Zarurile au fost ațâțate (pardon, mulțimile)

Finantele vor majora in cursul acestui an nivelul unor penalitati,vor extinde posibilitatea emiterii prin intermediul unui centru de imprimare masiva si a actelor de executare emise de organele fiscale si care pot fi valabile fara semnatura si stampila organului emitent si vor extinde situatiile in care declaratiile fiscale ale contribuabililor se certifica de catre un consultant fiscal, se arata in Strategia Fiscala a Guvernului pentru 2013-2014.

de Ștefan Ciocan

Zarurile au fost aruncate! Că ne place sau nu, timp de patru ani primarii aleşi duminică vor conduce comunităţile ale căror majoritate le-a încredinţat mandatul. De asemenea consiliile locale şi cele judeţene, formate în urma votului hunedorenilor vor adopta hotărâri în folosul sau, din contră, în paguba cetăţenilor. Măria Sa electoratul şi-a manifestat puterea. Mai corect spus doar aceea parte a electoratului care s-a arătat interesată de alegerile de duminică şi-a manifestat puterea. Adică aproape 58 la sută din cetăţenii cu drept de vot. Degeaba mai încercăma acum să comentăm rezultatele şi fraudele din campania electorală şi din ziua votului. În România nu am văzut timp de 22 de ani nici un candidat sancţionat pentru aşa ceva. Aşadar în alegeri nu putem invoca nici poziţia de off-side din care a pornit candidatul, nici un eventual fault în atac. Putem doar să acceptăm jocul democratic, în calitate de cetăţeni, şi să stăm cu ochii pe viitorii edili, în calitate de jurnalişti. Alegerile care tocmai s-au încheiat au adus câteva lucruri noi în procesul electoral din România. Unele dintre ele cu un caracter profund nedemocratic. Sub pretextul economiei de bani publici, la presiunea primarilor, Guvernul a decis ca alegerea edililor să se desfăşoare într-un singur tur de scrutin. Nu cred că democraţia trebuie sacrificată, indiferent de costurile pe care le implică aplicarea regulilor jocului democratic. Alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin pune sub semnul întrebării reprezentativitatea acestora. De exemplu (că mi-e la îndemână), mulţi dintre edilii hunedoreni au fost aleşi cu 35 – 40 de procente la o prezenţă la vot de aproximativ 50 la sută. Asta înseamnă că, de fapt, 17,5 – 20 la sută din populaţia cu drept de vot stabileşte conducătorul comunităţii în următorii patru ani. Se poate vorbi în aceste condiţii de reprezentativitatea aleşilor locali?! O prezenţă redusă la urne favorizează fraudarea alegerilor, o altă practică des întâlnită în România, dar care nu are nici o legătură cu democraţia. Cifrele demonstrează însă că primarii în funcţie nu au fost esenţial avantajaţi de sistemul electoral cu un singur tur de scrutin. În judeţul Hunedoara din 69 de primari în funcţie 17 şi-au pierdut mandatul chiar şi în condiţiile în care păreau favorizaţi de noul sistem electoral. Până la urmă este clar că votul alegătorilor, mulţi sau puţini, interesaţi de politică nu este legat de numărul tururilor de scrutin, de redistribuirea voturilor celor mai slabi în funcţie de alianţele electorale pentru turul doi, ci de simpatia sau antipatia pentru unul sau altul dintre candidaţi. Un vot cu două tururi de scrutin conferă totuşi viitorului primar o legitimitate crescută, atâta timp cât va fi desemnat prin votul a cel puţin jumătate plus unu din persoanele interesate de procesul electoral. Una dintre problemele majore ale României este slăbiciunea autorităţii publice care în nici un caz nu va putea fi întărită prin desemnarea unor primari nereprezentativi pentru comunităţile pe care urmează să le conducă.

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

104 răspunsuri la Zarurile au fost ațâțate (pardon, mulțimile)

  1. Sare'n Ochi zice:

    Atentie foarte mare sa nu fiti pacaliti! deci: grupul Romani antiUSL de pe Facebook este o facatura ordinara a USLinosilor. Aviz amatorilor! Indivizii care sunt admini sau ce or fi fiind acolo culeg doar date despre cei care sunt in mod real antiUSL. Apoi baneaza sau le distrug contul de Facebook celor care pun intrebari. Dintr-un banal schimb de replici in care demonstram cenzura si bagatul lor in seama, am ajuns a fiu banat la pachet cu cel care reclamase ca i s-a furat pagina de facebook – coincidenta, sau nu, dupa ce aderase la grup :D. Ar trebui sa fiu amuzat, dar nu sunt!

    • ceaikovski zice:

      Bine ca n-am reusit sa intru si eu, ce porcarie.
      Si la ce le foloseste? Se vor da drept acea persoana, ca sa induca in eroare alti oameni care vor scrie acolo?

      • Sare'n Ochi zice:

        pai ii tii la tine in acvariu pe toti pestii agresivi si vezi cam cum se zbenguie si tragi concluzii. pe aia care au prea mult fosfor ii alungi sau ii omori cumva – in functie de cate date culeg.

    • Sare'n Ochi zice:

      mi-au dat baietii sa accesez un link. si surpriza:
      http://imgur.com/kksBX

    • Sare'n Ochi zice:

      atunci ce s-o fi intamplat? rezum – de Torquemada mi-a postat mesajul pe blog prin care se plangea ca i-a fost haquita pagina de facebook la care mesaj era pus un link la evenimentul din 21 postat pe pagina ta. am preluat cu copy – paste (mang) mesajul si l-am pus in pagina mea de blog pe facebook si pagina mea personala (cu neme si multe prenume), apoi l-am dat share si pe pagina romani antiUSL – pe care postasem de multe ori. si apare un domn Cocos rezident i Spania care-mi spune ca am contul de facebook dubios si ca Sever Voinescu habar nu are de respectiva actiune. i-am cerut sa-mi justifice argumentat chestia cu contul meu dubios de facebook, identitatea mea falsa – care este la vedere (inca si cu fotografia personala pe blog – usor de verificat) si de unde stie ca Sever Voinescu habar nu are de actiune. in loc de raspuns, mi-a trantit tot felul de ineptii si fitile. o vreme nu am participat la discutii, cand am revenit – fusesem banat. apoi ai vazut ce a urmat la tine pe wall ca discutie – cu aceleasi soparle si acuzatii lipsite de probe. ce grup de serpi am starnit?

      • valabill zice:

        E aceeasi metoda pe care a folosit-o Ilici in 1990, pe vremea cand Patriciu il tinea dragastos la pieptu-i pe Motocicleanu pentru ca apoi sa infesteze impreuna PNL. Asa s-a intamplat si cu Noua Republica, de unde miscarea pornise intr-o directie ne-am trezit ca alergam ca nebunii dupa cai verzi pe pereti. Face parte din maskirovska.

  2. ceaikovski zice:

    Sa stiti ca procentul de participare la vot a fost mult mai mare. Cel de 57% din cate stiu este dat pe cifrele vechi, iar cf recensamantului ar trebui sa fie mai mare.
    Deci, cred ca lucrurile sunt mai grave.

    • bidon113 zice:

      Foarte bine ales momentul pozei.. 😀 „Nuţu Cămătaru a fost eliberat azi..”.. Genial! Parcă-i un printscreen din globul de cristal.. Toţi vor fi eliberaţi, toate jegurile, toţi corupţii, năstase..

      • bidon113 zice:

        Şantaj şi eliberarea „jmekerilor”, genial, genial! Iar dragnea, ponta, iliescu, năstase.. Oai, ce popor de căcat am ajuns..

  3. valabill zice:

    Ma gandeam la o chestie. La toamna cand vom vota si noi cei plecati USL va mai castiga sau va mai pierde un procent?

  4. Respectul meu pentru Boc a crescut. Și-a dat demisia.

  5. ribelalu zice:

    De ce nu Voinescu? Mie si Anca Boagiu mi-a placut. Monica Macovei ar fi perfect, dar nu cred ca se baga.

  6. ribelalu zice:

    coane, Base a spus ca se retrage. Dupa ce ai fost presedinte nu mai poti fi altceva. Pana la urma nu trebuie sa asteptam un nou Mesia. Noi trebuie sa ne desteptam, sa ne mobilizam si sa ne unim.

    • Sare'n Ochi zice:

      😀 Coane -era decat un scenariu
      si nu-l vad retras. il vad luptand si devenind prim-ministru sa le dea USLinosilor la gioale…

      • ribelalu zice:

        Coane, daca schimba useleii constitutia si primul-ministru devine number one, atunci il vad revenind in ring si eu.

        • Sare'n Ochi zice:

          pai asta incearca, daca bine ne gandim. cum zicea un comentator pe Politeia: „Din cate imi dau seama, echipa pontanaca vrea sa modifice Constitutia cam in acelasi fel in care Ministerul finantelor schimba Codul Fiscal – dupa nevoi. Se trece de la ordonantele/legile cu dedicatie. la Constitutia cu dedicatie. In ritmul asta, vom avea curand un amendament constitutional valabil pentru 24 de ore, la fel ca celebra ordonanta cu bibilicile! Ce-as mai rade, ca in stradania lor de a trece la o republica parlamentara (Doamne fereste!), sa creeze un cadru legal/constitutional cu care sa li se dea peste bot atunci cand vor pierde puterea. Faimosul amendament Sova e datator de sperante. Incerc sa-mi imaginez un Basescu in functia de prim ministru, dupa ce pontanacii vor ajunge din nou in opozitie. Ce mai tremur, ce mai zbucium …”

    • Sare'n Ochi zice:

      iaca nici Vasile Blaga nu mai candideaza (nu numai Boc) la presedintia PDL. le-a spus, joi, membrilor Colegiului Director al PDL că nu mai candidează la nicio funcţie în partid, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PDL.
      interesant! deci poate fi un bun presedinte interimar? 😀

  7. ribelalu zice:

    De Funeriu si aia tineri din echipa lui MRU ce zici?

  8. ioan avram zice:

    Am citit azi un editorial stupefiant-gretos.semnat Octavian Hoandra in Ziua de Cj. Despre Marga…Cult al personalitatii in exces…. unde nu mai avem ratiune ci schizofrenie….. Memoria ma insala? La NU au fost pe langa Liviu Man,Fumurescu,Parcalab, Dvs si Hoandra?

  9. Sare'n Ochi zice:

    IDIOT MAI ESTE DOGARU – sa recunoasca ca a participat la o lovitura de stat direct pe site-ul sindicatului lui! http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2012/06/scrisoare-deschisa-copresedintilor-usl.html
    11.06.2012
    Scrisoare deschisa copresedintilor USL
    Scrisoare deschisa copresedintilor USL
    Domnii Victor Ponta, Crin Antonescu si Constantin Daniel
    Domnilor,
    Rezultatele de exceptie ale alegerilor locale din 10 iunie a.c. mai mult sperate decat asteptate, se datoreaza in cea mai mare masura alegatorilor, care merita toate felicitarile. Daca s-ar fi semnat in timp util si cu publicitatea necesara Contractul Social cu CNSC, aceste rezultate ar fi fost definitive.
    In ceea ce ne priveste, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) si aliatii sai din cadrul Consiliului National al Societatii Civile (CNSC) au facut tot ceea ce s-au angajat sa faca:
    Am stat in strada, indiferent de vreme, in Capitala si in tara, din 12 ianuarie pana in data de 1 Mai a.c.
    Am contribuit prin reprezentantii nostri permanenti (rezervisti, revolutionari, ONG-uri, etc) la evitarea politizarii noului fenomen Piata Universitatii.
    Noi toti am avut o contributie majora la caderea succesiva a guvernelor Boc si Ungureanu.
    Am asigurat, in masura in care ni s-a cerut sau n-am fost inlocuiti prin reprezentanti ai … UDMR, sectiile de vot cu presedinti, vicepresedinti, membri si observatori.
    Pe baza promisiunii dvs. am scos, asa cum ne-am angajat, lumea la vot. O lume disperata, care nu mai crede in clasa politica, dar care ne-a urmat pe baza asigurarilor date de conducerea fiecarei structuri din cadrul CNSC, ca veti semna Contractul Social, reparatoriu. Deocamdata insa, constatam ca ceferistii nu si-au primit nici macar gratuitatile de calatorie inapoi, grefierii sunt in continuare sanctionati in justitie in mod samavolnic, profesorilor nu li se spune nimic despre salariile castigate in mod legal, nu se spune nimic despre reintrarea in circuit a spitalelor superdotate si abuziv desfiintate, pensionarilor nu li se da nici o speranta in privinta cresterii punctului de pensie si nici minerilor in ceea ce priveste exploatarea rationala, in beneficiul national a bogatiilor subsolului. In ceea ce ne priveste pe noi, “asistatii” sau “beneficiarii” unor “ajutoare sociale lunare de stat” constatam ca suntem transformati in aceeasi minge de ping-pong ca si revolutionarii, prin modificarile ticaloase aduse de regimul Basescu Legii Recunostintei. Noi rezervistii nu vrem cuantumuri, vrem dreptul legitim la munca prin abrogarea Cap IV din Legea 329/2009, vrem pensie militara de stat nu pomeni, vrem incetarea executarii silite prin zisa “regularizare” in conditiile in care avem mii de procese castigate si zeci de mii pe rol, vrem recuperarea drepturilor abuziv confiscate unora dintre noi, prin zisa “revizuire”. Toate acestea trebuiau rezolvate prin amendamentele la Legea 329/2009 si OUG 1/2011, discutate in comisiile de munca si aparare ale Camerei Deputatilor. Sub impactul timpului si al pozitiei previzibile a domnului secretar de stat Gheorghe Gherghina, amendamentele au fost abandonate insa, urmand a face obiectul unei OUG la initiativa ministrului Apararii si a Premierului si cu sustinerea altor membri ai Guvernului. In locul unei rezolvari pe aceasta cale a situatiei, ne-am ales cu un “memorandum” care nu rezolva nimic legal, intrucat nici nu poate ci doar amana executarea noastra silita si retroactiva pentru sumele prevazute prin ilegala “revizuire”.
    Ce speram de la ziua de maine, 12 iunie? Ca toate amendamentele discutate in comisiile mentionate sa fie votate astfel incat sa putem astepta de pe o alta baza juridica reparatiile financiare, oricat este nevoie, fara a aduce prejudicii actualei guvernari: 2013 sau 2014. Orice alta abordare, prin dezamagirea produsa rezervistilor, ar mari gradul de dezamagire in cadrul CNSC.
    Opozitia civica ramane credincioasa obiectivelor sustinute si de dvs. in lunile ianuarie-aprilie a.c.:
    Suspendarea/demiterea Raului Absolut, personificat de numitul Traian Basescu.
    Alegeri generale si prezidentiale concomitente in luna octombrie.
    Semnarea Contractului Social in zilele urmatoare, fara de care cele de mai sus nu ar fi posibile.
    Transformarea structurilor componente ale CNSC in aliati pe termen lung al ai USL si renuntarea la intelegerile de conjunctura cu cei pe care ii consideram in egala masura vinovati, ca si PDL-ul de toate nenorocirile abatute prin frauda parlamentara asupra noastra si a natiunii romane: UDMR, UNPR si grupul minoritatilor “altele decat cea maghiara” din Camera Deputatilor.
    Aducerea in fata justitiei a tuturor celor vinovati de politica programata de genocid si subminare a economiei nationale promovata de regimul Basescu.
    Garantarea, prin semnarea Contractului Social ca lucrurile vor fi indreptate juridic pentru toate categoriile socio-profesionale reprezentate de federatiile sindicale, sindicatele si ONG-urile constituite in CNSC va face ca la alegerile din toamna vinovatii sa fie exclusi politic din Istorie.
    In cadrul colaborarii pe termen lung, ne propunem sa punem la dispozitia actualilor si viitorilor ministri, atat experti in toate domeniile cat si proiecte coerente si realiste menite sa contribuie la salvarea Romaniei din ghearele unei crize globale care abia incepe.
    Asteptam din partea dvs., dupa stingerea euforiei alegerilor, un raspuns logic, util pentru toata lumea, in masura sa deschida actualei si viitoarei guvernari o cooperare benefica pentru toti cu fortele constiente, organizate si nationale ale societatii civile. In ceea ce priveste “societatea civila de buna calitate” in viziunea d-lui Traian Basescu, speram ca aceasta sa ramana in continuare alaturi de dansul si sa-i impartasesca politic soarta, intrucat nu ne reprezinta.
    Nu am dori sa actionam ca A TREIA FORTA pentru ca ar insemna sa ne sinucidem politic, luptand pe mai multe fronturi si nu ne permitem sa riscam soarta ultimei linii de rezistenta nationala. Dorim sa invingem impreuna regimul Basescu, inca puternic si care este departe de a fi abandonat lupta. A ne culca pe laurii gloriei victoriei obtinute la alegerile locale inseamna insa a ne indrepta impreuna spre un mare dezastru in toamna, dezastru pe care noi, ca militari si sfatuitori de specialitate ai aliatilor nostri din CNSC suntem obligati sa-l evitam prin orice mijloace. Actuala Constitutie a Romaniei ne confera inca dreptul si datoria de aparatori ai natiunii, statului, si garanti ai democratiei constitutionale.
    Cu stima si aceeasi dorinta sincera de cooperare,
    PRESEDINTELE SCMD,
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU

  10. ceaikovski zice:

    Marturisirea lui Dogaru: „Ceea ce a primit votul in unanimitate al comisiilor si in majoritate la Camera, a fost doar amnistia fiscala, adica renuntarea, prin votul parlamentului, la sumele pe care trebuia sa le platim pe „regularizare”, noi, cei cu cuantumul „ajutorului social lunar” substantial micsorat. Cu alte cuvinte, suntem si „votanti” si cu banii luati!…

    Tot ceea ce ni s-a promis a se rezolva imediat se amana pentru viitoarea Lege ocupationala, adica pentru 2013. Vor beneficia cei care vor supravietui, scapand de marja de 250 de morti pe luna, transmisa de d-na Lupu.”
    http://sindicatulcmd.blogspot.ro/

  11. ribelalu zice:

    Asta e un fel de autodenunt pe blogspot ca blogspotul e gratis si „e” si ei pensionari amarati, „n-are” bani de un „sait”.

  12. ribelalu zice:

    http://groups.yahoo.com/group/roarmy230/messages
    Asta e grupul lor de pe yahoo. Daca ai timp poate gasesti ceva pe-acolo

    • Sare'n Ochi zice:

      adica vrei sa-mi distrugi creierul – de ma trimiti in mediul acela toxic? 😀

    • ceaikovski zice:

      eu avand deja creierii varza, am indraznit si uite ce am gasit:
      From: Nisulescu Constantin
      To: „roarmy230@yahoogroups.com”
      Sent: Thursday, June 14, 2012 4:03 PM
      Subject: Re: [roarmy230] Fw: Raportul Comisiei de aparare

      Astia de la USL cred ca se joaca cu noi desi i-am atentionat!
      Nu este loc de jumatati de masura1
      Este nevoie de actiuni in forta daca nu au inteles care sunt obiectivele noastre! col.(r) NISULESCU C-TIN

      • ceaikovski zice:

        si inca doua, si atat, sa nu ma alungati cu suturi in fund 😛 😛
        Se pare ca si-au vazut, deocamdata, sacii in car; aceasta asa zisa amanare
        dovedeste ca sunt la fel de nenorociti si fara de cuvant ca si cei portocalii;
        puteau, dupa parerea mea, sa adopte legea in forma initiala, cu aplicare din
        01.01.2013; in toamna, desi nu cred in promisiunile si demagogia lui Dan
        Diaconescu, voi vota cu PP-DD!
        si:
        Lupta nu s-a terminat, PD-ul inca are 23%, uninominalul pur inca nu a trecut
        de CCR. Eu cred ca lucrurile trebuie facute intai pana la capat adica inclusiv
        castigate alegerile din toamna si investit un parlament care sa nu mai lase loc
        de manevre.
        Iar din toamna incolo vom putea discuta altfel. Sunt convins ca nu ne-au uitat
        si se vor ocupa de problemele noastre. Dar in acest moment cred ca oricui i-ar
        fi greu sa ia niste masuri prin care sa-si puna in pericol scorul electoral.
        Alegerile locale s-au castigat, dar daca ma intrebati pe mine scorul la votul
        politic e ingrijorator. PD-ul inca mai are suflu, USL-ul nu isi poate asuma
        riscuri in urmatoarele 4 luni.

  13. crisuadi zice:

    Unde se termina logica , rationalul , incepe armata !

  14. doru cu motoru` zice:

    Cred ca Stoica , de o vrea ,are tot ce-i trebuie ,(creier,gura si ooa ) ,daca-l roaga pdl 😀 nu cred ca o sa-i ( SA-L) refuze .
    si ca sa va inveselesc :Nu stiu daca poporul roman il va vota pe Crin Antonescu. Nu cred ca poporul roman il va vota pe Crin Antonescu. Mai ales dupa experienta cu Basescu, nu vor vota un om care, prin viziunea electoratului, nu are prestanta si echilibrul necesar. Acestea sunt aduse de o anumita varsta. Nu poti deveni presedinte al unei tari daca nu ai implinit 55 de ani”, a afirmat presedintele-fondator al PNL. 😀 😀 😀
    linkul,daca „merge” http://www.ziare.com/pnl/stiri-pnl/exclusiv-radu-campeanu-nu-cred-ca-poporul-roman-il-va-vota-pe-crin-antonescu-interviu-video-1172987

    • Sare'n Ochi zice:

      😀 am vazut interviul regalitului prezidential. ia mai da-l si-n spumele florilor de senil si infiltrat al securitatii in diaspora. cred ca-si pregteste terenul pentru momentul in care PSD va propune un alt prezidentiabil in locul lui Crizel.

  15. doru cu motoru` zice:

    o sa-si smulga moatele floricescu ,cand s-o trezi 😀 ( normal,pe la amiaza)

  16. adam zice:

    Atia timp cit noi fosti militari am incetat sa mai fim o casta ,si sintem pentru unii un simplu pensionar ne luptam cu morile de vint ,am stat de vorba cu mai multi militarii pensionari din M Ap N ,MAI CARE SINT DE ACORD SA INFINTAM UN PARTID, POATE ATUNCI LUCRURILE SE VOR SCHIMBA

Lasă un răspuns la Sare'n Ochi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.