Prim-Plagiatorul României, un blatist în avionul de Bruxelles

de Ștefan Ciocan

Căutând intens glontele din guşa lui Năstase am ignorat un scandal care poate să facă mult mai mult rău României decât o banală gaură din grumazul unui viitor deţinut. Un „blatist” în ale politicii s-a urcat în avionul de Bruxelles cu pretenţia de a sta la masă cu şefii de stat din Europa. Cum va fi primit un plagiator printre şefii bătrânului continent? În faţa dovezilor de netăgăduit, doar Ponta se mai încăpăţânează să susţină că şi-a făcut singur lucrarea în urma căruia a obţinut titlul de „dottore”. De fapt, Europa ar trebui să se obişnuiască cu tupeul fără margini a politicienilor care s-au născut din relaţia incestuoasă a lui Ion Iliescu cu Adrian Năstase. Un propagandist bolşevic şi un infractor arogant nu puteau să dea altceva decât o şleahtă de „prunci” nesimţiţi. Cazul Adrian Severin este deja celebru în Parlamentul European. Un politician român prins cu „mâţa în sac” acceptând să voteze în schimbul unei şpăgi refuză să părăsească Parlamentul European chiar dacă este total marginalizat şi aproape scuipat de colegi (alţii decât euro parlamentarii PSD). Acum a venit vremea lui Ponta să arunce cu noroi în imaginea României.

Ne mirăm şi protestăm vehement atunci când în Franţa sau în alte ţări civilizate imaginea României este batjocorită. În realitate ne batjocorim singuri ori de câte ori avem ocazia. Cum să nu ne trateze străinii ca pe un popor de hoţi, când premierul României este un plagiator dovedit. În Germania sau Ungaria, societatea civilă a luat atitudine în momentul în care ministrul german al Apărării sau preşedintele maghiar au fost dovediţi ca plagiatori. Mai multe fundaţii şi asociaţii academice au cerut public demisia demnitarilor plagiatori, iar aceştia au renunţat, după puțină zbatere, cu o oarecare demnitate la funcţiile ocupate. În România, mediul academic tace mâlc când vine vorba despre plagiat şi titluri ştiinţifice obţinute prin fraudă. Pentru că în România doctoratul a devenit un fel de curs de calificare, de multe ori făcut la „fără frecvenţă”. Mă şi întreb când are vreme să-şi documenteze teza de doctorat, elaborată în cele mai multe cazuri pe baza unor cercetări minuţioase, un politician care îşi împarte cele 24 de ore ale zilei între diverse emisiuni TV, locul de muncă şi plimbări electorale prin ţară? Dar în România, până acum am fentat tot ce am putut fenta. Am fentat ştiinţa, politica, economia, poporul. Ne-am minţit singuri şi am ajuns de râsul, sau mai rău, de dispreţul Europei. Dar acest lucru nu contează pentru electoratul din România. Plagiatul lui Ponta, zâmbetele maliţioase ale conducătorilor Europei, batjocura francezilor, nu se simt direct nici în pensii, nici în salariile bugetarilor. Iar în România, singurul lucru care contează este stomacul. Dă-o în, Doamne iartă-mă, de Europă, de cinste şi demnitate!

Acest articol a fost publicat în Un castravete, dom' Profesor și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Prim-Plagiatorul României, un blatist în avionul de Bruxelles

  1. theo- nona zice:

    UN HANDICAPAT; PARVENIT SI ESCROC:

    ASTA ESTE PONTA:::……………………demisia

  2. theo- nona zice:

    precis si märul era furat.

  3. rău nu-i atât că Ponta a copiat o teză, cât faptul că Ponta e copiat de mulți alții.
    el, ca atare, nu teza lui.

    • Sare'n Ochi zice:

      o zi buna si multumesc pentru link-uri.
      pentru a evita moderarea comentariului, sa nu mai puneti doua link-uri o data. un link/comentariu, altfel programul crede ca este vorba despre un spam.

  4. observator zice:

    Nu ne vindem tara – tov Prim ministru luati masuri dati hidroelectrica cadou
    În perioada 2004-2005 s-au vândut prin licitatie cu strigare 28 de microhidrocentrale aflate în bazinelerâurilor Gilort, Bistrita, Topolog, Firiza, Doftana çi Månåileasa, puterea instalatå a acestora fiind de 35,04MW, iar produtia de 56,7 GWh/an pentru un an hidrologic mediu. Valoarea acestor tranzactii a însumat aproximativ 23 de milioane de euro, investitorii asumându-si în mod expres obligatia realizårii unui program de investitii pentru reabilitare, modernizare çi dezvoltare tehnologicå pe o perioadå de cinci ani.
    2008
    In concordanta cu Actele guvernamentale: legea nr.137/2002, Hg nr. 577/2002,HG nr 881/2004 si Capitolul !4 -Energie (negocierile cu UE) si strategia S.C. Hidroelectrica S.A. S-a propus vanzarea a 150 microhidrocentrale.
    Dintre acestea au fost vandute pana in prezent 87 de MHC-uri. In perioada februarie 2008 – dcembrie 2008 au fost organizate 3 licitatii deschise cu strigare, prin care s-au vandut ca active, combinat cu cu asumarea unui program minim de investitii, un numar de 39 de microhidrocentrale pentru care a fost obtinut un pret de adjudecare de 144.680.787 lei
    Raport anual 2008 Hidroelectrica pagina 19 la pagina 35 si 36 se mentioneaza microhidrocentralele vandute si energia produsa dupa proiect produsa dupa proiect precum si puterea instalata
    La o analiza sumara vedeti ca pretul unei microhidrocentrale ests egala cu cea a unui apartamenn de fite din Bucuresti. Se pune intrebarea ce cuprafata de teren este in patrimoniul acestor micro hidrocentrale , Un lucru este cert investitia se amortizeza in maxim patru ani
    Patrimoniul hidroelectrica dupa economistii lui peste prajit este de 3 miliarde de Euro.
    Evolutia program dezvoltare in intervalul 2004 -2009 Total general 1.708.929.000 Euro
    cheltuiti cu lucrari de investitii , retehnologizare si modernizari
    Sucursala Porţile de Fier
    Protecţie de mal aval de centrala Porţile de Fier
    210 604 222 lei RAPORT ANUAL  2010  pag 54-55 adica 50 milioane euro
    Dupa umila mea parere in perioada 1990 s-au investit in hididroelectrica cel putin 6 miliarde euro
    Postacul a lucrat 20 la RENEL

  5. ceaikovski zice:

    Aceleasi metode ca acum 20 de ani: furt, minciuna, se fura documente, se dosesc dosare, cele puse la inaintare sunt coorvele sau cei pusi sa faca magarii sunt penalii, coruptii, patatii.
    Am mai vazut filmul asta. Prostia lor este fenomenala, partea proasta e ca nu ne putem multiplica, sa pazim toate hartiile, sediile, telefoanele, ca sa rupem legaturile mafiote dintre ei.
    La registratura e omul lor, portarul e omul lor, soferul aidoma.
    Stiti voi, de-a lungul timpului, cate dosare s-au pierdut din cauza… soferului? Sau cate registre de la registratura erau in dublu exemplar?

  6. ceaikovski zice:

    Tot ce se intampla zilele astea cu Nastase, modul in care actioneaza/nu actioneaza institutiile statului, dovedesc foarte clar, ca statul de drept roman, nu A PREVAZUT PROCEDURI PT INCARCERAREA UNUI POLITICIAN CA NASTASE. Pt ca nimeni vreodata nu a gandit, ca se poate ca un om ca Nastase sa fie CONDAMNAT!

  7. ceaikovski zice:

    Nastase a fost impuscat in ambulanta BGS?
    Pt ca se pare ca la spital a venit impuscat, iar de acasa a plecat sanatos tun.

  8. oarecare zice:

    Niciun românas in strada?
    Niciun protest?
    Unul cat de mititel!
    Nimic, nimic?
    Stiu, inteleg. Unora le este frica, altora le este cald, altii au copilasi si nepoti de crescut iar altii nu au voie sa plece de la locul de munca.
    Dar, totusi……

  9. snapshot zice:

    nu pune nimeni capat acestei mineriade?

  10. Bună ziua !
    Mi-a plăcut mult ” politicienilor care s-au născut din relaţia incestuoasă a lui Ion Iliescu cu Adrian Năstase ”.
    Cât despre o reacție fermă din partea profesorilor noștri universitari sau chiar a mândrilor academicieni români, am senzația că aveți pretenții prea mari.
    Nu ei au fost cei care lăsându-se mituiți au aprobat toate aceste teze de doctorat ?
    Despre cine și ce vorbim ?

    • Greva_fiscala zice:

      Dar oare cati dintre asa zisii „cacademicieni”, nu tac, doar pentru ca au „bube” asemanattoare si poate mai vechi si… „uitate”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.