Prin cererea de insolvență, „Mafia” din energie evită să pună în aplicare acordul cu FMI care prevede listarea pe bursă a unui pachet de 10% din Hidroelectrica (cum submineză Prim-Plagiatorul Ponta economia națională)

de Ștefan Ciocan și Victor Lungu

ȘOC ȘI GROAZĂ: Pe 8 iunie, Prim-Plagiatorul României formează o comisie inerministerială (Economie, Finanțe, Interne etc) care se apucă, chipurile, să evalueze situaţia de la Hidroelectrica. Fix într-o vineri, după o săptămână de evaluare pe brânci, pe 15 iunie, Hidroelectrica face cerere de insolvenţă la Tribunal. L-o fi sunat carev pe Prim-Plagiatorul Ponta pe la ora 5,45 să-i anunțe vestea – i-o fi dat vre-un sms? Timid, presa începe să afle despre această cerere de insolvență luni cam pe la ora prânzului. Nimeni nu știe nimc, toată lumea este stupefiată, în final, Ministerul Economiei anunţă că decizia de cerere a insolvenţei a fost luată de Consiliul de Administraţie, şi că Ministerul nu se implică (vezi Doamne) „pentru a nu influenţa decizia Justiţiei”. Presa ia calea CA al Hidroelectrica pentru a afla că membrii acestui consiliu au aflat chiar de la ei de această insolvență. Până și directorul executiv declară că şi el tot din presă a aflat ce anume a decis Consiliul de Adminsitraţie. Care Consiliu…., tot din presă a aflat că a decis ceea ce a decis. Prin urmare, 72 de ore mai târziu de la o decizie pe care au aflat-o cu toții din presă că au decis-o, niciunul din cei care ar fi trebuit să decidă această cerere nu ştia nimic din ceea ce făcuse. Firește, în toată această perioadă, Prim-Plagiatorul României era plecat din țară în Afganistan (pardon, Austria – Grăjdan și favorizarea infractorului Năstase s-au petrecut când cu Afganistanul), să se întâlnească cu niște oemwisti de bine care, a doua zi, ne-au anunțat că vor fi amabili să investească în sistemul energetic Românesc, dar România își va cam pierde independența energetică.

Deci, ce constatăm noi, deocamdată? Că seceta face ravagii în România. Culmea este că nu agricultura este calamitată ci una dintre singurele firme cu capital de stat care mergeau bine, Hidroelectrica. Surprinzător, pe pagina web a Ministerului Justiţiei, portalul instanţelor de judecată, apare ştirea conform căreia Hidroelectrica a cerut intrarea în insolvenţă. Declaraţiile directorului companiei şi a şefului Oficiului pentru Participaţiile Statului şi Privatizare în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, au afirmat în prima fază că nu ştiu nimic despre cererea formulată în instanţă. Ulterior conducerea Hidroelectrica a revenit asupra declaraţiilor şi a confirmat cererea de intrare în insolvenţă. Ce se ascunde însă în spatele falimentului Hidroelectrica, una dintre firmele care au încheiat anul 2011 cu profit, dar care a fost zguduită de scandalul „băieţilor deştepţi”. Sursele oficiale dau vina pe secetă. Altele spun că ar fi o strategie pentru a scăpa de contractele cu băieţii deştepţi.

După bunul obicei „mioritic” se pare că tocmai băieţii deştepţi vor fi favorizaţi de intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica. Surse judiciare susţin că reorganizarea companiei va fi făcută în aşa fel încât băieţii deştepţi să renunţe la contractele încheiate în favoarea acestora dar vor pune mâna pe acţiuni ale companiilor profitabile care vor fi „rupte” din Hidroelectrica. În acest fel „mafia” din energie evită practic să pună în aplicare acordul cu FMI care prevede listarea pe bursă a unui pachet de 10 la sută din Hidroelectrica. Alte motive pentru care a fost cerută insolvenţa Hidroelectrica sunt cel puţin hilare dacă ţinem cont de faptul că alte companii de stat, cum ar fi Termoelectrica, Compania Naţională a Huilei sau a Lignitului au datorii mult mai mari dar nimeni nu a pus în discuţie intrarea lor în insolvenţă.

Adevărul este că în spatele întregii economii româneşti controlate de stat se află cercurile de interese ale băieţilor deştepţi. Atât Hidroelectrica cât şi celelalte companii cu capital de stat sunt căpuşate din greu de firme de casă controlate de cercurile politice, de la firmele de pază şi curăţenie până la marile contracte de retehnologizere în valoare de multe milioane de euro. În aceste condiţii, intenţia FMI şi a Băncii Mondiale de a impune o regulă în companiile de stat, listarea acestora la bursă şi aplicarea unui management privat, performant, deranjează evident cercurile de interese din jurul companiilor de stat. Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, la cererea companiei, şi nu a unor creditori, nu face altceva decât să blocheze acordurile semnate de România cu forurile financiare internaţionale şi să blocheze încercarea de normalizare a raporturilor economice ale firmelor cu capital de stat cu cercurile de interese şi băieţii deştepţi.

DE CE SĂ NU CREDEM ÎN INSOLVENȚELE DE VINERI SEARA:

BREACKING NEWS: SINUCIDERE CU REPETIR – Un al doilea glonţ a fost găsit în camera în care s-a împuşcat Adrian Năstase.

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

87 de răspunsuri la Prin cererea de insolvență, „Mafia” din energie evită să pună în aplicare acordul cu FMI care prevede listarea pe bursă a unui pachet de 10% din Hidroelectrica (cum submineză Prim-Plagiatorul Ponta economia națională)

  1. Sare'n Ochi zice:

    si-a luat-o si Vantu: Sorin Ovidiu Vintu, condamnat la un an de inchisoare cu executare, pentru santajarea lui Sebastian Ghita. Sentinta este definitiva
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12583357-sorin-ovidiu-vintu-inchisoare-executare-pentru-santajarea-lui-sebastian-ghita-sentinta-este-definitiva.htm
    se va impusca in reluare? diseara vedem aceeasi ambulanta si in garajul lui Vantu?

    • Evanghelista zice:

      Ce cacat mananca Guvernul GRIVCO in scrisorica. Astia sunt chiar idioti, au impresia ca-i pot prosti si pe straini!!! Ce imputiti!
      „În dreptul la replică, Biroul de presă al Guvernului informează revista Nature că în acest moment există o dispută între Președinte și Guvern și că scopul acestor acuzații nefondate este să încline balanța în favoarea șefului statului. Lipsa de informații cu privire la dinamica politicii românești, se mai spune în comunicat, a dus la implicarea „nefericită” a revistei Nature într-o acțiune politică.”

  2. ceaikovski zice:

    Up-date la articolul tau: cine este ministrul economiei Daniel Chitoiu? FINUL LUI DAN RADU RUSANU

    „Chitoiu a mai spus ca in privinta anularii contractelor existente, nu poate spune „modalitatea si rezultatul negocierilor”. „Rezultatul il veti vedea in perioada urmatoare”, a adaugat ministrul.”
    http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-12520509-daniel-chitoiu-pot-garantez-pana-sfarsitul-anului-nu-vor-mai-exista-contracte-baieti-destepti-energie.htm

  3. ceaikovski zice:

    Baietii destepti s-au inscris deja la masa credala, asteapta sa primeasca 200 de milarde. Probabil atat au cheltuit in campania asta?

  4. ceaikovski zice:

    „În prima zi ZF Bankers Summit12, mai mulţi bancheri au criticat în termeni duri decizia Guvernului de a introduce în insolvenţă una dintre cele mai mari companii de stat.
    Preşedintele Bancpost, Mihai Bogza, a declarat că intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica este mai îngrijorătoare pentru România decât rezultatul alegerilor din Grecia, din cauza riscului reputaţional al statului, argumentând că nu se răspune „la un şmen cu un şmen”.La rândul său, Henk Paardekooper, preşedinte al RBS România, a arătat că decizia a fost surpinzătoare, pentru că nu s-a mai întâlnit ceva similar în istoria recentă a României, chiar dacă alte state au ales soluţii de acest gen în ultima perioadă.”
    http://www.money.ro/negritoiu–despre-hidroelectrica–decizia-de-intrare-in-insolventa-este-contraproductiva_1223107.html

  5. ceaikovski zice:

    In acelasi timp, o opinie contrara:
    „Marile secrete ale contractelor încheiate cu ei vor deveni fără doar şi poate publice. Insolvenţa pe care Hidroelectrica însăşi a cerut-o va fi de fapt procesul public al băieţilor deştepţi. O manevră interesantă, pe care s-ar putea ca aceştia să nu o accepte şi să dea înapoi. Chiar dacă reprezentantul statului se preface că nu ştie despre ce e vorba, cererea de insolvenţă a Hidroelectrica pare mai de grabă ultima armă în această negociere şi prima măsură inteligentă, cei drept şi cam neortodoxă, a statului român. Este un bluf, unul cam riscant pentru firmă atât de mare, dar cred că iniţiatorii săi mizează pe faptul că nu se va ajunge foarte departe într-un proces de insolvenţă.”
    http://www.biziday.ro/2012/06/18/insolventa-hidroelectrica-este-procesul-public-al-baietilor-destepti/

    • Sare'n Ochi zice:

      nu cred in aceasta ipoteza cata vreme baietii destepti sunt inscrisi la masa credala. ei au furat, ei cer banii inapoi. mizeria asta este facuta ca sa cumpere cineva Hidroelectrica ieftin si sa ramana si baietii destepti cu ceva actiuni prin buzunar (luate mocca)

      • ceaikovski zice:

        dam dar uite ca nu gasesc cu ce suma s-au inscris si daca s-au inscris. Zilele trecute am citit, si nu mai stiu pe unde, poate a fost hoax, mai stii? Tot caut

  6. doru cu motoru` zice:

    mama,mama ce ne „miscam”,spre binele nostru …adica vom cunoaste si cam atat.Ei raman cu lovelele.. Nu strica un pic de lamaie. http://www.agentia.org/anchete/dosar-politic-diicot-a-finalizat-afacerea-portile-de-fier-275.html

  7. ceaikovski zice:

    Traian Basescu il pune pe Hasotti sa semneze ca nu a plagiat 😛 😛 😛 😛

  8. ceaikovski zice:

    Sa vezi ca-i pune sa semneze si ca nu sunt incompatibili 😛 😛
    ce m-as rade… Numai ca n–are cum, in lipsa unei hotarari judecat.

  9. ceaikovski zice:

    Cine a făcut mişcarea de a cere insolvenţa Hidroelectrica a făcut-o cu scopul de a o da pe gratis.
    http://www.puterea.ro/articol/ilie_serbanescu_gratis_pentru_alti_baieti_destepti

  10. Sare'n Ochi zice:

    Prim-Plagiatorul Romaniei l-a parat pe Traian Basescu la tovarasa: Ponta: Basescu este principalul generator al starii de tensiune, dezbinare, ura si santaj. I-am informat pe premierii europeni ca mi-a inscenat un dosar de plagiat, nimeni nu a fost uimit… (prostul confunda intotdeauna tacerea politicoasa cu aprobarea)
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12584062-ponta-basescu-este-principalul-generator-starii-tensiune-dezbinare-ura-santaj-informat-premierii-europeni-inscenat-dosar-plagiat-nimeni-nu-fost-uimit.htm

    • ceaikovski zice:

      Vaaaaaaai nu-i adevarat!!!
      Bai asta ne face de kkt in fiecare zi? A trimis lista la comisie, in loc s-o trimita la consiliu, paraste, bai, cred ca albesc pana scapam de el!!!!

  11. Sare'n Ochi zice:

    si prostul nu este prost destul daca nu e si fudul: Situatie jenanta pentru Guvernul Romaniei: Un drept la replica semnat de Biroul de presa catre Nature e plin de greseli taxate de redactia revistei
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12584176-situatie-jenanta-pentru-guvernul-romaniei-drept-replica-semnat-biroul-presa-catre-nature-plin-greseli-taxate-redactia-revistei.htm
    Guvernul Romaniei a trimis un drept la replica privind acuzatia de plagiat la adresa premierului Victor Ponta revistei Nature. Publicatia subliniaza fiecare greseala din text si taxeaza cu cate un [sic] ironic astfel exprimari stangace in limba engleza, greseli gramaticale si de tastare.

  12. ceaikovski zice:

    „Remus Borza este un avocat originar din Baia Mare ce a cunoscut un succes fulgerător în ultimul timp. Compania sa, Euro Insol, se ocupă de administrarea judiciară a unor companii importante precum Romexpo, UCM Reşiţa, SN Plafar sau Asmita Gardens. Borza a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti în anul 1995, fiind coleg de generaţie cu premierul Victor Ponta, conform Ziarului Financiar.
    După cum se observă, Borza se află în graţiile Ministerului Finanţelor, cu care a câştigat cele mai multe procese. Este şi un personaj monden despre care se scrie des în revistele pentru femei. Astfel Revista Star spune că anul trecut a cheltuit 30.000 de euro pentru o vacanţă europeană, călătoriile fiind unul dintre hobby-urile sale.”
    http://www.money.ro/se-pregateste-primul-tun-marca-usl_1223000.html

  13. obsevator zice:

    Hidroelectrica – prejudiciată cu 5 miliarde de lei
    http://izpenal.ro/index.php/afaceri/164-apa-ca-un-purcoi-de-bani-iii
    În 1970 a fost realizat documentarul „Apa ca un bivol negru”. Pentru realizarea lui a fost nevoie de „băieţi cu talent”, filmul lansând două nume mari ale cinematografiei româneşti: regizorii Dan Piţa şi Mircea Veroiu. După 1990, au fost realizate mai multe episoade din producţia „Apa ca un purcoi de euro”. Pentru realizarea lui a fost nevoie de „băieţi deştepţi”, sintagma folosită pentru cei care s-au îmbogăţit – cel mai adesea fără muncă – din energia hidroelectrică
    Una dintre legile lui Murphy spune ca “un politician onest este acela care, dupa ce a fost cumparat, ramane cumparat”, lucru cat se poate de adevarat in cazul nostru, cu mentiunea ca la noi nu a fost cumparat unul, ci mai multi
    http://www.stiri.com.ro/stire-29454/cum-au-aparut-baietii-destepti-in-energetica-romaneasca.html.
    Dati cautare cu Google va tech retehnologizare si veti avea 8.000 articole cu baieti destepti
    din energie cu a lor mafie transpartinica credeti-ma merita

    • ceaikovski zice:

      Deci demantelarea contractelor baietilor destepti, ii transfoema pe astia in creditori si vor veni la masa credala, iar Hidroelectrica va fi nevoita sa le plateasca valoarea contractelor.
      Trebuie neaparat sa ascultati acest interviu!!

  14. obsevator zice:

    O ALTA AFACERE A BAIETILOR DESTETI O GASITI PE FACTURA DE ENERGIE ELECTRICA
    INTELEGEM SI ACCEPTAM PACALELILE DE 1 APRILIE
    Teapa nu o iau coruptii o ia poporul ROMAN
    Contributia pentru cogenerarea de inalta eficienta este reglementata prin Ordinul 12 din 25 februarie 2011, emis de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, a fost stabilita la valoarea de 0,02294 lei/kwh (inclusiv TVA) si a intrat in vigoare la data de 1 aprilie 2011. Calculul acesteia se face prin inmultirea valorii unitare a contributiei ( lei/kWh) cu cantitatea de energie electrica activa ( kWh) facturata, respectiv consumata .
    Toti cei care avem incheiate contracte de furnizare a energiei electrice suntem obligati la plata acestei contributii.
    La o productie de 65.000.000.000 x 0,02294 lei=1.491.100.000 lei 342.781.609 euro la un curs de 4,35 euro
    la un consum de 2000 KWh x 0,02294 lei/KWh = 45,88 lei deci 10,5471 euro aproximativ pe fiecare familie de Roman
    Eu stiam ca preturile sunt stabilite prin lege.

  15. ceaikovski zice:

    Ce-ti spuneam Sare, ca e mana lui Rusanu? Chitoiu nu face nimic fara el.
    „Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca l-a numit pe avocatul Remus Vulpescu in functia de sef al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI). In afara de faptul ca este avocat, alte lucruri nu se cunosc despre Vulpescu. Acesta a fost numit si in functia de presedinte al Consiliului de Administratie in Hidroelectrica, ceea ce reprezinta un conflict de interese.
    Seful OPSPI nu poate detine functia de presedinte al CA in nicio companie de stat. Chitoiu sustine ca va renunta la functia de presedinte al Hidroelectrica.”
    http://ro.stiri.yahoo.com/ministrul-economiei-numit-l-numit-pe-presedintele-hidroelectrica-132500964–finance.html

  16. Sare'n Ochi zice:

    “Au pus fularul probabil pentru a nu se vedea că rana este superficială. Aşa s-a putut specula că Năstase s-a rănit grav şi nu trebuie dus în arest, atrăgând astfel simpatia şi mila publicului telespectator” – spun specialiştii. Această ipoteză este întărită de surse judiciare care au declarat pentru RL că “În urma audierilor echipajului de pe Ambulanţă am aflat că Năstase nu a fost conectat la oxigen şi nici n-a fost perfuzat pentru că rana era superficială şi nu erau necesare aceste manevre medicale deoarece viaţa lui nu era în pericol”. Acesta este şi motivul pentru care Năstase n-a fost operat noaptea trecută pentru că medicii nu aveau ce opera. Năstase a fost operat abia azi dimineaţă, iar doctorul Brădişteanu, cu capul plecat, a recunoscut doar faptul că glonţul “nu a atins organe vitale”. În schimb, a lansat ipoteza că are afecţiuni coronariene, că poate să facă infarct. N-a îndrăznit însă să afirme tranşant că Năstase nu suportă regimul de detenţie.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/exclusiv-adrian-nastase-filmul-tentativei-de-sinucidere-vezi-care-este-implicarea-ministrului-de-interne-ioan-rus-268229.html

  17. ceaikovski zice:

    Grupul de protestatari din Piaţa Universităţii a obţinut autorizaţie de protest în faţa Palatului Cotroceni începând cu ora 17:00. Cezar Avrămuţă, stegarul Pieţei Universităţii, a declarat pentru DeCe News că astăzi vor merge la Cotroceni pentru a cere demisia lui Traian Băsescu. Motivele protestului sunt atât cazul Adrian Năstase, cât şi cazul avansărilor în grad fă…cute de MaPN.
    17:49 6/21 “Am obţinut autorizaţie de protest la Cotroceni pentru o perioadă de două săptămâni. Vom merge grupul care protestează în fiecare seară la Universitate, 50-60 de oameni, dar mă aştept să ni se alăture şi alţii, mai ales având în vedere situaţia. Mergem să protestăm împotriva caratiţei lui Băsescu. Este incredibil unde s-a ajuns. Cu aceşti colonei, cu Adrian Năstase, este incredibil. Abia acum începem să vedem cât de mare este caracatiţa”, a spus Cezar Avrămuţă. Protestul este autorizat pentru o perioadă de două săptămâni, în fiecare zi, între ore 17:00 şi 19:00.

  18. ceaikovski zice:

    Sare, multumesc mult de tot ca ai abordat subiectul Hidroelectrica. Dar cum facem sal rostogolim, pt ca vad ca lumea e mai preocupata de cretinul asta de Nastase…

    • Sare'n Ochi zice:

      zice @Cetatean ca abia acum e conflict oficial, cu acte in regula. Abia acum iese cu scandal, caci ministrul de externe ii este ierarhic inferior Presedintelui, si nu are voie sa modifice ce vine de la Presedintie. Insa Marga a transmis spre Guvern si asta, spre CE, o lista in care Basescu nu era. Presedintia a lucrat institutional iar golanii din guvern au anuntat delegatia;
      Eu inteleg asa: spre surprinderea tuturor (nu si a mea) Basescu a lucrat ca la carte, dupa reguli;
      Marga si Ponta – mari doctori si intelectuali – se comporta ca ultimii hoti de rufe de pe fringhie (nici macar hoti de gaini)

  19. Als Ob zice:

    Mai multi tineri s-au adunat joi seara in fata casei lui Adrian Nastase din Strada Muzeul Zambaccian, protestand fata de gestul fostului premier de a incerca sa se sinucida „pentru a scapa de rigorile legii”. Prostestatarii, care poarta fulare la gat si s-au manjit cu rosu pe fata, facand trimitere la modul in care Nastase a fost dus cu ambulanta dupa ce s-a impuscat, sustin ca tentativa de sinucidere ar fi fost o inscenare.

    Potrivit Romania TV, unul dintre tineri a spus ca este vorba de un protest pasnic, mesajul pe care vor sa il transmita fiind acela ca Adrian Nastase „trebuie sa aiba demnitatea de a merge in arest”.

    De asemenea, tinerii sustin, potrivit Realitatea TV, ca presa a incercat sa-l victimizeze pe Adrian Nastase si ca in realitate a fost vorba de un simulacru de sinucidere, in niciun caz de un incident care ar fi putut sa-i puna viata in pericol fostului premier.

    Printre protestatari se numara si Mihail Neamtu, liderul Miscarii Noua Republica, precizeaza RTV.

    Fiind vorba de un protest spontan, neautorizat, jandarmii au sosit la fata locului si ii legitimeaza pe manifestanti.

    Tinerii spun ca vor merge intr-un mars pana la Spitalul Floreasca.

    Demersul a fost initiat de revista Kamikaze, care a creat un eveniment pe Facebook prin care utilizatorii retelei de socializare sunt invitati joi seara, la ora 20.00, la „o mica plimbare de la Zambaccian la spitalul Floreasca in cinstea democratiei, a libertatii si-a adevarului istoric. Veniti cu un fular cat mai scump si, eventual, cu o pata mica de ketchup undeva in zona gatului. Justice for the justice!”.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12586044-protest-fata-casei-lui-adrian-nastase.htm

    • Sare'n Ochi zice:

      in fine se desteapta si tinerii. ma bucur.

      • Als Ob zice:

        http://www.eghid.ro/Actualitatea/NewsDetail.aspx?NewsID=14081

        Tånarul pesedist Victor Ponta si-a construit o adevarata cariera universitara pe baza unui sir de ilegalitati. In postura de cadru didactic, acesta a «ars» o serie de etape, obtinånd cel putin dubios mai multe titluri.

        Despre Victor Ponta se poate spune ca este unul dintre putinii tineri din PSD care a reusit sa tina pasul cu greii din acest partid. Daca la capitolul activitate politica Ponta sta foarte bine, nu acelasi lucru se poate spune despre el atunci cand vine vorba de cariera universitara.

        Ponta este absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, structura unde nu a excelat nici un moment prin rezultatele sale. Ba mai mult, desi este licentiat in stiinte juridice, cu media generala 8.80, vicepresedintele PSD a primit doar 6.50 la Drept Penal si nota 7 la drept civil si cel constitutional. A avut insa noroc cu proiectul de diploma, unde a primit nota maxima si asa a reusit sa-si mai dreaga media generala. Dupa terminarea facultatii, Victor Ponta a fost numit procuror stagiar la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, unitate care i-a emis si cartea de munca.

        Magistratul a cochetat si cu munca la catedra
        In anul 2002, Universitatea Romano-Americana din Bucuresti a primit de la Ministerul Educatiei acreditare. Victor Ponta avea insa o relatie mult mai veche cu aceasta institutie. Inca din 1996, pesedistul a incasat fonduri de acolo, pentru activitatea de preparator universitar ce o presta. In paralel, Ponta facea acelasi lucru si la Universitatea privata “Dimitrie Cantemir”. La unitatea din urma, Victor Ponta a avut chiar o ascensiune mult mai rapida, devenind asistent si apoi lector universitar. Cel putin asa apare in CV-ul acestuia, postat pe site-ul Camerei Deputatilor si depus la dosarele de concurs ale acestuia. Bizar este insa faptul ca, cel putin in CV, activitatea didactica a lui Ponta la Universitatea Romano-Americana nu se regaseste. “Gardianul” a intrat insa in posesia unor documente din care reiese ascensiunea permanenta a lui Ponta, in cadrul acestei institutii, ascensiune care nu a fost intotdeauna in conformitate cu legislatia din domeniu.

        Mai mult, toata aceasta activitate nu se regaseste nici in Carnetul de Munca a lui Victor Ponta, fapt ce ridica numeroase semne de intrebare cu privire la modul in care a prestat actualul lider PSD servicii pentru universitate. Din pacate insa, contactat telefonic, Victor Ponta a fost foarte transant in ceea ce priveste activitatea sa didactica: “Credeam ca m-ati sunat pentru lucruri serioase. Puteti sa scrieti orice despre treaba asta, ca nu ma intereseaza”, ne-a declarat Ponta.

        Radiografia perfecta a unui smen didactic
        Cea mai mare “gogoasa” pe care s-a bazat intreaga cariera universitara a lui Victor Ponta a fost cea de la examenul de titularizare pentru postul de conferentiar. Ca sa obtina acest post, PSD-istul a avut nevoie ca o armata de nume grele din invatamantul romanesc sa inchida ochii la inadvertentele din dosarul sau.

        Legea 303 din 2004 privind statutul magistratilor spune foarte clar: “Magistratii care au, la data intrarii in vigoare a legii, norma de baza la institutii de invatamant superior juridic, au obligatia de a-si transfera aceasta norma de baza la instanta sau parchetul unde functioneaza ori sa renunte la calitatea de magistrat.” Ori, in cazul Ponta, la dosarul de care vorbeam mai sus nu exista nici un document din care sa rezulte unde a avut si unde are norma de baza acesta.

        Nici macar vechimea necesara pentru inscrierea la concursul cu pricina nu exista. Victor Ponta a depus la dosar doua adeverinte. Din prima rezulta ca, in perioada 1 octombrie 1997 – 1 octombrie 2002, Ponta a ocupat pe rand, prin cumul, functiile de preparator, asistent, si lector. In realitate, nu exista insa nici o lege care sa permita cumularea functiei de preparator. Chiar si asa, pe 1 octombrie 2002, cand s-a inscris la concursul respectiv, Ponta nu avea vechimea prevazuta de lege. Pentru ca nu detinea titlul de doctor, lui i-ar fi trebuit 6 ani vechime, iar din scriptele depuse de el nu ies nici macar 5.

        Master de 2-4 semestre in 3 luni
        In continuare, pentru inscrierea la concursul de ocupare a unui post de conferentiar, candidatul trebuie sa faca dovada ca are o vechime minima la catedra de 9 ani, im invatamantul superior. Cu toate eforturile de moment, actualul lider PSD-ist abia a obtinut 7 ani si cateva luni.

        In fine, o alta “facatura” din dosarul de universitar al lui Victor Ponta se leaga de cursurile de master pe care acesta le-ar fi absolvit. In Romania, potrivit prevederilor Legii invatamantului, este o activitate de invatamant postuniversitar, cu durata de 2-4 semestre.

        Cele 3 cursuri tip master, mentionate de candidatul la titularizarea respectiva, au fiecare doar cateva luni ca durata. Cum a reusit aceasta performanta, doar Victor Ponta poate spune.

  20. noradamian zice:

    Seara bună 🙂 din cauza scandalurilor din prim plan cu plagiatorul din capul guvernului si cu dramoleta pseudo sinuciderii lui Bombo mizeria repunerii lui Valentin Nicolau la TVR si smecheria cu insolvenţa şi preluarea Hidroelectricii au trecut în plan secund.Sunt două aspecte grave, sper să fie menţinute în atenţia publică.

    • Sare'n Ochi zice:

      maine ma uit si dupa Nicolau. promit.
      o seara buna!

    • ceaikovski zice:

      Nora, daca poti sa contribui si tu la subiectul cu Hidroelectrica, ar fi extraordinar!!!
      Zau ca nu ma mai intereseaza ce face sulica Nastase, n-are decat sa-si traga 10 gloante in cap. Ma doare insa rau, rau de mizeria facuta cu Hidro.
      Macar noi sa ne comportam ca niste maturi, ca aia din televiziuni au ascuns aceste subiecte, de nici nu zici ca mai exista!

      • obsevator zice:

        Mizeriille in hidroenergie au incceput cu firma va tech incepand mi se pare in 1997
        Cum au petrecut „băieţii deştepţi” criza. Profiturile, contractele şi miniştrii lor
        http://cursdeguvernare.ro/cum-au-petrecut-„baietii-destepti”-criza-profiturile-contractele-si-ministrii-lor.html
        http://www.hidroelectrica.ro/Details.aspx?page=197&article=209
        Prezinta Situatii financiare 2011
        http://www.hidroelectrica.ro/Details.aspx?page=10
        Centru media Informatii de interes public Rapoarte anuale
        Documente AGA
        Numai la Portile de fier 1 si 2 Fima Va Tech a avut contracte de retehnologizare de peste 1 miliard de euro. Cautand cu google- Va Tech retehnologizare veti gasi toata mizeria politicii transpartinice din Romania.

      • obsevator zice:

        Cronica Romana   Miercuri, 20 Iulie 2005
        Ce se ascunde, totusi, in spatele sistemului de distributie a energiei 
        electrice?
        COMUNICAT DE PRESA 
        Pentru buna dv. informare va comunicam rezumatul Operatiunii Energy Holding / Portile 
        de Fier / Hidroelectrica. 
        1. 1992­1996 Dan Ioan Popescu, secretar de stat in MIR, organizeaza retehnologizarea 
        hidrocentralei Portile de Fier prin intermediul firmei SIE ­ Energy Holding. Nu reuseste sa 
        demareze operatiunea alegerile fiind pierdute de PDSR 
        2. Bogdan Buzaianu inregistreaza mai multe companii sub denumirea VA Tech in 
        Germania, Austria si Elvetia. 
        Apar Energy Consult, Forest Energy si Energy Holding in etape succesive. 
        Sunt atrasi in operatiune ambasadorul Romaniei la Berna ­ Radu Boroianu (PNL) si 
        Sandu Marin ­ Director General la Curtea de Conturi a Romaniei. 
        3. August 1997 ­ Calin POPESCU TARICEANU ­ Ministru al Industriilor emite o HG de 
        incredintare directa a retehnologizarii la Portile de Fier prin firma VA TECH ­ nu se zice de 
        unde in HG. Contrasemneaza pentru PM Ciorbea ­ plecat in vizita oficila in Germania ­ 
        Ulm Spineanu si Mircea Ciumara ­  interesat sa nu fie incurcat in operatiunea de 
        negociere a datoriei catre Suedia. Se incaseaza o suma modica de cca. 1,5 milioane 
        USD. 
        4. Incepe treaba, pleaca Tariceanu si vine Berceanu; suma se repeta. 
        5. Decembrie 2000 ­ castiga alegerile PSD. Dan Ioan POPESCU ajunge ministru, preia 
        operatiunea, o extinde si la Portile de Fier 2. Se fura din prima miscare cca. 200 milioane 
        USD. 
        6. Turbinele montate sunt prost fabricate, nu incap in camerele rotoarelor. Palele sunt 
        polizate, iar scutul camerei rotorului este alezat. Turbinele incap in fine si sunt pornite. 
        7. Vibratii, cavitatie, functionare defectuoasa cu risc major de rupere a palelor turbinelor 
        si chiar a barajului cu efecte catastrofale. 
        8. Presedintele Romaniei ­ Ion Iliescu afla, dar nu crede. CSAT compus din DIP si sefii 
        Serviciilor musamalizeaza totul. 
        9. ALRO SLATINA este cumparat de rusii proprietari ai companiei MARCO International. 
        Pretul de vanzare este stabilit la un nivel modic cu conditia ca intreaga energie sa fie 
        achizitionata prin intermediul firmei Energy Holding. Contractul Hidroelectrica cu ALRO 
        este cedat in favoarea Energy Holding. 
        10. 18 ianuarie 2005 ­ se fisureaza palele turbinelor 4, 6. Hidrocentrala Portile de Fier nu 
        mai produce energie la intreaga capacitate. Pierderile sunt de sute de milioane de Euro. 
        11. Presedintele Traian Basescu nu este informat de dimensiunea furtului si de cea a 
        intregului dezastru organizat de Tariceanu, Berceanu si Dan Ioan Popescu. Atentatul la 
        siguranta nationala nu este analizat in CSAT si nu se iau masuri de trimitere in justitie a 
        celor vinovati. 
        12. Energy Holding continua sa se dezvolte si infiinteaza societatea de avocati 
        “BOSTINA, BUZAIANU SI ASOCIATII”  pentru deplinul control al sistemului energetic 
        national. Aceasta firma devine consultantul juridic al ANRE si Hidroelectrica. Buzaianu 
        sustine ca nu este incompatibilitate el ne fiind actionar in Energy Holding. Documentele 
        oficiale arata insa altceva. 
        13. Intreaga familie BUZAIANU infiinteaza o noua firma in domeniul energetic ­ 
        BUZMANN INDUSTRIES. 
        14. Documentele oficiale demonstreaza ca Energy Holding controleaza peste 5.000 
        MWh energie hidro in Romania, care provin 50% din productia interna si 50% din 
        energia romaneasca de la Portile de Fier, destinata obligatiilor fata de partea iugoslava. 
        15. Energia se scumpeste si devine o componenta a activarii spiralei inflationiste. 
        Sectoarele industriale sunt afectate si devin dependente de Energy Holding, care se 
        alveoleaza in spatele unui lant de 10 ­ 13 firme care distribuie energia hidro. 
        16. S­a creat astfel un “cartel” al tacerii si o conspiratie ce risca sa scape complet de sub 
        controlul autoritatilor competente ale statului. Protectia acordata de SIE progeniturii sale 
        Energy Holding are efecte economice negative grave si legitimeaza incalcarea legilor 
        BUZMANN INDUSTRIES. 
        14. Documentele oficiale demonstreaza ca Energy Holding controleaza peste 5.000 
        MWh energie hidro in Romania, care provin 50% din productia interna si 50% din 
        energia romaneasca de la Portile de Fier, destinata obligatiilor fata de partea iugoslava. 
        15. Energia se scumpeste si devine o componenta a activarii spiralei inflationiste. 
        Sectoarele industriale sunt afectate si devin dependente de Energy Holding, care se 
        alveoleaza in spatele unui lant de 10 ­ 13 firme care distribuie energia hidro. 
        16. S­a creat astfel un “cartel” al tacerii si o conspiratie ce risca sa scape complet de sub 
        controlul autoritatilor competente ale statului. Protectia acordata de SIE progeniturii sale 
        Energy Holding are efecte economice negative grave si legitimeaza incalcarea legilor 
        statului de drept. 
        17. Informatii extrem de detaliate le vom pune la dispozitia presei internationale, a 
        forurilor europene si americane pentru a le informa asupra detaliilor evolutiilor din 
        Romania precum si asupra implicatiilor acestora. 
        18. Suntem pe deplin convinsi ca Presedintele Romaniei ­  dl. Traian Basescu ­ va 
        reactiona ferm si va solicita autoritatilor statului sa faca deplina lumina in aceasta 
        “operatiune”. 
        (Comentariu primit de la Serviciul de Informatii Externalizate) 

  21. brindusa zice:

    Cred ca a functionat OMERTA sau TAMPETA!

    „Oricum, dincolo de multiple întrebări (una dintre ele ar fi de ce a votat reprezentantul Templeton în consiliul de administraţie al Hidroelectrica depunerea cererii de intrare în insolvenţă) rămâne un singur lucru cert: dincolo de gestionarea proastă a transmiterii informaţiei de către reprezentanţii Fondului Proprietatea, intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica reprezintă o catastrofă pentru credibilitatea economiei româneşti în faţa investitorilor şi a creditorilor actuali sau potenţiali. Singurii care mai pot salva ceva acum sunt creditorii Hidroelectrica, care se pot opune deschiderii procedurii după ce vor fi notificaţi de administratorul judiciar.” ( sursa:ziarul financiar)
    „…nici raportul auditorului întocmit de KPMG nu vorbeşte în vreun paragraf despre un risc iminent de insolvenţă cu care s-ar putea confrunta Hidroelectrica.”(sursa:ziarul financiar)

    • ceaikovski zice:

      The BIG FOUR cum sunt supra-numiti :KPMG, Pricewater&Cooper, Delloite, si ala care a dat faliment (nu0mi amintesc cum se numea) au bagat in faliment o groaza de firme din SUA, cu tacerea lor din rapoartele de audit. Sa ne amintim numai de societatea de asigurari, care i-a speriat pe toti americanii si de unde a inceput criza asta mondiala.

  22. brindusa zice:

    Politica românească stă pe un butoi de pulbere
    19 April 2012
    O analiză a afacerilor din energie arată că scena politică românească stă pe un butoi cu pulbere care, mai devreme sau mai târziu va trebui să se elibereze de tensiunile acumulate în ultimii ani. Lucrurile par ținute cu grijă sub control, dar anchetele procurorilor par să se fi ”împiedicat” de-a lungul timpului, în nume grele din politica dâmboviteană. În 1996, RENEL a început licitațiile pentru reabilitarea şi modernizarea grupurilor energetice de la Porţile de Fier I. Marea afacere a retehnologizării Porţilor de Fier este prefaţată de două evenimente petrecute la Bucureşti la începutul lunii iunie 1997: înfiinţarea companiei de consultanţă “B & C Consulting” (3 iunie) şi numirea ca ambasador al României în Elveţia a liberalului Radu Boroianu (9 iunie). Tatonări pentru încheierea acestei afaceri existau de mai de mult timp, însă parafarea afacerii are loc la două luni după cele două evenimente.

    Fondatorii firmei “B& C Consulting” au fost Bogdan Buzăianu, consultant al companiei elveţiene Sulzer, şi liberalul Corneliu Zugravu (ulterior Vişoianu), finul fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu.

    La scurt timp după ce ajunge ambasador în Elveţia, liberalul Radu Boroianu recomandă Guvernului României compania Sulzer pentru contractul cu Porţile de Fier. Caietele de sarcini întocmite de specialiștii RENEL sau că si alte companii importante din SUA, LMZ Electrosila (Rusia), Fuji CO – ELEN (Japonia), Germania si Elvetia, şi chiar UCM Reşiţa si-au manifestat interesul pentru afacere. Dacă nașul recomandă companiile Sulzer Hydro si ABB, nu trebuie luat în seamă?! Și iată că ce a spus nașul Boroianu a avut o greutate mare pantru că Guvernul Ciorbea a dat drumul la HG nr. 474/1997, iar Repararea Porţilor de Fier a fost promovată ca fiind de extremă urgenţă, miniştrii Tăriceanu şi Ciumara motivând că iminenţa unor defecţiuni la hidrocentrală nu le-a mai oferit răgazul necesar organizării unei licitaţii pentru desemnarea câştigătorilor contractului. Cu toate acestea, lucrările de modernizare încep abia joi, 1 iulie 1999, orele 00,00, la grupul 6 al hidrocentralei. Adică după doi ani de la semnarea contractului. La mai bine de 15 ani de la promovarea actului normativ, încă nu este clar cine anume a inițiat hotărârea și cum a ajuns ea pe traseul guvernamental.

    Contractul cu Sulzer Hydro a fost încheiat în octombrie 1997 pentru prețul de 202 milioane de franci elveţieni. În octombrie 1999, Sulzer Hydro este preluată de grupul austriac VA TECH (divizie a grupului austriac Voest Alpine, care a încercat cumpărarea combinatului Siderca Călăraşi, în 1997). În martie 1999, compania ABB anunţase deja că şi-a unit forţele pe zona de energie cu grupul Alstom, înfiinţând ABB Alstom Power. Dar ABB se retrage definitiv şi din această companie în martie 2000. Deci, din anul 2000, guvernul român avea, în fapt, alţi parteneri în contractul cu Porţile de Fier- VA TECH şi Alstom.

    Nu trebuie omis faptul că imediat după ce mandatul de ambasador în Elvetia al lui Radu Boroianu (nasul lui Călin Popescu Tăriceanu) a luat sfârsit, acesta s-a întors ca director al firmei elvetiene Buzmann – una dintre firmele care au profitat de energia ieftină de la Hidroelectrica.

    Afacerile lui Bogdan Buzăianu cu Hidrocentrala Porţile de Fier I au prosperat şi după plecarea lui Călin Popescu – Tăriceanu de la conducerea Ministerului Industriei şi Comerţului, când omul de afaceri şi-a găsit doi prieteni în noul ministru Radu Berceanu şi secretarul de stat Nicolae Stăiculescu. Nici cu Finanţele nu stătea rău Buzăianu, care relaţiona şi cu ministrul Decebal Traian Remeş. Întârzierile în executarea contractului ar fi trebui să ridice semne de întrebare pentru autoritățile române, iar succesorii lui Călin Popescu Tăriceanu puteau să ceară rezilierea contractului cu V.A. TECH ESCHER WYSS, prin invocarea clauzei potrivit căreia, dacă primul grup reabilitat nu atinge performanţele statuate în proiect.

    Nici vorbă de așa ceva! Ba mai mult, graţie directorului Hidroelectrica, Eugen Pena, firma a fost exonerată şi de plata penalităţilor prevăzute în contract pentru întârzierea termenului de finalizare a primului grup energetic.

    Potrivit prevederilor contractuale, lucrările la cele 6 grupuri energetice trebuiau achitate din exportul energiei electrice, realizat de firma E.G.L. din Elveţia. Banii astfel obţinuţi au fost depuşi într-o bancă elveţiană, la dispoziţia executanţilor lucrărilor. Problemele au apărut în 1999, când partea elveţiană nu a mai reuşit să-şi valorifice cotele de electricitate la export. Dată fiind situaţia, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 652/1999 (completare a art.2 din HG nr. 474/1997) potrivit căreia Ministerul Finanţelor urma să emită o garanţie de stat pentru un credit extern în valoare de 152,7 milioane franci elveţieni, care trebuia contractat de Compania Naţională de Electricitate SA pentru finanţarea în continuare a lucrărilor.

    Pe fondul problemelor companiilor elveţiene din 1999, guvenul român are o altă iniţiativă bizară – se oferă să suporte financiar costurile contractului în locul elveţienilor. Plecaseră ministrii Tăriceanu si Ciumara. Premier era Radu Vasile, dar nu el semnează hotărârea schimbării finanţatorilor, ci, în locul său, semnează Victor Babiuc, ministru de Stat şi ministru al Apărării. Pe 12 august 1999 este aprobată, astfel, o hotărâre de guvern pentru modificarea contractului, semnatari fiind Victor Babiuc (în locul premierului Vasile), Traian Remeş (ca ministru al finanţelor) şi Nicolae Stăiculescu (secretar de stat la ministerul industriilor, condus la acel moment de pedistul Radu Berceanu).

    Hotărârea mandatează CONEL (fosta RENEL) să contracteze un credit de 152,7 milioane de franci elveţieni pentru finanţarea reparaţiilor de la Porţile de Fier l. Guvernul mai mandatează Ministerul Finanţelor să emită garanţii de stat în favoarea CONEL, să se împrumute mai usor.

    Ochii „cât cepele” pe Porţile de Fier II

    Pentru că afacerea cu Portile de Fier I a funcționat, omul de afaceri Bogdan Buzăianu a pus ochii și pe Porţile de Fier II (10 grupuri energetice cu o putere de totală de 250 MW, puse în funcţiune între anii 1986 şi 1994). A găsit că si acolo era ceva de reparat. Și cum cumetriile functionează de minune în România, nașul lui Bogdan Buzăianu, a se citi fostul ministru al Industriilor Dan Ioan Popescu, a promovat HG nr. 647/2001, unde a inserat drept prioritare pentru domeniul energetic lucrările de reabilitare a Porţilor de Fier II, a grupurilor reversibile de pe sectorul Slatina-Dunăre şi a celor de la centrala Dimitrie Leonida din judeţul Neamţ. La scurt timp, acelaşi Dan Ioan Popescu a venit şi cu cireaşa de pe tort: HG nr. 848/2001 privind unele măsuri de creştere a gradului de siguranţă în funcţionare şi a puterii instalate la Hidrocentrala Porţile de Fier II.
    Contractul cu V.A. TECH ESCHER WYSS a fost negociat de Traian Oprea (director general adjunct al Hidroelectrica), pentru 122 milioane de euro. Grija pe care Oprea a demonstrat-o în 2003 în timpul negocierilor a fost recompensată de Buzăianu, care l-a sustinut mai târziu să ajungă director plin la Hidroelectrica.
    Imediat după intrarea în vigoare a contractului, și Portile de Fier II au început să aibă exact aceleasi probleme pe care le avuseseră și Portile de Fier I: regulatoarele de turaţie de la toate grupurile „reabilitate” nu mai funcţionau bine şi se produceau decuplări de la Sistemul Energetic Naţional. Nici măcar comanda grupurilor de la distanţă nu mai era funcţională 100%, înregistrând de multe ori erori de soft. Pentru a masca problemele reale cu care se confruntau, angajații au fost instruiți de directorul Sucursalei Portile de Fier a Hidroelectrica, Teodor Pavelescu, să le raporteze ca „opriri de mentenanţă”. Probabil că de aici au preluat și cei de la ENEL obiceiul de a-și acoperi prostiile cu expresia ”mentenanță”… Orice angajat care nu înțelesese mesajul era transferat (prin grija directorilor care s-au succedat la conducerea Hidroelectrica – Pena, Oprea sau directorul tehnic Nicolae Cristea) de la Porţile de Fier la Hidroserv Portile de Fier.
    Bine racordat la afacerile cu energia statului și la cei care luau deciziile, Bogdan Buzăianu nu a avut emotii când V.A. Tech Escher Wyss ar fi trebuit să suporte reparaţiile şi contravaloarea energiei neproduse în perioada în care grupurile nu au funcţionat. Când hidroagregatul 8 de la Porţile de Fier II a fost pus în funcţiune cu patru luni întârziere, firma V.A. Tech Escher Wyss (devenită Andritz Hydro în 2009, cu sediul în Germania) a fost penalizată cu 1,4 milioane euro pentru neîncadrarea în graficul de lucrări stabilit prin contract, dar în acelaşi timp Hidroelectrica a fost generoasă şi i-a oferit 2,4 milioane de euro pentru procurarea unor echipamente neincluse în devizul iniţial.

    Într-un final, în 2006, în urma unui proces Hidroelectrica – VA TECH, aceasta din urmă a fost obligată să plătească un milion de euro penalităţi, însă suma este modică, reprezentând aproximativ 10% din valoarea prejudiciului produs. Imediat, în 2007, garanţia a expirat, partea română fiind nevoită să suporte costurile remedierii defecţiunilor frecvente şi pierderile cauzate de neproducerea energiei cât timp grupurile sunt scoase din funcţiune – astfel încât valoarea estimată a prejudiciilor create Hidroelectrica fiind de aproximativ un miliard de euro.

    Principalele firme controlate de Buzăianu care au încheiat contracte preferenţiale cu Hidroelectrica sunt Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding, Ehol, Atel Energy şi Energy Financing team.

    Sub pretextul renegocierii condiţiilor păguboase din contractele cu băieţii deştepţi (incriminate formal, dar păstrate de toţi directorii Hidroelectrica şi miniştrii de resort de-a lungul timpului), în aprilie 2010, în urma „negocierilor” cu Mihai David – director general al producătorului hidroenergetic până la sfârşitul anului trecut furnizorii de energie amintiţi mai sus au obţinut prelungirea contractelor respective până în anul 2018, precum şi suplimentarea cantităţilor de energie electrică, în medie cu 13%.
    Practic, deşi preţurile au fost majorate faţă de nivelul iniţial din 2001 – 2004, prin intermediul acestor contracte, grupul de firme controlat de omul de afaceri elveţian şi-a prezervat poziţia de furnizor semnificativ pe piaţa autohtonă, asigurându-şi o profitabilitate estimată la aproximativ trei miliarde de euro. Suma se regăseşte oglindită ca pierdere pentru Hidroelectrica.
    Aparent, afacerile lui Buzăianu cu energia românească au fost protejate doar de oameni plasați la nivel înalt si sprijiniti să se mentină acolo. Dar lucrurile nu stau chiar asa, pentru că o analiză a influenței pe care Bogdan Buzăianu o avea pe întregul lanț de decizie scoate la lumină nume mai putin cunoscute opiniei publice, aparent oameni care nu au de-a face cu mafia din economie. Asa pot fi găsiti Teodor Pavelescu, Dragoş Novac (director tehnic al Sucursalei Porţile de Fier a Hidroelectrica), Iancu Măroiu (director la Porţile de Fier II) şi Dragoş Pantelimon (şef Serviciu Retehnologizare la Porţile de Fier II). Din cauza neglijențelor acestora sau incapacității lor de a reacționa, Hidroelectrica a înregistrat către Andritz Hydro datorii de peste 20 milioane euro.
    Din cauza acelorași directori și directorași, dar și a altora, UCM Reşiţa, Energomontaj Bucureşti şi Electroputere Craiova au fost eliminate atunci când Andritz Hydro au cooptat subcontractorii, chiar dacă s-au încălcat prevederile HG nr. 848/2001. Aşa se face că Ioan Puichiţă (şeful Serviciului Aprovizionare al sucursalei locale Andritz Hydro) a subcontractat lucrări de vopsire către Triton Industry din Drobeta Turnu Severin, firmă controlată de apropiatul său Ioan Vlădoiu, ceea ce a dus la o crestere cu mult peste media prețurilor din piață.
    Prin HG nr. 647/2001, firmele controlate direct sau indirect de Bogdan Buzăianu au reusit să obtină prin încredintare directă cele 5 centrale hidroelectrice de pe cursul inferior al râului Olt (Ipoteşti, Drăgăneşti-Olt, Frunzaru, Rusăneşti şi Izbiceni). Iar valoarea contractului semnat în 2004 a fost de 360 milioane euro, de trei ori mai mare decât se estimase inițial. Chiar și în condițiile unui asemenea contract, calitatea echipamentelor cumpărate de firmele consorțiului a lăsat mult de dorit. Și poate că acest lucru nu ar fi fost remarcat dacă la grupul energetic 4 de la Frunzaru nu ar fi apărut defectiuni importante, iar decizia comisiei de evaluare ca firmele VA Tech Hydro şi Voith Siemens să suporte reparațiile, nu ar fi fost contestată.
    Într-un final, paleta nr.4 a fost remontată toamna trecută, după o testare prealabilă de nici 24 de ore. Conform opiniei unor angajaţi, remontarea a fost determinată şi de faptul că paleta ieșise din garanţie, iar costurile de înlocuire trebuiau suportate de beneficiar. – (PROMPT MEDIA)

    • ceaikovski zice:

      Brandusa iti multumesc si tie, ca te-ai alaturat demersului nostru in ceea ce priveste Hidroelectrica!!

      • brindusa zice:

        Ceiut, am tras semnalul de alarma pe Cronicile -domnului Beltechi! Mecanismele astea de tipul-” informatii Tip -fata de la pagina 5″ ( cu plagiatul lui Ponta – care nu se va lasa demis, ca are sorici de politician veros, marca Felix si ai lui godaci), ascund in spate lucraturi ceva mai urate- cazul Hidroelectrica, par example!
        Si mai remarc ceva – se lucreaza asiduu la inlaturarea cu celeritate a domnului Basescu de la Presedentie.
        Daca in martie anul trecut, Ponta echilibratu’ plesnea „SINGURA VULNERABILITATE DIN USL -DAN Voiciulescu -„: „un presedinte se suspenda cand incalca Constitutia, nu cand vrea domnul Voiculescu”, in prezent , constitutia subrezita (de atatea vulnerabilitati) a domnului Victor Ponta a fost incalcata, aplauze! mai cade o masca dezvaluind adevaratul raptor Victor Ponta: „Vreau ca Băsescu să plece de la putere cât mai rapid, să terminăm cu sistemul său securist. ”
        Inteleg ca griparea Sistemului INTEGRAT 😛 deranjeaza enorm agenda de lucru si lucraturi ale sistemului securist al USL-ului , iar Victor Ponta are vaga senzatia ca numai inlaturand ” sistemul securist” al lui Traian Basescu va trai in liniste si pace. Ei de aici se remarca naivitatea acestui personaj razgaiat cu pretentii de politician. Pacat ca este un individ relativ tanar si deja esuat !

  23. Sare'n Ochi zice:

    Administraţia Prezidenţială: Guvernul României nu a dorit să includă pe agenda CSAT insolvenţa Hidroelectrica
    http://www.zf.ro/eveniment/administratia-prezidentiala-guvernul-romaniei-nu-a-dorit-sa-includa-pe-agenda-csat-insolventa-hidroelectrica-9773468
    inconstienta Prim-Plagiatorului Romaniei sau interese oneroase?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.