Sfidarea Prim Plagiatorului României

by Snapshot

În aplauzele celui care a fost capabil să-și toarne propria familie la Securitate, Dan FELIX Voiculescu, fugarul de Justiție, zilele acestea se joacă existența statului de drept român. Instituțiile democratice ale statului au fost anihilate pentru un om lipsit de scrupule și alții ca el (unul se preface bolnav în Spitalul Penitenciarului Rahova în așteptarea grațierii) a fost dată această lovitură de stat prin intermediul unor parlamentari cumpărați. Referendumul privind suspendarea președintelui este ilegal – și numai existența acestuia validează puciul parlamentar.

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Sfidarea Prim Plagiatorului României

  1. oarecare zice:

    Sfidarea de care spui s-a urcat deja pe masa UE:

    Seful europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan:
    ” Europarlamentarii USL vor cere la Parlamentul European sancţionarea Monicăi Macovei cu pierderea mandatului”

    Nerusinatilor. Ma mir ca nu cereti UE ca in locul Monicai Macovei sa fie pus Adrian Severin! – ca sa fie sfidarea si mai abjecta!

    • Sare'n Ochi zice:

      nu au nimic de pierdut fiind grobieni. au totul de pierdut daca pierd.

      • oarecare zice:

        Da
        Pt USL nu mai exista cale de intoarcere.
        Sunt constienti ca daca pierd acum, pierd totul. Unii dintre ei pierd doar functiile politice, dar multi altii risca sa-si piarda chiar libertatea.
        Si tocmai asta ii face sa fie extrem de periculosi!

  2. Sare'n Ochi zice:

    Asa vorbesc pucistii (Frankfurter Allgemeine Zeitung)
    Pana de curand, politicienii romani corupti aveau motive sa se teama pentru viitorul lor. Acum nu mai e cazul. Noua majoritate politica de la Bucuresti nu mai face nicio distinctie intre stat si partid ¬ la fel ca in era comunista. Saptamana trecuta, ministrul roman de externe trimitea colegilor sai un document in care explica pozitia USL in tensiunile politice de la Bucuresti. Un pas indoielnic avand in vedere ca un diplomat sef exprima pozitia Guvernului sau, nicidecum a unui partid. In plus, textul este un amalgam de jumatati de adevaruri si minciuni. Se spune, de exemplu, ca noul Guvern n-ar fi avut niciodata intentia sa schimbe judecatori ai CCR. Una se spune in afara, alta se spune in interior – asa vorbesc pucistii. Fie europarlamentarii socialisti Swoboda si Schulz habar n-au ce se intampla in Romania – si atunci ar trebui sa taca ¬ fie stiu si atunci sunt partasi la dezordinea constitutionala dintr-un stat membru al UE. De cand e la putere Guvernul Ponta, granitele dintre puterile statului se pierd. Parlamentul se crede superior oricarei institutii. Executivul abuzeaza de Ordonantele de Urgenta pentru a acapara puterea totala in stat. Declansatorul demersului de suspendare nu a fost conflictul privind reprezentarea la Bruxelles sau scandalul plagiatului lui Ponta, ci condamnarea lui Adrian Nastase. A fost un semnal pentru politicienii corupti ca nu mai pot fi siguri de puterea lor in Romania. In august expira mandatul procurorului sef al DNA, Daniel Morar. E de asteptat ca Crin Antonescu sa puna in locul lui un personaj servil. Iar apoi ar putea urma gratierea lui Nastase din motive umanitare. Suspendarea presedintelui e doar o etapa. Telul adevarat este readucerea justitiei sub controlul politicienilor.

    • Horatiu zice:

      o repostez si la diferiti cunoscuti. e tare semnificativa

    • Greva_fiscala zice:

      Swoboda, un comunist, Schulz, un nazist? Au interese mari la Marea Neagra? Niste cretini, care nu au inteles, de altfel, ca si ai nostri, ca interesele la M.N. nu mai apartin in totalitate EU, URSS, etc! Doi cretini, cu ai nostri, vreo douazecisi”hac” de idioti, despre care cred ca au un motiv sa ne intoarcem la epoca de „chiatra” a lu’ „camaradu'” hitler si/sau stalin, vorba M-uioreanului de la sefia C.J. Cluj..

  3. Sare'n Ochi zice:

    Parlamentul drept unealta (Der Standard)
    Modul in care noul Guvern al Romaniei actioneaza este dovada unei lipse a constiintei democratice. Criza politica din Romania are, totusi, un efect pozitiv: scoate la iveala punctele slabe ale democratiei romanesti. Parlamentarii nu simt nicio datorie fata de alegatori, ci fata de ei insisi. Schimba partidele in functie de cine da majoritatea in acel moment si par sa fie simple unelte ale unui sistem clientelar. Conflictul dintre presedintele Basescu si premierul Ponta nu e de ieri de azi. De ani de zile exista certuri intre Presedintie, Guvern si Parlament si dezbateri despre echilibrul institutional. O fi Basescu oficial independent, dar in realitate a dictat politica PDL prea vizibil in ultima vreme. Si nici rolul de mediator nu prea si l-a luat in serios. Oricat l-ar putea cineva critica pe Traian Basescu pentru stilul sau prezidential, modul in care actioneaza noul Guvern este dovada clara a unei lipse de constiinta democratica. Pentru ca cine scapa de un presedinte cu ordonante de urgenta submineaza suveranitatea institutiilor legitime. Si asta intr-o tara in care oricum increderea in stat este la cote minime…

  4. Sare'n Ochi zice:

    Zilele acestea se va vedea daca Europa este capabila de multitasking. In timp ce UE incearca sa salveze zona Euro, sa remedieze datoria Greciei si alte state cu probleme, apare o amenintare din Romania, scrie RFI, care realizeaza o revista a subiectelor din presa internationala dedicate Romaniei. Lupta politica de la Bucuresti ar putea afecta masiv increderea in conceptul de uniune politica europeana. Pentru ca mijloacele folosite in conflict depasesc cu mult limitele democratice. UE trebuie sa ia pozitie – bineinteles nu pentru o persoana, ci pentru institutiile si procedurile democratice si pentru respectarea prevederilor legale. Altfel, credibilitatea intregului proiect de uniune politica in Europa va avea de suferit. In eforturile de suspendare a presedintelui roman, premierul Ponta a schimbat regulile jocului si a anulat dreptul de veto al Curtii Constitutionale. Separarea puterilor in stat este, totusi, un principiu ce nu are voie sa fie incalcat. Premierul Romaniei va da socoteala joi la Bruxelles. Consiliul Europei cere si el clarificari, iar comisarul pentru justitie spune ca urmareste evolutiile cu atentie. Dar ajunge oare? Exista riscul ca UE sa nu aiba o voce comuna in dialogul cu Bucurestiul. Presedintele Parlamentului European spune ca inca nu vede o incalcare a dreptului european prin actiunile premierului roman. Se poate specula daca atitudinea sa ar fi aceeasi in cazul in care Ponta n-ar fi socialist. In relatia cu tinerele democratii europene se dovedeste inca o data ca politica de partid determina dimensiunea criticilor in cazul unor derapaje. In cazul Ungariei, Europa a tacut prea multa vreme. Dar tocmai in cazul statelor esteuropene e nevoie de un discurs clar indiferent de apartenenta politica.

    • Horatiu zice:

      Sare, repostez din criza de timp ceva ce am postat pe blogary (ma autoplagiez?):
      „Aaaaaaaaaah, plus asta : În 2009, același Parlament a făcut ceva pe voința poporului care a votat să fie redus la 300 și unicameral

      Cum am putut uita cu toti ceva atat de esential, ceva la care stim ca tine si multimea enoooorm???”

      Ar trebui ca in campania asta chestia cu cei 300 de parlamentari sa fie principalul cap de afis. Daca USLinosii vor fi somati mereu sa raspunda vom face puncte bune. Stiu sigur ca oamenii de rand sunt extrem de sensibili la subiectul asta.

      De aici e selectata :
      ~ Jurnalist la RomaniaTV, daca nu ma insel:

      „Un Președinte al României nu poate fi executat de niște pușcăriabili cu forțarea tuturor regulilor democrației.
      Un Președinte al României nu poate fi executat de trei oameni care au probleme cu Justiția.
      Un Președinte al României, oricum s-ar numi el, nu poate fi suspendat de un infractor căruia-i sună cătușele la mâini.

      În 2007, Parlamentul n-a demisionat că Președintele României a câștigat referendumul.
      În 2009, același Parlament a făcut ceva pe voința poporului care a votat să fie redus la 300 și unicameral.
      În 2012, tot Parlamentul suspendă, că așa vrea mușchii lui infracționali, același Președinte al României care n-a săvârșit nicio faptă greșită. Ba chiar i s-au furat atribuțiile.

      Până una alta, voi ați pus o țară întreagă între paranteze, ați suspendat o democrație, doar pentru un singur om.
      Dacă nici asta nu e nebunie, atunci ce mai este? Domnilor, așa ceva se traduce doar prin grijă pentru sine.
      Asta nu-i grijă pentru țara ta!”

  5. oarecare zice:

    Manipulatorii sunt din ce in ce mai inventivi!

    Daca in vremea lui Boc – Ungureanu se vorbea zi de zi despre valoarea tot mai mica a leului, acum, dintr-o data au schimbat „forma”
    Nu se mai vorbeste despre „minimul istoric al leului” ci peste tot vezi doar titluri de genul:
    „Euro, la un nou maxim istoric”

    Cine citeste din fuga, intelege ca euro a devenit puternic nicidecum ca leul a scazut.
    Din pacate, observ ca tot mai multe pagini (chiar si cele mai de dreapta) au preluat din mers aceasta formula cu „euro, maximum istoric”

    Oribil!

  6. oarecare zice:

    Sfidarea Prim-Plagiatorului Romaniei.

    „Scrisoare de protest trimisă tuturor şefilor de guverne din UE: „Gestul domnului Ponta reprezintă o pată rușinoasă pe obrazul României“

    http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/timisoara-adevarul-victor_ponta-plagiat-basescu-scrisoare_de_protest_0_733726794.html

  7. oarecare zice:

    „Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că statul de drept a fost încălcat „în mod inacceptabil” în România”

  8. oarecare zice:

    „Elmar Brok, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European, a declarat pentru Deutschlandfunk că ceea ce se întâmplă în România este „o lovitură de stat”.

    „Procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este „o adevărată lovitură de stat”, a declarat Brok.
    „Nu am văzut niciodată aşa ceva într-o ţară care se consideră democraţie”, a mai spus europarlamentarul german.”

    Hai dle Hollande, fa si matale un gest, calca-ti pe „inima socialista” si arata-ne ca socialistii francezi nu accepta sa fie murdariti de comunistii romani!

  9. oarecare zice:

    Ce urmeaza oare?

    O scrisoare a USL (semnata de Severin, Voicu si Sova) prin care Angela Merkel este somata sa ceara scuze poporului roman?

  10. Reddog zice:

    Reactie dura a „doamnei de fier” ! Asa trebuie ! Uslamistii nemernici trebuie sa fie pusi la zid !

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12748063-angela-merkel-considera-inacceptabila-incalcarea-statului-drept-romania.htm

  11. observator zice:

    Machtkampf: Merkel kritisiert Rumänien scharf

    Die deutsche Bundeskanzlerin Angela Merkel hat das Amtsenthebungsverfahren gegen den rumänischen Präsidenten Traian Basescu als inakzeptabel kritisiert und einen Kurswechsel gefordert.

    „Wir erwarten, dass die rumänische Regierung das Vertrauen in ihr Land, in die rechtsstaatlichen Verfahren in ihrem Land wiederherstellt“, sagte Regierungssprecher Steffen Seibert heute in Berlin. Die deutsche Regierung verfolge die Entwicklung mit großer Sorge.
    „Prinzipien der Rechtsstaatlichkeit missachtet“

    „Die Suspendierung Basescus am Freitag und die Ansetzung des Referendums, das alles hat in einer Art und Weise stattgefunden, die die Grundprinzipien der Rechtsstaatlichkeit missachtet und die vor allem den nötigen Respekt vor den Verfassungsorganen vermissen lässt“, sagte Seibert. Das rumänische Verfassungsgericht sei zuvor in seinen Rechten und Befugnissen beschnitten worden. Die Unabhängigkeit und Balance der drei Gewalten müsse jedoch gewährleistet bleiben.

    Der Europarat beauftragte am Wochenende Verfassungsrechtler, das Vorgehen gegen Basescu zu überprüfen. Auf Betreiben der neuen Mitte-links-Regierung unter Führung des sozialdemokratischen Premiers Victor Ponta hatte das rumänische Parlament am Freitag ein Amtsenthebungsverfahren gegen den Präsidenten eingeleitet. Die Regierung des zweitärmsten EU-Mitglieds wirft dem Staatsoberhaupt die Überschreitung seiner Befugnisse vor.

    • Sare'n Ochi zice:

      schone!
      zer gut!
      sau cam asa ceva 😀

      • oarecare zice:

        Doar un mic fragment care chiar merita tradus:

        „„Die Suspendierung Basescus am Freitag und die Ansetzung des Referendums, das alles hat in einer Art und Weise stattgefunden, die die Grundprinzipien der Rechtsstaatlichkeit missachtet und die vor allem den nötigen Respekt vor den Verfassungsorganen vermissen lässt“

        Suspendarea de vineri a lui Basescu si initierea referendumului , toate acestea au avut loc intr-un mod care nesocoteste principiile de baza ale unui stat de drept si, mai presus
        de toate, lipseste respectul fata de organismele constitutionale”

        Scurt, dur si la obiect. Clar chiar si pt cel mai prost USLamist!
        Daca si asta mai e numit „limbaj diplomatic” inseamna ca romanii nu se vor trezi decat atunci cand Merkel ii va spune lui Ponta, pe romaneste „Te bag in p….ma-tii, cu USL-ul tau cu tot”
        Ceea ce, desigur, nu se va intampla niciodata!
        (dar ar fi frumos) 🙂

  12. gioana vesela zice:

    Nu stiu de ce 🙂 dar usl-ul cred ca va deveni istorie mai repede decat credeam.
    Sa auzim numai de bine baieti si va doresc o zi racoroasa.

  13. oarecare zice:

    Uite pana unde merge sfidarea de care ai spus! (sare-n ochi)

    „Senatorul PSD Dan Sova nu se declara surprins de declaratiile critice ale guvernului de la Berlin, in „contextul in care Traian Basescu si Angela Merkel” fac parte din aceeasi familie politica”, dar acuza „manipularile la adresa Romaniei” care distrug imaginea tarii si a USL.”

    Nici prin gand nu le trece sa faca o pauza, sa-si bage picioarele intr-un lighean cu apa rece si sa se intrebe, daca nu cumva cei din Occident au totusi dreptate? Adica, asa, cat de cat!?
    Nici vorba.
    Sovii, Popii, Grajdanii USLamisti stiu una si buna.
    Toata Planeta e tampita. Intreaga galaxie…intregul univers.
    Nimeni nu vrea sa inteleaga cat de cinstiti, de inteligenti si de democrati sunt USLamistii!

    Ptiu, sa nu fiti de deochi, ca ati merita sa fiti impaiati si expusi in toate capitalele Europei!

  14. oarecare zice:

    Sper ca aia de la CCR sa nu fie inchisi intr-o camera izolata de tot ceea ce se intampla la aceasta ora.
    Ca daca nici cu aceste declaratii si luari de pozitii, CCR nu este in stare sa puna punctul pe „i”, inseamna ca chiar ne meritam soarta!

    Sper sa le dea Dzeu gandul cel bun!

  15. oarecare zice:

    Sfidarea lui Ponta se transforma in abjectie:

    Ponta: „Nu doamna Merkel va vota pe 29”

  16. oarecare zice:

    Abjectia USL la cote maxime!

    „Cum ar putea PSD sa restrictioneze votul romanilor din diaspora ”

    „Europarlamentarul PSD Catalin Ivan considera ca dreptul romanilor din diaspora de a vota la alegerile din tara ar trebui luat in discutie in cadrul USL. El spune ca multi romani habar n-au cine conduce tara, iar altii refuza sa-si invete copiii romaneste.”

    Baga mare Ponta!
    Dati-i inainte!
    Oricum nu mai aveti nimic de pierdut.

  17. oarecare zice:

    Una proaspata, buna de pus in rama :

    „Crin Antonescu: Am zis eu ca voi candida la prezidentiale? ”

    „Am zis eu ca voi candida? Nu va grabiti atat de tare, pentru ca imbatraniti repede”, a fost replica presedintelui Senatului, viitorul presedinte interimar al tarii, atunci cand jurnalistii l-au intrebat, luni, despre intentia de a ajunge definitiv la Palatul Cotroceni.”

    🙂 🙂 🙂

  18. Sare'n Ochi zice:

    Intr-o declaratie acordata Ziare.com, Catalin Ivan spune ca Romania trebuie sa lanseze o dezbatere pe subiectul dreptului romanilor din diaspora de a vota la alegerile din tara.
    “Eu stiu situatia romanilor din afara si consider ca o astfel de dezbatere ar fi foarte utila. Nu consider ca ar fi o ingradire a dreptului de vot al cetatenilor romani de afara, cat timp spun si isi asuma ca nu mai sunt interesati de situatia din Romania si ca nu se vor mai intoarce niciodata in Romania. Sunt familii de romani in care copiii nu mai stiu limba romana si nici nu sunt incurajati sa o invete pentru ca parintii au luat dezicia sa nu se mai intoarca niciodata in tara.
    Statul roman ar trebui sa stie cine sunt cei care sunt conectati la situatia din Romania, sunt interesati de ce se intampla aici sau au plecat, si-au luat toate bagajele si nu mai vor sa auda de Romania. Am intalnit si in Statele Unite multi romani care spuneau ca habar n-au cine-i presedintele Romaniei si cine-i prim-ministrul si asa mai departe. Nu-i mai intereseaza”

    • Dan zice:

      Ar trebui sa-i spuna cineva lui ivan Turbinca asta ca exista destui votanti in Romania care nu au habar cr voteaza.Daca zice primarul cu ala votezi, apoi cu ala voteaza pentru o mica atentie.Cred ca cei mai multi se afla in barca PSD-ului in special.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.