Poporul ca poliţie politică

de Ion Mureşan

Neîndoielnic, intruziunea unei instituţii în viaţa intimă a cetăţeanului este o mizerie inacceptabilă, scandaloasă. Mă întîlnesc adesea cu oameni obsedaţi de faptul că telefoanele le sînt ascultate: aud tot felul de declicuri, de fîşîituri de bandă magnetică ajunsă la capăt, acuză sincope în timpul unor convorbiri, primesc apeluri, dar la capătul celălalt al firului nu e decît o respiraţie etc. Unii tratează astfel de întîmplări cu umor. O prietenă din Timişoara îmi mărturisea (cum altfel dacă nu telefonic) faptul că de cîte ori are convorbiri mai lungi şi intervin pe fir tot felul de paraziţi şi de pîcîituri, se adresează presupuşilor securişti îndemnîndu-i să noteze pentru că urmează un pasaj important şi bogat în idei subversive. Sigur, a continuat ea, nu cred în asta, dar supoziţia că mai este cineva pe fir mi-a întrat în reflex, a ajuns un fel de automatism. Acum, cînd telefoanele cuplate s-au cam terminat, ca atare nu mai poţi să pui vina pe „cuplatul nesuferit şi necivilizat”, suspiciunea e şi mai mare. Securitatea a ajuns un fel de a doua natură a poporului român. Alţii înjură şi sînt neliniştiţi. Mai sînt şi dintre aceia pentru care trebuie să te înarmezi cu răbdare ca să-i asculţi cînd îi întîlneşti, căci sînt plictisitori şi pisălogi, dar dacă încerci să le demonstrezi că nu au motive de îngrijorare, se enervează de parcă ai vrea să le smulgi o decoraţie de pe piept. Poartă suspiciunea că au telefonul ascultat, şi o împrăştie în stînga şi în dreapta, ca pe o dovadă emisă de un for de specialitate că merită să fie ascultaţi. Cînd nimeni nu dă nici o atenţie spuselor tale, e chiar reconfortant să ştii că ai un auditoriu răbdător într-o ocultă poliţie politică.

Toate aceste consideraţii se cer acum radicalizate. Am văzut/auzit la televizor, la o emisiune de ştiri, un material despre SRI în legătură cu ascultarea telefoanelor şi în spatele purtătorului de cuvînt al acestei instituţii am văzut o mulţime de cutiuţe din care ieşeau sîrme colorate, cărora li se spunea „dispozitive de ascultare”, înşirate pe o masă. Materialul m-a năucit pur şi simplu: o dată pentru că se confirma că telefoanele sînt ascultate, nu e o fantezie a unor minţi exaltate, a doua oară căci ni se preciza că acele „dispozitive” au fost confiscate de la populaţie. Au fost găsite prin case particulare, prin birouri de firme, prin sedii de instituţii. Ele nu aparţin nici SRI-ului, nici Poliţiei, nici Procuraturii, ci… societăţii civile. Foşti anagajaţi resentimentari, soţi geloşi, amanţi înşelaţi, vecini curioşi, toţi, într-o veselie, montează microfoane sub birourile şefilor, în sediile de partide, sub paturile nevestelor, în plapumele amantelor şi, se înţelege, intercepteză telefoanele fixe şi mobile. Dacă tot nu-i ajung banii de întreţinere, de cărţi de şcoală şi caiete pentru copii, de un manual de specialitate, „Cum se confecţionează şi montează un dispozitiv de ascultare a telefonului”, de un micofon cît o gămălie pe care să-l lipească cu gumă de mestecat pe cada din baia vecinului, tot găseşte românul bani. Face pe dracu-n patru ca să se distreze jucîndu-se de-a spionul amator, aşa cum a văzut el la televizor în filmele pentru a căror vizionare e necesar acordul părinţilor. Altfel spus, SRI încearcă să ne convingă că poliţia politică e chiar poporul român. Nici tu servicile de informaţii ale unor partide, nici firmele de pază şi protecţie înfiinţate de foşti securişti, nici firmele de detectivi particulari, nici organizaţii ale lumii interlope, nici mafia, ci iniţiativa privată a unor cetăţeni e în spatele ascultării telefoanelor. Nici o posibilitate de a arăta cu degetul spre SRI că nu-şi face treaba, ori că şi-o face în exces, căci doar nu o să răspundă ei de faptul că tu dormi în pat cu spionul.

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la Poporul ca poliţie politică

  1. Oare nu suntem puțin cam bolnavi ? Unde, nu mai spun.
    Aș vrea să fiu ascultată la telefon când dau date clare despre grupurile infracționale compuse din polițiști, procurori și judecători și urmărită pe blog când postez documente originale , scanate, ca să dovedesc corupția lor. Nu mă aude nimeni și nu mă vede nimeni.
    Mă întreb ca naiva , ca să nu zic proasta, cum de mai ies la iveală câteodată câte ceva. Pe cine-au supărat ? Cine nu și-a primit darul ? Sau a fost prea mic.
    Atâta timp cât un prim procuror săvârște un fals intelectual și nu pățește nimic, fiind acopertă de șefii ierarhici superiori, nu mă las păcălită că s-a schimbat ceva în justiție sau că are urechi să ne audă cineva.
    Iar minciuna SRI -ului e normală. Pentru ce își iau salariu ? Ne apără !

    • Sare'n Ochi zice:

      poti fi sigura, Carmen, ca acele date de care spui tu ca ai vrea sa fie consemnat/ascultate nu vor fi consemnate. in schimb, daca un singur lucru poate fi interpretat in defavoarea ta din ceea ce spui, exact asa va fi interpretat.
      sistemul este inca bolnav – deoarece este infestat inca de oameni bolnavi. mai lipsesc 18 ani pana sa se faca 40, sa putem vorbi despre o insanatosire a societatii noastre. sa speram ca rezistam atat.

    • ceaikovski zice:

      Dictatura, sa nu iti imaginezi ca cei care trebuie nu stiu. Ba da. Cunosc un caz unde au venit si s-au legitimat, li s-a explicat clar situatia, era o chestie f grava, au bagat la cap si… nu s-a intamplat nimic.
      Uneori se fac dosare, care insa numerg mai departe, acestea sfarsesc prin a fi instrumente de santaj. Uneori nu se fac dosare, dar tot pt santaj sunt folosite informatiile. Cand tu scrii, nu faci altceva decat sa le dejoci un plan de santaj asupra cuiva, sau le dai subiectul.
      Politia procedeaza la fel. Sunt f f multe dosare care zac prin sertare, definitivate, doar bune pt a fi trimise in instante. La fel si laCurtea de conturi, dosare f vechi, care ar fi incriminat pe toti cei care abia azi ni se devoaleaza ca fiind infractori, dar cica nu pot fi dovediti, sau prinsi. Nu-i adev. Exista dovezi. Cine le ascunde bine, primeste multi bani, sau alte beneficii.

      • Sare'n Ochi zice:

        intotdeauna m-am intrebat ce s-a intamplat cu hartia A4 ramas sa se ingalbeneasca in arhive atatia ani (aia nescrisa, sau cu spatiile „libere” ramase necompletate)…

        • ceaikovski zice:

          Hartia A4 este scrisa, chiar bine de tot instrumentate cazurile, de organe de control ale statului, date apoi organelor care se ocupa cu trimiterea acestora in instante. Acolo sunt infundate in arhivele… sertarelor.
          Chiar in MFP cunosc un caz in care o fosta directoare de directie judeteana a fost prinsa de politie rupand file din dosare (anumite dosare) din arhiva si n-a patit nimic. Unde sa te duci sa spui? Cand toti cei care s-au perindat pe acolo, de la SRI, curte de conturi stiu si nimeni nu face nimic?
          Multe dosare au fost mutate (de la multe directii), cand s-a infiintat directia marilor contribuabili. Dosare care au venit IN SACI, opis-urile fiind de forma. Pe cine sa tragi la raspundere? pe sofer??
          La primaria Capitalei a luat foc sau ceva in genul asta, podul, stii ca acolo erau depozitate dosarele care apartinusera Directiei de finante a Buc? Unde sunt dosarele alea??

  2. eumiealmeu zice:

    soțul meu a fost la un moment dat profesor și a aflat de la foștii elevi ai liceului, care veneau să-i mai vadă pe colegi sau dacă pot face vreo achiziție dintre elevele tinere 🙂
    că din cauza discuțiilor politice despre ascultatul și neascultatul telefoanelor, le-a venit și lor ideea de a-și asculta profesorii ce vorbesc sau ce onomatopee scot, așa că găseau tot felul de motive ca să intre în casele profilor și le puneau niște chestii mici, meșteșugite de ei, prin care trăgeau cu urechea.
    asta e veche de când lumea, că și în epocă, unii colegi de-ai mei mă invitau să aud ce se întâmplă la profu de cutare sau de cutare obiect…
    nu știu cât de ușor o fi să spionezi, dar eu chiar mi-aș dori să fiu spionată, că tot nu am nimic de ascuns. cui să mă adresez să se ocupe nițel de telefonul meu? 🙂

    • Sare'n Ochi zice:

      😀 nu-i usor sa traiesti numai cu viata altuia.
      cred ca si daca nu ai nimic de ascuns este deranjant sa fii spionat – de aceea exista intimitate (poate de aceea si bunul Dumnezeu, incercand sa lase loc de manevra pentru intimitatea creatie Sale nu este prezent cand se intampla si tragedii – este pretul platit pentru liberul arbitru. motiv pentru care intimitatea omului trebyie sa fie sfanta)

    • ceaikovski zice:

      vezi filmulete pe you-tube 🙂 🙂

  3. Sare'n Ochi zice:

    sper ca nu ati uitat atat de curand ce insemna pentru unii sa traiasca viata altora…
    http://www.somepeoplejugglegeese.com/watching-movies/Images/DVD/dvd_291.jpgviata altora

  4. ribelalu zice:

    Buna dimineata.
    Internetul e plin de softuri cica „legale” de ascultat telefoanele, mai ales cele inteligente.
    La o cautare pe Google dupa termenii „spy legal phone” gasiti zeci de pagini.
    Si inainte de aparitia magaoilor astea „inteligente” existau softuri care se conectau prin bluetooth la telefonul tau si puteai fi ascultat dupa un telefon cu IQ mai mic.

  5. Radu zice:

    Salut,

    Daca e nevoie de dovezi a apetitului romanului pentru interceptari, se pot consulta de exemplu, ofertele hipermarketurilor – Selgros, de exemplu, are in oferta ochelari cu inregistrare video, pix reportofon, camere de supraveghere miniaturale/disimulate etc. Iar aceste oferte sunt facute in urma unor studii de piata, nu dupa ureche.
    Ca paranteza, printre cei care au dezvoltat aceasta piata la noi se numara in principal membrii vajnicelor noastre partide politice, care aproape ca nu mai pot iesi la o cafea fara sa se inregistreze unii pe altii 😀

  6. theo- nona zice:

    se pare cä antonescu, träieste viata lui, dar ca mincinos si trädätor

    dece nu se dechide dosarul PORUMBACUL; CRIN-CRETIN; a mintzit ca si

    voiculescu, ei nu au avut de-a face cu securitatea, ei au fost securitatea

    si varanul a fluturat 2 adeverintze CÄ E CURÄTZEL SI FRUMUSEL

    SI?????????, s-a dovedit turnätorul nr 1 al romaniei.

    • Sare'n Ochi zice:

      acum poate ca PORUMBACU este fie un dosar care nu exista, fie unul prea greu – si este lasat pentru mai tarziu, sa-si franga idiotul gatii.
      oricum si-i frange, cu sau fara de dosar!

  7. theo- nona zice:

    AM VÄZUT CÄ CNN, a fäcut un contract cu varanul,in CURENTUL:
    chiar asa escroci si prosti sunt cei dela CNN,
    s-au banii conteazä? chiar dacä vin dela mafiot.

  8. ribelalu zice:

    Culmea e ca B1.tv a facut contract cu chinezii (postul international de stiri chinezesc in limba engleza). CNC News este un fel de CNN sau Al Jazeera chinezesc (cica are 50 mil audienta in Europa)

  9. ceaikovski zice:

    Eu primesc si pe mailul personal si pe cel al firmei tot felul de oferte cu subiect: „spionaj”. Accesorii de toate felurile, de la pix, pana la ascultare ambientala, un fel de farfurie, ma rog…
    Am un vecin – fost lucrator in contraspionaj al armatei – care se ocupa cu trasul cu urechea. De ce sunt sigur? Pt ca toti membri familiei mele cand se intalnesc cu el, primesc „raspunsuri” la teme discutate in casa. Care casa se afla la aprox 30 de m departare de a lui. De ex daca sotia imi spune ca vecinul a zis o chestie, a doua zi cand ma intalnesc cu el in curte, imi zice: „domnu’ cutare, sa stiti ca eu am zis aia, dar n-am vrut sa…” Deci asa ne-am prins dupa vreo 2 ani, ca tipul practica spionita, printre vecini. De ce? De jalnic ce e. Nevasta-mea il balacareste cateodata noaptea, adica „daca tot asculti, na de-aici!”
    Nu mai esti in pielea ta, nu te simti bine, va spun cu certitudine. Ca te asculta sau nu cineva la telef e una, dar sa te asculte ce faci in casa e alta.
    E adevarat sunt si persoane bolnave, care se ocupa cu asa ceva, de plictiseala, sau ca sa iti afle nu stiu ce secrete, naiba stie…
    Nevasta-mea (ceaikoavka) mai arunca uneori cate o faza de genul: „auzi draga, cati bani mai avem ingropati sub nuc?” (sotul)
    🙂 🙂

    • Sare'n Ochi zice:

      😀
      aia de la CI au fost niste idioti patentai – poate i-o si transmiteti de la mine intr-o zi, printre banii ramasi sub nuc 😀
      niste gunoaie care numai cu asta s-au ocupat: cine cat bea, cine ce discuta cu sotia sa, cine este inselat, cine inseala. nu sunt spioni, sunt niste cautatori printre gunoaie. exact ca in filmul „viata altora”.

      • ceaikovski zice:

        he he, n-am stiut. Credeam ca erau si ei niste spai, ceva… O sa-i spun. La vara cand mergem la tara si iar o sa aud „raspunsurile” vecinului, ii zic sotiei, sa transmita in „discutiile” nocturne cu individul, in care il face cu ou si cu otet… 🙂

        PS: vecinul abia astepata sa mergem acolo, i se schimba perceptia despre lume 🙂 afla lucruri noi 🙂 Sa-l ia dracu’ de jigodie! Ne-am aparat si noi cum am putut, am pus un radio pe geam, si-l lasam permanent in functiune…

  10. ceaikovski zice:

    Stiti cum e vorba aia: divide et impera…
    Iar faptul ca SRI face asemenea afirmatii, este tot specific muncii lor, de pe timpul lui Ceasusescu. Baga fitile, lasa-i sa-si sparga capul, sa se suspecteze unii pe altii, sa se teama.
    Dezinformare, manipulare este numele tau SRI.

  11. Alina RAUS zice:

    Dezvoltarea și diversificarea dispozitivelor de ascultat, filmat etc sunt consecința inevitabilă a evoluției tehnologice. Era normal sa apară, să se mențină pe piață si sa devina din ce in ce mai sofisticate datorită faptului ca acopera o nevoie: a vecinului, a concurentului, a diverselor servicii publice sau private, a unor infractori etc. Cert este că numai cine prezintă un interes de o anumită natură este ascultat (și dacă cel interesat dispune de tehnologia și conjunctura adecvată). Mă îndoiesc că oierului de pe câmp îi sunt montate microfoane la stână. 🙂 Iar cel care știe că este demn de interes din partea unora are la dispoziție tot tehnologia pentru a acționa. Da, este neplăcut faptul că cineva te asculta, filmeaza, dar nu este cu nimic mai altfel decât orice altă infracțiune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.