Discutând, ieri, pe Realitatea TV despre votul uninominal pur, lui Ioan Rus i-a scăpat pe gură strategia Uniunii Subminării Legii cu privire la lovitura de stat parlamentară în curs de desfășurare: „Vedem ce efecte perverse va avea acest scrutin și dacă nu este bun vom schimba sistemul”. Adică după ce-și fac mendrele (că așa se fac legile în România: cât să-și facă mendrele câțiva), obțin o posibilă majoritate parlamentară zdrobitoare cu ajutorul căreia să modifice Constituția României după bunul lor plac, ca apoi să forțeze demiterea președintelui Traian Băsescu, revin la ceea ce au fost și chiar mai mult decât atât. Că asistăm la o lovitură concertată o demonstreză și declarația eurodeputatului PSD Corina Crețu, pupila lui Ion Ilici Iliescu: “Este foarte posibil ca acest sistem să dea partidului sau alianţei câştigătoare un fel de primă electorală. Dar asta oferă o majoritate parlamentară puternică şi stabilă, ceea ce duce la o mai bună guvernare. Cu toate acestea, cred că legea este una tranzitorie. Vom avea patru ani pentru a găsi un sistem care să îmbine avantajele uninominalului cu acelea ale votului proporţional. Ar fi în interesul tuturor. Acum, însă, e momentul unei limpeziri a scenei politice, pentru a putea avea o bună guvernare”.
Și, pentru a vedea cum încă de la demiterea Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu s-a luat în calcul încălecarea voinței poporului român prin negocieri între așa-zișii aleși ce-și schimbă tabăr în funcție de cine marchează banul, să dăm pe slow-motion (cu încetinitorul) și declrația minoritarului Varujan Pambuccian: “De data asta o să votăm proiectul ăsta, pentru că e foarte bine să ducem lucrurile până la ultima lor consecinţă, ca după aceea să înţelegem că poate ar trebui să regândim sistemul [revizuirea Constitutiei], să căutăm o cale echilibrată în care puterile din stat să se poată amenda real unele pe celelalte, în care partidele să devină instituţii puternice. Aşa că vom vota, vom ajunge şi la ultima consecinţă, şi cu asta cred că ideea de uninominal va dispărea o dată pentru totdeauna“.
Adică, ne traduce @Cetățean: să facem în așa fel încât să existe, prin noul unonominal, majorități de 60-70%, care să fie capabile să revizuiască legea fundamentală. Prin revizuire să se introducă republica parlamentară în care partidele să stăpânească în veci, iar poporul, căruia să nu îi mai fie acordat dreptul de a-și alege Președintele, să voteze în veci doar liste de partid. Deci, mare atenție: sistemul ticăloșit de abia așteaptă ieșirea lui Băsescu din scenă.
Iar Crizel Antenescu deja se vede dormind 8 ani la Cotroceni. Lui îi convine. Vouă?
se pregateste Remes? Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan a fost condamnat definitiv la sapte ani inchisoare
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12370728-fostul-ministru-agriculturii-ioan-avram-muresan-fost-condamnat-definitiv-sapte-ani-inchisoare.htm
si apoi Bombo.
As spune ca e destul de interesant de urmarit cum s-a comportat justitia de cand a venit Porta-vocea lu’ varanu’ prim ministru . Parca au inceput sa miste ceva , ceva . Sa nu intelegi gresit , nu ca a venit ponta si s-a luat de ei . Nu , ci in sensul ca , chiar au chef de treaba . Sa vedem ce fel de treaba vor face . Poate mi se pare mie , nu stiu…
nici eu nu stiu ce sa cred. vrea sa vad si de-ai USL-ului judecati eficient – nu numai de-ai PNTcd-ului si PDL-ului c pana acum.
Cred c-au sa-l execute si pe Adi . Nu stiu de ce , dar am acest simtamant…Cred ca e piatra de hotar a justitiei . S-ar putea sa-l amane pe adita , sa-l condamne pe asta de la ics sau isc , si apoi , imediat au sa-l condamne pe adita cu suspendare , dat fiind faptul ca nu se ezicsta prejudiciu de bani lichizi . E-adevarat ca adita e afemeiat dupe bani , dar nu i-a luat ! 🙂
prejudiciu exista. ISC s-a constituit din nou parte civila si prejudiciata in proces.
Eeeiii , asa , da , coane Fanica ! N-am stiut . Deci , sa vedem .
In ciuda a tot ce-am scris/spus pana acum , eu sint puternic optimist ! ! Altfel , m-arestau astia inca din liceu , cand am patit-o , turnat fiind de un coleg , cu o poza de-a lui Cornel Chiriac . Nu mi-e frica mie de basinosi de-astia , nu pot face ei ce vor in tara noastra ! 🙂
Da-i inainte , Sare , suntem toti , aici ! ! Ne mai alini oful ! ! 🙂
😀 sunt pe baricade.
Ok , multumim ! 🙂
eu va multumesc ca cititi si comentati. altfel munca ar fi degeaba.
Nu ma mira nimic în aceasta tara..* plina de retardati *…care au o memorie foarte proasta..
…
Lumea e in eroare cu privire la prescrierea in iunie 2012 ptr trofeul calitatii.
Cat a stat la CC nu se pune, prescrierea va fi undeva in 2013.
Deci o sa mai vedem ceva amanari.
de amanari nu vom duce lipsa, asta-i sigur.
esti sigur pe data prescrierii?
Da. A fost emisiune la TVR si a insistat pe tema asta o tipa din justitie, nu-i stiu numele.
Dar e absolut remarcabila respectiva, o placere sa o asculti. Evident va fi trasa pe linie moarta. Daca ai timp vezi cine a participat duminica la ora 13.00.
Inspirat titlu ! Modificam legea referendumului si punem la colt CC prin legi democratice. Si asta doar pentru ( presupun 😀 😀 ) a-l demite pe Basecu. Oare chiar o vor face???
Fii sigur, sa n-ai nicio indoiala.
Basescu este cel care a incalcat legea Omertei, este dusmanul lor, este piedica pusa mafiei transpartinice, interstatale, si pe drumul lin catre rusia.
Am impresia ca pe teritoriul nostru se dau lupte mai mari, iar noi stam si ne uitam ca prostii, in loc sa ne alegem o tabara, credem in continuare ca PDL va face si va drege. Aiurea, tot noi i-am impins sa ia masuri de dreapta, tot noi le-am facut campanie, impreuna cu Base. Pe care acum l-am lasat singur.
De credeti ca Base i-a lasat pe pedelei sa se descurce singuri? Poate rasul de la numirea lui Ponta ne era adresat si noua: sa va vad, o sa taceti, o sa acceptati?
vor incerca.
vorba lui Dansu pe Politeia:
„Azi dimineata, (cand am urmarit si eu stirile 😦 ), mi-a sarit in ochi stirea privitoare la ancheta de la MTD si afirmatia cum ca s-ar fi cerut sprijinul organelor MAI (aka militienilor). Stiu ca e doar o picatura in ocean dar este pe aceiasi linie cu “am sa-i bag la puscarie”.
Se face sesizare la politie, in lipsa unui audit intern, sau a unei minime forme de control? Pai dincolo la ISC – nu au avut nevoie de nici un audit ca sa vada ca nu e paguba.
Sincer, miscarile sunt mult prea evidente, si eu intrevad doua posibilitati:
1. Ori sunt prosti de bubuie si nu-si dau seama ce prostii vorbesc.
2. Ori sunt disperati, cu spatele la zid si pur si simplu nu mai au ce pierde.
Si desi am pomenit doar doua, iata si a treia: cele doua simultan. 😈
Elimin din start ipoteza ca se simt atat de stapani incat nu le pasa. Daca ar fi asa, atunci de ce atata graba?”
Sare, vezi comentariu coanei Lenutza pe blog cu referire la urmasul ei, face o bascalie de zile mari
E graba pentru ca , cat de curand , supararea populatiei pe base va disparea in fata perplexitatii fata de miscarile totalitare ale usl . Toata presa se va satura foarte repede de usl , cand o sa vada miscarile usl in domeniul presei si mediei in general . Iti aduci aminte ca am fost primul care am comentat , aici , pe blogul tau cum ca usl va domni 8 ani de zile , linistiti si vor regula si internetul ? ? Aveti putina rabdare… eu nu-mi mai fac sange rau de mult , nu mai pot . Eu i-am urat pe astia inca din anii ’90 ! ! Dar ura , nu altceva ! Astia profita si de incercarile internationale de regulare a Internetului si , chiar or sa se si mandreasca cu reusita lor . Stiu , ai sa-mi spui ca va iesi lumea in strada , ca vor fi proteste etc. Vor aduna „societatea civila” la consultari si …gata , se face ! Alistar , Parvulescu , Hurezeanu , se stiu ei mai bine care sunt civili !
Sincer ? Tare mi-e peste mana sa emigrez la varsta mea…Nu ca n-as avea ce sa fac afara…mi se pare cam tarziu , dar asta e !
P.S. Astia , de pe blogurile crestine , cu noua ordine mondiala , cu conspiratiile , sunt copii de tata cu viziunile lor ! O sa vedem ce vor face astia din tara asta , daca-i lasam !
pai sa nu-i lasam. ca si mie mi-e tarsa sa emigrez la varsta mea. in plus este tara mea, nu a lor! de ce sa-mi las eu casa? sa se care ei!
si mie mi-e tarse, dar azi a fost prima zi din viata mea, in care mi-am pus serios problema. N-ar fi o pb sa ingrijesc de casa fiica-mii, de nepoti, si sa o duc cat de cat binisor, in alta parte. Daca tara va fi condusa de lacustele rosii, ca sa fiu sclav in propria mea tara, nu voi accepta niciodata. Mai bine sunt un amarat in alta tara, unde nu pot cere nimanui sa ma respecte mai mult, decat proprii mei compatrioti.
Ramane ca ultima rezerva, plecarea mea, dar marturisesc ca aici nu voi ramane, daca viitorul e colorat in rosu-cacaniu.
😀
PDL -57%, USL 18%. Dar nu in tara. Stiu ei cei din USL de ce nu au facut nimic pentru votul romanilor plecati. Mai ales, Crin Antonescu. Am ales din baza de date a IPP, următoarele date – în Canda, printre românii de acolo, un sondaj de opinie efectuat în februarie 2012 spune aşa – PDL 65%, USL -17%, UDMR 7%, PNŢ-cd 5%, în SUA – PDL 67%, USL-12%, PNŢ-cd 7%, UDMR 10%, Spania PDL – 55%, USL – 23%, PRM -10%,Italia – PDL 57%, USL – 21%, PRM – 11%, Franţa – PDL -57%, USL 18% şi nu în ultimul rând Republica Moldova – PDL 65%, USL -22%. (…) în afara României trăiesc peste 2 milioane de locuitori, iar dintre acesştia mai mult de jumătate dintre cei care ar vota ar pune ştampila pe PDL. În România, amuzant sau nu, toate sondajele creditează acest partid cu scoruri între 15% – 20%. În primul rând cei peste 2 milioane de locuitori nu lucrează în mediul public, în al doilea rând venitul acestora pleacă de la 800 de euro (agricultorul spaniol) la peste 5000 (programatorul din Canada sau SUA). Aceşti români nu sunt manipulaţi de Realitatea TV sau Antenele lui Voiculescu. Aceşti români lucrează în nişte ţari cu sistem capitalist, cu o justiţie fucţională. (…)
Sare, raman la parerea mea: trebuie sa iesim in strada. Altminteri filmul :Restauratia” se va desfasura fara incidente majore pana la final.
vot la locale 😀
UN VOT PESTE BOT!
apoi iesitul in strada.
Mi-a placut ce spunea cineva , pe Blogary , parca . Zicea , aproximativ , ca lupta nu e musai cu usl ci cu electoratul masiv de stanga , etatist . Lupta este o permanenta educare (la firul ierbii , ca tot e in trend ) a oamenilor spre o mentalitate de dreapta , sa-i invatam pe oameni sa-si faca singuri viata mai buna .. Cred ca are dreptate . Asa cum spui tu , LA VOT ! Dar noi , cei cu mentalitate libertariana , nu suntem majoritari si nici nu prea ne omoram cu votul…
din pacate multi dintre noi se ascund in ziua votului.
yep , fuck it !
Nu vedeti ca ne intoarcem in fiecare zi, cu fiecare pas (si sunt destui pe zi) la perioada anilor ’90?
Ce asteptam? Sa ajungem acolo si pe urma s-o luam de la capat? Sa facem iar drumul lung?
Suntem chiar atat de distructivi cu noi insine?
Facem ca pe vremea cand ne invadau turcii: otraveam fantanile, ardeam recoltele si ne ascundeam in munti. Apoi reveneam si reconstruiam totul, de la capat. De aceea occidentalii sunt la 300 de ani lunima distanta de noi, in timp ce noi ne tavalim inca, prin mocirla.
Uniuniea Subminarii Legii incearca acest lucru. noi numai trebuie s nu-i lasam sa o faca. UN VOT PESTE BOT! mai intai la locale, apoi la generale.
La locale, la parlamentare… Dar intre timp, usl lucreaza diabolic la restauratie!
.. eu consider ca, la urma urmei, tot raul spre bine, cu cat uselisti se dau in stamba mai tare si o comit mai groasa, cu atat sansele ca bizonul nevotant sa se infurie mai tare si sa iasa masiv la toamna pentru a stopa pericolu restauratiei, sunt mai mari
Eu cred ca vor avea o surpriza uriasa in noiembrie, tot ce fac acum este destinat votantilor lor traditionali, ignora cele 40-50% de absenti de la ultimele alegeri, alegatori majoritar neinteresati de politica, care insa, amenintati fatis de o restauratie alla Iliescu vor reactiona.
Tot ce trebuie sa faca PDL-ul in acest rastimp este sa mediatizeze cat mai vocal toate magariile lor si sa vina cu o garnitura de candidati cat de cat decenti.
Basca miscarea MRU pentru o mai puternica credibilizare
Lumi, concret, ce au facut pt votantii lor traditionali? I-au saracit si mai mult. Vezi cursul euro/leu.
Dar pt liberali au facut ceva?
Baba Campeanu, ministru liberal, face politica pesedista in draci! Ceilalti ministri liberali, fac ceva tipic liberal?
Deci: ce au facut pt votantii lor traditionali?
Noi o sa o facem si fiecare dintre noi o sa mai determeze cateva voturi. intrebarea e daca e suficient. Si parerea mea e ca trebuie sa radicalizam atat discursul cat si actiunile.
Natangii care visau partide de ingeri pare ca incet incet realizeaza si ei ce monstru au lasat sa se nasca. degeaba vorbeau cei ca noi despre precaritatea pozitiei si despre faptul ca trebuie sa facem ceva compromisuri pana se mai stabilizeaza lucrurile.
Nu, la ei important era atacul zilnic la Boc si la PDL si la toti fraierii care aveau curajul sa
faca ceva in directia buna chiar daca erau destule poticneli.
Critica, de acord, dar mai si incurajeaza-i cand e cazul.
La noi doar cu toporul in cap ti se da la cea mai mica suspiciune. Pai sa te miri ca multi au tradat? Pe nenorocitii aia trebuia sa-i iei mai usor, politica e plina de compromisuri fie ca ne place fie ca nu ne place.
Valentin, pedelistii aia trebuiau dusi in justitie, iar ceilalti daca nu erau sanctionati de noi nu faceau o particica din ce a trebuit, in astia 3 ani, pentru tara asta. daca Basescu nu avea sprijinul nostru, putea sa zbiere la ei, pana i sa taia rasuflarea…
Noi am „nascut” pdl-ul. Dupa primele luni de la castigarea alegerilor, au facut ceva din ce promisesera? Zero. Cate s-au scris, cate scrisori transmise, cata lupta, ca sa ajungem aici…
PDL ar fi stat la guvernare, bine-merci, daca i-am fi lasat in pace. Problema a fost ca Basescu ne-a promis REFORMA STATULUI si noi l-am urmat insetati!
nu mi s-a parut ca au lipsit arestarile de pedelisti. Nimeni nu a spus sa se inchida ochii la abuzuri. Am spus ca lumea a fost ocupata in exclusivitate cu batul cu toporul si cu bata in capul PDL.
OK, i-am omorat pe aia si acum avem USLul. Super rezultat. Exact ce ne doream, nu?
Gresesti. PDL nu era mort de drag sa ne reprezinte pe noi, daca-ti amintesti in primele luni dupa preluarea guvernarii pdl a fost o pauza totala, n-au miscat nimic, n-au facut nimic. Noi si Base i-am determinat, prin criticile aduse, sa devina partidul pe care il doream, si care sa ne reprezinte. Prin urmare poti sa spui ca i-am creat, nu i-am distrus.
Uite, de draci, am descoperit ca am doua tigari aprinse 🙂
Ok. Prin urmare, chiar nu ma intereseaza daca pdl vrea sa castige alegerile sau nu, asa cum spunea Sare intr-o postare la subiectul anterior. Deci chiar nu ma intereseaza.
Noi avem nevoie de un partid care sa ne reprezinte si care sa duca modernizarea statului mai departe. Ce alt partid sa aleg eu pt asta? Aleg pedeleu, care mi-a aratat ca poate, impins de la spate, poate s-o faca. Asa, lent, fara convingere, dar poate. Ce sa fac, sa astept un alt partid? N-am timp, nimeni n-are timp. Nu vezi cum totul se duce de rapa, intr-un timp scurt?
Trebuie sa ne folosim de ce avem, sa le dam pumni in cap, pana vor pricepe. Cine nu va pricepe, out, la uslasi! Trebuie sa-i impingem de la spate SI ACUM!
Trebuie. Daca nu, stii urmarea, la care adauga din ce in ce mai multi romani care se carabanesc. Si eu m-am gandit la asta, desi nici o clipa din viata mea nu am luat in calcul o asemneea posibilitate: s-o pregatesc pe fimea apoi sa se care si in cel mult 10 ani, sa parasesc Romania, vanzand tot ce am si ducand banii peste hotare.
Asta nu era prieteni cu nemtii?
http://www.evz.ro/detalii/stiri/andrei-marga-ironizat-in-der-spiegel-983579.html
Ne fac de ras in Europa si nu numai, ne strica relatiile fragile externe, trec cu tancul peste cetateni, peste lege, peste tot.
Desigur ca le vom da un vot peste bot la alegeri, Sare, dar in aceste cateva luni, matura tot ce le sta impotriva. Daca in 2-3 saptamani de cand sunt au facut atatea, in 3-4 luni, ce crezi ca vor face, mai ales ca vine perioada cand bizonul doarme la soare!
Avem dreptul sa-l lasam chiar si pe bizon sa fie batjocorit, pe motiv ca e prost?
Sare, uiti ca nu pdl a reusit in acesti 3 ani sa faca ce trebuie, ci NOI SI BASESCU, BOC.
Acum vreti sa ne bazam pe faptul ca pdl vrea sa castige alegerile? Orice partid are un procent din afaceri, chiar daca e in opozitie, stim bine cu totii acest lucru. De ce nu iei in calcul ca cei 10-20 % le ajung ca sa-si mentina bisnisurile pe linie de plutire, pana data viitoare?
Eu cred ca vedem clar ca unele institutii ale statului se apara, impotriva invaziei lacustelor rosii, si ca asta trebuie sa ne dea un imbold sa ne aparam si noi, cetatenii.
Nu cred ca e o strategie buna, sa te bazezi pe o constructie noua, nici pe MRU. Cred ca avenit timpul sa ne aparam NOI INSINE.
Ca tot vorbim de o societate civila, pe care consideram ca am crescut-o anii astia.
Ba da! Este filogerman pe filiera rusa!
http://fanu.wordpress.com/2012/05/28/primaria-orasului-hateg-organizeaza-evenimente-sub-privirile-marete-date-de-useleu-prezent-pe-electoralul-afis/
Pingback: Primăria oraşului Haţeg organizează evenimente sub privirile măreţe date de “useleu” PREZENT pe electoralul afiş | Fanu Weblog
Reblogged this on OanaAlmasan.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-isi-asuma-greseala-grajdan-a-fost-cu-ghinion-platesc-politic-nu-mai-ascult-sfatur-983.html
punem un pariu ca noul sef al ISC o sa constate ca nu e nici un prejudiciu si ca de data asta o sa aiba si avizul departamentului juridic?
dar nu-i nimic, lumea se lupta in continuare cu PDLul, ca nu e imaculat.
Stau si-i intreb pe cei ce gandesc asa, ce-i opreste pe ei sa-si faca un partid din ala mai mult decat perfect?
de ce asteapta in continuare de la Blaga sa le dea ce-si doresc, de ce mai dau in aia de la PDL care sunt deja morti si ingropati?
o fi ptr ca e mult mai usor sa critici de pe margine decat sa cobori si sa lupti in arena?
Bun,rau,PDL e tot ce mai avem. Eu sunt membru virtual in Noua Republica dar vad ca miscarea nu a crescut mai mult.Poate fi un think tank al PDL dar nu mai mult de atat. Acum avem nevoie de concentrare,trebuie sa ne unim toate fortele pentru a sprijini PDL. Uninominalul pur te obliga sa gandesti in termeni de vot util, daca ne risipim fortele nu mai avem a doua sansa. Dupa ce trece lupul cainii se pot sfasia intre ei dar pana atunci haita trebuie sa ramana unita. Votam PDL si daca pica in abatere dupa alegeri nu vor duce lipsa de opozitie. Dar sa risipim si cele cateva mii de voturi ale noastre pe fluturasi ca Nicusor Dan sau Noua Republica mi se pare o mare prostie. Trebuie sa punem presiune pe MRU sa intre in PDL, eventual sa transforme PDL intr-o mai larga miscare populara care sa ii cuprinda si pe PNT si pe NR si pe cele alte cateva miscari de dreapta si sa incercam sa stopam USL in toamna. Daca trece tampenia aia de lege de CCR nu vom mai avea dreptul la a doua sansa. Noul slogan trebuie sa fie ceva de genul „pentru dreptul de a decide singuri trebuie sa luptam impreuna”.
o propunere valabila. Rugati-va insa sa nu treaca votul uninominal, nu va mai exista nici macar prima sansa, ce sa mai vorbim de a doua.
Speranta moare ultima. Si apoi prima conditie pentru a castiga este aceea de a participa la lupta. Nu putem castiga stand acasa. Iesim noi si prietenii nostri si prietenii prietenilor nostri. Apoi Domnul cu mila!
Sa nu uitam ca si Ponta e prietenul nostru. Face si el saracul cat poate pentru a da o mana de ajutor.Daca mai ploua doua saptamani se dilueaza USL-ul ca vinul carciumarului.
EXACT!
Valabill, nicusor cica sta bine de tot, deci n-ar fi o risipa 🙂
Celalalt ar fi …
Aşa cum am mai zis şi la postarea voastră anterioară, jigodiile astea se pregătesc să se aranjeze pe vecie la putere: http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/corlatean-morar-si-kovesi-pun-sub-semnul-intrebarii-credibilitatea-justitiei-96959.html
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-12372886-tvr-nu-mai-plateste-colaboratorii-evz-romania-libera-sau-revista-22.htm
raspunsul la acest lucru trebuie sa fie inca un atac la PDL din partea societatii civile, nu?
Iti raspunsesem aici, dar mi-a picat netul si s-a dus comentariul. Pana acum n-am avut net.
Spuneam (in esenta) ca nu ANAF-ul de pe timpul guvernarii BOC sau MRU a blocat conturile tvr-ului, ci cel actual, care raspunde total la comenzile lui Rusanu.
Tot Rusanu a fost cel care a jurat primul razbunare vesnica pe tvr.
TVR a gresit enorm, acum isi ia pedeapsa, ca nu a ascultat de sfaturile DIKTATORULUI Basescu, de a se reforma. Ei s-au bazat pe banii luati de la firme, dar o decizie ICCJ din 2009, le-a cam stopat veniturile, iar acum sunt in faliment, pt ca au datorii uriase la buget, deci sunt total dependenti de bani veniti de la stat, daca are de gand sa le dea, asta numai useleu hotaraste, dar pune si conditii.
Ramane ca Nasul TV sa-i preia si pe Oana lupea si pe Mircea Marian, si pe blonda de la evz.
😀 vai de cei care nu asculta de Marinar! sau, cine n-are Marinar, s-si cumpere!
Nu am glumit, presedintele chiar le-a spus; iar tvr dupa ce le-a spus presedintele, a gasit de cuviinta sa mai infiinteze doua posturi de tv: tvrinfo si tvr3. Ce mai cauta tvr cultural, la care nu se uita nimeni? Ar fi fost normal sa ramana tvr info, ca alternativa nationala la toate mizeriile de realitati si antene, tvr 1 si tvr 2, axat pe filem, documentare, etc.
Un comentariu sintetic si obiectiv al situatiei actuale pe hydepark.ro:”Din fericire deocamdata putem da vina pe parlamentari pentru asta. Din nefericire din toamna putem da vina doar pe unii dintre noi, multi si prosti.”
uite ca m-am inselat cu ISC. S-au constituit din nou ca parte civila. prejudiciul de imagine era imens. Vor proceda in mod obisnuit, gen amanari fara numar , fara numar.
De asemenea nu e de neglijat nici posibilitatea sacrificarii lui Nastase, dar aici e cam lose-lose situation. Cel mai probabil se va merge pe amanari, sau achitare sau poate condamnare fara executare.
Pana una alta au trebuit din nou sa dea inapoi.
salut 🙂 se pare ca ceva ceva tot a ajuns undeva , si acel undeva s-a incruntat la porcaria de la isc si a zis : mai rasfirati baieti,ca pute! Zice Ponta ca nu el l-a numit de balama de la grajd , da` cine neam de manivela? matus-ta tamara ???; acu neicusoru asta de grajdar s-a legat la cap,chiar de nu-l durea! o va lua in freza ! sper !!! Cu siguranta Barroso va primi o informare pertinenta si de la Herman Van Rompuy,nu numai de la europarlamentarii PDL care sa-i fie inmanata lui Ponta. Asa,ca un sut in bot ! !
Sa vedem actul, altfel nu cred.
inseamna ca asa putini citi suntem, contam 😀
Iar Turambar il da castigator in sectorul 3 pe Robert Negoita. Daca e adevarat atunci bucurestenii sunt cretinizati definitiv iar daca nu e inca o mostra de obiectivitate si profesionalism.
vom vedea. eu de cand ma uit l Turambar pe blog – din 2008, au castigat toti cei care au fost dati ca pierdanti.
Trebuie sa fortam pdl sa castige alegerile, ca nu e dupa el, e dupa ce avem nevoie!
Ma tot gandesc la cum s afacem asta.
Si doar iesitul in strada mi-a venit ca idee, s avada ca au sustinere, sa le mai vina inima la loc.
De blaturi, sunt in stare si unii si altii, noi n-avem voie sa-i lasam sa le faca.
Avem nevoie de pdl si de Basescu, de boc si de MRU, nu de usl si de vaslasii lor.
corect. sunt de acord cu sustinerea si cu enuntul a ceea ce avem nevoie.
😀 gura prostalaului adevar graieste: Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si lider PC: Romania nu mai poate sa continue cu această guvernare mincinoasă
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12374714-daniel-constantin-ministru-agriculturii-lider-romania-nu-mai-poate-continue-aceasta-guvernare-mincinoasa.htm
Mucosu’ se bate cu Flutur si cu consiliul, la guv aia se referea, dar noi intelegem ca intotdeauna sensul larg 🙂
sensul larg este primul. daca omul nu se stie exprima, sa taca!
Dobitocii nu tac, le place sa se auda vorbind 🙂
MRU la b1tv !!!!
Ce ne-a facut…….
M-am intersectat cu restul familiei doar in pauzele publicitare, asa lipiti am fost de ecranul tv-ului 🙂
bun discurs si odihnitor om.
Ce dracu’ se stramba turcescu, cand vorbea MRU? Ca m-a si enervat!
Da’ i-a zis-o MRU: „veniti alaturi de mine!”. Foarte tare! Direct, imposibil de refuzat, mai ales ca Turcescu se da a fi de dreapta 🙂 🙂
Turcescu este de dreapta… dreapta celui care-i da banul.
V-am dezinformat, nu becali vine la Turcescu, ci MRU. Acum, la B1.
😀 nici o problema. vedem ce se zice si comentam.
Salut coane,
Am revenit :)… Zice bine MRU la Turcescu. Cica se gandeste sa demisioneze din PNL :))
Salut Coane 😀
daca nu, il dau prostanii afara. am vazut ca face si el o miscare de la firul ierbii – inceputa ca fundatie Initiativa Crestina de Centru Dreapta, parca. il ingroapa si pe Mihail Neamtu.
Neamtu vorbea si el zilele astea de o drepata unita. Cred ca acum il are exemplu pe Cernea: nu conteaza cum si cu cine, numai sa ajungi acolo sus. „Ieri” o tinea numai pe-aia ca nu se aliaza cu nimeni.
oare? 😀
cred ca a trecut vremea lui lonley ranger…
Sa vedem cati se roiesc de langa Crizel 🙂
inca nu se roiesc – se cred pe cai mari.
initiativa civica de dreapta, ONG 🙂
MeReU Dreapta !
😀 de Dreapta!
MeReU de Dreapta.
fain!
Atentie, pt bucuresteni!!! Prigoana sta rau, rau, Nicusor dan, sta bine! 😉
mailul lui MRU: mru.dreapta@gmail.com
trebuie sa-i scriem 😀
sa nu fie numai injuraturi pe acolo.
Obligatoriu!!
Buna dimineata! 🙂 asadar la toamna nu va mai trebui sa votam raul mai mic ! Este necesar sa-i scriem lui mru ; ba mai mult , nu uitati sa-i prezentati ideile voastre, in orice domeniu. Pe langa incurajari are nevoie si de solutii care trebuiesc aplicate. Nu le publicati. Pot fi „insusite„. Mi-a placut ca mru nu a dezvaluit de unde ar fi avut bani pentru majoririle/reintregirile salariale. Foarte bine!
Astazi un nou termen in cazul Voicu ; acum updatat cu avocatul sau pe post de secretar de stat la interne. Nu va grabiti,asta nu este conflict de interese, noo, intrebati la usl ! 😀 😀 😀
Buna dimineata!
deocamdata trebuie sa ne concentram pe locale.
Perfect de acord.
In leg cu reintregirea salariilor: usl o face din inflatie, v-ati prins 🙂
PANA LA CRESTEREA SALARIILOR, CRESTE PRETUL ENERGIEI. COROBORAT CU SLABIREA LEULUI (LA CARE AU CONTRIBUIT SI DECLARATIILE IRESPONSABILE + LIPSA DE PROGRAM + CREDIBILITATEA ZERO A NOILOR GUVERNANTI), PRETUL FACTURII PLATITE DE CATRE POPULATIE VA DEPASI TAIERILE SALARIALE EFECTUATE DE CATRE EMIL BOC: Noile promisiuni ale Guvernului faţă de FMI: majorarea cu 5% a preţului la energie, bursă transparentă pentru gaze şi ştergeri de datorii la CFR.
TOATE PROMISIUNILE USL SE AMANA PANA DUPA ALEGERILE GENERALE – VOTATI CU NOI DACA VRETI SA VA DAM – O NOUA FORMA DE SANTAJ/MITA ELECTORAL/A: Reducerea CAS la angajator – cel mai devereme din 2013
http://www.antena3.ro/politica/ponta-a-doua-majorare-a-salariilor-este-conditionata-de-economie-ce-prevede-scrisoarea-fmi-169115.html
aha deci şi pontică ne dă doar DACĂ… căcănaru
era de asteptat. sa-l vedem pe Pon Tilica cum va explica bizonilor ca nu va mai curge lapte si miere…
să îl cheme premier pe Timiş Nicolae primar prin Haţec fiindcă el are bani pentru tot
http://fanu.wordpress.com/2012/05/28/primaria-orasului-hateg-organizeaza-evenimente-sub-privirile-marete-date-de-useleu-prezent-pe-electoralul-afis/
https://lh3.googleusercontent.com/-lcnIb2UmGT8/T8SqCp3IhoI/AAAAAAAABVg/B6O03_ix1aQ/s640/gloria%2520justitiei.jpg
Pingback: Aparținătorii lui Chiuariu, luați-l acasă! Nu se simte bine. | Sare'n Ochi
cum banuiam: Victor Ponta: Poate ca in 2016 vom reveni la sistemul de vot in doua tururi, e mai corect
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12384584-victor-ponta-poate-2016-vom-reveni-sistemul-vot-doua-tururi-mai-corect.htm
legea este facultativa pentru USLinosi – o abuzeaza cand le convine.