Toata lumea afirmă, cât mai convingător posibil, necesitatea unei reînnoiri politice. Toata lumea o cere. Din nefericire, după cum bine constată prietenul de blogosferă Theophyle, această nevoie de reînnoire a trecut de mult de la stadiul acut la cel cronic. Cuvântul reformă și-a pierdut valoarea, s-a demonetizat prin îndelungă expunere la gargară politicianistă, alterat fiind în discursurile reformiștilor de grajd (ce vor respect) sau de salon. Trei întrebări esențiale sunt cele de la care încă se mai așteaptă un răspuns – altul decât cel pe care și-l dau, imediat de 22 de ani, cei care nu mai participă la exercițiul electoral, motiv pentru care, de exemplu, UDMR este un partid de ale cărui hachițe trebuie ținut cont la fiecare guvernare – dar în oala aceasta este fiecare partid-balama de care am avut parte ca șantaj politico-economic. Iar răspunsul aflat la îndemână este acela că întreaga clasă politică este o apă și un pământ (“Aceiași mizerie” – cum plastic se exprimau niște manifestanți pe un banner cu ocazi manifestațiilor cvasi-“spontane” din ianuarie anul curent):

• Întrebarea nr-1: care stat? Un stat cu o Constituţie “confecționată” la comanda unui nomenclaturist comunist nu poate reflecta o dorință de înnoire. Statul în care hoții nu sunt hoți, ci prigoniți politici, statul în care orice tâlhar devine martir și orice criminal devine grav bolnav  în fața justiției. Un stat în care o forță politică de tipul struțo-cămilă este cotată nepermis de mult cu șanse de guvernare printre cei 40-44% electori decidenti (cei care participă efectiv la vot) se regrupează în spatele unui turnător, care și-a vândut familia la securitate pentru o pâine mai albă, nu are nici o șansă pentru nimic, niciodată!
• Întrebarea nr-2: care electorat? Cel obișnuit să ceară sau cel care este obișnuit să nu dea. Cei care merită întotdeauna ceva. Convinși că meritul lor este apriori mai mare decât al celorlalți. Cei care pot fi cumpărați de fiecare dată cu puțin numerar sau cu vorbe dulci? Sau cei care sunt convinși că statul trebuie să dea (să facă, să dreagă) pentru ca d’aia e stat?
• Întrebarea nr-3: ce clasă politică? Cea care impune de 22 de ani o simbioză perfectă între criminali și victime? Clasa politică  care a distrus industria și a vândut-o la fiare vechi? Clasa politică subordonată nomenclaturii comuniste care a permis împărțeala bogăției naționale pe baza gradului pe care îl aveau în instituțiile represive ale statului ceaușist?! Clasa politică compusă din politicenii, sindicaliștii sau bugetarii numiți politic pentru bunăstarea lor și a clientelei lor făcând  averi care în nici un stat de drept din Occident nu pot exista… ?

Sursa întrebărilor cărora am să încerc să le dau o metodă de lucru în căutarea unui răspuns cât mai plauzibil, este blogul Politeia (salut, Theo, și cu această ocazie!).

PREMISĂ DE LUCRU: în politica românească a omului providențial, orizontul de așteptare al votantului față de cel pe care îl votează este extrem de mare. De aceea SE DĂ: mulțumirea cu care este privit un politician conține în ea și germenii nemulțumirii.

COROLAR: germenii nemulțumirii (exact ca la un produs pus pe piață – și ce este altceva decât un produs de piață un politician?) pot fi amplificați – este cel mai simplu mod de lucru. Este mult mai simplu să acționezi asupra lucrurilor de la sine înțelese (date prin educație, expectanță, prin modul de înțelegere, raportare la produs șamd, dar, de cele mai multe ori prin sistemul relațional al bârfelor: “am auzit, mi s-a spus, se zice”), pentru a coborî calitățile unui produs cu exact cantitatea inițială de subiectivism (părearea personală a consumatorului față de produs) cu care este încărcat acesta încă de la momentul aruncării pe piață (germenii nemulțumirii). Astfel, un produs cotat cu, să zicem 92% calități (în opinia consumatorului) este încărcat, până la 100%, cu 8% defecte. Mie (și oricui se ocupă de marketing, mai ales de cel politic) îmi este mult mai simplu să scad cota de piață a produselor concurente și/sau chiar a propriului produs (dacă nu sunt atent), cu cele 8% procente de “lasă că știu eu mai bine despre ce este vorba”, decât să o cresc cu 1% (investiția nu merită rezultatul).

METODĂ DE LUCRU: cele 8% de mai sus sunt denumite de mine “doză de nemulțumire în mulțumirea maximă acceptată”. Știind ce anume reprezintă această “doză”, o pot amplifica (fie că este vorba despre un om, fie despre un produs – politicianul este un produs pus în piață), coborând cota de nemulțumire până la un prag de jos. Iar dacă-i vorba despre un politician-femeie, ca în cazul care văd că încă înfierbântă mass media chiar și la trei săptămâni de la părăsirea primei scene politice (Elena Udrea), îmi este simplu să apelez la “naturelul simțitor” al misoginismului autohton (dar mai ales al micsandrinismului, că femeile sunt mai rele și mai lipsite în solidaritate în a le judeca pe femei decât în a-i judeca pe bărbați – deh, concurența!).

METODĂ DE LUCRU: pragul de jos, de regula il denumesc “complacere” (pardon, îl asimilez, că de denumit îl denumesc “doza de mulțumire din/în nemulțumirea minim acceptată”). Acest nivel nu poate fi comprimat, nu merită să investești în a-l comprima, cât nu merită să investești dincolo (la nivelul de maxim), în a merge în sus. Prefer să aplic teoria minimei rezistențe. De fapt, cei care dețin mijloacele mass media preferă să meargă pe minima rezistență. Și-atunci intervin cu zgomotul de fond – mulțumirea din nemulțumire (complacerea, mioritismul, drobul de sare, capra vecinului, statul asistențial, statul cu mâna întinsă, promisiunile șamd) sunt amplificate mediatic, că este mai ușor să-i scârbești pe cei cu doza de nemulțumire în mulțumire, orizont de așteptare, după orizont de așteptare, și să-i pui pe fugă. Cei care se complac primesc/acceptă produsul ca atare. Și-l votează.

Și-atunci, SE CERE: care politician va mulțumi, care electorat, câtă vreme mijloacele de comunicare sunt în mâna celor care au interese contrare celor ușor de alungat prin manelizarea informației? Când 56% (prevăd chiar 60-62%) dintre electori stau acasă, fugăriți de informațiile apocaliptice de la Antene și iRealități, orice politician, cât de onest se va dori, va înghiți broaște râioase pe stomacul gol pentru a putea să-și facă meseria pe care a ales-o.

REFERINTE:

• UDMR ameninta din nou coalitia de guvernare: Marko Bela: Ori rezolvam problema Legii Educatiei, ori vedem daca vom continua cu acest Guvern. Vicepremierul Marko Bela a declarat sambata, de la tribuna Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) de la Targu Mures, ca nu poate fi de acord ca Legea Educatiei sa fie aplicata doar partial, cum se intampla la UMF Targu Mures, si ca in urmatoarele saptamani ori se rezolva aceasta problema, ori se va vedea daca UDMR continua cu acest Guvern, relateaza Agerpres. „In urmatoarele saptamani, ori rezolvam aceasta problema, ori sa vedem daca continuam cu acest Guvern. Eu consider ca nu. Dar asta este parerea mea”, a afirmat Marko Bela. El a subliniat ca „este important ca legile sa fie respectate”. „Nu pot accepta, ca viceprim-ministru, sa controlez Educatia si in acelasi timp sa nu se respecte Legea Educatiei”, a spus el. Vicepremierul a sustinut ca in privinta Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures este necesar sa se clarifice relatia dintre etnii si ca „se pare ca situatia e mult mai grava decat anii trecuti”.
• Cum si-a binecuvantat Tokes partidul la primul congres: „Maghiarilor care isi ataca propria tara, Ungaria, trebuie sa le interzicem sa mai intre in Ardeal!” O sala de 300 de locuri pentru 350 de delegati plus o suta si ceva de invitati si vreo 60 de ziaristi din Romania si Ungaria, acestia din urma invitati sa se prezinte cu doua ore inainte de incepere la „locul faptei” – teatrul din Miercurea Ciuc, unde Tokes Laszlo isi „binecuvanteaza” azi, in mod oficial, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), la congresul de constituire. Ajunsi la intrare, ziaristii au fost luati imediat in primire de bodiguarzi, cu anuntul „nem szabad!” (nu e voie), apoi, dupa inca un „nem” la intrebarea daca vorbesc si romaneste, au fost dirijati prin semne spre o intrare dosnica si varati intr-o salita de vreo 30 de metri patrati, botezata „press room” si „dotata” cu doua panouri cu sigla PPMT-ului in romana si maghiara, o masa, cateva scaune, o plasma si doua difuzoare, anunta Gandul.
• Cum isi fac maghiarii campanie electorala. UDMR va trebui la alegerile din 2012, pentru prima data, sa se bata pentru voturile etnicilor maghiari. Adversari ii sunt Partidul Popular Maghiar din Transilvania si Partidul Civic Maghiar, iar campania este deja in toi. In primul sau congres, desfasurat la Miercurea Ciuc, Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) si-a ales nu doar presedintele, in persoana ex-udemeristului Toro T. Tibor, dar si-a aprobat si programul-platforma, care vorbeste despre autoguvernarea speciala a Tinutului Secuiesc, cu asigurarea unei autonomii culturale pentru romanii „minoritari” din regiune. PPMT mai spune ca „doar problemele legate de apararea nationala, afacerile externe, finantele si siguranta nationala ar trebui sa fie exclusiv de competenta guvernului central” si ca presedintele tarii ar trebui sa fie ales de parlament, scrie Romania Libera.
• Elena Udrea, contraatac la Dan Voiculescu. In urma unei asa-zise „emisiuni-dezvaluire”, in stilul Antenelor, Elena Udrea ii da un raspuns senatorului Dan Voiculescu, in care demonteaza toate informatiile prezentate la adresa ei. Mai mult, in acest drept la replica, ea explica si motivele pentru care oamenii lui Felix o ataca in mod sistematic. Va prezentam integral dreptul la replica al Elenei Udrea: „Instrumentele media ale securistului dovedit Dan Voiculescu isi continua seria atacurilor aberante la adresa mea, a familiei mele si a celor care sunt banuiti ca ma cunosc. In spiritul metodei patentate de Felix, experimentate in vremea cand isi turna propriile rude, Antena3, varful de lance al acestei campanii murdare, deschide orice tip de subiect pe care apoi incearca sa il lege de mine. La emisiunea „Exces de Putere” de sambata, 25 februarie 2012, s-a prezentat un material plin de intoxicari intitulat „Familia Cocos, cuib la Snagov”. Pentru o corecta informarea opiniei publice, fac precizarea ca nu detin si nu am detinut niciodata vreo casa la Snagov si nici nu am de gand sa intru intr-un proces de licitatie pentru vreo vila a RA-APPS. Prostiile indrugate in emisiune de moderatori au fost atat de flagrante cu atat mai mult cu cat chiar ei spuneau ca la casa pe care o prezentau nu existau semne ca ar fi locuita si nici nu fusese inscrisa pe lista imobilelor care ar urma sa fie incluse in cadrul licitatiei imobilelor patrimoniului statului, scrie EVZ.
• Patronii pierd 220 de ore ca sa plateasca 280 de taxe parafiscale. Statul percepe mai mult de 300 de taxe, din care aproximativ 20 sunt fiscale (impozite pe profit, salarii sau venituri, precum contributiile de asigurari sociale sau TVA), iar restul sunt parafiscale, adica aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activitati antreprenoriale. Practic, fiecare „miscare” din firma este supusa autorizarii (implicit, si taxarii parafiscale), si aici pot intra achizitiile de utilaje, echipamente, instalatii sau de servicii profesionale, acceptarea intrarii pe anumite piete reglementate, inregistrarea ca operator in domeniul vizat ori chiar retragerea, radierea, din registre, scrie Romania libera