-iresponsabilitatea-politica-a-guvernului-619984.htm

        „Poziţia Guvernului pune sub semnul întrebării şi legalitatea alegerilor locale, dar în acest moment nu trebuie să stimulăm criza , ci trebuie sa gestionăm în mod raţional situaţia politică, inclusiv asigurându-ne că numărul real al celor care s-au prezentat la vot nu este afectat de fraude, pentru că este evident că vor trebui soluţionate până în acel moment toate suspiciunile în acest sens”.

        • ceaikovski zice:

          Da, stiu, am citit aici: http://www.ccr.ro/default.aspx?page=press/2012/2august ca e zice CCR, am inteles ca guvernul este cel care a organizat referendumul si tot el isi trage la gioale singur, ca Manolo ala Constantin dracu sa-l ia, un chestor de pulitie semneaza adresa care l-a facut suplinitor pe Adormit, inca 40 de zile (cat o primi, pt asta? il face sef peste politia Buc?) ca sunt cu totii niste IDIOTI, ca incearca sa puna presiune pe Basescu sa demisioneze, ca sa fie LINISTEEEEEEEE in tara, sa se auda musca si sforaitul lui Crizel, dar tot cred ca in Vrancea, Dolj, Olt, Mehedinti si Giurgiu a votat toata tara si in restul oraselor si satelor bantuie doar mortii. Da-o-n pana mea, pana se intoarce presedintele la Cotroceni, astia de la mine nu mai vad un ban. De 2 ani ne chinuim sa facem un kkt si nu putem, iar eu sa-i platesc pe ASTIA????
          Noooo, pun banii in cont personal, capat dobanda, imi iau toale, ma duc la masaj, la cosmetica, la coifor, imi iau pantofi, posete. Si-o sa ma bucur de poseta noua, cand o sa ma uit la ea, ca o sa-mi amintesc ca le-am tras-o! 😛 😛

  17. Optimus Prime zice:

    Amânarea până la 12 septembrie a pronunţării Curţii Constituţionale cu privire la rezultatul referendumului de dumincă a făcut ca leul să îşi accentueze deprecierea în faţa euro pe piaţa interbancară, unde cursul sărea de 4,63 lei.

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/pregatiti-va-de-un-curs-euro-cu-2-bani-mai-mare-ca-ieri-169905.html

    Bine ca nu-i mai rau de atat 🙂

  18. Valentin zice:

    in mod oficial legile au fost suspendate in Romania. Este clar pentru oricine ca justitia este la cheremul USL, spiritul si litera legii nu mai au nici o importanta.
    cei 4 politruci ai USL au actionat la ordinele partidului.,
    Cine isi inchipuie ca lucrurile astea nu vor avea urmari profunde la nivel economic e de o naivitate extrema, ca sa fiu politicos.
    dar ‘telectualii sa stea linistiti, toti sunt la fel. Si pe vremea lui Basescu tot asa era, nu?
    Nu. Nici macar pe vremea lui nastase, nici a lui iliescu si cred ca nici pe vremea lui Ceausescu.
    E domnia bunului plac, stat mafiot 100%.
    Sa dormiti bine!

  19. Optimus Prime zice:

    Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră firească şi raţională decizia Curţii Constituţionale de a amâna darea unui verdict de validare sau invalidare a referendumului, spunând că o astfel de decizie nu poate fi luată pe o „bază instabilă”.

    http://www.jurnalul.ro/observator/c-t-popescu-despre-amanarea-verdictului-ccr-e-o-decizie-rationala-dar-o-sa-ne-coste-619978.htm

    CTP apare tot mai des prin paginile Jurnalului. La inceput ma uitam cu interes la CTP dar cu timpul am trecut de la nedumerire, contrariere la dezgust. „Crucisatorul presei romanesti” nu este decat un biet vas cu zbaturi functionand pe pacura de imprumut.

  20. Optimus Prime zice:

    Decizia de a valida sau nu referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu a apăsat greu pe umerii judecătorilor Curții, mai ales că decizia trebuia luată cu șase voturi din nouă. Pușkaș Valentin (UDMR) s-a temut de faptul că Victor Ponta se va răzbuna pe secuime, iar Ion Predescu a cerut PSD-ului să-și aducă fiica judecător la Curte.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/culisele-deciziei-ccr-predescu-si-puskas-cei-doi-judecatori-care-au-inclinat-balanta-994829.html

    Ce sa mai zici…

    • ceaikovski zice:

      Au lasat tara in kkt, doar pt ca n-au avut curaj sa ia o decizie. Si tot pe banii nostri.
      Si Crizel doarme la Cotroceni tot pe banii nostri, nu ai alora care sunt pensionari si au votat ca oile, la locale si la referendum.
      Si as mai vrea sa spun ceva, care ma apasa de multa vreme: multi au spus ca nu localele sunt miza, ci parlamentarele. I-am crezut, m-am luat dupa ei. Proasta de mine.

  21. ceaikovski zice:

    Optimus, mie mi-e cam clar ca …
    Si ca CCR va decide pe nr de voturi nu de cvorum.

  22. ceaikovski zice:

    Cine e asta care a semnat, rahatul ala de adresa, care a venit azi, ca MAI nu-si asuma numarul de alegatori, Domnul Constantin Manoloiu? Cica e un chestor de politie. Cum are el greutate ca sa fie luat in seama de CCR? O asemenea adresa trebuia semnata de ministru, sau macar de secretarul de stat…

  23. Optimus Prime zice:

    „Batalia politica s-a incheiat, ea va reincepe spre sfarsitul toamnei, cand vom avea alegeri parlamentare si in opinia mea, destul de probabil, alegeri prezidentiale”, a spus el, intr-o scurta declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni.

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12939671-crin-antonescu-sustine-declaratie-presa-ora-19-00.htm

    Hmm, deci nu mai e nevoie de al doilea referendum, au rezolvat-o cu CC-ul.

    In puii mei, in loc sa urmaresc olimpiada eu ma turez cu cretinii astia.

  24. Reddog zice:

    SAlutare all

    Decizia de azi a CCR inseamna moartea statului de drept ! Dupa cum au fraudat nemernicii astia va indoiti cumva ca listele reactualizate nu o sa aiba numarul necesar pentru a le oferi cvorumul?
    Va dau in scris ca, la 12 septembrie 2012, CCR va constata validitatea referendumului si, implicit, demiterea presedintelui !
    Comunistii lui Groza, Dej, Ana Pauker, etc, ar fi mandri de USL !
    👿

    Eu insa nu am de gand sa mai raman intr-o tara bananiera ! Lichidez tot ce am si plec !

    • ceaikovski zice:

      Sunt de acord.
      Eu mai am de stat, cel putin 6 ani, fir-ar… sa termine asta mica facultatea. Maine plecam.

    • Twisted zice:

      Din pacate la mine nu merge cu lichidarea directa, da’ mi-am facut deja cale spre Belgia, sper sa plec intr-o luna. Poate am bafta sa-mi iau si familia la anu’, ceea ce le urez si altor 10 milioane de romani. Sa ramana comunistii de capu’ lor sa se fure intre ei, ca mie mi-a ajuns.
      Si ma rog sa le traga si FMI una-n gura zilele astea, si sa nu le dea un cent. Cu sistarea de plati pe programele europene si ariciu’ la buzunar al altor creditori, sa-i vad io de unde mama lor mai dau pensii la iarna. Da Doamne un euro la 7 lei maine la amiaza!

      • ceaikovski zice:

        Sa te ajute D-zeu!
        In leg cu FMI nici nu are cum sa faca ceva. In primul rand, vor rectificare bugetara, ceea ce nu vor accepta, pt ca deficitul e dus, inflatia e dusa, chestii cantitative, dar si cele calitative: cotarea pe bursa a societatilor mari, managerii privati, etc, nu au fost respectate.
        FMI a venit sa evalueze primele 6 luni, si daca se constata ca s-au indeplinit tintele, aproba rectificare bugetara si altele. Dar cum tintele sunt varza, nu vor aproba nimic.
        Mai au de discutat pentru 2013, pt ca asa cum se arata aici: http://www.fmi.ro/index.php?programs&pid=8&lg=ro
        este un acord stand-by 2011-2013.
        Deci, avand in vedere ca nimic nu s-a guvernat, nimic nu s-a indeplinit, FMI o sa scrie un raport in care ne zice ca ne lasa sa ne mai gandim, si ca vor mai veni ei pe la noi… cand ne-om veni in fire …

  25. doru cu motoru` zice:

    Lume ,popor, chapeau ! Nu-mi prea place Cristoiu,dar a nimerit-o cu aprecierea juzilor de la CCR ; zicea ca daca ar fi fost americani ,era cumva alta gasca in alta traista ! Vad ca se intreaba lumea de ce nu participa VP la intrunirea cu reprezentantii creditorilor externi. Pai ce sa faca acolo ? Este nevoie sa stii despre ce se vorbeste. Aveti cumva impresia ca se pricepe la notiuni ( de baza !!!) despre economie , finante ?? A ,daca era si Base ( iesi dom`le cu ceva comunicat, ,baga-mi-as !)se ducea papitoiu si el ! Asa ca haideti sa o rugam pe d-na Merkel ,sa returneze titlul acela onorific acordat de Marga ( imi cer scuze fata de cei pentru care UBB a reprezentat si reprezinta ceva ) astept provincia cu conceptul ! La treaba fratilor,ca nu-i gluma ! Pana se trezeste pdl ul sa compare cnp urile „viilor” vine iarna peste noi! Si apropo de iarna ; fiind modest,ma citez din memorie: ” daca raman gugustucii astia doi, ( auzi plagiator PM si cel mai chiulangiu senator, pe care l-au votat cetateni vii,,de nu umpleau nici un stadion de 10.000 de locuri se vrea presedinte) toti cei care ii pupa-n dos ( nu stiu de ce nu zic cur) vor iesi in strada prin februarie ,(varianta optimista) ca mor de foame si frig”. Si la ce „perspective de recolta” avem,cred ca chiar dam de dracu !Da` noi,cei care chiar morti fiind ,mai avem „ceva”,si asta doar datorita prostului obicei de a munci pe rupte ( auzi bah a lu` cacarau, spune pe silabe : mun-ca , nu cred ca poti !) o sa le intoarcem spatele si-i vom trimite la ” cel mai cinstit guvern, bun organizator de procese electorale ( my ass! )sa le mai „dea” ….
    In rest , sa ne tinem de nas cand apar cele doua farse politice si sa gandim optimist ,atat cat putem.
    Si inainte de a incheia ,si a incepe o zi de munca ,te rog Coane ,nu mai lasa „poarta” deschisa , ca tot intra cate un bou si crede ca ne „face „praf cu inteligenta sa ! Nu au ce cauta aici ! Aici au loc cei care chiar gandesc cu ceva mai mult de un neuron.Sa mearga la aceia care vad in ceea ce se intampla acum „democratie” !
    O zi buna tuturor !

  26. A priceput ceva domnul pensionar ? Mă îndoiesc că da.

  27. @Doru cu motoru, tare mi-e teamă că sunt majoritari cei cu un neuron sau deloc.

  28. ceaikovski zice:

    Aveti dreptate, am pus-o de tot. La piata fasolea lata este 10 ron kilu, aia verde fideluta, la fel.
    Fasolea boabe e 20 ron kilu.
    Daca astea sunt preturile acum, vara, va dati seama ce o sa fie la iarna? Cand se va scumpi si carnea si alte alimente. Trecem iar pe ciorbe de gaturi de pui…

  29. ceaikovski zice:

    Domnule Stefan, m-am tot gandit la intrebarea pusa de dvs in titlu. M-a pus pe ganduri. Va rog sa ma credeti ca am gasit un singur raspuns: sunt iresponsabili.
    Au fost iresponsabili.
    Acesti batrani, au fost nascuti in cea mai neagra perioada a Romaniei, prin anii ’50. Sau inainte/in timpul razboiului. Mai mult ca sigur sunt marcati psihic, nerecuperabili din acest punct de vedere. Pt ei viata normala nu exista, ci doar tunuri, beciuri si batai, mancare pe cartela si crime.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.