Nu este obligația guvernului să scoată zăpada din curtea omului, de pe proprietatea lui privată (eu nu plătesc taxe ca Poliția, Armata și Jandarmeria să dea cu lopata în curtea mea sau a vecinilor mei)

Texte de tonomat: „Nu militarii şi nu localnicii trebuie să facă treaba pentru care regimul Băsescu a dat un miliard de euro clientelei şi s-a asigurat de parandărături, inclusiv pe spatele “leneşilor” captivi ai zăpezii.”

În ticăloșia lor, slujbașii moguliziunilor au politizat până și tragedia înzăpezirii unor adevărați neputincioși. Unde în lumea aceasta mai vine Armata (și/sau Jandarmeria) să sape în curtea omului pe lângă cotețul porcilor? Grija față de propria proprietate (să nu-i cadă acoperișul în cap sub greutatea zăpezii, de exemplu), cade în datoria cetățeanului proprietar. Ori, ce vedem noi pe la tembeliziuni pe post de „nepăsare a guvernului”? Mormane de zăpadă făcute bocnă (gheață) în jurul caselor, rezultatul nesimțirii celor care nu au făcut nimic timp de săptămâni pentru a ieși din situația creată – și nu mă refer la bieții bătrâni uitați de soartă, de copii și de rude în primul rând (nu de către autorități!), ci la oamenii în putere ce roiau în jurul reporterilor tembeliziunilor așteptând “ajutoarele”. Întreg “poporul” Antenelor și iRealităților (“poporul lui n-am, îmi trebe, dă-mi!”) urlă că plătește taxe și impozite, motiv pentru care Guvernul trebuie să-i șteargă la fund și să-i scobească și între dinți. De plătit taxe și impozite plătim cu toții – mai ales cei care nu facem parte din “poporul” Antenelor și iRealităților -, dar le înghit orbii cu permis, liota de concedii medicale imaginare, șatra de funcționari de cumetrie, securiștii cu pensii nesimțite și băieții deștepți transpartinici care nu știu să facă afaceri “capitaliste” decât după rețeta “secretă” a conectprii la bugetul statului.
Dacă înzăpeziții de azi nu ar fi tăiat perdelele forestiere și nu și-ar fi însușit para-zăpezile (să-și facă gard, să pună pe foc sau să ducă la REMAT, să aibă și ei de-un țoi la birtuc), vântul nu ar mai fi îngrămădit zăpada peste primele obstacole întâlnite – adică exact casele lor. Apoi, după cum am văzut chiar în imaginile transmise de către tembeliziuni, în toate satele în care zăpada s-a clădit până la acoperiș pe lângă bătrâni există suficienți oameni în putere. Nu ar fi fost normal (mai ales că Biserica și Credința este pe primul loc în încredere și preferințe indiferent de sondaj) ca să se fi ajutat unii pe alții? Și până la a cere Guvernului să se implice în chestiuni care nu-l privesc/nu țin de fișa postului, să se fi apelat la autoritățile locale, să se fi mobilizat cetățenii din comunele/orașele apropiate (mai ales rudele persoanelor aflate la ananghie)? Mai ales că zăpada nu a ajuns de 4-5 metri într-o singură noapte. Am văzut la ProTembel (sinistră poate fi câteodată și această tabloidizată televiziune – mai ales când încearcă să se amestece în politică!) cum un domn în floarea vârstei și în putere se plângea că îi scârțâie acoperișul sub povara zăpezii, motiv pentru care se gândește să se mute în altă parte. Mai bine făcea o altă casă decât să dea jos zăpada de pe acoperiș? Sau, mai degrabă, dădea spectacol în fața televizorului, că “dădea bine pe sticlă”?
Faptul că „plătim impozite și taxe”, indiferent de cât de mare este evaziunea fiscală, indiferent de cât de nesimțite sunt aceste taxe și impozite, ele nu se plătesc (sau se evitp) pentru a primi scutire de la simțul civic și de la bunul simt – poate numai pe la cei care prin intermediul tubului catodic încearcă să îmbizoneze acest popor. Când vine necazul toată lumea trebuie să pună osul să ajute, nu doar armata și jandarmii, că ei nu au în fișa postului curățarea zăpezii sau datul nămolului afară din curțile oamenilor. Și, aprops, greviștii Uniunii Suspine și Lamentații, dacă tot nu merg la muncă în Parlament, ar putea să pună mâna pe o lopată și să dea la zăpadă.

Referințe:

  • Mihai-Răzvan Ungureanu  (medaifax): “Cu primarii mai e o problemă aici şi nu mă feresc s-o spun public. E inadmisibil să treci pe străzile unei localităţi din România şi să-i vezi pe militari cum desfundă drumurile în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură şi asta se întâmplă şi la inundaţii şi la nămeţi. Nu se poate aşa cea, nu putem plăti lenea la nesfârşit. E lipsă de respect pentru cei care stau stau în frig 24 de ore din 24 să dea drumul la salvări, să desfunde drumurile, să rezolve situaţiile de urgenţă, nu se poate aşa ceva (…) În asemenea situaţii nu ne văicărim, nu cîntăm prohodul la posturile de televiziune, nu vorbim de Apocalipsă. Haideţi la muncă!”
  • Majoritatea problemelor sunt in judetele conduse de reprezentanti (baroni) ai Uniunii Solutii Lipsa. Vrancea, Buzau, Constanta sunt judete sarace, in care baronii locali ai PSD, Oprisan, Mocanu, Mazare, Constantinescu nu fac absolut nimic si vor stare de urgenta ca sa poata cheltui fara a mai face licitatii si astfel sa devalizeze bugetele locale suplimentate cu bani de la guvern. Gunoiasii de pe blogurile afiliate acestei constructii politice vor sa ne abureasca de contrariul – ca portocaliii au consumat banii pentru deszapeziri in fiefurile cu trandafiri infipti in sageata albastra…
  • In judetele in care s-a instaurat starea de urgenta sa fie obligatorie inchiderea carciumilor, nu de alta dar arata aiurea cu ditamai poteca deszapezita intr-o localitate inecata in zapada; Lasati-o mai usor cu campaniile de strangere de alimente pentru sinistrati; daca masinile cu ajutoare pot ajunge in localitatile izolate, inseamna ca pot ajunge si masinile care aprovizioneaza curent magazinele satesti; daca nu ar fi cazut zapada asta ce ar fi mancat, ca din cate vad prin reportaje oamenii nu prea au bani; Constat un mare consum de apa minerala la sate, probabil e foarte utila la indoirea vinului; pentru cei care n-au aflat inca, zapada incalzita se transforma in apa (fiarta e mai mult decat buna pentru consum).
  • Ministrul Internelor, Gabriel Berca: Banii trimisi ca ajutoare vor fi monitorizati. Autoritatile locale sa nu-si frece mainile si sa-si pregateasca firmele (hotnews). Ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, a avertizat duminica autoritatile locale sa nu incerce sa deturneze prin incredintare directa banii pe care ii vor primi de la bugetul de stat catre firme de casa si le-a transmis acestora ca sunt singurele responsabile pentru viata oamenilor,  in conditiile in care „Guvernul nu deszapezeste”, ci intervine in situatiile de urgenta.
  • Gabriel Berca: Romania nu intra in apocalipsa, ci in cod portocaliu de ninsoare (ziare.com). Ministrul de Interne, Gabriel Berca, le-a transmis prefectilor, duminica dupa-amiaza, ca se asteapta ca ei sa actioneze ferm si rapid pentru a ajuta oamenii aflati in dificultate din cauza ninsorilor si viscolului, si sa evite sa semene panica prin intermediul presei, intrucat „Romania nu intra in apocalipsa, ci in cod portocaliu de ninsoare”.
  • EUROPA ÎNGHEŢATĂ: 620 de oameni au murit din cauza frigului (mediafax). Cel puţin şase decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în estul şi sudul Europei, unde numeroase regiuni rămân izolate din cauza frigului şi a zăpezii, în timp ce în vest, în Franţa şi Italia, situaţia începe să revină la normal.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Derapaje prin presă și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

105 răspunsuri la Nu este obligația guvernului să scoată zăpada din curtea omului, de pe proprietatea lui privată (eu nu plătesc taxe ca Poliția, Armata și Jandarmeria să dea cu lopata în curtea mea sau a vecinilor mei)

  1. Sare'n Ochi zice:

    unchiul meu, 87 de ani, Dumnezeu sa-l tina, este din Balta Alba judetul Buzau. impreuna cu un copil (nepot) s-a deszapezit singur, fara ajutorul nimanui. mai inainte am vorbit cu el la telefon. iar seful CJ Buzau cere stare de urgenta…

    • lenesa inzapezita zice:

      Felicitari unchiului tau! Dar am vazut la tv cum oameni tineri, in putere ieseau din casa numai ca sa primeasca ajutoarele, dar sa ia cate o lopata sa-i ajute pe jandarmi nu se invredniceau. Cand ii vezi asa mai ca ti se face lehamite, cum te duci cu mana intinsa la pomana, tu tanar (nu zic de batrani) si nu iti dai zapada din fata casei (macar o poteca, ceva)

  2. noradamian zice:

    Într-un reportaj din zilele trecute pe B1 o bătrână se plângea că a făcut o criză de inimă când a văzut imaginile apocaliptice cu case si oameni sub zăpadă şi pe ştiristă spunând că-n sudul Moldovei va fi declarat cod rosu…

    la tv http://www.zvoner.ro/mic-ghid-de-deszapezire/

  3. Sare'n Ochi zice:

    Gigi Becali si gestul lui sunt de admirat.
    http://www.realitatea.net/prefectul-de-vrancea-ne-am-trezit-cu-domnul-becali-cu-utilajele-in-fata-prefecturii_913059.html
    un personaj pitoresc, un hot si un smenar – dar iata ca stie ce este acela evergetism (sa dai inapoi societatii o parte din ceea ce ai acumulat jumulind respectiva societate).

  4. ion zice:

    Dar ca sa dezapezeasca macar drumul comunal, ajung impozitele? Din vignieta auto ajung banii sa merg cu masina pe autostrazi? Dar din acciza la carburant pot sa conduc pe DN-uri? Mai vrei si alte detalii? Nu esti cat de cat obiectiv, dar poate ca nu platesti nimic in tara asta,si totusi ai drepturi la fel ca mine. Hai lasa-te de propaganda ieftina (ca toti politicienii de azi), si la treaba. Apropos,….zapada n-are culoare electorala, e alba, nu face din necazul romanului, subiect de polemica politica !

    • Sare'n Ochi zice:

      comentezi ca de la tembelizor si total in afara problemei dezbatute – satele inzapezite si cine ar fi trebuit sa actioneze in primul rand sa nu se ajunga in astfel de situatii se dezbate in material + ticalosenia vasalilor securistului si devalizatorului Dan FELX Voiculescu si ai securistului si devalizatorului Sorin Ovidiu NUS Vantu, precum si a securistului si devalizatorului pe nou Sebastian Ghita. Faci parte dintre adulatorii turnatorilor, securistilor si devalizatorilor?
      in rest, mai pune mana pe carte si citeste legi. necazul ramanilor este ca o parte sunt extrem de lenesi sau naraviti la lenevit, iar cealalt se afla in treaba sa-si dea cu presupusul. asa ca mai usor cu propaganda ieftina pe scari 😀
      “Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă se întrunesc şi stabilesc localităţile afectate de diverse calamităţi, precum inundaţii sau, cum este în cazul nostru, înzăpeziri de acest gen, iar decizia comitetului este acoperitoare pentru a utiliza Ordonanţa 34, care are un alineat special ce prevede faptul că sumele care se acordă pentru înlăturarea efectelor calamităţilor nu mai trec prin procedura de licitaţie, ci prin încredinţare directă, priorităţile fiind stabilite de comitet. Deci, actuala situaţie decisă la nivelul unui comitet pentru situaţii de urgenţă la nivel judeţean este acoperitoare pentru a utiliza eventualele sume care pot veni din partea Guvernului pentru a ajutora sinistraţii”, a spus Berca.
      Daca te intereseaza cadrul legislativ, este vorba de Ordinul 638/410 din 2005
      OUG 21/2004. Presedintele Comitetului e prefectul si vicele e Presedintele CJ. Decizia se ia prin vot: “Hotărârile comitetelor pentru situaţii de urgenţă se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor prezenţi, cu excepţia punerii în aplicare a planului de evacuare, care se face în baza deciziei preşedintelui comitetului”.

    • Ia zi, echidistantule, obiectivule, cum este ca din vignetele alea primele drumuri deszapezite (iaca un cuvant nou, nu?) au fost cele catre crasme? Acum esti multumit ca ti s-au dus banii exact unde trebuie, adica pe Apa Sambetii si gatlejurile unor oameni nacajiti…
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11492107-prefectul-buzau-paul-beganu-primele-drumuri-accesibile-dupa-viscol-fost-cele-spre-carciumi.htm
      De aceea merge Romania cum merge, ca-i plina de plavani care comenteaza ca tine, fara sa digere.

  5. noradamian zice:

    greseli: o virgulă, 2 litere- scuze, stergeţi-le, vă rog, cu privirea 🙂

  6. ceaikovski zice:

    Aseara la rtv cristi zarescu prezenta situatia dintr-un sat din Buzau parca. Era manga!
    Praf. Pulbere.
    Simpatic, cum se molipseste lumea,nu? 🙂

  7. ceaikovski zice:

    MRU a uitat sa spuna ca jandarii au venit direct din PU, trec pe la deszapezire, pe la adus bolnavi si apoi trec la loc, odihniti de nu se poate, in PU!!
    ops, am uitat, daca vin inundatiile, mai amanam PU si trecem la barci pneumatice, la salvat omenirea, din sat pana colea in deal, la birt 🙂

  8. nelucraciun zice:

    Ce zice una Roxania, plina de otrava, Sare, ca esti sluga lui Basescu?
    Am gasit link-ul la sfarsitul precedentului tau articol, i-am rasfoit blogul si, jur, n-am mai gasit niciunde atata otrava. Tembeliziunile, cum le ziceti voi, sunt prunci de tata fata de asta! De ce nu stergi link-ul? Blogurile importante nu admit, pe paginile lor, opinii adverse. Ca sa poata sa le admita trebuie sa fie cu adevarat mare, precum Teophyle. Dar nici el nu cred ca isi permite, decat cateodata.

    • Sare'n Ochi zice:

      fata-i dusa rau cu capul – din tagma Martorii lui Crizel Antenescu. de atat liberalism costache-patrician a facut buba la cap. pe vremuri era jurnalista, acuma „s” si „t” sunt inlocuite de „z” si „d”.
      ce sa zic :D, clar sunt sluga Maritului Dictator.
      dar, vorba golanilor din 1990 (parafrazand): Mai bine cu Maritul Dictator / decat cu un turnator / mai bine basist / decat crin-antenist…

  9. dushurece zice:

    nu ma gandeam ca cineva imi poate citi gandul si revolta pe tema asta. Suntem realmente o tara de asistati sociali.

  10. theo- nona zice:

    am väzut filmärile cu becalii, in sat in mijloc era stransä zäpada grämezi,

    este o rusine ce manipulatori sunt cei dela tv, iar majoritatea niste trantori,

    un bätran se väita cä sunt 7 in casä , cä nu are… etc. cand a intrat sä-i ducä

    alimente, din cei 7, 5 erau tineri, au luat alimentele in primitre.

    e jenant ce väicärealä cu aceleas imagini de ,o säptämanä.

    B1 este o vuvuzea ca si antenele.

  11. theo- nona zice:

    roxana, este presul opozitziei, sä urle vuvuzeaua, o sä inece in venin.

  12. ceaikovski zice:

    „Luati prin surprindere de ninsoarea abundenta, edilii Romei au distribuit peste 2.000 de lopeti, rugandu-i pe turisti si localnici sa ajute echipele primariei.”
    http://stirileprotv.ro/stiri/international/cum-se-face-deszapezirea-la-roma-turistii-si-localnicii-au-primit-lopeti-si-au-fost-rugati-sa-ajute.html

    Ce-i scarbos in treaba asta, e ca stirea am gasit-o si pe antena3 a lui felix, deci rahatii dreaq stiu, si totusi… la noi tre sa fie altfel!!!

  13. dora zice:

    Este de-a-dreptul revoltator ce fac tampenizatoarele;in loc sa incurajeze locuitorii , sa-i indrume sa faca fata cu demnitate si solidaritate crestineasca urgiei cerului ce s-a abatut asupra lor,provoaca panica ,ii sperie peste masura si-i incita impotriva autoritatilor centrale.
    Oare oamenii din zonele rurale (aia care au pretentii pt.ca platesc taxe),nu stiu ca au un primar,un consiliu local?Dar preotii satelor unde a fost in aceste saptamani ca,n-am auzit unul sa fie printre enoriasi.
    Bine le-a zis min. de interne Berca,sa se organizeze si sa foloseasca banii din bugetul local ,sa lase politizarea , sa numai provoace panica,nu e Apocalipsa,e cod portocaliu de ninsoare.

    • Sare'n Ochi zice:

      pai daca idiotii utili care imprastie aceasta mizerie in mass media se prefac ca nu stiu care este lantul legal al responsabilitatilor, ei, niste amarati, care doar butoneaza la tembelizor, de ce sa-si bata capul? daca idiotilor utili li se pare utila minciuna au sa o foloseasca – ei vor sa obtina doar „jos Basescu, sus Crizel Antenescu!”

      • dora zice:

        Sare,joaca si ei cum le canta taraful mogulilor.Daca edilii sunt din haita lor,de vina sunt autoritatile centrale,daca sunt portocalii si presedintele de consiliu kkaniu galceava se muta in plan local.

  14. blogideologic zice:

    N-ar fi bine să înveţi mai întâi corect româneşte ?

  15. ErRon zice:

    Mie cel mai tare mi se pare faptul ca aceia se plang ca nu au apa!!!
    Si merg jandarmii si soldatii si le duc apa in peturi, sa aiba de baut!

  16. Pingback: Ştirile zilei - 13 februarie 2012 | Zero Ştiri

  17. uluper zice:

    va salut pe cei care nu bagati in seama panica si isteria de la televiziuniile mogulilor. Pacat de poporul care asteapta orice prileji de a ciugulii vreo pomana. A pune mana pe lopata ,este jignitor!!!!! Cand vin transporturiile cu ajutoare, apar locuitorii, ca furniciile. La pomana cum de pot sa iasa din case?

  18. observator zice:

    ROMANIA UN PERPETU TEATRU AL ABSURDULUI
    Während unter dem nationalliberalen Ministerpräsidenten Tariceanu mit griechischer Großzügigkeit regiert wurde, bestand Boc auf einer Haushaltsdisziplin, an der man sich auch in Deutschland ein Beispiel nehmen könnte.
    In timpul guvernarii liberale primul ministru
    Tariceanu a guvernat cu o generozitate greceasca ( sa te feresti de cadourile otravite ale grecilor vezi proverbul). Guvernul
    Boc a dat dovada unei discipline financiare al carui exemplu l-r putea lua si Germania.
    http://www.faz.net/aktuell/politik/ausland/rumaenien-absurdes-theater-in-bukarest-11641321.html

    • Sare'n Ochi zice:

      necesare sublinieri, multumesc.
      am vazut materialul si pe Deutche Welle. bine ca stiu nemtii sa ne aprecieze conducatorii buni, dar neamurile de traista ale lui Crizel Antenescu si Tonta stiu doar sa improaste cu rahat.

  19. Sare'n Ochi zice:

    Becali s-a dus in Vrancea cu utilaje si cateva mii de lopeti. n-au venit sa se inarmeze cu lopeti decat 100 de sateni si astia (citez de la ProTV): numai pentru bocancii si caciulile pe care i-a/le-a adus cu el.
    Ceea ce spune multe.

  20. horia zice:

    cu isteria… nu sunt prieten nici eu… indiferent din ce parte vine, dar
    platitori de taxe sunt si oamenii aia care acum sunt neputinciosi in fata naturii.
    acum trebuie ajutati ca si in cazul unor inundatii sau cutremure. prefer, asadar ca banii mei sa se duca in a salva o viata in locul unei …posete !
    primul ministru trebuia sa actioneze zilele astea nu sa-i certe pe oameni. asta o face un leader care stie pe ce pozitie e, mai incolo dupa ce. rezolva problema… dar, sigur asta nu e facil chiar pentru toata lumea.
    intrebare: de la ce nivel (si in ce directie????) ati pornit cu parodierea (ca sa nu-i spun altfel) chipurilor realizatorilor de televiziune ?

    • Sare'n Ochi zice:

      comentezi total in afara problemei, este drept mai putin isteric decat tembeliziunile. dar nitel patinaj pe neuron tot nu te-ai putut abtine sa faci. „poseta”? ha-ha-ha! ce va mai place sa va legati de Elena Udrea, dar v-a luata Maritul Dictator pana si aceasta distractie. „primul ministru trebuia sa actioneze” – zau? este scris in fisa postului sa dea la zapada in locul lui Oprisan de exemplu. iar cand Emil Boc a dat la lopata ati sarit tot neamul prespalatilor pe creier sa urlati ca s-a facut de ras. „in loc sa-i certe”… lasa ca se cearta singuri dupa ce si-au deschis partie catre crasma. „realizatori de televiziune”? poate de tembeliziune. @horia, vedeti ca aveti bloagele voastre unde sa va dati dreptate pana la victoria finala – ceea ce si faceti zi de zi de 7 ani – fara jena, fara rusine si (Doamne ajuta!) fara spor!

  21. skorpion zice:

    eu am constatat privind citeva minute la televizor ca din satele alea a disparut complet SANIA !!
    voi ati vazut vreo sanie?

    ati vazut vreo sanie care sa duca bolnavul pina la ambulanta, care nu putea ajunge in fata casei?
    ati vazut copii care sa se dea cu sania?
    cel putin cit am privit eu tv-ul asa ceva nu am vazut…

    sa inteleg ca satele din Ro nu mai au sanii?
    nici mari, nici mici?
    au fost aruncate pe foc?
    🙂

    chiar asa?

    • Sare'n Ochi zice:

      sania a fost pusa pe foc inca din iarna din 2006. da-n 2006 tembeliziunile nu avea ca scop daramarea guvernului Tradatoriceanu, asa ca nu am aflat nimic despre „muntii de zapada de 5 metri”.

  22. Jenika zice:

    Raspunsul sofistic desi logic ar fi ca ai dreptate in punctele esentiale…insa nu in totalitate si nu in absolut! Da, rationamentul de baza de la care pornesti este poate rational! Suntem o tara de asistati , o tara de nevolnici, lenesi , o tara de idioti si plina de tampiti ca rezultanta directa a scolii romanesti. Parca asa spunea cineva! Insa asta nu scuza faptul ca in ultimii 22 de ani, indiferent de culoarea politica prin care vad ca faci diferente, repet nu culoarea politica a facut realitatea in Romania, ci transhumanta eterna si browniana a tuturor celor care acum sunt in postura de a da lectii de moralitate si civism! Sunt un crizat pentru ca am decis ca Basescu e mai rau de o mie de ori decat Antonescu? Sau sunt un tradator de tara pentru ca nu imi place ideea de a avea in fruntea unui Guvern , la 22 de ani distanta de un eveniment, peste care multi au trecut cu seninatate si ignoranta, un exponent al serviciilor secrete ??? Ne explici ca de fapt nu Guvernul a mancat banii alocati dezapezirii in judetele reprezentate de baroni locali PSD si ca de vina e lacomia lor. Sunt de acord cu asta si poate ca au facut burti mari din asa ceva, ei …si prietenii lor rosii la culoare. Insa nu inteleg o treaba: de ce daca s-a intamplat asta un Procuror General numit de un PResedinte inca in functie si cu un Prim Ministru venit din zona serviciilor de informatii, nu ii trimit in judecata pentru asa ceva??? Sau si mai grav raportand totul la lacomia baronilor PSD sa inteleg ca in restul judetelor guvernate de baroni PDL….care chiar exista….si nu sunt o poveste cu ALba ca Zapada spuse de consilieri prezidentiali movi sau lila, sa inteleg deci ca in restul baronatelor PDL lucrurile stau atat de bine incat lumea de multumire si gratitudine fireasca, au iesit vesela pe strazi sa sarbatoareasca si sa benefiecieze de deosebit de minunatele servicii publice oferite prin contracte deloc slabe , prietenilor de culoare portocalie??? Sau aici nu functioneaza regimul culorilor si al banilor intre prieteni???
    Da….ai dreptate in punctele esentiale! Armata, Jandarmeria si Pompierii au un alt scop si o alta destinatie! Asa este! Si nu vreau decat s ama intreb care e aceea??? Suntem in stare de razboi cumva de 65 de ani cu cineva??? Suntem in continua revolta zilnica si cotidiana pe strazile patriei si Jandarmeria e acolo??? Cat despre Pompieri…..crewd din toata inima ca sunt singurii care merita statutul de eroi! Si daca nu este asa….referitor la Armata si Jandarmerie….de ce ii mai platim….din bugetul national, acel buget la care contribuim cu totii, indiferent ca suntem sau nu adepti ai lui Basescu??? Platim 80 de mii de soldati ca sa stea in cazarmi si sa se incalzeasca sperand ca Seful Suprem al Armatei sa declare razboi Groenlandei??? Zic eu ca daca suntem rationali ar trebui sa pastram si proportiile….
    Da, marea majoritate a celor de la sate , pot singuri sa isi dea zapada din jurul casei, a curtii si a gospodariilor proprii iar ca si comunitate locala ar trebui sa fie unite! Corect! Insa acolo unde in marea majoritate sunt batrani bolnavi, nevolnici sau femei cu copii, ce ar trebui sa facem? Sa le punem cate o lopata in mana sau sa speram ca or sa moara si ca in felul asta nu vom mai avea asistati sociali??? Ai dreptate…..rationamentul tau este corect!
    Atunci am o singura intrebare: atunci cand iarna va fi inlocuita de inundatiile de primavara….ce vom face ??? O sa privim siderati si satisfacuti in amorul propriu doar si numai pentru ca vor muri cateva sute sau mii de persoane in zonele calamitate , doar pentru ca nu stiu sa inoate, nu??? Asa le trebe…. mama lor de dobitoci! De ce nu au invatat sa inoate???
    Ca sa ma explic cat pot de bine….. nu sunt membru al vreunui partid si nu sunt postac sau incasator de solda de partid pentru a apara onoarea ranita a unor curve politice . Si ma refer la Crin Antonescu, Victor Ponta dar in special Traian Basescu si Mihai Razvan Ungureanu.
    Sa nu uit: si nu sunt de acord ca din taxele mele, platite bugetului national fie ca vreau fie ca nu vreau sa fie platiti militari care o freaca la rece, jandarmi care aresteaza lumea pe strada pentru opinii politice sau agenti secreti specializati in aflarea secretelor budoarelor de partid sau intime…..
    Eugen Radu

    • Sare'n Ochi zice:

      culmea este ca intregul rationament se poate rasturna si folosi in favoarea mea.
      nici eu nu sunt un tradator de tara daca nu-mi place sub nici o forma unul ca Victor Ponta si, mai ales, un tradator al idealurilor liberale (aliat cu un securist, informator dovedit si devalizator al economiei nationale) ca si Crin Antonescu.
      multumesc pentru tonul civilizat al opiniei dumneavoastra!
      in ceea ce priveste viccisitudinile cu care vin anotimpurile (daca cititi pe acest blog veti gasi suficiente materiale in sensul a ceea ce am sa va scriu), daca nu s-ar fi furat tot ceea ce s-a facut in domeniul amenajarilor funciare, daca s-ar fi facut de calitate aceste amenajari (si nu doar pentru a se imbogati clientii partidelor – indiferent de partid), daca s-ar fi respectat legile si in anii secetosi oamenii nu si-ar fi construit casele in luncile inundabile si o alta serie/sir/suma de „daca”, va asigur ca nu am fi avut parte nici de introieniri, nici de inundatii – nu la acest nivel mai mult decat apocaliptic (care este de fapt corolarul lui alt „daca”, daca ar avea bun simt cei care transmit din teren). dar, cel mai important „daca” este acesta: daca izbutea revolutia din Decembrie 1989 si nu era confiscata de catre Ion Ilici Iliescu sau macar daca se aplica punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara (nu chema Ilici minerii in ianuarie 90, februarie 90, iunie 90, 1991; nu exista „IMGB face ordine”, nu existau fetele de la APACA, siunistri procurori, militieni ajunsi politisti si sinistri judecatori fosti asesori populari samd), Romania era in alta parte, pe alt parcurs. Deoarece avem potential si stim sa ne facem datoria cand suntem apreciati si bine rasplatiti.

    • ceaikovski zice:

      Nici unjandarm nu a arestat pe nimeni pentru opinii politice, ba, dimpotriva, am vazut cum sunt ei batjocoriti in diferite ocazii.
      Faptul ca ai fost impresionat de ce arata astia la tembelizor este o dovada ca inca n-ai inteles cum se aplica legile intr-o tara democrata, care sunt procedurile, etc.
      Daca nu esti multumit cu aceste legi, afla ca ele sunt facute inca de pe vremea PSD-ului.
      Procedurile sunt mai noi.
      In alta ordine de idei, armata romana NU MAI ESTE aceeasi armata cu care se construiau blocuri, se aduna recolta. Armata intervine cand ceilalti nu se descurca.

      PS: ieri am glumit cand am spus ca primul drum l-au deszapezit spre carciuma, iar azi vad la tv, ca am avut dreptate…

  23. Radu-Mihai zice:

    (Pot sa comentez fara sa spun ceva concret?) +infinit Superb articol! Ai drepate! 🙂

  24. Ziua buna la lumea buna. Ninge de ma enerveaza. Si uite ce scrie omu’ la nervi: http://blogdecainerau.wordpress.com/2012/02/12/apa-sambetei/

  25. ceaikovski zice:

    Tot giga-scandalul este facut de Marian Oprisan. Mai sunt judete in tara cu probleme similare, de ex Ialomita. Acolo insa prefectul le-a ordonat primarilor sa le spuna cetatenilor fara pb sa ajute pe cei cu pb. Deszapezirea ca voluntariat, ne ajutam unii pe altii. Acolo televiziunile nu se duc, nu e interesant, si nu e nici o gura-bogata ca a lui Marian Oprisan.
    I-au dat stare de alerta, sa vedem dupa ce trece zapada, ce a facut cu banii?
    Nici nu s-au dus nametii si Iliescu da tonul unor viitoare cheltuiri necugetate a banului: vin inundatiile in bazinul Siretului. Aviz lui Oprisan.
    Mai sunt probleme si in judetele Gorj, Dolj, acolo de ce nu se filmeaza casele prinse sub nameti?
    Aia nu-s tot romani? De ce ajutoarele merg doar in Vrancea si Buzau?
    Asa se face campanie electorala de catre guvern, adica pe banii nostri, PSD-ului, javrei de Marian Oprisan?

    • Sare'n Ochi zice:

      pai manechinul si turnatorul Marean Oprisan face parte din gasca de zurbagii a lui Ilici Iliescu – stie sa faca scandal.

      • ceaikovski zice:

        Am ascultat ieri la rtv declaratia lui kaghebilici (mi-a placut mult cum i-ai spus si l-am insusit si eu) pe care insa nimeni din mogulizoare nu a luat-o inseama: „cea mai mare greseala politica a mea a fost retrocedarea padurilor”.
        Pai fmc de dobitoc, asa apari tu ma, nemernicule, dupa ce ai dat la toti arabii sa defriseze padurile si sa exporte FARA TAXE VAMALE si fara TVA cheresteaua ?
        Numai pentru asta, pentru ca AI RECUNOSCUT meriti sa fii impuscat!!

    • Greva_fiscala zice:

      Da, dar acolo nu „omoara Venea”, ca nu curge Siretu’.

  26. bugsy zice:

    +1, excelent articolul!

  27. Culai zice:

    Ce Bine mai era pe Vremea Radio-Şanţului şi Tele-Vetrei…
    Ştirea proaspătă nu trecea dincolo de limitele satului ori mahalalei. Iar, de era de rău, Toţi oamenii valizi se mobilizau întru Bine!… Şi copiii le urmau exemplul. Că era de ruşine să fii în stare să faci şi tu ceva şi să nu faci, dar să stai să-ţi facă alţii treaba, ori să-ţi pună în traistă…
    Colectivizarea n-a reuşit să ucidă Omenia din om, pe cît a reuşit Capitalismul Statului în Cur peste tot unde ar trebui nu să se vorbească, numai să se Muncească: fizic şi intelectual.
    Încă o dovadă: astea, cîte ni se petrec!

    • Sare'n Ochi zice:

      lasati domnu’ Culai pledoaria pro domo 😀 aici discutam despre supra masura mediatizarii, nu despre mediatizare. nu-i permis sa faca babele infarct afland ceea ce nici macar nu se produce, numai ca ii gafaie excitat-apocaliptic un tembel cu microfon din catodul tembelizorului.
      comunismul a ucis nu numai oameni, ci si masura/dimensiunea/profunzimea educatiei.

    • crisuadi zice:

      Imi pare rau sa va semnalez ca in tara nostra nu prea a existat Capitalism . Daca era , astia care o frecau pe la tembeliziuni si prin piete , la mitinguri „spontane” , erau morti de foame , literalmente . La noi a fost acelasi comunism de cacat(pardon!) , altoit pe o propaganda socialistoida , in umbra caruia Ilici i-a chemat pe securistii de omenie si le-a impartit tara : tu iei aluminiul , tu iei pantofii si pielea , tu cuprul etc. , faceti ce vreti cu ele , dar aduceti bani la partid . Traim astazi cum traim , pentru ca a existat in tara la noi un individ cu numele Ion Iliescu !

  28. Moraliceste, capitalistii care au avut utilaje bune la deszapezire si nu le-au bagat ca dl Becali risca justificari nationale tot anul pentru impozitarea averii ciocoilor, superciocoilor si megaciocoilor cu 5-10%.

  29. ceaikovski zice:

    Mai mult decat atat, Sare, aici discutam despre cum este EDUCAT poporanul de tembeliziuni!
    qui prodest aceasta inerta stare, qui prodest infiltrarea in capatana rumanului lipsa sperantei, si eternizarea unei stari de cateva zile/saptamani.

  30. Mih. zice:

    Cotoiashul felixoid Crinulet-porumbac, dupa dezapezirea din primavara:
    http://poze.haioase.org/_poze/poze-haioase-poze-pisici-masini-de-spalat.jpgmasini

  31. pipsarul zice:

    No
    Io nu inteleg un lucru.
    Cum sa ramii fara lemne la inceput de februarie?Tocmai le aducea camionul si s-a inzapezit? .Ok , dar pt tot satul?
    Cum sa te plingi ca nu ai ce minca?Ca s-a terminat malaiul.
    Ma dar cartofi la tara nu sint?Ceapa, morcovi, fasole uscata, sfecla, varza?
    E jumatatea lui februarie, in decembrie daca stai la tara ai taiat un porc, n-o mai fi carne dar slana tat mai este
    Ai faina in lada ca doar nu macini in fiecare saptamina.
    Sa inteleg ca oamenii aia isi cumpara toate alimentele de la magazin?Pai atunci chiar au nevoie de ajutoare
    O zacusca, un borcan de fasole verde , un compot n-au pus toata toamna?
    Si daca nu era zapada asta ce-ar fi mincat?Isi permit sa cumpere mincarea de la magazin dar n-au cartofi in camara?
    Sa ma iertati, or fi si oameni saraci care n-au ce minca, n-o fi piine , oameni batrini neputinciosi dar impresia pe care o lasa o pare din media e ca oamenii aia traiesc din ce arunca altii.Si io asta nu pot sa inteleg , nu cred .
    Bunicul meu n-ar fi putut sa doarma doua zile fara sa stie ce-i cu animalele
    Pe asa viscol primul lucru ar fi fost sa aiba grija de ele , sa aiba lemnele in casa , sa vada ce-i cu rudele daca n-au nevoie de ajutor.Ce comunitati is alea?
    O fi inzapezit o treime din sat, dar restul , aia ce ….fac?
    E iarna pt Dumnezeu nu razboi

    • ceaikovski zice:

      Pai de ce te miri? Nu va spusei ca la mine la tara veneau taranii si sterpeleau pomii cu totul din rapa?

    • ceaikovski zice:

      Pai sa stii ca zacusca nu prea mai fac taranii, ca e greu, e migalos.
      Mancare cumpara de la buticul din colt, „pe caiet”.
      Se duc traditiile noastre, incet-incet. Cei care mai fac, sunt in alte parti ale tarii.
      Bunicii mei saracii, cand nu puteam sa mergem la ei sa le ducem mancare, ori le ducea cate o vecina, ori mancau paine cu ceai. Dar nu i-ai fi auzit vreodata plangandu-se, ferasca sfantul! Pe cuvant. Ba, faceau economii si-mi dadeau mie cate-o suta de lei de cheltuiala…
      Ce oameni…

      • crisuadi zice:

        Nu-i nevoie sa-ti dai cuvantul . Toti oamenii de bun simt sunt la fel ca bunicii tai si dispretuiesc din suflet genul de oamenii care apar la televiziunile lui Felix . La celelalte , tvr, irealitatea , chipurile , apar mai spalatei , cu pretentii , dar prosti de bubuie !

    • anoushka zice:

      Total de acord cu dvs, „pipsarule” !!! E inadmisibil sa te vaiti ca, vezi Doamne, a venit zapada de 3 metri si instataneu li s-au evaporat muraturile din beci, slanina din afumatoare, faina din covata si sa sarim toti sa le dam (pe gratis, se intelege) de toate ca ei mor de foame. Ca si cum ei ar fi avut nevoie de ajutoare (hrana, lemne, apa) chiar daca venea sau nu zapada asta „apocaliptica”. Intimplarea face ca nasa fiului meu sa fie exact in „buricul apocalipsei”, in Vrancea, la tara si e extrem de scarbita cind vede minciunile si nesimtirea fara margini a unora care profita de naivitatea (ca sa nu prostia !!) cetatenilor care, culmea, mai fac si coada sa le trimita alora pachete.

      • ceaikovski zice:

        anoushka, mogulizoarele care strang si transporta ajutoarele, sunt deja in campanie electorala; isi strang votanti, privitori la posturile lor de televiziune, ratinguri prezente si viitoare. Ele sunt parte a campaniei voiculesco-crino-pontanace, este absolut evident.
        Nimic nu este fara rost. Ceea ce incearca ei sa obtina, este mult mai mult decat se vede la prima privire. Rating, campanie=votanti, inmuierea inimilor si inceputul punerii intrebarilor la adresa autoritatilor, solidaritate prost inteleasa, aducerea apocalipsei in prim plan, inlocul anilor grei de puscarie pe care ar trebui sa-l faca patronii acelor televiziuni, muscarea fundului premierului, taierea oricarei sperante in tara asta, etc.
        toate sub simpla denumire: spalare de creier. 🙂

  32. eufrosin zice:

    Va invit sa le spuneti acestor buzoieni chestia asta – vedeti comentariul de la 22:25, ieri:
    http://eufrosin.wordpress.com/2012/02/12/mru-un-rahatel-mic-prost-si-arogant/

    Intr-un oras e cu totul altceva, se vede ca ne vine greu sa pricepem prin ce trec bietii oameni la tara.
    [ADMIN zice: din punctul meu de vedere, si sunt in asentimentul tuturor celor care nu sunt tembelizati de catre moguliziunile securistilor, informnatorilor si devalizatorilor, TU ESTI UN RAHATEL MIC SI AROGANT. am lasat link-ul catre tine, tocmai pentru a avea si altii posibilitatea sa-ti vada haul caruia tu ii zici „gandire”, „creier” – ma rog]

    • Sare'n Ochi zice:

      Balta Alba, judetul Buzau, nu este oras. Unchiul meu, daca citeai primul comentariu – cu care sunt in legatura permanehta, avnd in vedere varsta (87 de ani), si-a deszapezit cu ajutorul unui nepot casa si curtea. Fara sa astepte sa-i vina jandarmul cu lopata in curte. Mai mult, l-am intrebat cum sta cu aprovizionarea si mi-a raspuns ca n-a murit cu telecomanda in mana. Ca, din prima zi cand a fost anuntata zapada, s-a aprovizionat sa aiba de toate in casa. In plus, mi-a zis, la 3-4 ceasuri iesea afara sa impinga zapada, sa nu se adune si sa nu inghete. Asa ca…

      • anoushka zice:

        Asa e, aveti dreptate…S-au bagat toti in casa la caldurica, au luat televizorul in brate si au amortit asa, avind o viziune „apocaliptica” despre cum va vani zapada peste ei, cum vor muri rind pe rind de foame sau de frig (mai ceva ca foametea din China secolului trecut, cind familiile faceau schimb de copii ca sa nu isi manince propriile odrasle), sub nameti siberieni cazuti in 2 ore, nu in citeva zile – ca ei sa aiba timp sa isi deschida drum catre buda din curte, etc…- in timp ce restul tarii dansa si chefuia si nici ca-i pasa… curat Ion Creanga !! Pacat ca nu cade drobu’ de sare (zapada) in capu’ prostilor si nesimtitilor de acolo. Take it from me, ardeleni care sa dea fuguta cu slana si malaiul in spate pt ei n-o sa vedeti !!

        • ceaikovski zice:

          nu trebuie sa ne lasam intorsi iar unii impotriva altora.
          Chiar daca ori fi fost oameni care si-au dat zapada, mogulizoarele n-au aratat, pt ca atunci campania lor electorala „in nameti” de Alecsandri, n-ar mai fi avut efectul scontat.
          N-au reusit sa-l matraseasca pe Ugureanu, desi asta era prima lor tinta.
          „Cum iti asterni, asa dormi”, zice un proverb romanesc. Daca tu nu ai strictul necesar in camara, cand stii ca vine iarna, inseamna ca ai bani cu care sa-ti cumperi, deci nu-i adev ca e pensia mica si esti puturos.
          E treaba lor, probabil asa sunt invatati sa traiasca, noi gresim ca-i judecam dupa masurile noastre. Dupaparerea mea, insa, e un fel de efect Pavlov: cum apar camioanele, incep sa saliveze, iar vorbe ca: „n-am nimic de mancare” vin de la sine…
          🙂 🙂

    • De mirare și cum au stat buzăuanii în case fără curent, cu geamurile și ușile înzăpezite, deci în întuneric total. Măcar de plictiseală, dacă nu de curiozitate, ar fi putut urca în pod să ridice o ciripă ca să vadă dacă le vine cineva în ajutor sau chiar trebuie să iasă prin acoperiș ca să-și deblocheze fie și un singur geam de acces. Am văzut totuși, pe un post TV, un reportaj în care apărea un sat „spărgător de grevă” care îndrăznise să lopăteze înainte să ajungă și la ei jandarmii sau armata.
      http://www.bihon.ro/sate-sinistre-si-televiziuni-sinistrate/1056008

    • Genial – sa plangem pe umerii puturosilor cu Martorii lui Crizel Antenescu si Che Gargara.
      „Acum, după câteva zile de acalmie meteo, suntem îndemnați să le trimitem apă de la sute de kilometru fiindcă în propria bătătură nu și-au putut scoate fântâna de sub vreo doi metri de zăpadă. Și, bineînțeles, cadorisiți-i și cu alimente. Fiindcă probabil și-au lăsat morcovii, cartofii și ceapa pe câmp, iar făina, slănina și șunca în ogradă, sub bătaia ninsorii. Nu în cămară, cum e obiceiul în satele ardelenești.”

      • ceaikovski zice:

        lasa Nae, ca le mai face o biserica… in loc sa cumpere o unealta de deszapezire la primarie, de ex.
        Ei se bazeaza la greu pe d-zeu, nu pe autoritati.
        Acu’ sa le trimita d-zeu alimente!
        Cum? Nu poate? Da’ POPA… popa ce face?? Nu intermediaza el repejor cu d-zeu?

    • eufrosin zice:

      [ADMIN zice: 😀 Frosooooo… ce poti sa-i mai zici unuia ca tine? Noapte buna creierului tau, ori unde s-ar gasi!]

    • Eucretin, uite aici oameni care n-au stat la milogeala – e drept sunt unguri, muuuult mai civilizati decat ai sa fii tu vreodata:
      „Deszapezire in Covasna. Prefectul Gyorgy Ervin: “La noi, primarii n-au asteptat ajutoare, nu s-au vaitat in presa, au pus osul si au deszapezit. Toata lumea deszapezeste. Ce altceva ar putea face?” ”
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11501249-audio-deszapezire-covasna-prefectul-gyorgy-ervin-noi-primarii-asteptat-ajutoare-nu-vaitat-presa-pus-osul-deszapezit-toata-lumea-deszapezeste-altceva-putea-face.htm

  33. theo- nona zice:

    dragii mei, zäpada trebuie datä, si nu asteptzi panä e f. grea si mare,

    eu si sotzul meu , am, dat de 3 ori zäpada panä acum , in curte si bine intzeles trotuarul din fatza casei

    mi-a pläcut un articol din ” bihor online”

  34. theo- nona zice:

    BECALII A FOST CU TELEVIZIUNILE SI LOPETZILE

    ALIMENTELE SUNT DELA PORUMBOIU:

  35. uluper zice:

    Romanul nu poate fii administrat decat de dictatura!!!!! De ce nu se interzice circulatia cu autoturizme prop. personala???? .Nu pot utilajele sa curete zapada. Sa se dea amenda de 1000 roni pentru cei care impiedica actiuniile de dezapezire , circuland cu masiniile personale. De ce nu se aplica amenziile prevazute de lege , atat persoanelor fizice cat si celor juridice , pentru ca nu inlatura zapada de pe trotuare si turturii? Toti primarii se gandesc doar la voturi !!!!!

    • Sare'n Ochi zice:

      ma uit la stiri si ma crucesc. deja fac spectacol cu localnicii ca si cu baba lesinata prin aruncare pe burta cand cu desfiintarea spitalelor. cand se pune camera pe ei, 2 tarani se prefac ca dau la lopata, restul de 5-6 stau cu mainile in buzunare si se caca pe ei de ras (se intorc efectiv sa rada). iar idiotii de reporteri de teren fac telenovela din „lupta cu zapezile” care „este inutila”.

  36. Alex zice:

    Foarte bun articolul. Felicitari.
    Azi am fost de 4 ori la dat zapada din fata blocului si cred ca am dat pana acum cam o tona de zapada in gradina. Normal ca doar eu si inca doi vecini (din care unul chiar binisor peste 65 de ani). Restul stau pe la tembelizoare si asteapta sa cada dictatoru’ ca sa curga lapte si miere (din depozitele secrete ale lui Balanel si Miaunel pesemne) . Ba unul m-a intrebat daca e lopata mea (normal ca e a mea, ca prima grija cand a venit zapada a fost sa-mi iau lopata – pe cea de anul trecut am dus-o la tara la socri) si cand a auzit ca e a mea s-a declarat dezamagit de asociatia de proprietari, care n-a cumparat macar vreo 10 lopeti ca sa poata da si el zapada. Asa ca, de suparare, s-a dus inapoi in casa si am ramas tot eu la zapada desi sunt racit zdravan si tusesc intr-una. C-asa-i in tenis.
    Am spus-o mereu: problema noastra cea mare este nesimtirea. De acolo ni se trag toate, pentru ca pur si simplu multora nu le pasa daca deranjeaza pe cei din jur si uite asa am ajuns sa avem o tara de doi lei plina cu asistati social care n-ar misca un deget nici daca ar muri de foame.

    • Sare'n Ochi zice:

      tupeul, faza evoluata a nesimtirii – aici este problema noastra: evoluam numai latura nesimtita a cetateanului.

    • ceaikovski zice:

      Sa vezi la noi la ghena, care e intr-o loja fara geamuri, cum se duc si arunca gunoiul din usa, sa nu calce pe zapada… 🙂
      S-a dua aseara administratorul si a dat zapada, azi m-am dus eu (nici macar nu e multa). Ar fi in stare sa lase gunoiul la usa, doar ca sa nu calce in zapada, pe care tre s-o dea altcineva 🙂

  37. Marius zice:

    vedea-te-as intr-o asemenea situatie ca cei cu casele acoperite de zapada, fie ei tineri sau batrani, pe asta care ai scris articolul. ce usor e sa faci pe lupul moralist din fata unui calculator la caldura… dar ca nu avem un singur utilaj de doamne-ajuta pt. deszapezit nu spui? dar ca platim un pret enorm pe km de sosea deszapezita desi toate drumurile sunt inchise, nu spui? a inceput sa ni se faca greata de articolele astea cu scop politic ascuns….

    • Sare'n Ochi zice:

      „vedea-te-as cu dric la poarta si cai mascati” – numai atat va duce capul prost pe astia Martorii lui Crizel Antenescu si Che Gargara, neam de boschetari!
      boulene, tocmai in deschiderea discutiilor am pomenit de faptul ca unchiul meu la 87 de ani (deci intr-o astfel de situatie de care pomenesti) si-a deszapezit singur casa si ograda, cu lopata – ce ma-ta alt utilaj iti trebuie? – si nu moare de foame si de sete si nici nu sta cu mana intinsa ca un milog, asa ca tine. dar esti fiul mamitichii tale, aia, mama prostilor care umbla mereu gravida, si nu poti sa treci de stadiul de asistat, nu?! imi scrii din plin centrul municipiului Craiova, asistat mintal ce esti, despre deszapeziri – crezi ca nu mi-s suficiente minciunile tembeliziunilor, mai am nevoie si de cele ale tembelizatilor!?

  38. ceaikovski zice:

    La REMAT primeau sine de cale ferata si taceau malc, nu anuntau autoritati, nix.
    Mi se pare ca acum ii obliga prin lege sa anunte daca se aduc chestii gen sine, cabluri, etc.
    Credeti ca anunta?
    🙂

  39. dadatroll zice:

    Mey am si eu o intrebare daca la zapada si inundati nu-i punem pe militari si politisti sa dea cu lopata la ce-i platim ca doara daca e razboi cu Rusia ne predam imediat si cand te bat boschetari pe strada politia sta si se uita din aceleasi motive. Sa se desfinteze dom’ne daca nici nu pot sa dezapezeasca.

    • Sare'n Ochi zice:

      Bey, io zic sa facem numai regimente de vanatori de nameti si batalioane de trecut Carpatii – cu si fara rost 😀
      in fond asta scrie la fisa postului armiei romane.

      • dadatroll zice:

        Mey nu stiu ce scrien fisa da deadevaratelea daca nici macar nui pui sa dea cu lopata la zapada sau cutremur la cei ai. Ca doar ce tara care chiar are o sansa sa ne atace (adica sa nu zici ca Bermuda) nu neam preda a doua zi fara sa tragem un foc?

        • Sare'n Ochi zice:

          Bey, io zic ca-i ai ca sa se poata preda cand or veni rusii sau chinejii. sa nu zica aia ca n-am avut ce preda. io cred ca armata are cu totul si cu totul alte atributii, dar cine sunt eu sa ma pun in calea fericirii unora sau altora. de exemplu, pe vremea lui Cheler la Cluj ca sef al pe atunci armatei a IV-a Transilvania, vanatorii de munte de la Bistrita-Nasaud aveau atributii de culegatori de fructe de padure – ca asa-i pica la lingurica jănăralului. iar ăia din Șimleu aveau atribuțiuni de făcători de chirpici – din aceleasi ratiuni. In plus, cand ii chelea lui Cheler, elicopterele erau folosite la vanat de caprioare cu latul. Janghinosul de jănăral sugruma căprioara din zborul elicopterului.
          No, ierea mai bine cu astfel de armată?

  40. ceaikovski zice:

    Stim cu totii ca un om politic nu are voie sa faca remarci ca cea facuta de Mircea Toader, in leg cu cei morti in aceasta iarna, gasiti pe marginea drumului, sau beti.
    Sa lamurim insa aceasta poveste, cu ajutorul acestui link:
    http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Arafat-persoane-hipotermiei-gasite-strada_0_645535452.html

    Arafat a spus frumos si „tehnic” zilele astea la tv, ca respectivii erau intoxicati etilic, sau ceva de genul, pt ca nu vb f bine limba romana. Nimeni insa n-a sarit de un km in sus, deoarece poaparudele si matracucii care se dau jurnalisti, habar n-au ce inseamna expresia folosita de Arafat. Le explic eu: MORTI DE BETI.
    Mircea Toader, dupa care nu ma dau in vant, a preluat spusele SPECIALISTULUI si a declarat ca mortii au fost gasiti pe marginea drumului, beti.
    Care e diferenta intre declaratii? Unul e politician si altul specialist.
    Cine are cunostinte la spitale, poate sa intrebe cati au venit zilele astea morti de beti, intrati in soc hipotermic si lucrurile se lamuresc.
    atata ipocrizie si cretinism, va dau cuvantul meu de onoare ca nu mai suport de la ..lifricii astia care se autodenumesc:jurnalisti. Ce diplome au in domeniu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s