Premierul GRIVCO

Uniunea Slăbirii Leului ne promite stabilitate financiară.

Uniunea Slăbirii Leului ne promite stabilitate financiară.

Moto: “Eu tot ce văd [din declarațiile noilor guvernanți] sunt numai găuri: mărim salarii, aministiem pe unii și [pe] alții fiscal, scădem CAS, scădem impozite pe salarii, mai facem niște ministere. Companiile de stat care sunt găuri de mulți ani le păstrăm la stat dar cu “management privat”, adică aceleași găuri. Sau, dacă nu e de management privat, le trecem tot la stat dar la autoritățile locale. Ca și ăia cu Cuprumin [pe] care îl trecem la CJ Alba. Ce naiba știu ăia din CJ Alba care sunt aleși prin vot dat pe bază de promisiuni cum vor face parcuri sau vor asfalta ceva drum cu managementul și extrasul de minereu? Evident, se vor repezi ăia de la UE să arunce cu sutele de milioane în managementul unor habarniști. Chiar așa naivi suntem să înghițim orice gogoriță îndrugată de acest Goe, zis și Tonta?” (@Aha)

Duminică, cel mai tânăr premier din istoria României (că a căutat el pe gugăl, să nu cumva să greșească, cum radios, ne-a anunțat), Che Gargara, a fost invitat al emisiunii “După 20 de ani” difuzată de Pro TV. Jurnaliștii de la Gândul și Ziarul Financiar au încercat să afle care sunt intenţiile guvernului Uniunii Suspine și Lamentații. Și-au aflat cu vârf și îndesat că Infantilul Confirmat are de făcut plăți de fidelitate și de plătit polițe într-un război personal cu Traian Băsescu – și în nici un caz de scos țara din criză, ci de adâncit. “Săptămâna viitoare găsim o soluţie pentru TVA-ul la drepturile de autor”, ne-a informat purtătorul de necuvânt al Adevăratului Guvern GRIVCO, cum are de gând să le răsplătească pe vuvuzelele trusturilor de presă Intact și Realitatea-Cațavencu care au făcut atâția ani iureș cu limba și scuipații asupra lui Emil Boc și Traian Băsescu.  Dcizia și-a argumentat-o prin faptul că “nu trebuie să foloseşti instrumente fiscale pentru a lupta împotriva mass-media”. Că pentru băgat pumnul în gura presei băsiste există alte mijloace și procedee – mai urlă Dan Radu Rușanu, mai se întreabă retoric despre existență Crizel Antenescu…

Și pentru că tot suntem la capitolul plăți către fideli, Victor Ponta, a declarat azi (preluat de Mediafax) că pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare, printr-un amendament depus la Camera Deputaţilor, care este şi forul decizional. Marţea viitoare, Comisia juridică din Camera Deputaţilor va finaliza raportul la Legea alegerilor parlamentare, în raport urmând a se introduce un amendament prin care pragul electoral va fi eliminat. Cică, acum, de la Putere se vede altfel decât din Opoziție, iar criticile privind menţinerea pragului electoral au fost întemeiate – vezi Doamne nu poate fi privat candidatul care obţine majoritatea într-un colegiu de accederea în Parlament. Chiar dacă acea majoritate va fi de 1,6%… Dar bomboana de pe coliva Legii electorale este faptul că USL va susţine şi amendamentele făcute de grupul minorităţilor naţionale, privind alegerea celor 18 reprezentanţi în Parlament ai minorităţilor. Au votat bine, au fost răsplătiți pe măsură – interesul poartă fesul. Până data viitoare.

Și, revenind la polițe, ne declamă Infantilul Confirmat: “Pentru mine nu e o chestiune de orgoliu că trebuie să fiu eu la Consiliul European, să nu fie domnul Băsescu, pentru mine este o chestie de reprezentare a României şi de mandat al celui care participă – participă domnul Băsescu, participă primul-ministru, e în regulă. Important e să ştim ce se discută despre România acolo şi cel care merge să aibă un mandat foarte clar, să negocieze în numele României”. Așa am aflat că adevăratul mandat îl dă Parlamentul, care este mai reprezentativ decât Președinția României. Care Parlament, Tonto: acela din aprilie anul curent, ilegitim, plin de trădătorii lui Traian Băsescu și vândutul Oprea, sau cel din mai anul curent, în care ai bătut palma cu „traseiştii” lui Oprea?

În rest, vorba comentatorului @Aha, s-a deschis robinetul către găuri, că “România are potenţial de creştere economică”. Nu mai este mult până când vom afla că economia duduie mai ceva ca pe vremea lui Tăriceanu, ca să nu mai pomenesc de vremea lui Văcăroiu când actualul ministru de Finanțe făcea leul într-o zi cât alții averi într-o viață.

De citit:

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

71 de răspunsuri la Premierul GRIVCO

  1. Evanghelista zice:

    Cu scuze ca-l dau tot, dar merita sa se vada cat de mare este prostia in Tara Romaneasca:
    Se ia o pensie care e plătită din impozite și taxe cu 1.000 lei la cursul de 4,25 lei/euro și se majorează prin introducerea unei deduceri de 740 lei pentru plata contribuției la Fondul de sănătate. Majorarea este de 41 lei, adică aproximativ 4%. După aceea, cursul din ziua la care vine pensia este 4,42 lei/euro, adică mai mare cu 4%.
    De la 945 lei bani în mână, se ajunge la 986 lei bani în mână. Adică de la 222 euro se ajunge la, ați ghicit, 222 euro. Nu-i nimic, mai avem o rezervă din restituirea sumelor, fie ea și temporară, de 16 luni. Tot cu 4% beneficiu ”euro-real”. De unde se vor da banii peste trei luni, om trăi și om vedea.
    Funcționarul nu e supărat. La el se va da din prima 8%. Adică o să-i mai rămână și lui ceva în plus. Nu va recupera 16%, cât trebuia, dar i se promit 7,4% peste o jumătate de an. Șase luni speranță, ce va trebui confirmată dacă rămân la putere cei care au promis.
    Angajatul privat nu ia bani de la buget. El dă bani la buget. Și pentru a acoperi dobânzile la datoriile la creditele deja luate în euro, va trebui, sub o formă sau alta, să dea mai mulți lei. Fără să primească nimic.
    De la cine se împarte, parte nu i se face. Dacă nu i se face, pleacă sau nu plătește. Nici impozite, nici rate.
    Dar dacă nu se oprește cursul la 4,42 lei/euro și se duce la 4,60 lei/euro ? Adică alți 4%. Atunci ne-am tot furat unii altora căciula, până am rămas fără ea. Deficitul structural l-am făcut praf, stabilitatea de curs am terminat-o, puterea de cumpărare se rispește în vânt. Vom face, cu cifre mai mari, mai puțin decât făceam cu cifre mai mici.
    Dar nu contează. Ei s-au ales la butoane. Dacă nu curge, pică.Traiul e la fel greu. Pentru alții.
    http://cursdeguvernare.ro/joaca-cresterea-salariilor-si-euro-un-exercitiu.html

    • ceaikovski zice:

      Vad ca Prostalacul Validat a inceput sa se ingrijoreze si el, ca marea sfortza pe care si-o pregatise la castig, cu reintregirea salariilor e un mare fassss.
      Inflatia ii ia succesul si se sterge cu el la coor 🙂 🙂

  2. Sare'n Ochi zice:

    Putoiul de Ponta a mintit o tara intreaga in direct ca solicita Academia Romana in ceea ce priveste plagiatul lui Mang.
    http://www.puterea.ro/articol/ponta_solicita_academiei_romane_sa_verifice_acuzatiile_aduse_lui_mang
    cand colo, Infantilul Promovat nici macar nu s-a mai obosit sa faca solicitarea:
    http://www.ziare.com/ioan-mang/plagiat/mang-acuzat-de-plagiat-academia-romana-nu-a-primit-nicio-cerere-de-la-ponta-1167215
    scandal, scandal – credea Infantilache ca-i ca atunci cand isi falsifica nota in catalog, nimeni nu observa. abia in urma scandalului a pus mana pe telefon (a mai tras o saptaman de timp? a mai tras)
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12252132-ionel-haiduc-presedintele-academiei-romane-primit-astazi-telefon-cabinetul-premierului-maine-dimineata-vom-sesizati-oficial-asupra-cazului-mang.htm

  3. Sare'n Ochi zice:

    Cine are urechi, aude: „Ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, despre o eventuala renegociere a acordului cu FMI: Daca te uiti la restul Europei, Romania are o pozitie foarte solida si cred ca nu este cazul sa pui in pericol aceste succese atinse”
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12252501-audio-ambasadorul-germaniei-andreas-von-mettenheim-despre-eventuala-renegociere-acordului-fmi-daca-uiti-restul-europei-romania-are-pozitie-foarte-solida-cred-nu-este-cazul-pui-pericol-aceste-succese-a.htm

  4. Sare'n Ochi zice:

    Vad ca ne prieste opozitia 😀 devenim mai cu simtul umorului si stim sa luam la omor prostii cu ifose: „Premierul Victor Ponta a declarat luni ca este inacceptabil ca unii consilieri prezidentiali ii ataca pe ministri in functie, facand referire la domeniul educatiei. In replica, Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei si consilier al presedintelui, a declarat pentru HotNews.ro: „domnul prim-ministru a fost neinspirat sa ma intrerupa cand tac”.
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12252468-ponta-consider-inacceptabil-unii-consilieri-presedintelui-atace-ministri-funeriu-domnul-prim-ministru-fost-neinspirat-intrerupa-cand-tac.htm

  5. valabill zice:

    Tin minte ca eram tanar si nepriceput si ma certam cu unii vecini mai experimentati incercand sa le demonstrez ca un capital investit nu se poate multiplica de 8 ori prin el insusi,fara nici un efort lucrativ. Nu stiam economie deloc in afara de cea marxista, dar logica si bunul simt imi spuneau ca am dreptate. Si am avut! Dupa aproape douazeci de ani mi-am pierdut zile intregi din viata explicandu-le oamenilor diferenta intre salariul real si cel nominal, ca un PM poate sa-ti dubleze salariul dar in realitate sa castigi mai putin. Interlocutorii,de data asta colegi de generatie si oameni cu „scoala”, o tineau una si buna: UE Boc, UE Basescu, daca astia ar fura mai putin noi am avea mai mult. Nu am reusit sa conving nici de aceasta data. Dar ceva tot pot sa fac. Pot sa ii multumesc premierului celui mai cinstit guvern din istoria noastra pentru acest curs(l-as numi eu) „Scurta introducere in economia capitalista de cumetrie sau despre moneda fara valoare”.

    • ceaikovski zice:

      au fosat destui insa, aia care au pierdut la Caritas, FNI 🙂 🙂 sau cum se chemau alea…

    • ceaikovski zice:

      uite ce amintiri imi vin acum in minte… Am avut un prof de economie la liceu care ne explica atat de bine, de logic, cu exemple, cum sta treabba in economie, incat acum cand privesc in urma, cred ca individul nu era marxist, ci de alta orientare 🙂 mai vestica.
      De la el am inteles cum e teaba cu salariul, formula de calcul, sal nominal si real, productivitatea muncii, formule de calcul, depinde ce vrei sa-ti iasa, in fine, o gramada de chestii, inclusiv cum dadeam noi oua engleizilor si le importam inapoi cu pret marit, din alta tara, ungaria spre ex. Cu puii era la fel, etc.
      Ei, mafiotii care faceau asta pe vremea lui Ceasca, au venit acum la putere. Au avut relatiile, antrenamentul, si cunostintele necesare 🙂

    • Sare'n Ochi zice:

      😀 te inteleg perfect.
      eu scriam articole anti Caritas, aveam o rubrica zilnica pe prima pagina a unui cotidian clujean intitulata Escrocaritas in care-mi bateam joc de „adeptii lui Pop Cornel, inventatorul pop-cornului, boaba de nutret pentru bizoni pe care o pui in tigaie si se umfla de opt ori”… si m-a amenintat seful politiei (colonel) ca vine cu oamenii si-mi da foc la redactie. iar un inginer, fost coleg de santier, a urlat la mine ca din cauza articolelor mele s-a oprit Caritas-ul. samd.

  6. Valentin zice:

    pe B1 uslinosii jegosi denatureaza notiunea de incompatibilitate. Cica imcompatibilitate intre ala mic de la Agricultura si relatia lui cu Voiculescu se poate dovedi doar daca ministerul pierde procesul.
    Pai mai tampitilor notiunea de incompatibilitate e inerent preventiva. Ca asa pui pe oricine oriunde si ezi dupa aia daca face vreo ilegalitate sau nu.
    Incredibil cata nesimtire.
    praf si pulbere fac astia Romania in cateva luni.
    Lasa, poate asa vad si puristii natangi cum e aia ca „toti sunt la fel”.
    Dar doar unii vor fi surprinsi de rezultate.

    • ceaikovski zice:

      Cine zicea? Jegosul ala de chelios. Ala ori e prost, ori se face. Oricum ne-a jignit inteligenta, dar lasa ca i-a zis-o Sulfinica.

  7. doru cu motoru` zice:

    Buna seara 🙂 , ma bucur de eleganta avertismentului venit de la ambasadorul Germaniei . Noi, cei care avem tupeul ca in timp ce muncim sa si gandim,am fi dorit sa fie o urecheala zdravana! Excelenta Sa, stie mai bine ca noi ca actualul PM al tarii , nu este lasat sa faca ce trebuie in calitatea asumata si evident dorita, fiind ,clar,doar un simplu pion care executa pasii in functie de comenzile primite . Si-a asumat rolul de sluga la mai multi stapani,uitand de cei care chiar mai contribuie real la bugetul acestei tari. Incepe sa vorbeasca tot mai mult ca iliescu si voiculescu.
    Ma bizui in continuare pe Basescu si pe ambasadorii Germaniei,Angliei si SUA in special. Sper ca si ambasadorul Frantei sa judece Romania pentru ceea ce a demonstrat si nu pentru declaratiile iresponsabile si de o mitocanie demna de un brigadier utc ist !!!

  8. ceaikovski zice:

    Grecia e pe cale sa renunte la euro: http://www.ziare.com/economie/zona-euro/investitorii-convinsi-ca-grecia-va-iesi-din-zona-euro-in-2012-1166368

    Se pare ca si la noi in privinta bancilor grecesti, s-a pus problema transformarii creditelor romanilor din euro in drahme, drahma va fi lansata pe piata devalorizata, ei vor avea bani mai multi de dat, daca te uiti si ca leul se devalorizeaza, cine stie si care va fi raportul leu/drahma…

    • Sare'n Ochi zice:

      vom vedea. sunt curios si eu. am prieteni la Banca Romaneasca – cumparata de NBG.

      • ceaikovski zice:

        Interesant este ca niciun roman nu s-a alarmat de situatia bancilor grecesti, nu stiu, si-a scos careva banii de la aceste banci? In mod normal, ar fi intrat in faliment, la ce scandal e in Grecia de atata timp…
        Interesanta chestie, romanii nu reactii nici cand e vb de banii lor?

    • ceaikovski zice:

      Iti dai seama ce-o fi prin academia romana?
      Numai daca-l pui la socoteala pe ala batranu cum naiba-l cheama, Balaceanu-Stolnici 🙂
      Iti dai seama, cica aia il verifica pe Manga dinastia Tanga 🙂
      Cu ce autoritate? Orden de la Ponta? Te doare mintea, cretinul asta habar n-are nici care-s atributiile institutiilor, nici ce institutii are in subordine, e vai mama lui de dobitoc.

      • fanu zice:

        păi stolnici cred că este de ăla cu şorţ albastru şi mai mare în grad decât năstase care are 33 numai că el este aşa mai discret chiar dacă într-o vreme organizaţia din care făcea parte nu era de interes public ci secretă…

      • Sare'n Ochi zice:

        „eu vleeeaauuuu” – si Academia se executa. in ce rahat a intrat din nou Romania?

  9. ceaikovski zice:

    http://www.enational.ro/actualitate/miliardarul-bittner-isi-vinde-de-a-valma-proprietatile-din-romania-153324.html/

    Stirea a fost gasita de altcineva, eu doar am preluat-o.
    Extrem de interesant!!!!!!!

  10. doru cu motoru` zice:

    `neata! Iaca pozna :http://www.nasul.tv/2012/05/14/exclusiv-dezvaluiri-bomba-nasul-tv-cere-demisia-lui-mang/
    Interesant,foarte interesant.
    Numai bine.

    • Sare'n Ochi zice:

      neata buna!
      interesant si credibil: „Urmatorul termen pentru recursul pe care avocatii lui Maghiar l-au formulat urmeaza sa se judece pe data de 29 mai 2012, data la care fostul sau subaltern de la Oradea, Ioan Mang, va fi inca ministru, daca intre timp nu va fi demis din functie. Cazul Mang – Maghiar este copie la indigo a cazului Daniel Constantin – Dan Voiculescu, ambii ministri fiind in acest moment incompatibili cu noua functie. Daca in cazul Daniel Constantin, Dan Voiculescu este acuzat de Ministerul Agriculturii ca a fraudat statul roman cu 60 de milioane de euro, in cazul Ioan Mang, Ministerul Educatiei ii cere lui Teodor Maghiar daune de 24,3 milioane de euro pentru infractiuni comise din pozitia de rector al Universitatii din Oradea.”

  11. doru cu motoru` zice:

    Deficitul il „potolim„ cu masini eco. 😀 Vezi ce sensibilitati are ponta fata de mediu….si agricultura si educatie. Programul„vom mari … si vom da„…ca dau de la mamele si tatii lor ,va duce deficitul unde nici nu vrem sa ne gandim!!! FMI ul revine dupa alegeri,asa ca pana atunci vor hacui tot; vor inlocui de la sofer si femeie de serviciu,tot,pe baza de „competente„,spre gloria prostiei. Se indigneaza cumva ciuvicii sau nistorestii sau chiar madam pippidi,de mirosul degajat de cel mai ferches guvern??? As`! Dupa limboacele trase adanc usl ului,acum pontanel rasplateste „lupta contra dictaturii„dusa de „presarii deontologi„. Asa ca nu vom auzi nimica despre „neclaritatile„ de la ministerul agriculturii sau educatiei. Luna aceasta va fi luna justitiei. Vom vedea ce surprize vom avea. Daca se va termina tot cu achitari, cel putin eu, voi adresa solicitari atat presedintelui cat si organismelor internationale de desfintare a DNA,ca institutie inutila,mare consumatoare de bani de la buget. Bugetul DNA,poate fi folosit altundeva.Chiar si pentru masini eco. Pentru ca m-am saturat sa tot aud de achitari si dosare politice. Inclusiv voi cere si demisia doamnei Macovei si a lui Funeriu. Pe urma imi fac o pluta si o iau pe urmele lui Bear Grylls ,si cand ma voi intoarce ma inscriu in psd !!!

  12. ceaikovski zice:

    1 EURO = 4.4411 RON
    http://www.cursbnr.ro/

  13. observator zice:

    Victorie pentru Uniunea Slabitorilor Leului ( USL ) fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind conflictul de interese, Abramburica poate fi ministru la educatie.
    1 EURO = 4,4411 RON fara comentarii multumim din inima partidului

  14. Lumi (pentru a nu clona pe Luminita) zice:

    Draga Sare, pe mine deja m-a plictisit (iritat) toata tevatura asta cu plagiatorul Mang, zarurile au fost aruncate, opinia publica (romana si internationala) basca mediul universitar au luat nota de furtul evident. Pisica este acum in curtea lui Ponta: se agata (prevaleaza) de o eventuala decizie scaldata a mamutilor zaharisiti din Academie (este ceva acolo dar la fel de bine poate fi si viceversa) pentru a-l pastra pe Mang sau il demite contand pe suspendarea deciziei de incompatibilitate emis de ANI pentru Abramburica si o infige in postul de ministru.
    Daca, manat de vanitatea sa de sputzar, Ponta decide sa il pastreze pe Mang pentru a da o smetie opozantilor sai, tot raul spre bine, guvernarea uselista se va eroda cu si mai mare rapiditate pana la toamna.
    Gafele acestei guvernari se succed deja cu viteza InterCity-ului, de la masurile economice paguboase anuntate cu tamtam si iminenta instalare a lipitorilor din esalonul doi al aparatului guvernamental la gurile furtunului cu resurse bugetare pana la anihilarea in fortza a vocilor din mass-media si societatea civila, sunt un perfect bumerang pentru gasca uselista.
    Cu un ochi plang, vazand cu cata usurinta distrug acesti iresponsabili (pana la toamna) toate echilibrele macro-economice restabilite cu sacrificii de guvernele anterioare, demoleaza toate principiile reformatoare introduse in educatie, administratie, justitie, etc, cu altul rad fiind din ce in ce mai sigura ca procentele USL-ului vor incepe sa se prabuseasca constant in urmatoarele 5-6 luni.

    • Sare'n Ochi zice:

      astept sa-i vad pe faras definitiv. din pacate, idiotii acestia dau apa la moara celor ca Dand Diaconescu in Direct.

      • Lumi (pentru a nu clona pe Luminita) zice:

        eu astept ca toate nenorocirile astea pe care le preconizeaza uselistii sa dea apa la moara votantilor din mediului privat, milioanelor de fraieri platitori la buget care pana acum s-au „abtinut” stramband din nas precum mimozele (nu avem cu cine vota, toti sunt cah…).
        Daca vor sa nu sucombe rapid in urmatorul an, dupa ce hienele socialiste se vor insuruba bine in parlament, sa iasa la vot, sa isi exprime dezaprobarea, sa faca „piata Universitatii” pe bune, nu aia de fitze si ratati.

  15. Lumi (pentru a nu clona pe Luminita) zice:

    In fatza ingrijoratoarelor evenimente economice din zona euro si a nervozitatii crescute a pietelor, incredibile reactii ale unui P.M. iresponsabil: O să avem creştere economică şi locuri de muncă doar din zona privată, şi vă spune asta un social-democrat : Dacă vor fi probleme de încasări mai mici la buget, vom reduce alte cheltuieli ????: recesiunea nu va afecta creşterea salariilor în sectorul bugetar, iar Guvernul nu va renunţa nici la a doua etapă de majorare, programată pentru finalul acestui an.
    Mare-i gradina lui Dumnezeu, asta ne arunca in recesiune accentuata si ireversibila in nici 3 luni. Primul semnal va fi dobanda uriasa cu care marele finantzist Georgescu va fi nevoit sa se imprumute cat de curand, la declaratiile de mai sus probabil ca bond-urile Romaniei vor fi tratate cu curu’

  16. Lumi (pentru a nu clona pe Luminita) zice:

    Incepe marea paranghelie in institutiile statului, la Ministerului Economiei, „tinand cont de necesitatea intaririi managementului la nivelul ministerului, se impune trecerea de la 2 secretari de stat la 3 si implicit, la constituirea cabinetului demnitarului. De asemenea, suplimenteaza numarul de posturi din cadrul ministerului de la 598 la 688, exclusiv demnitarii si posturile eferente cabinetului ministrului.
    Pariu ca pana la inceputul lui iunie aparatul guvernamental va reveni la cifrele lui Tariceanu si la mai mare ??
    Nu-i bai, cum spunea mai sus cretinul de Ponta, cresterea economica va fi asigurata exclusiv de mediul privat, boii sa faca bine sa traga mai abitir la jug si sa plateasca mai mult la buget, avem guri useliste flamande rau de platit.

  17. doru cu motoru` zice:

    …ma gandesc sa fac o pluta mai babana,ca se pare ca trebuie 😀 😀
    http://www.stareapresei.ro/mircea-marian-ne-pregatim-de-4-ani-de-rezistenta-in-munti-31140.htm
    ma-ntreb : oare politistul Soric , va fi repus in „drepturi„??

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.