Titlul este dat între ghilimele deoarece nu îmi aparține. Practica ghilimelelor ar fi putut să o aibă și Victor Viorel Ponta prin anul 2003, an în care și-a plagiat lucrarea de doctorat. Revenind la titlu, îl veți regăsi ca și comentariu la materialul publicat de către Evenimentul Zilei pe care urmează să-l citez. “Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a avut dificultăți în a rezolva o problemă primită de absolvenții clasei a VIII-a la proba de matematică susținută astăzi în cadrul evaluării naționale. Enunțul respectiv i-a pus probleme, deși Pop, profesor de matematică, apreciase mai devreme că subiectele sunt ușoare. Problema este următoarea: „Într-o clasă sunt 26 de elevi. Dacă din clasă ar pleca două fete şi trei băieţi, atunci numărul fetelor ar fi egal cu dublul numărului băieţilor. Determinaţi numărul fetelor din clasă”.”
Răspunsul corect se poate da după ce rezolvă procurorii situația Guvernului GRIVCO. În cel mai cinstit dintre guvernele de după 1989, rezolvat pe genunchii lui Che Gargara și Crizel Antenescu, într-un drum cu mașina până la Brașov, nu a intrat, de la început, ca incompatibil Victor Alistar. Apoi au dispărut pentru furt prin plagiere de CV sau lucrare de doctorat Dumitrescu și Mang. După care s-a evaporat cu dosar de incompatibilitate Diaconu. Pe rol, pentru furt prin plagierea tezei de doctorat, incompatibilitate, favorizarea infractorului și uzurpare de atribuții prezidențiale, mai sunt trei: Ponta, Pop, Rus și Marga. Se cere să se determine gradul de cinste și responsabilitate (iaca o ecuție cu două chestii total necunoscute subiecților problemei) a acestui cel mai curat și cinstit guvern post-decembrist. Și când au de gând organele abilitate să aplice, totuși, legea?
M-am uitat si eu pe subiectele la matematica. Nu mi s-au parut extrem de dificile. In 3 minute stiam raspunsurile sau cum se rezolva fara sa scriu nimic pe hartie.
P.S. Sper sa citeasca nebunul blogul si sa afle ca erau 16 fete in clasa. Dar daca el era unul dintre baieti, era degeaba, pentru ca nu avea nicio sansa la ele.
nu avea si pentru ca plecase. poate de aceea nici nu stia raspunsul…
Raspuns de contabil: Cate „fetite” vrei sa fie?
sau iti doresti? Boule!
asta este raspuns de peste. la cati pesti sunt in PSD, nu m-ar mira: Banicioiu, Ponta, Robert Negoita…
– domnule ministru, care e răspunsul corect?
– păi, dacă din clasă ar pleca două fete… hmm… enunțul este ambiguu… ceea ce mă jenează este că enunțul… aaa, stați că știu – am vorbit cu toți inspectorii și e clar: răspunsul corect este a), adică subiectivă.
da fetele alea are bilet de voie, e invoite, ha?
si baietii aia care a plecat stiu eu ca s-au dus sa fumeze in spatele scolii
ia, toata lumea inapoi in clasa!
raspuns corect: e toti ca altfel va ia mama dracului!
varza …de bruxelles.
Mama ce seamana in poza de sus cu fratele cu fruntea lata de la A3, gadea!
si ala si-a facut fruntea stramtorandu-si creierul.
L-am auzit la stiri spunand ca rezultatele la examan nu vor afecta repartitia computerizata. Ce sa intelegem ca si aia picati vor fi repartizati? Sau cum? Inainte daca picai, repetai anul. Parinti, nu va ingrijorati, toti vor fi repartizati la liceul dorit. Stupid
vor fi repartizati direct in facultatile particulare.
Ponta afirma arogant, ca are mandat sa reprezinte Romania, adica o declaratie politica, pe care a dat-o parlamentul, declaratie fara valoare juridica.
Presedintele tarii are mandat prin Constitutie: Atribuţii în domeniul politicii externe ARTICOLUL 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c3s0a109
Dar, ce inseamna Constitutia pentru USL? Un mic impediment…
De asemenea: ARTICOLUL 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
Ponta sa-si lustruiasca incheieturile, sa i se asorteze cu bratarile.
Presedintele cred ca va delega atributiile sale ministrului care e cu Ponta si Marga la Brx. Asa ca sa nu fie acuzat ca nu si-a indeplinit atributiile prezidentiale, cf Constitutiei.
da, au luat și un om normal cu ei 🙂
asta-i prima. vine si urmarea

PE SURSE: dosarul penal al lui Victor Ponta este la Inalta Curte de Casatie Justitie – surprize la intoarcerea de la Bruxelles. +SUSPENDARE.
De-abia aștept !
urmarea:

😀
Excelenta asocierea lui Ogotai cu artizanul sau politic!
Sare, care era articolul cu uzurparea si insusirea atributiilor sefului statului? Ne sesizase Cetatean, mai stii?
asta-i pagina.
preiau cu
Mang/Pontacopy/paste:@Cetatean: Uzurpare de calitati oficiale si, atentie, aplicarea art. 109 din Constitutie:
“(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor
Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”,
e CJNC, solutionabil de catre CCR, plus Parchet.
Hartia trimisa de Ponta la Bruxelles il va infunda. Si cat s-a ferit Ponta de hartie semnata!
Da’ unde-i Porumbacu?
Doarme?
Sau nevestica i-a trimis de la Bruxelles.. Nu te baga, porumbel mic si scump, ca e groasa rau de tot!
Ca prea e tacut chiulangiul national!
Sau s-o fi prins si el, asa, macar din stirile de la 12 noaptea, ca nu e cazul sa se faca de caca pt a salva pielea de rinocer a lui Ponta!?
Cred ca vom afla cat de curând 🙂
el stie 😀
Oameni buni a turbat cârlanul și începe să muște. Săriți fiecare cu ce aveți!
a (Joi, 28 iunie 2012, 14:35)
moloko [utilizator]
…se vede un singur lucru: guvernarea usl din ultimele 2 luni este GROTEASCA!!
Voi, astia care in ianuarie ati iesit in taria gerului sa huiduiti guvernul v-ati dat seama ca uselistii v-au folosit ca pe niste oi? De ce trebuie sa fim o tara dezvoltata, daca poporul nu vrea?? Pai, nu mai bine exportam prostitutie, borfasi, ciorditori, „vedete” si ne mai uitam ce mai face chef constantinescu, mai luam un maxi-taxi prin praful oraselor mizere sa ajungem degraba la teveu sa vedem pe cine aduce becali atacant? sau traversam strazi imputite ca sa vedem vacantele de lux ale lui mazare?? ce borfet a mai agatat, unde s-a bronzat etc…el si altii asemenea n-ar face 2 cepe degerate daca nu v-ati inghesui voi sa-i votati. Asa ca….nu inteleg de ce atata agitatie. Traiti nene ca potaile, ca va place. Popor lipsit de mandrie. Popor mediocru. Popor indobitocit. Pacat de eroii care au murit prin munti in lupta cu bolsevicii, pacat de ei si de copii aia striviti de tancuri in dec.89. Nu-i meritati. Trebuia sa-l fi avut pe ceausescu inca 30 ani, pe ala chiar il meritati. (hotnews)
absolut corect!
„Joseph Daul, presedintele grupului PPE: Practicile lui Victor Ponta ma fac sa ma intreb daca nu cumva democratia din Romania e grav amenintata. Voi cere o dezbatere in Parlamentul European”
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12645116-joseph-daul-presedintele-grupului-ppe-practicile-lui-victor-ponta-fac-intreb-daca-nu-cumva-democratia-din-romania-grav-amenintata.htm
Asta e diferenta dintre perioada lui Bombo si cea actuala! Baietii nu mai sunt de capul lor, nu mai pot face orice le trece printre urechi (unde ar trebui sa aiba ceva dar nu au decat aer sau „varza de Bruxelles” cu zicea cineva mai sus).
Ungurul Orban a luat bataica la cur se pregateste Tonta Khan de copy/paste + clatirea mansardei ca a fost si obraznic.
Doamne Doamne nu bate cu bata, isi dau ei singuri in cap!
La ”România Tv ” se spune că un blogger din Japonia ar fi făcut plângere penală împotriva lui Ponta, via Iulia Motoc. Ce știi ?
„O singura persoana a fost confirmată sub numele de Marius Mistreţu, un blogger din Japonia, care a depus sesizare pe numele premierului. „
este Marius Delaepicentru.
http://delaepicentru.com/
Marrius Delaepicentru – il gasiti in blogroll.
google mic -> A3 (cah, ptui):
http://www.antena3.ro/romania/8-plangeri-penale-pe-numele-lui-victor-ponta-au-fost-depuse-astazi-la-parchet-173388.html
Din pacate doar Base sau Camera Deputatilor pot sa-l execute pe Tonta iar Base a zis deja pas iar de camera ce sa mai zic…
Băse n-a spus „pas” la executarea lui Tonta, ci la a face plângere penală împotriva lui.
la asta ma refeream si eu 🙂
si eu am preluat plangerea si am facut la fel. am primit chiar confirmare de la Avocatul poporului.
dupa un google scurt iaca si A3 (cah, ptui):
http://www.antena3.ro/romania/8-plangeri-penale-pe-numele-lui-victor-ponta-au-fost-depuse-astazi-la-parchet-173388.html
Din pacate: „Însă aceste sesizări nu pot face obiectul unei urmăriri penale, deoarece singurii care pot cere urmărirea penală a premierului sunt preşedintele Traian Băsescu şi Camera Deputaţilor.”
Base a zis pas iar deputatii sun la manivela USLamului.
cred ca e o gluma, nu, ca n-a stiut. eu sunt varza la matematica, nu ma intereseaza, suntem paralele, dar … hm, am rezolvat totul in 2 minute. cred ca e o gluma totusi…
si de el depinde soarta fiului meu peste 2 ani?
jale!
sa speram ca nu… ca nu se va ocupa de destinul copilului tau.
Destul de rusinos pt romanii care traiesc in Romania!
Singura sesizare „valida” este a unui roman care traieste in Japonia!
……………………..
este un efect al emigrării specialiștilor.
Marius are experienta si expertiza in sesizari 😀
ceea ce nu diminueaza cu nimic rusinea noastra, a romanilor din tara.
Tot o problema de matematica, cum va arata comisia de etica ce va da verdictul in cazul Ponta?Titus Corlateanu, Sova,Vanghelie(trebuie si unul cu studii prelungite)Dumitrescu, Mang si presedinte de onoare Adrian Nastase. Care va fi verdictul?