Râgâind a caviar, șatra Uniunii Soluții Lipsă şi-a mutat suspinele în Parlamentul European

Absolut spumos Ion Cristoiu in Evenimentul Zilei: „Clădirea Parlamentului European de la Bruxelles adăposteşte uneori câte o tărăşenie menită să aducă o adiere de pitoresc într-un loc al plicticoşeniei absolute tipice unei instituţii birocratice. S-au putut vedea, astfel, în distinsa hardughie, degustări de vinuri, obiceiuri exotice în plin spectacol, expoziţii culinare. Într-un an, un europarlamentar român s-a apucat să împartă celor întâlniţi în cale mărţişoare. În absenţa unui manual de descărcat de pe Internet, mulţi dintre cei pricopsiţi cu şnurul nostru mioritic au crezut că e vorba de un talisman folosit de ciobanii noştri la seducerea caprelor de munte. Din când în când, dau buzna în binecunoscutul edificiu reprezentanţi ai Opoziţiei din fostele republici sovietice: Belarus, Kazahstan, Kirgistan. Într-o engleză vorbită de un rus, ei se plâng – şi pe drept cuvânt – că democraţia din ţara lor e una de paradă, un soi de dictatură bolşevică, în care locul tunicii şi al izmenelor l-au luat fusta scurtă şi chiloţii şnur. Marţi, 31 ianuarie 2012, Parlamentul European, sau, mă rog, clădirea care adăposteşte faimoasa Instituţie, a fost scena unui spectacol care le-a întrecut pe toate în pitoresc: Opoziţia dintr-o ţară membră a Uniunii Europene a venit să se plângă că e hăituită de cumplita dictatură din ţara respectivă”. „Cuvântările liderilor Opoziţiei sugerau condiţia unor inşi abia scăpaţi din închisorile româneşti graţie intervenţiei lui Amnisty International şi al ameninţării cu o Rezoluţie a Consiliului de Securitate votată şi de Rusia, ajunşi la Bruxelles pitiţi în TIR-uri frigorifice, printre hartane de viţel congelate. Priviţi mai atent, oratorii nu prezentau nici un semn menit a trăda hăituirea: Bine hrăniţi şi bine înţoliţi la buticuri de lux pariziene, proaspăt bărbieriţi şi proaspăt parfumaţi, respirând prin toţi porii fericirea burgheză a omului care a călătorit la clasa întâi. Pentru ca bizareria să fie şi mai dihai, spectacolul era transmis în direct în România supusă dictaturii, şi alături de liderii hăituiţi se găseau liderii Puterii care-i hăituiau”. Integral in EVZ

Reclame
Acest articol a fost publicat în Odă Muncii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Râgâind a caviar, șatra Uniunii Soluții Lipsă şi-a mutat suspinele în Parlamentul European

  1. Un spectacol gretzos. L-am urmarit pe net, in direct.

  2. theo- nona zice:

    asta s-a näscut cersetor si mincinos,
    tembelii din usl, le-a arätat altor läträi cu se face.

  3. Mih. zice:

    Salut, Sare! :)))
    Daca ar transforma in bani toate poreclele, pozele, caricaturile, textele si comentariile la adresa sa, plus motivele de „inspiratie” constand in tot ce-a debitat individul, Bidongol ar trai pe huzuritelea/dormeala doua, trei sute de ani de-acu’ incolo, pe putin…

  4. Pingback: Pentru sclavii şi obedienţii lui her Tusac. Refresh la memorie « MANGALIA – POLITICA între realitate şi ipocrizie

  5. ceaikovski zice:

    Para de la Bruxelles, o asemanare intre elevul de clasa a 7-a care-l chiama pe ta-su cand nu razbeste singur,plus imbolnavirea brusca pe termen scurt (de juma de ora) la intalnirea cu ambasadorii UE, unde insa partenerul s-a dus si a dictat (aia au scris) ca ministrul nostru de externe este numit neconstitutional, fapt pt care nu trebuie luat in seama, la care adaugam si ultima cerinta a Crinei: „demisia lui Jeffrey Franks”, arata o nerabdare vecina cu isteria, adropauza, delirium tremens a celor care vor saconduca tara post Basescu si pdl…
    Daca poporul e nebun si ii vor alege, dam de dracu’ cu totii!
    Poanta e, noi ce vina avem?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.