Dragă Partidule, Domnule Liviu Dragnea, Domnule Eugen Nicolaescu,

Sabin Gherman, editorialist City News, autor al celebrei scrisori de la finele anilor 90 „M-am săturat de România”. Faptă pentru care și procurorii lui Adrian Năstase s-au săturat de el, dar și el de procurorii aceia.

de Sabin Gherman

am văzut că aţi depus plângerea penală cu nr. 13098 la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care cereţi urmărirea penală împotriva opoziţiei – pentru „răspândire de informaţii false, defăimarea ţării şi a naţiunii şi periclitarea siguranţei economiei naţionale”.

Cu ochii-n girofarele voastre, mudromu jupan, i pak dau ştire domniilor voastre za nemerniciile pe care şi io, contribuabil în ruşinea ţării, le-am făcut:

N-am ştiut, porcu’ de mine, că nu-i plagiat dacă într-o lucrare de doctorat sunt doar 85 de pagini absolut identice – de unde era să ştiu?

Iarăşi, zavistia m-a împins să arăt la televizor ce scriu ziarele lumii capitaliste despre cum v-aţi slobos’t peste România. De unde să ştiu io că ăştia din opoziţie i-or plătit pe ăia de Le Figaro, Washington Post, Wall Street Journal, New York Times, CNN şi BBC şi pe alte cinci sute de ziare şi televiziuni din lume? De unde era să ştiu? – că io stau în Cluj.

Iertare încă o dată, că m-o mâncat limba să traduc vorbele comisarilor europeni, plus ale şefilor voştri, socialiştii din Parlamentul European, care vă dădeau de toţi pereţii că faceţi praf democraţia. De unde era să ştiu io, domnu’ Chiuariu, că Barroso îi un politruc? – că nu suntem neamuri.

Domnu’ Antonescu, mult iubite interimar I bogom darovanomu jupan, îmi asum vina că m-am râs când am auzit că ai rămas repetent de două ori în facultate şi că ca parlamentar, între decembrie 2010 şi decembrie 2011, ai avut o prezenţă la serviciu de 1,3%. Iartă-mă, rogu-te, că nu mă duce capu’ să înţeleg de ce de un astfel de preşedinte are ţara asta nevoie. Că io-s prost şi tu deştept, că de-aia te trezeşti când vrei tu, că tu ai şcoală şi io nu.

Iartă-mă şi tu, domnu’ Voiculescu, că m-am spăimântat o ţâră când ai luat Monitoru’ Oficial şi ţ-ai publicat noaptea demisia din parlament, numa’ ca să nu mai poţi fi judecat a doua zi dimineaţa că ai cumpărat o chestie de la stat cu un preţ de 75 de ori mai mic –  io să ştii că încă-s gata să-mi asum fericirea de-a trăi aici, ca musca pe balegă.

Acuma puteţi să mă legaţi, că doară de-aia aţi luat puterea, să puteţi face ce vreţi. Şi să ştiţi că io mă bucur că am ajuns iară pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie – că pentru mine-i nu altă bucurie decît să mă sui în drezina timpului, să văd şi io cu ochii mei cum o fo’ fostă-n ’47.

I bog te veselit, scuze că nu înţeleg încă rolul vostru istoric, că nu-s decât un fraier de contribuabil. Da’ dacă ziceţi voi, i pak dau şi io de ştire, cuminte şi supus: No, asta-i istorie faină, ce verdun, ce waterloo, ce stalingrad, ce berlin!

Că la noi istoria-i pe toate drumurile, numa’ că tre’ să uiţi bine – să nu calci în ea.

Acest articol a fost publicat în Procurorul cu toporul și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Dragă Partidule, Domnule Liviu Dragnea, Domnule Eugen Nicolaescu,

  1. DanBruma zice:

    Superba aia cu plagiatu. Are dreptate autorul, trebuie starpit si ultimul mare plagiat din Romania pentru ca tara sa poata sa-si recapete cinstea terfelita.

    • Lupuș zice:

      Dacă l-ati luat de aliat pe Gherman, să intelegem că toți susținătorii lui Băse s-au săturat de România?
      Drum bun, rătăciților!

      • Sare'n Ochi zice:

        Puluș, plimbați-o-aș și prin gură acuș, ne-am săturat de România întunericiților mintali ca și tine. dar încet, încet se curăță – uite, azi cu senatorul PSD Măgureanu, amic de butoane cu clanul din Giurgiu care a omorât un american anul trecut numai pentru că era negru. atât vă duce pe voi întunericul dintre urechi, să fiți jigodii, hoți, mincinoși, xenofobi.
        zi-mi prostane, ești masochist, sau te plătesc băieții la bucată să ne distrăm cu tine?

      • Daniel Neciu zice:

        Nu cumva tu esti idiotul util care ni-l lauda pe Pontanac zilele trecute cum ca ar fi pus osul la infiintarea CPI? Ia uite ca-i la fel de idiot ca si tine (si viceversa, d-aia va adunati toti idiotii sa va sustineti):
        http://www.petreanu.ro/2012/07/hai-la-lupta-cea-mare/?cp=0#comment-34997
        În interviul din Der Spiegel, Victor Ponta face o confuzie cu oareşcare tâlc atunci când spune unde ar vrea să lucreze dacă ar fi să iasă din politică:
        – Ce ați dori să faceți în loc de politică? Să reveniți la profesia de bază, cea de avocat?
        – Dacă nu aș mai fi în politică, aș lucra ca procuror, poate în poziția mea anterioară de procuror anticorupție. Mi-aș dori, de asemenea, să merg la Curtea Internațională de Justiție de la Haga și să-mi practic meseria împotriva dictatorilor
        (n.trad. – Curtea Internațională de Justiție, cu sediul la Haga, judecă diferende între state și este cea care a judecat diferendul România-Ucraina. Curtea Penală Internațională, cu sediul tot la Haga, se ocupă de judecarea crimelor împotriva umanității). Ar fi frumos să trăiești într-o Europă unită și să te ocupi de acești politicieni îngrozitori care au sfidat drepturile omului.[…] Ciudată confuzie, mai ales că dl. Ponta ar trebui să ştie mai bine – doar este doctor în ştiinţe juridice, cu un doctorat tocmai pe tema Curţii Penale Internaţionale de la Haga…
        Deci, ramane cu ti s-a mai spus: esti idiot, amice (ti-o zice si Caragiale de peste 100 de ani!)

      • Nae Camionagiul zice:

        Prostea, ia uite ce zic nenii tai, aia pe care-i pupi in dos din greu:
        “Dacă totuşi vor impune un râs de referendum, un psedo-referendum, atunci ne vom adresa public susţinătorilor noştri cerându-le să nu participe la un asemenea referendum, pentru că nu putem să ne batem joc pe bani publici!” (Crin Antonescu)
        “Ion Iliescu a precizat, duminica, la Antena 3, ca nu va participa la votul de la referendum si ca, personal, ar invita la boicotarea plebiscitului pe care il considera o interventie brutala in functionarea institutiilor statului.”
        http://lacoltulstrazii.ro/2012/07/17/basescu-antonescu-iliescu-la-unison-nu-vom-participa-la-vot-vom-boicota-referendumul/
        Numai la gunoaiele de-alde voi se poarta o ipocrizie asa de manifesta!

      • Greva_fiscala zice:

        Bai @pulash, de ce pizda lu’ mata nu te duci cu MIG-ul tau, sau al jegurilor de A.P.V.-isti sa ari la Balotesti? (sa tragi brazde drepte si adanci, pentru „conducatorul” slavit). Lasa-ne si invata bancu’ ala cu sani! SA Ni sugi paula la toti! In caz ca, chiar esti dobitoc (si esti), un A este in plus! Cota-l, boule!

  2. observator zice:

    Parlamentarul Roman responsabil , ce sufera pentru popor dispus sa raspunda pentru faptele sale cand o fi sorocul

  3. florea zice:

    Nici macar nu- l bag in seama , este un impostor chiulangiu , mincinos si demagog.Asta are pretentia ca salveaza tara dupa ce a afundat- o in mocirla??? vai de noi,dar sper ca apoi macar sa plateasca.Si cand ma gandesc ca temerea mea cea mai puternica era vizavi de DDD…..

  4. Sare'n Ochi zice:

    DE ACEEA AU NEVOIE DE CONTROL ASUPRA JUSTITIEI – INCEP SA LE CADA RETELELE DE BORFASI: DIICOT: Senatorul PSD Cezar Magureanu, implicat in reteaua de evazionisti. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a declanşat, marţi dimineaţă, o amplă acţiune într-un caz de rambursări ilegale de TVA, ca urmare a unor tranzacţii intracomunitare, fiind efectuate 256 de percheziţii. Percheziţiile au loc în Bucureşti şi la domicilii din judeţele Ilfov, Giurgiu, Constanţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Gorj, Dolj, Timiş, Bihor.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12868500-actiune-fara-precedent-256-perchezitii-diicot-intr-caz-rambursari-ilegale-tva-prejudiciul-adus-statului-estimat-40-miliarde-lei-anual.htm
    si BORFASUL acesta a votat suspendarea lui Traian Basescu!

  5. Sare'n Ochi zice:

    😀 Cretinachele ne mai da 100 de lei dupa 29 iulie!!!
    Victor Ponta anunta noi masuri economice: TVA diferentiat pentru produsele agricole/ Energia pentru irigatii va fi subventionata/ Dupa votul din 29 iulie situatia se va normaliza si leul se va intari
    http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-12865617-victor-ponta-dupa-votul-din-29-iulie-situatia-normaliza-leul-intari.htm

  6. Lupuș zice:

    De ce se teme basescu de Justitie?
    cauzele cu caracter penal care vor fi repuse pe rol dacă Băsescu pierde la referendum pe 29 iulie 2012.
    1. Băsescu ar fi produs o pagubă de 300 de milioane de euro bugetului „prin acţiunile sale directe, documentate, în dosarul Flota”.
    „Traian Băsescu a fost trimis în judecată în acest dosar, dar cauza s-a suspendat după ce acesta a devenit preşedintele României”, a declarat Şova, precizând că acest dosar nu este închis.
    2. Dosarul privind casa obţinută de Băsescu în strada Mihăileanu.
    „Problema este că Băsescu nu avea dreptul să beneficieze de o repartiţie de la stat, repartiţie pe care după aceea a transformat-o în proprietate cu doar 20 de mii de dolari, în condiţiile în care mai primise o casă în Constanţa”, a susţinut Şova, menţionând că în acest caz procurorii au decis neînceperea urmăririi penale „în urma unei simple vizite făcute de Elena Udrea la parchet”.
    3. Băsescu mai este suspectat de spălare de bani în cazul tranzacţiilor imobiliare „suspecte” pe care acesta le-ar fi făcut cu omul de afaceri Costel Căşunean.
    „Traian Băsescu a primit neînceperea urmăririi penale în acest dosar menţionat acum, imediat după începerea campaniei pentru referendum”, a mai afirmat senatorul PSD.
    4. Fiica cea mare a preşedintelui suspendat, Ioana Băsescu, ar fi cumpărat „sfidând criza” un apartament de 800 de mii de euro de la Puiu Popoviciu, „cu bani obţinuţi din vânzări anterioare şi cu veniturile de jurist”.
    5.Roșia Montană
    „Este primul preşedinte al României care a făcut lobby şi care a făcut presiuni publice asupra miniştrilor pentru interesele unei companii private. În ultimii doi ani nu există discurs al preşedintelui, poziţie publică, în care să nu fi militat şi pentru Roşia Montană Gold Corporation. (…) Prin intervenţiile sale publice preşedintele a contribuit direct la profiturile companiei, ale cărei acţiuni creşteau pe bursa din Canada cu 30% la fiecare intervenţie mai insistentă a lui Traian Băsescu”, a mai afirmat Şova, acuzând „acţiuni de manipulare a bursei” din partea preşedintelui.
    6. Firma deţinută de soţul Elenei Udrea, Dorin Cocoş, ar fi cumpărat cu sub 100 de mii de euro de la Primăria Capitalei condusă de Băsescu un teren în parcul Herăstrău care în acest moment valorează 4 milioane de euro.
    „Rolul lui Traian Băsescu, primar general pe atunci, a fost să blocheze cererea de retrocedare a moştenitorilor legali până la perfectarea tranzacţiei”,
    7. Finanțarea campaniilor electorale
    Traian Băsescu este cel care se face responsabil de faptul că fiecare român va trebui să plătească câte 1000 de euro din propriul buzunar pentru a fi returnate împrumuturile de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, împrumuturi care nu au fost folosite pentru lansarea economică. Scopul acestor împrumuturi a fost în primul rând acela de a-l ajuta pe Băsescu în campania pentru realegerea sa

    • Sare'n Ochi zice:

      esti prea cretin sa intelegi ceva din ceea ce se intampla acestei tari. esti ocupat cu aplaudatul.
      deocamdata, amicii tai, vad ca sunt saltati pentru fapte reale, nu pentru cele inventate in laboratoarele lui nentu turnatorul FELIX.
      ia cu medicamente, Puluș, nu te mai extazia. vom depași și acest delir al iubitorilor de totalitarism pe care-i admiri atat de mult.

    • observator zice:

      Domnule LUPUS studiati la adresa care v-o ofer si trageti concluzia cine a pradat economia cu lista ce o gasiti DDD va intra in parlament la toamna (fereasca dumnezeu)
      In orasul Arad din aceasta lista 20 unitati economice au fost rase depe suprafata pamantului pana in 2004.
      http://salwatiromania.wordpress.com/congresul-al-xv-lea-al-partidului-comunist-roman-romania-in-agonie/
      Parcurgeti pagina si veti gasi 1256 de intreprinderi taiate la fier vechi sau facute cadou pentru 1 leu cui trebuia

    • observator zice:

      Jaful din judetul Arad care adus la pierderea aproximativ a 25.000 de locuri de muca pana in 2004
      399 Combinatul de prelucrare a lemnului Arad
      444 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Arad Arad
      533 Intreprinderea de articole metalice pentru mobila si binale Arad Arad
      546 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Ghioroc Arad
      592 Intreprinderea textila “UTA” Arad Arad +sectile din judet
      698 Intreprinderea de tricotaje “Tricoul rosu” Arad Arad
      731 Intreprinderea de confectii Arad
      763 Intreprinderea de incaltaminte si calapoade “Libertatea” Arad Arad
      840 Intreprinderea “Bunuri metalice” Arad Arad
      841 Intreprinderea de ceasuri “Victoria” Arad Arad
      842 Intreprinderea “Aradeanca” Arad
      875 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Arad Arad
      892 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Arad Arad
      937 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Arad Arad
      968 Intreprinderea viei si vinului Arad Arad
      1010 Intreprinderea de industrializarea carnii Arad Arad
      1054 Intreprinderea de industrializare a laptelui Arad Arad
      1094 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Arad Arad
      1117 Intreprinderea de spirt si drojdie Arad Arad
      1163 Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Arad Arad
      1169 Intreprinderea piscicola Arad Arad
      1191 Intreprinderea de morarit si panificatie Arad Arad
      Combinat Chimic Arad – investitie de 11 mlliarde taiata la fier aici au lucrat
      3.000 de oameni

    • brindusa zice:

      Domnule LUPUS cand veniti cu acuze nu le preluati cu copy paste de la centrul de dictare, dar stati linistit, circul continua!
      Kim Jong Un s-a casatorit 🙂 (sursa: Cotidianul) si Ponta a declarat: ” Rămân premier chiar dacă Băsescu revine la Cotroceni după referendum” ( sursa: tot Cotidianul) 🙂

      Am citit cu interes o postare a dvs. in care ati afirmat ca ” se-cunoaste-ca-ponta-are-consilier personal un general american” (nr: in rezerva), dar nu ati dus firul logic pana la capat! Daca jurnalistii de la Cotidianul au venit cu un mesaj ce induce ideea ca „americile e cu PONTA :P” , cei de la Jurnalul National, limitandu-se la Washington DC -oraș localizat pe partea nordică a râului Potomac (nr:din surse ce doresc sa raman sub anonimat, raul din SUA va fi denumit -Tolomac ) vin cu mesaje amerindiene „Semnalul de la Washington: PONTA APĂRĂ DEMOCRAŢIA DE BĂSESCU!”.
      Dumneavoastra ati fost ceva mai precis : se cunoaste ca analiza lui John Prodetta este un laudatio pe baza de prietenii si nu are la baza o analiza a situatiei de facto din Romania!
      Dar …se cunoaste! 😛
      John Podesta si Wesley Clark!
      http://www.allvoices.com/people/Wesley_Clark/images

  7. baricada zice:

    Bravos, don Sabin! Excelent…
    Altfel, a apărut noul buletin de vot pentru referendum, tipărit de USL:
    http://baricada.wordpress.com/2012/07/24/usl-prezinta-noul-bultin-de-vot-pentru-referendum/

  8. EuCuMine zice:

    Salutare tuturor.

    Ultima fraza este de o sfasietoare verisimilitudine.

  9. Reddog zice:

    Salutare all

    Si astea fiind spuse, la gratare nu la tradare ! BOICOT TOTAL !!!!

  10. observator zice:

    Nu la gratare ci la filmarea intrarii in sectiile ce votare pentu a impiedica pe cei din comisii sa bage in urna mai multe bulletine decat numarul de persoane ce au intrat pe usa sectiei de votare.
    Filmarea autobuzelor cu turisti filmarea tablitei de inmatriculare si a numarului de persoane
    se poate veriica peu site in cate localitati au fost autobuzele.
    Geniul analizei combinatorii din USL lainceput a fost de acord cu camerele video apoi s-a razgandit
    E genial omul care aduna calitatile lui Taleyrand si Fouche nu degeaba e la al patrulea mandat domnul baron coordonatorul primarilor si-al butoanelor, ( omul a terminat liceul de informatica si
    a fost colaboratorul reformistilor din Cluj cand au fost maziliti bombonel si bunicuta )

  11. Daniel Neciu zice:

    de la @Bleen citire: Vor exista multe manipulari zilele astea. Una dintre ele, foarte eficace, este aceasta: USL va vota in locul tau, mai bine du-te le vot si fii sigur ca ai pus stampila pe NU. E ca si cum ai incerca sa previi un incendiu dandu-ti foc la casa. Poate ca USL va incerca sa voteze in locul tau, dar lasa-i pe ei sa se chnuie sa faca asta, si sa riste sa fie prinsi, sa li se faca dosar penal si sa-i vadă o lume intreaga. De ce sa le usurezi munca, de ce sa faci tu treaba lor? Orice vot, indiferent pe ce se pune stampila, este un vot pentru USL.

  12. Evanghelista zice:

    Agerpres: “Colegiul Director National al PDL a decis neparticiparea la referendumul din 29 iulie”
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12869830-surse-agerpres-colegiul-director-national-pdl-decis-neparticiparea-referendumul-din-29-iulie.htm

  13. Nae Camionagiul zice:

    Bai, Ponto, te intreaba strainii daca este Romanica la razbel, de-ai dat ca neamul prost 40 de OUG-uri in numai in ultimele saptamani!!!!
    http://www.euronews.com/2012/07/24/interview-romania-is-a-democracy/
    euronews: “During recent weeks you have issued more than 40 urgent decrees. Is Romania at war?”
    Victor Ponta: “No, I would not say at war. It is in the middle of a political conflict. We lack the tradition of dialogue between political forces. We did not suceed in solving our differences, which could have let to avoiding this political conflict.”
    (Ponta: So, I had to issue more than 40 urgent decrees in order to settle things in my advantage.) 🙂

  14. observator zice:

    Politica cu amenintari – Basescu va avea un sfarsit tragic

  15. Nae Camionagiul zice:

    Plagiatorul Ponatnescu mai are putin si-si pierde mintile! Cred ca este iremediabil pierdut… Cica e importiva legii boicotarea referendumului si PDL trebuie actionat penal. Basescu va fi presedintele niciunui roman, el va fi presedintele lui, nu al romanilor si in nicun caz al Romaniei”, a comentat Ponta.
    http://www.ziare.com/vasile-blaga/pdl/pdl-cere-boicotarea-referendumului-rugam-cetatenii-sa-nu-participe-la-mascarada-usl-1180454
    Ba, da cretin mai este individul! Si asta-si zice ca a facut o facultate de stiinte juridice? A citit infantilul acesta legile vreodata? Stie diferenta dintre drept si obligatie?
    Un dobitoc!

  16. Sare'n Ochi zice:

    inca o minciuna de-a lui Crizel Antenescu care da domensiunea puciului in care a fost tarata Romania:
    http://www.ziare.com/basescu/crin-antonescu/basescu-antonescu-a-mintit-5-oameni-nu-au-fost-de-acord-cu-demiterea-lui-opris-1180460
    pentru demiterea lui Opris de la STS – miza fiind softul de identificare a votului multiplu aflat in custodia STS – au ridica mana doar deseurile umane care fac parte din guvernul Uniunii Stalinist Leniniste.

  17. Optimus Prime zice:

    Interviu telefonic cu Gigi Becali la A1

    Iata o atitudine echidistanta, impartiala, corecta vizavi de Antene si Felix.
    🙂 🙂 🙂

Lasă un răspuns la baricada Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.