Un studiu sociologic arată că în România nevoile primare ale populaţiei sunt, în ordine: Sănătatea, Banii şi Dragostea. Bine înţeles cu banii se pot obţine hrană, adăpost, confort, îmbrăcăminte, distracţie. Unul dintre modurile de a atinge aceste obiective este să fii bogat. După cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa există şi ţări bogate sau ţări sărace. Diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace nu constă în vechimea lor. Acest fapt poate fi dovedit dacă dăm exemplu state precum India sau Egiptul care există de mii de ani dar sunt sărace. Spre deosebire de acestea, sunt ţări ca Australia, Noua Zeelandă, care în urmă cu 150 de ani erau necunoscute, iar astăzi sunt ţări dezvoltate şi bogate. Diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace nu este legată nici de resursele naturale pe care acestea le posedă. De exemplu, Japonia, care are un teritoriu mic şi muntos, care nu este deloc potrivit nici agriculturii nici creşterii vitelor, şi nici nu are petrol sau minereuri este a doua putere economică mondială. Teritoriul său este ca o mare fabrică ce importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea, acumulând în acest mod bogăţia. Mai există şi Elveţia, ţară fără acces la mare, dar care deţine una dintre cele mai mari flote maritime din lume. Care nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume, Care în puţinii ei kilometri pătraţi creşte vite şi permite cultura agricolă doar patru luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig. Dar care are cele mai bune produse lactate din Europa. Şi care ca şi Japonia, nu are materie primă dar exportă produse greu de întrecut. O ţară pe care siguranţa, ordinea şi munca au transformat-o în „casa de bani” a lumii. Nu este nici inteligenţa oamenilor cea care face diferenţa între bogăţie şi sărăcie… Acest fapt este demonstrat de studenţii din ţările sărace care învaţă în ţările bogate şi obţin rezultate remarcabile în domeniile pe care le studiază. Un alt exemplu poate fi văzut la managerii din ţările occidentale care vizitează România. Vorbind cu ei ne putem da seama că nu există nici o diferenţă intelectuală notabilă între aceştia şi managerii de la noi. În sfârşit putem spune că nici rasa nu face diferenţa între săraci şi bogaţi. În ţările Europei Occidentale sau în SUA putem vedea cum „leneşii” (hispanici sau africani) demonstrează că sunt forţa productivă a respectivelor state. Şi atunci, ce face diferenţa? Atitudinea oamenilor face diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace. Studiind comportamentul persoanelor din ţările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli: etica, ordinea şi curăţenia, integritatea şi cinstea, punctualitatea, responsabilitatea, dorinţa de perfecţionare, respectul pentru legi şi regulamente, respectul pentru drepturile celorlalţi, dragostea pentru muncă, efortul pentru a face economi şi cheltuirea cu chibzuială. Are România nevoie de alte legi? Nu ar fi oare de ajuns să respectăm cu toţii aceste zece reguli simple? În ţările sărace, numai o mică parte din populaţie se conduce după aceste reguli în viaţa de zi cu zi. Nu suntem săraci pentru că ţara noastră nu are resurse naturale sau fiindcă natura este crudă cu noi. Suntem săraci pur şi simplu din cauza atitudinii noastre. Ne lipseşte caracterul pentru a ne comporta după aceste principii de bază ale funcţionării societăţii. Dacă vom aştepta ca Guvernul să rezolve problemele noastre va trece viaţa pe lângă noi.
Sare’n Ochi pe Facebook
Căutare prin arhivă
Informații utile
Cine ce-a avut de comentat
1 imagine = 1000 cuvinte
Asociația cititorilor de presă
Teorie Politică
Bloguri care merita citite
Jucăriile lui nea’ Adminul
Citiți pe riscul dumneavoastră
HOTEL ARIEȘUL***
Complex balnear - băi sărate, TURDA
informații: tel./fax: 0264316844Crizel al Căcărăului
Buna dimineata! Dragostea nu-i nevoie primara! :))) Sexul e! :)))
😀
domnu, cred ca vorbeam despre nevoia de tandrete, ocrotire bl-bla-bla…
normal ca sexul este nevoia primara, bate pana si instinctul de conservare. dar am vrut sa fim pudici :), noi, ca natiune, cand am raspuns la chestionar (si-n loc de f****utai am zis baladistic dragoste… este ceea ce am tradus noi din make love, not
sexwar)😀 😀 😀
Buna dimineata!
Bun articolul dar si poza e de milioane. 😛 😛
buna dimineata!
ne straduim si noi cat putem 😀
multumim!
tare- mi place cand antenescu e pus la zid..
😀 se pune singur.
Pai sa ne dea domn`le…sa avem si noi ca canadianu` bani, nu ca camerunezu` sau ca cambogianu`. Ce da de la iei?
da, Coane, da la ei din suflet smulge – sa ne dea cu amandoua mainile, dar numai in campanie…
😀
Excelent articol! Bravo!
„Unul dintre modurile de a atinge aceste obiective este să fi bogat.”
Sa fii bogat
multumim pentru capul limpede.
Ca mai întotdeauna, Domnul Ciocan (dez-) bate bine!
Ce-ar fă să-l botezăm, de 8 Mart: Ciocan cel Mare.
Iar poza cu punerea-n „abimă” a unui politruc poate fi o metaforă inspirată pentru-ntreaga lor clasă… descalificată.
Sumă totă: OK!
😀 multumim.
Salut. Cam aceeasi mecla avem si noi, membrii pnl ,cand vorbeste crin poporului(in 3 silabe)!
nu ar fi rau daca ati reusi sa va debarasati de el.
Vazand ca subiectul este „sarac si cinstit..” nu pot sa nu mentionez un alt exemplar al speciei – Senatorul Ghise, PNL care ne facu aseara la B1 un inventar al nevoilor speciei: evident, el trebuie sa-si pastreze banii de la Parlament, fiind sarac si avand o rata de platit. Pentru ce o fi rata? Nu vreo casa ori companie, feri Doamne! Bravul liberal a investit (declaratie proprie) vreo 40000 euro imprumutati in campania elecorala proprie. Plan de afaceri: cca 120.000 de euroi din salariul de parlamentar. Profit curat: 80.000 euro. Sa mai zica cineva ca liberalii nu respecta dictonul „Prin noi insine” sau ca Dl. Ghisa nu trebuie sa-si ia remuneratia, alocatia, renta, cum vreti dvs. dar nu salariul ca el doar „nu e angajat cu contract”. Am zis!
prin ei insisi dar pe spinarea noastra si banii nostri.
Bun articolul ! Dar nu-i o noutate. M-a uns la inima-mi plină de suferință
“Ţara noastră aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”.
corect.
aur poarta si-n oamenii sai aceasta tara. din pacate vin altii si-l spurca acest aur interior.
dacä explodeazä televizorul din bratzele lui,?
voi suntetzi de vinä
sau bäsescu.
aranjeaza putin textul te rog.. ma dor ochii citindu-l..
?
textul se aranjeaza implicit prin programul rulat.
Bun,chiar bun de tot!
Antenescu 3 silabe si un singur neuron. Si acela defect!
La Multi Ani tuturor Doamnelor si Domnisoarelor!
P.S.Bun articolul!
La Multi Ani!
😀
Iti amintesti coane cand te-am sunat sa-ti spun de declaratiile de avere ale lui Nastase si veniturile lui de agricultor? Cred ca articolul scris de tine a fost preluat din mers de altii si uite ce a iesit:
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/ouale-lui-nastase-nu-ies-la-socoteala-lipsa-150-de-mii-de-euro-256291.html
Dar nu-mi fac probleme…ma uit la televizor acum la Carstoiu si prevad ca domnul Nastase va avea in viitoarea declaratie de avere venituri din drepturi de autor pentru cartile scrise mai mari decat aia cu vrajitorul ala mic englez, Vanesu, Melisu, Gary Trotter ala sau cum dracu l-o fi chemand
Update:
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/calcule-o-singura-hyper-gaina-de-a-lui-adrian-nastase-se-oua-o-data-la-fiecare-31-de-minute-256278.html
😀 normal, Coane – nu ar fi prima data cand se adapa minti luminate pe aici. unii ca si El Cucui preiau, intotdeauna, cu indicarea sursei pe Kamikaze (sau la el pe blog)
http://www.kamikazeonline.ro/2012/03/mari-virtuali-filantropi-ai-neamuluiazi-adrian-nastase/
altii se prefac ca au investigat ei insisi.
iar pe ala micu cred ca-l cheama Harry Plotter 😀 (am putea si noi scrie materiale de-o carte despre scoala de vara pentru manarii vrajitoresti a PSD (cum sa faci sa dispara economia national, cum sa palmezi bugetul, rigor mortis bugetar samd)…
Da , dar in acele state bogate , statul a facut un set de reguli simple , eficiente pentru toti actorii economici care concureaza pe piete ! Si s-a retras cat mai mult . A eficientizat la maximum numarul redus de bugetari , a lasat libera justitia , platind-o bine !
Noi , ca cetateni , stim ce e bine si ce e rau . Statul politicianist nu stie ; el stie ce e bine pentru el.
Va asigur , domnule , ca daca statul nostru face ce au facut si ceilalti , mentalitatea noastra s-ar schimba radical , altfel am muri de foame ! N-ai cum sa-ti formezi o mentalitate de capitalist invingator intr-un ambient socialistoido-comunist in care statul te sufoca cu dragostea daca esti asistat si cu ura daca esti intreprinzator. In 70 de ani de comunism peste socialism , n-avem cum sa ne formam alte convingeri ! Noi , astia (fara falsa modestie!) , exceptiile , intarim regula…Asta cred eu .:)
Ce vreti mai mare perversitate ca aceea ca , partidul liberal este un avorton socialist ? ! ? ! Si mai stim ca sistemele sociale se schimba rar si numai violent ! So , take it or leave…Romania ! 🙂
absolut corect!
sttul se comporta cu cetatenii lui care-i platec impozite ca si cu niste borfasi – ostil de la un bun inceput. corecta observatia dumneavoastra!