Aflat sâmbătă în treabă prin secuime, Prim-Plagiatorul României s-a gândit că este momentul de a mai plasa niște biluțe din mucii gândirii sale pe sub scaunele de la Bruxelles. El tocmai ce a fost prins cu copiuța și lecția de democrație plagiată din tezele cu “nu ne vindem țara” ale tătucului Putin, care tocmai ce a promulgat legea care clasifică ONG-urile ce primesc finanțare externă drept „agenți ai străinătății”. Urecheat și chemat la scara avionului să i se traseze tema de democrație pe care urmează să o învețe, ca un golan care ar trage în continuare chiulul, Prim-Plagiatorul este încă în faza de negație – nu el este de vină, ci Bruxelles-ul care, tratează țările din estul Europei „ca țări de nivelul II în UE”. Victor Ponta se simte bine numai în haită și ne vinde tactica diversionistă învățată de la bătrâna șandrama stalinistă Ion Ilici Iliescu – aceea cu “sculați voi oropsiți ai sorții”. Adică, “există această tendință la nivelul Europei de a trata țările din această zonă ca țări cu probleme”… nicidecum el și haita lui de puciști anti-Constituție sunt problema pe care o semnalează cei de la Bruxelles. La faza cu țări de categoria a II-a, Victor Ponta a ținut să arate lumii că prostia sa este total subestimată: o fi fost și Austria țară de mâna a II-a atunci când Jörg Haider a încercat să ia la șpițe spiritul european și legile?
Și ca să pună moț pe tort, Victor Ponta le-a mai cerut reprezentanților autorităților locale și județene din Harghita, Covasna și Mures să mearga la Bruxelles și să le spună celor de acolo că „nu seamănă” cu premierul Ungariei, Viktor Orban.
- „Vă rog un singur lucru pe cei care săptămâna viitoare veți fi la Tușnad, la școala de vară. Vă rog să mergeți cu mine și cu domnul Orban la Bruxelles și să depuneți mărturie că nu semănăm, că toată lumea ne confundă acum în Europa. Și eu cred că dvs care ne cunoașteți și pe unii și pe alții veți spune, că fiecare e diferit, sigur avem prenumele la fel”.
Oa-ha-ha, ce-am mai râs cu glumițele infantile ale Mărețule Plagiator… Doar că cei din Ungaria au fost nițel mai iuți ca el și au declarat că, fără nici un dubiu, nu există nici o asemănare:
Dar ce caută Prim-Plagiatorul României în Secuime? Cerșește voturi maghiare pentru validarea loviturii de stat la Referendumul din 29 iulie. Iar pentru asta face ce știe mai bine: minte după cum respiră (oare dacă nu ar mai minți, ar muri sufocat, că nu ar mai ști cum se respiră?).
- „În toamnă, comunitatea și minoritatea maghiară va avea numărul de reprezentanți în Parlament pe care-l merită în baza voturilor dvs. Vreau să vă reamintesc că și atunci când eram într-o mare bătălie politică cu guvernul din care făcea parte și UDMR am spus că cel mai important lucru este ca minoritatea maghiară să fie reprezentată în Parlamentul României, în structurile locale, să existe o reprezentare pentru că dacă lași o minoritate în afara deciziei abia atunci se va radicaliza și abia atunci extremiștii din toate părțile vor avea de câștigat”.
Și ca orice plagiator care se respectă, iar el este Prim-Plagiatorul României, a ținut să-l plagieze chiar pe Traian Băsescu:
- „Repet, nu va exista din partea mea (…) nici un fel de discriminare dacă un primar este din Harghita sau Covasna față de unul de la Gorj sau de la Bacău, dacă e de la UDMR, PSD, sau alt partid. Din punctul meu de vedere orice efort al dumneavoastră de a obține fonduri europene, programe pentru îmbunătățirea activității administrative, de a îndrepta lucrurile care s-au greșit în acești 20 ani, sunt absolut convins să le fac pentru că eu cred ca noi ca țară și dvs ca și comunități locale am pierdut foarte multe ocazii bune, oameni buni, proiecte importante în acești 20 ani și aș vrea să cred că în viitor putem face lucrurile altfel.”
Nici nu mă mai ostenesc să întreb despre Universitatea de medicină de la Târgu Mureș, observ dor că aceste principii au fost enunțate, în cuvinte mai puține și deloc hiclene, de către Traian Băsescu exact acum un an și 11 luni, exact la Băile Tușnad (și tot într-o sâmbătă):
- „O să spun ce am mai repetat: toți cetățenii României au nevoie de autonomie, iar procesul continuă, nu s-a oprit la o oarecare autonomie financiară, la autonomia de a te organiza, de a face programe din resursele financiare. Am aceeași viziune ca întotdeauna, respectiv autonomie egală pentru toți cetățenii români, indiferent de etnie”.
Ai pos ghilimelele Ponto, ai citat sursa corect sau numai la bibliografie?
dezgustator mod de a face propaganda.
acestea fiind zise, ACEST REFERENDUM TREBUIE BOICOTAT!
Delenda est!
referendumul a fost inițiat de niște boi pe care-i doare-n cot.
deci, clar: boicot.
Reblogged this on Dictatura justitiei.
Tare sunt curioasă și cu ungurii ăștia ce o să se mai întâmple. Pe ce arătură o mai iau.
asta trebuie stiut:
la localele din 2012, prezența a fost: 9 809 257 (președinți consilii județene), 10 833 490 (primari), 10 652 753 (consilieri locali), 8 910 442 (consilieri județeni)
din care, voturi pentru USL: 4 497 823 (președinți consilii județene), 4 157 389 (primari), 4 016 712 (consilieri locali), 4 437 985 (consilieri județeni)
si acestea fiind zise, ACEST REFERENDUM TREBUIE BOICOTAT!
Delenda est!
bine, bine. dar daca la ora 19 te trezesti cu un comunicat de prezenta de 49,99% – ce faci ? asta-i problema mea. sunt capabili de orice hotii astia.
tot nu ma duc. nu cred in comunicate. si-apoi, cu sau fara mine, inseamna ca jocurile au fost jucate. USL nu pote linia 9 milioane de oameni decat cu ajutorul nostru. iar eu nu vreau sa le acord acest ajutor. ei sunt 4 milioane, de unde mai fura aproape 5 milioane de voturi?
asta ma mai linsteste: http://pressinside.ro/2012/07/sondaj-de-opinie-realizat-de-centrul-pentru-cultura-istorie-si-educatie-prezenta-la-vot-va-fi-de-sub-40/
corect ! dar ma gandesc si eu ca prostu’ : guvernul hotului e pregatit sa fure cu orice pret referendumul. o prezenta masiva la vot nu i-ar obliga sa nasca un nou Berevoiesti ca sa se descotoseasca de voturile pregatite ? nu i-ar infunda DEFINITIV in kk chestia asta raspandita in media de oriunde?
oricum sunt infundati in kakat. iar prosti ca alde @Lupuș si @Roxana Iordache ii ling sa-i faca curati si stralucitori.
asculți exit-poll-urile.
dacă toți cei care au votat au ales DA, atunci ei au peste 50% din populația cu drept de vot și nu ai cum să întorci rezultatul.
dacă este echilibru între DA și NU, atunci fuguța la cabină.
Si daca toti cei care au votat au ales NU , atunci ei au … ? ? Fii , te rog mai explicit ! N-am inteles nimic . Cei care voteaza da , au peste 50% ? ?
Ori cum ai da-o si oricate calcule ai face , mai mult de 35-40% nu ies la vot . Ati uitat un lucru sau n-ati vorbit niciodata fata in fata cu sustinatorii usl . Ei stiu clar ca n-ar trebui sa tina cu usl pentru ca usl inseamna vechiul , adrian nastase . Chiar si ei il dezavueaza pe adrian nastase si pe iliescu . Le este rusine cand te dai mai tare la ei si tac din gura . Ei stiu ca totdeauna usl , psd le-a dat salarii si pensii . Cand sunt singuri in cabina de vot se gandesc de doua ori inainte de a vota si se gandesc la copiii lor , le-ar fi rusine de ei daca ar vota usl . Nu-i crdeti cretini si uselisti fara scrupule pe romani ! Multi dintre sustinatorii usl vor vota nu , la referendum !
Frica mare ar trebui sa fie furtul ! Vor fura din toate pozitiile pentru ca base creste in sondaje ! Mie nu mi-e frica pentru ca mi-e indiferent daca revine basescu la cotroceni . Tara si-asa e pierduta . Nu mi-e frica si nu ma duc la referendum , pentru ca basescu va castiga in final , in orice varianta ! !
era vorba de faptul că la ora 19 au votat 49,99% dintre electori.
dacă toți aceștia au ales aceeași variantă, atunci sigur acea variantă va câștiga, fiindcă e deja aleasă de 50% 🙂
dacă la ora 19 s-a atins/depășit o participare de 50%, și toți au votat la fel, nu mai are niciun rost să mergi la vot, rezultatul este deja cunoscut.
dacă toți aceștia au ales DA, atunci Băsescu este demis.
dacă toți au ales NU, așa cum întrebi, atunci Băsescu rămâne.
problema este că al doilea caz este imposibil 🙂
partizanii lui DA merg să voteze, partizanii lui NU vor să boicoteze, deci cu siguranță nu se va realiza cazul al doilea.
Da-mi voie sa te contrazic . Nu numai partizanii lui da merg la vot .In general merg la vot sustinatorii usl si , bineinteles , sustinatorii lui da . uselistii nu voteaza toti si nu voteaza toti da ! Crede-ma, am discutat cu doi sustinatori usl . amindoi voteaza nu la referendum . mai crede-ma , si ei sunt ingroziti de ce-au facut astia . Deci , sa nu mai vorbim in termenii albi si negri ai propagandei sau pe nesiguranta statistica . Acum , mai mult ca oricand au importanta nuantele . What te fuck , voi nu vorbiti cu lumea , cu oamenii ? Toti , fara exceptie , serios , mi-au spus : am votat cu usl acum la locale , dar la raferendum il votez pe basescu . Da-i in pizda mamii lor , prea au facut-o de oaie !Astia vor toata puterea , vor sa fure tot? Asa i-am auzit . Si sunt oameni care nu prea le au cu chichitele constitutionale . Da-mi voie sa mai aduc un argument : s-ar putea ca plagiatul lui ponta sa fie salvatorul lui basescu si al nostru ! Va atarna foarte greu in cabina de vot !
dar eu n-am zis că participă numai partizanii lui DA, ci am spus ce înseamnă dacă se întâmplă acest lucru 🙂
firește că se va vota atât DA cât și NU.
dacă la ora 19 se va depăși pragul de 50%, atunci:
– dacă votanții lui DA sunt covârșitori, nu mai are rost să mergem la vot.
– dacă este echilibru sau votanții lui NU sunt covârșitori (extrem de puțin probabil), e musai să mergem la vot.
de acord. atata tot ca, deocamdata, varianta doi este putin probabila.
eu vorbesc cu oameni. stau in Piata de aproape 20 de zile si am avut suficiente altercatii. cand le zici de furt, iti replica: ce aillti nu au furat? care-i indoctrinat, exact asa merge la vot. deocamdata, pe orice proiectie merg, votul este de 2 la 1 in favoarea lui DA. nu cred sa fie mai mare de 0,5 spirala tacerii sau ascunsul tendintei de vot.
in plus, protestul meu din Cluj-Napoca nici nu mai exista la tembeliziuni si in presa de cel putin 10 zile. chiar daca suntem 15 intr-o zi sau 75 si indiferent de ceea ce facem. la tembeliziuni tara este fericita ca-l poate da jos pe Basescu. informational si comunicational la nivel de masa de manevra votanta lupta este pierduta.
asa ca, acestea fiind zise, ACEST REFERENDUM TREBUIE SA FIE BOICOTAT.
celor carora le este frica ca li se va fura votul prin nereprezentare, de la Marius Mistretu vine solutia.
http://delaepicentru.com/2012/07/17/%E2%98%85-cum-ne-putem-proteja-votul-neexprimat/
Sare , scuza-mi ignoranta , dar ce inseamna AEP ?
Autoritatea Electorală Permanentă
Multumesc mult . Bineinteles ! Dar asa , abreviata , la ora asta… deh ! 🙂
Multumesc pentru toate raspunsurile ! noapte buna ! 🙂
noapte bună și ție!
Autoritatea Electorala Permanenta a anulat, vineri, procedura de achizitie a serviciilor prin care se va depista votul multiplu la referendumul din 29 iulie, urmand ca procedura sa fie reluata saptamana viitoare.
http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/aep-anuleaza-procedura-de-achizitie-a-softului-pentru-depistarea-votului-multiplu~ni8nm4
sunt aia pe care vroia Crizel Antenescu sa-i anihileze dandu-l afara pe seful STS. sa-si poata face ei linistiti mendrele.
abia astept scena:

om de onoare… Crizel Antenescu? ioi! fix in plex l-ai izbit! 😀
Ponta, este un handicapat parvenit ,
ce are carisma unui sac de cartofi.
Apropo de secui si cartofi; prin satele din secuime oamenii ( nu generalizez) vand barabulele si prin metoda „teava” ( csovesek) ; se introduce un tub de plastic cu diametrul de cca. 200 mm in sac , se umple respectivul tub cu niste cartofi buni de aruncat ,sau daca ai porc , pierderea nu este totala, si in jurul tubului si deaupra la vedere , cartofi extra ,sa-ti ia ochii! Un sfat ; cand cumparati cartofi la sac de la „producatori ” ,faceti efortul sa memorati localitatea si numarul casei ,chiar si numele vanzatorului ,pentru a-i transmite eventuale ” ganduri bune „despre tot neamul sau.Bineinteles DACA veti ajunge intr-o situatie ca cea mai de sus. Asa ca draga theo-nona ,daca hotul de PM are carisma 😀 unui sac de cartofi ,atunci acel sac este din categoria descrisa .
Numai bine
😀 cunosc metoda.
teap cu teava.
Salut V ;D partea nespusa pana acum acum ,este ca respectivul sac , doldora de „carisma” l-am cumparat pentru soacra-mea! 😀 😀 Mie nu mi-a zis nimc , dar am primit niste „felicitari” de la soata ,ca s-a dus naibii un week end 😀
PS cred ca ar trebui sa reevaluezi posibilitatea solicitarii ca d-na Merkel sa-i returneze fostului rector de la UBB titlul ; sunt sanse de reusita mai mari acum!!!!
😀 am transmis aceasta cerere mai departe.
@C ??
Dă-mi voie să te corectez, e un avorton retardat, aşa a declarat vita de mă-sa.. 😀
ma lasi 😀 😀 😀 ! acu` sa goagalez oaresce despre avortoni?….hm! ..
ne-avortat, din pacate. mare deserviciu a facut Romaniei ma-sa cand l-a pastrat. dar realizezi ca pana sa-l tina o fi incercat cateva metode de lepadare de-a iesit miciurinul asa de tampit.
a mai incercat in ianuarie cu alte paiate. nici cu asta NU trebuie sa-i mearga !
https://lh4.googleusercontent.com/-X-tP-KkgLZo/UAu5vBR4s3I/AAAAAAAAB-4/89kOJ1JML9c/s552/regizor%2520de%2520marionete_net.jpg
cred cä madam ……………..mä-sa, prietenä cu BODA
este tot o fostä activistä.,
cicä i-a atacat familia, dar nevastä-sa cand urla si ii trimetea vorbe doamnei Bäsescu?
CAND II BESTELESC FETELE, cum e??????::::::::::::::la el nu e voie?