Se poate trăi foarte bine în Parlament fără să te doară capul de la majusculele “Interesului Naţional”

Timp de decenii, regimul comunist s-a străduit să niveleze societatea românească, să o aducă la numitorul comun al lui toți pentru unul, unul pentru toți (fiecăruia după nevoi, de la cei cu posibilități). S-a lucrat sistematic la implementarea unui egalitarism artificial, care să substituie/înlocuiască egalitatea naturală de şansă a celor înzestraţi intelectual, fizic, sau profesional. Să ne amintim, măcar cei care ne mai amintim și nu bolborosim lamentabil după “ce ficiori eram odată”, folosirea, după paravanul “muncii patriotice” a profesorilor şi elevilor, a cercetătorilor şi studenţilor la muncile agricole. Și așa mai departe. De unde și iluzia (perpetuată și azi, mai ales prin “tocșăuri” prolet-politice) că oricine se pricepe la absolut orice. În comunism singura condiție a “priceperii” era aceea de a avea o înaltă conştiinţă comunistă, patriotică șamd. Plus un înalt simț politic, Ion Iliescu știe despre ce este vorba. În capitalismul de cumetrie, condiția priceperii absolute este să fii apropiat „ideologic” de interesele economico-politico-mafiote ale patronilor de tembeliziuni. Și azi, în sferele celor care acuză dictatura făcându-și de cap într-o libertate ce frizează inconștiența, ca și în regimul dictatorial, nimeni nu are câtuşi de puţin nevoie de oameni cu viziunea limpede a lumii în care trăiesc/trăiau. Che Gargara și Crizel Antonescu ne dovedesc zilnic, măcar prin modul în care își conduc partidele că nu au nevoie de disidenţă (opinii separate de a lor). Iar prin amenințările pe față la adresa jurnaliștilor, procurorilor și judecătorilor și funcționarilor publici care-și fac datoria, se dovedesc demni urmași ai regimului comunist, indivizi care au nevoie doar de o populaţie complet subordonată. De unde și disprețul etalat față de ceea ce ei și ciracii lor numesc “intelectualii lui Băsescu” (înainte erau ai lui “Căposu” – moarte lor! -, apoi “ai lui Constantinescu”  – dar acesta s-a dezis rapid de ei, devenind politruc al Uniunii Suspine și Lamentații).

Intelectualii, după cum ştim încă de la Lenin, sunt o pătură “şovăielnică”, cu adeziuni nesigure, putând fi, în cel mai bun caz, ademeniți, temporar, în calitate de “tovarăşi de drum”.

Puterea instalată după Decembrie 1989 a făcut tot posibilul să descurajeze, să compromită şi să înlăture elita intelectuală de la decizie și s-o transforme în dușmanul clasei care muncește, nu gândește. Iar de atunci încoace înghite cu noduri “societatea civică” şi mai ales elitele ei, resimţite ca imprevizibile. Deschiderea frontierelor comunicării cu lumea mare, cu consecinţe decisive în formarea unei noi pături intelectuale, refractară la “directivele” de partid şi de stat, a adus Puterii noi probleme: i-ar fi convenit să-i folosească pe tinerii şcoliţi prin Occident, dar cei care s-au mi întors de prin străinătăţi cu diplome şi specializări solide, au revenit şi cu un plus de conştiinţă democratică şi cu un plus de iniţiativă şi opinie. Or, acestea nu convin. Dovadă că foarte mulţi dintre tinerii la care sentimentul ţării învinge tentaţia unor salarii și recunoașteri de merite cu mult mai mari printre străini decât în ţara sărăcită de proasta gestiune şi de corupţie, nu sunt deloc încurajaţi să-şi găsească locul în cumătrocrație. Dovadă stau, de exemplu, mărturiile tinerilor cercetători de elită confruntaţi cu diversele organe şi organisme din ţară, fapte care atestă nu doar nepăsare, ci chiar un fel de ostilitate. Exemplele individuale ale lui Daniel Funeriu, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamțu, precum și cele ale mai vechilor “dușmani”: Patapievici, Pleșu, Tismăneanu (și lista este, din păcate, lungă, atât pe mai vechi, cât și mai noi) sunt elocvente cu privire la ura cronică a intelectualilor de partid și de stat făcuți pe puncte la școli de diplome din România față de cei care nu pot fi convertiți/uniformizați în masă de manevră. Avem de a face și cu o generală desconsiderare a culturii, ce nu mai are ce căuta în lumea “capitalismului de cumetrie”. Ce înseamnă aici un profesor, un savant, un scriitor sau un artist? Noii “bonjurişti”, gata să reformeze, ca pe la 1848, societatea românească, nu sunt bineveniţi în ţara lor. În fapt, mediocra clasă politică ce ne conduce destinele de 22 de ani nu se arată dornică să încurajeze “schimbul de mâine”. De ce l-ar încuraja – de vreme ce la noi se poate trăi foarte bine ca deputat şi senator fără să fie nevoie de prea multă minte, fără o gramatică a discursului și fără să te doară prea tare capul de la majusculele “Interesului Naţional”?

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Se poate trăi foarte bine în Parlament fără să te doară capul de la majusculele “Interesului Naţional”

  1. doru cu motoru` zice:

    L-am „pus„ sub solicitarea Dvs.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.