De 1 aprilie: Un impostor genial

de Rodica Binder

Sursa: karlmayusa.com

Sursa: karlmayusa.com

Într-o istorie universală a narcisismului, imposturii şi escrocheriei intelectuale şi literare şi-ar afla un loc de cinste şi scriitorul Karl May, de la a cărui moarte se împlinesc 100 de ani.

A pomeni păcatele unui scriitor, tocmai cu prilejul centenarului trecerii sale în nefiinţă, nu este un act pios şi cu atît mai puţin reverenţios. Totuşi, în cazul lui Karl May, sumedenia de defecte de caracter şi delicte mai mult sau mai puţin minore, comise de-a lungul unei vieţi, par a fi strîns legate de productivitatea literară a autorului, de abilitatea de a conferi un caracter verosimil celor mai debordante ficţiuni. Un singur exemplu: la 56 de ani, în culmea gloriei literare, în faţa unei mulţimi de admiratori şi fani necondiţionaţi, Karl May afirma despre el însuşi că vorbeşte fluent 40 de limbi şi înţelege vreo alte 1200 de limbi şi dialecte. Entuziasmul asistenţei nu cunoaşte margini şi se lasă domolit doar de intervenţia pompierilor.

Sursa: karlmayusa.com

Sursa: karlmayusa.com

Spre sfîrşitul vieţii, nenumăratele măşti şi costume ale fecundului inventator de eroi fantaşti, aventuri palpitante şi lumi exotice cad, smulse cu vehemenţă de presa de scandal şi moralişti pudibonzi şi fanatici care descoperă, mai ales în scrierile sale timpurii, imoralităţi scabroase şi chiar elemente pornografice. Panicarda străduinţă a lui Karl May de a şterge urmele păcatelor, ale imposturilor de tot felul şi furtişagurilor este zadarnică, procesele se ţin lanţ. Maestrul cade pradă depresiei, izvorul creativităţii literare seacă. Totuşi, o sentinţă pronunţată de directorul tribunalului de land din Berlin, Thedor Ehrecke, în 1911, pare izbăvitoare: Karl May este un poet.

Harul pare a-i fi fost dăruit din faşă. De inteligenţă vlăstarul numeroasei familii nu ducea cîtuşi de puţin lipsă, din care motiv el a devenit şi purtătorul ei de speranţe. De copil este literalmente îndopat, cum singur avea să scrie mai tîrziu, cu cunoştinţe nesistematizate, haotice. Din sedimentarea lor aveau să se cristalizeze cele circa 50 de mii de manuscrise şi peste 80 de cărţi. Personalitate scindată, Karl May mărturisea că este bîntuit de fantome care îi poartă de grijă, lucrează cot la cot cu el, crează, scriu şi compun. Viitorul scriitor îşi contraface o diplomă de medic oculist, scrie reţete. La Chemnitz se dă drept profesor, comandă la un blănar două paltoane de bizam, dispare cu marfa fără s-o achite, este arestat la Leipzig, este condamnat la 4 ani închisoare şi o lună de muncă. Avea deja la activ şi cîteva mici furtişaguri: nişte lumînări sustrase de la internat, un ceas pe care a uitat să-l înapoieze. Delicte minore dar suficiente spre a-l acredita pe May în ochii justiţiei drept infractor. Norocul încă nu-l părăseşte, anii de detenţie îi ispăşeşte la Schloss Oberstein lîngă Zwickau, într-o închisoare model, menită să-i resocializeze pe delincvenţi. Lui Karl May i se încredinţează biblioteca închisorii, care cuprinde vreo 4000 de volume, beletristică cu caracter istoric şi funcţii etico-moralizatoare. In anii de recluziune, May imaginează 137 de titluri şi schiţe ale viitoarelor sale romane. Eliberat, îşi continuă escapadele: se dă drept poliţist şi confiscă de la un negustor nişte aşa zişi bani falşi, fură nişte bile de biliard, apoi un cal. Prins, se dă drept Albin Wadenbach, fiul unui latifundiar din Martinique.

Nici biografii, nici experţii care încearcă să desluşească misterul aventuroasei vieţi a lui Karl May dar mai ales mobilul succesivelor sale escrocherii şi imposturi, nu sunt puţini la număr. In 2003, neurologul şi psihiatrul Edgar Bayer ajunge la concluzia că scriitorul ar fi suferit de o tulburare narcisistă a personalităţii, avînd ca simptomatologie sentimentul supradimensionat al propriei importanţe, nevoia de a fi admirat, precum şi fantasmele unui succes nemărginit. Or, şi aceste metehne au fost, între altele, fermenţii şi ingredientele care au făcut posibile performanţele literare ale lui Karl May, chiar dacă acestea se plasează în sfera literaturii populare sau triviale.

Interesant mai este un detaliu al aventuroasei biografii a autorului, înscris în galeria unor impostori şi escroci celebri. In anul 1907, rugat de editorul Paul Langenscheidt să continue memoriile escroscului român George Manolescu, intitulate „Prinţul hoţilor”, Karl May refuză oferta. Se simte lipsit de calităţile intelectuale şi literare necesare scrierii cerute de editor, scriere ale cărei scopuri sunt într-atît de străine de propria sa viziune asupra lumii, încît nu poate prelucra subiectul. Îi lipseşte mai ales fantezia – tot ceea ce el scrie, inclusiv jurnalele de călătorie, se bazează pe spiritul de observaţie şi experienţă, pe extragerea elementelor din realitate şi idealizarea lor, astfel încît rezultatul să corespundă ţelurilor sale cele mai profunde. Doar miopia intelectuală poate interpreta fals această idealizare drept fantezie. Scrisoarea expediată unui „editor pe care nici nu-l cunoştea”, cum avea să declare Karl May ulterior într-un proces, conţine una din cheile imposturii, de care autorul nu s-a putut debarasa pînă la sfîrşitul vieţii, convins că de foarte puţine ori se poate întîmpla ca realităţile să depăşească fantezia. Cît despre povestea lui George Manolescu, a cărui biografie interferează neaşteptat cu traiectoria vieţii lui Karl May, ea constituie, în sine, un alt capitol dintr-o neterminată istorie a imposturii mai mult sau mai puţin inofensive. Dar şi un capitol al istoriei literare de vreme ce nimeni altul decît Thomas Mann s-a lăsat inspirat, într-una din scrierile sale, de cel care s-a dat succesiv drept Georg Mercadente, Duce de Orranto, Prinţul Lahovary, alias George Manolescu…

REFERINȚE:

  • „Karl May trăieşte”, este motto-ul sub care se desfăşoară în oraşul său natal, Ernstthal, manifestările dedicate împlinirii a 100 de ani de la moartea autorului. Numeroase evenimente sunt organizate şi în alte localităţi, în care l-au purtat paşii pe celebrul romancier. Cine a fost de fapt Karl May, autorul atâtor scrieri captivante? – se întreabă presa germană în aceste zile, care citează şi concluziile la care au ajuns câteva biografii proaspăt apărute pe piaţă. „Geniu şi escroc” titrează săptămânalul Die Zeit”, încercând să explice în ce constă fascinaţia pentru opera lui Karl May. Publicaţia hamburgheză apreciază că pe lângă o operă vastă, aventurile fantastice în care sunt implicate de fiecare dată personajele sale, pe lângă suspansul şi peisajele exotice descrise, la succesul său imens au contribuit trei legende. Prima ar fi că povestitorul, mai precis Karl May însuşi, ar fi unul şi acelaşi cu Old Shatterhand sau Kara Ben Nemsi. A doua, că autorul ar fi văzut cu proprii săi ochi ţinuturile pe care le descrie şi că ar fi trăit cu adevărat acele aventuri. În sfârşit, a treia ar fi aceea că pe tot timpul vieţii Karl May ar fi dus o viaţă de om onest, de scriitor, devenit, mai ales în opera sa târzie, propovăduitorul păcii şi al unui umanism creştin. Nu e nimic adevărat în toate acestea, constată Die Zeit, care consideră că întreaga operă literară a lui Karl May izvorăşte dintr-o necesitate profundă de compensare. Fiindcă biografia autorului n-a fost defel strălucită, precum cea a eroilor săi.
  • Sursa: karlmayusa.com

    Sursa: karlmayusa.com

    Carl Friedrich May a văzut lumina zilei pe 25 februarie 1842 în localitatea saxonă Ernstthal, fiind unul din cei 5 copii rămaşi în viaţă ai unei familii extrem de sărace. Sărăcia amară şi pierderea vederii, care i-a revenit abia la vârsta de cinci ani, i-au marcat copilăria. Singura bucurie a micuţului Karl o constituiau poveştile pe care i le citea bunica şi care trebuie să fi jucat un rol important în devenirea sa scriitoricească ulterioară. Mai întâi însă, după ce a eşuat în tentativa de a deveni dascăl, ajunge în conflict cu autorităţile, întrucât comite înşelăciuni şi mici hoţii. La violenţă nu a recurs, însă, niciodată. Opt ani şi-a petrecut, în total, Karl May în detenţie, fiind condamnat pentru escrocherii şi furtişaguri, ani pe care i-a folosit pentru a citi cât mai mult din volumele bibliotecii închisorii. După repunerea sa în libertate, la vârsta de 32 de ani, revine în casa părintească şi se apucă serios de scris: aventuri captivante, poveşti de călătorie. Şi aceasta, într-un fel, o escrocherie, autorul susţinând că ar fi trăit pe pielea sa toate cele relatate. Odată cu succesul repurtat ia amploare şi această auto-înscenare. Karl May publică fotografii care îl prezintă costumat ca eroii cărţilor sale, confecţionează armele, devenite celebre, folosite de Old Shatterhand sau Kara Ben Nemsi. Într-o scrisoare adresată unui cititor, May afirmă că poate vorbi şi scrie în nenumărate limbi şi dialecte, cum ar fi franceza, engleza, italiana, spaniola, greaca, latina, ebraica, româna, două dialecte chineze, alte două curde, limbile diferitelor triburi indiene, şamd. În plus, vestiţii săi eroi, alter ego-uri de fapt ale autorului, sunt personaje ieşite din comun. Pe lângă un scriitor celebru, eroul lui Karl May este un om înzestrat cu nobleţe sufletească. Are curaj, e iubitor de dreptate şi de pace, e mereu gata să lupte pentru apărarea idealurilor sale. E un înverşunat adversar al actelor de răzbunare, nu e nicodată adeptul forţei decât în scopul apărării, e mereu învingător, indiferent pe ce tărâm şi cu ce arme se duce lupta, e temut în întreaga lume pentru vitejia sa, e cel mai bun, pur şi simplu în toate (imi amintesc cum într-unul din romanele sale a căror acţiune se petrece în America de Sud, Old Shatterhand s-a dovedit a fi un mai bun instrumentist decât chiar organistul catedralei din metropola respectivă), şi este, în acelaşi timp, şi un bărbat arătos şi foarte cultivat. Abia mult mai târziu, după publicarea volumelor lui, Karl May întreprinde călătorii în unele din regiunile în care se petrece acţiunea romanelor sale.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la De 1 aprilie: Un impostor genial

  1. tirguketrii zice:

    Superb articol!
    Valabil şi pentru mulţi politicieni „de carieră”, mai narcisişti şi mai escroci decît nu s-ar crede, ori nu se văd. Exacerbarea calităţilor (de care, evident, nu dispunea scriitorul) personajelor sale, prin care se împlinea aşa cum viaţa nu-i permitea, este tot o manifestare patologică?
    Poate, dar una plăcută pentru miliardele din generaţii succesive de cititori de toate calibrele.

  2. Am citit încă de acum 30 ani despre Karl May într-un tratat de psihiatrie. Se afirma despre el că suferea de o personalitate accentuată.
    Curios este faptul că nu fusese în America niciodată și că totul era pură imaginație.
    Un articol minunat !
    Felicitări sincere !
    Mi-a făcut plăcere să citesc din nou despre cel care ne-a încântat copilăria.

  3. eumiealmeu zice:

    tocmai preluasem articolul despre el de pe yahoo si voiam sa studiez amanuntit.
    mi-ai simplificat munca.
    un aprilie frumos, alaturi de cei dragi.

  4. noradamian zice:

    Seara bună, Sare 🙂 Interesant: o deviaţie psihică prin care Karl May a dăruit lecturi care au bucurat generaţii de copii. În lăzile cu vechituri mai păstrez un Winetou cu coperţile scorojite 🙂

  5. crisuadi zice:

    Acum cativa ani am recitit cartile lui , cu Batranul mana-sigura si winetou , cu o placere enorma. Nu numai ca am retrait voiosia cu care le-am citit cand eram pustan , dar cred ca mi-au placut mai mult…Nu numai ca nu ma deranjeaza nebuniile lui , dar daca astea sunt o conditie a genialitatii lui , atunci totul imi convine.
    Sunt multi scriitori care au biografii ciudate , pline de compromisuri de toate felurile , unele de-a dreptul scandaloase : politice , morale etc. Daca opera lor m-a lasat cu gura cascata si mi-a aprins flacari in ochi , atunci biografia lor ma lasa rece . E ca si cand l-am scoate pe Ozzy Osbourne din istoria hard-rock , pentru ca s-a drogat si , chiar , ca si cand am putea uita de Saptamana nebunilor , pentru ca Eugen Barbu a fost o curva politica comunista…Ma rog , intelegeti ce vreau sa spun 🙂

  6. ceaikovski zice:

    Felicitari pentru articol!
    Ar fi grozav sa puteti publica aceasta „istorie” a lui Karl May si in reviste, sa le citeasca si copiii. Tinerii din ziua de azi nu mai „gusta” Winnetou, Old Surehand, carti care pe mine personal m-au fascinat. Ei citesc carti cu vampiri… intr-un fel tot fantastice, cu eroi, dar de alta factura. Desi nu incercam sa le impunem tinerilor valorile noastre, ar fi excelent ca ei sa studieze si la scoala opera lui Karl May.

  7. doru cu motoru` zice:

    Cei care au mai multe primaveri,asa ca mine,isi mai aduc aminte de pionezele chinezesti ,colorate sau doar nichelate cu care ne ornam patul pustii cioplite ca sa fie ca a lui Winnetou….Citeam in grup anumite pasaje si ne imparteam pe urma in cete,ne „vanam„`…
    Multumesc pentru articol.
    Norma, o zi buna ! 🙂

    • Sare'n Ochi zice:

      noi aveam padurea Hoia (sun din Cluj) la indemana – asa ca acolo ne jucam de-a cartile lui Karl May. odata l-am uitt pe unul dintre partenerii de joaca legat de un copac (stalpul torturii) in padure.
      iar pe Somes (aveam si o insulita numai a noastra) ne jucam de-a Tom Sawyer si Huckly Berryfinn… 😀
      o zi frumoasa!

      • doru cu motoru` zice:

        Coane 🙂 cred ca as fi putut obtine licenta pentru pusti,arcuri si prastii ! 😀 Cea mai patimit mama, si pe urma eu 🙂 ,cand am luat „decizia„ de a ne face o coliba pe o insula si am lipsit de acasa o noapte,petrecand-o acolo . Imi zice cel mic ,intr-o discutie intre barbati : nici nu stiu cum ai putut trai fara calculator !

      • ceaikovski zice:

        Nu, nu tepot lasa sa vopsesti gardul in locul meu. Este o activitate mult prea relaxanta si placuta… Uite ce bine ma simt eu, cand vopsesc, vezi?
        🙂 🙂

  8. doru cu motoru` zice:

    norma = normal :-/

  9. ribelalu zice:

    Vai de gainile vecinilor acum vreo 30 de ani…una nu mai avea fulgi. 🙂

  10. ceaikovski zice:

    Noi astia de la campie, ne simteam mai ca in preerie…
    Ne ascundeam in iarba, faceam pande si trageam cu invizoace facute din sarma sau ace cu gamalie, zapaceam toate matzele de pe garduri! 🙂
    Ieseam seara din casa, ne strigam cu urlet de lup de preerie 🙂 si incercam sa vedem „dusmanul” la lumina lunii pline 🙂 🙂 Paseam usor, sa nu ne auda bunicile (indienii) ne strecuram dupa case, ne urcam in leagan si ziceam ca e caruta, si dii!! calutule!!

    • Sare'n Ochi zice:

      😀 ma provoci!
      uiti ca era boanghena la mama in sat (Buzau, Balta Alba) – unde am exportat tot ce se putea exporta. adevaru-i ca la un moment dat am gasit niste masti de gaze din acelea „elefant” si-atunci am transformat hambarul in racheta si am inceput sa ne jucam de-a pierduti in spatiu – dupa ce l-am epuizat pe Karl May…

      • ceaikovski zice:

        Zilele treceau si epuizam tot ce se putea. Cum aparea un erou din carti, sau din filme, deveneam acel erou, secundul, echipa lui. Cei care nu ne erau amici, bineinteles erau „dusmanul”, in general fara ca ei sa stie… 🙂
        Imi amintesc dupa ce am citit „Robinson Crusoe” stateam sine gandeam daca noi am fi insituatia aia, ce am lua cu noi. Apoi plecam cu bicicletele (aveam vreo 10-12 ani) in aventura. Luam cu noi un bidonas gri de plastic, cu apa, doua felii de paine cu gem intre ele si pana seara nu ne mai vedea nimeni. Ne loveam, sangeram, nu ne plangeam nimanui, ba dimpotriva, incercam sa ascundem orice rana, pt ca a doua zi sa nu ne opreasca in casa… Mancam pe sponci si fugeam la joaca, afara cu prietenii de toate varstele. Ne imaginam tot felul de situatii, si solutiile de iesire din ele, dialoguri, etc.
        Minunata copilarie am avut!!
        Nune pasa de tzoale (doar bunicile incercau din rasputeri sa ne tina curati si sa ne spalam seara la lighean) sau de ranguri sociale, telefon, sau televizor, doar cand se difuzau „Flipper”, „Pierduti inspatiu”, „Incoruptibilii”, „Sfantul”, „Zorro”, etc. Ascultam seara la difuzor (stiti ce era ala) „Noapte buna copii” cu povesti extraordinare, si lunea teatru radiofonic.

        • Marean zice:

          😀
          Macar atat. Frumoase amintiri. Frumoasa copilarie. Pacat ca am avut-o sub niste boi politici. Sa facem ceva sa nu lasam lumea asta mostenire copiilor si nepotișlor acelor boi, cat sunt inca vitelusi ca Ponta.

          • ceaikovski zice:

            Ponta nu este un vitelus. Nu. E un adult impotent, porc, mincinos ce n-a vazut Parisul, ca si Felix, Crizel. este un adult care reprezinta din toate pdv-urile un exemplu negativ. De om, de politician, de cetatean, as baga mana in foc ca si de tata si de sot.

  11. ribelalu zice:

    http://www.youtube.com/results?search_query=winnetou&oq=winnetou&aq=f&aqi=g10&aql=&gs_l=youtube-psuggest.3..0l10.412l412l0l2051l1l1l0l0l0l0l1282l1282l7-1l1l0.
    🙂
    As fi pus si un link de pe torrente dar o las pe data viitoare 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.