Cum deschide gura Traian Băsescu, cum se transformă în dușmanul democrației la Antene și iRealități. Însă profitorii democrației au observat că numai cu tembeliziunile nu mai au efectul de-altă dată așa că și-au trimis cărăușii “bunei vestiri” la produs pe bloguri.
Referințe – de la constituționalitatea Legii răspunderii magistratului, la scandalul cu Raed Arafat:
- În schimb, Curtea Constituțională a dat undă verde euthanasierii independenței magistraților fără drept de apel. Altă iresponsabilitate, care ne va ucide lent statul de drept – deplânge Dan Tăpălagă pe Hotnews, scriind echidistant și independent despre cum Curtea Constituțională a declarat “constituțională” Legea răspunderii magistraților. Deh, soția magistrat este mai aproape de domnu’ Dan, decât ex-ministra justiției Monica Macovei, al cărei consilier a fost. Dreptu-i că noua Lege a răspunderii magistraților reintroduce condiția de bună-reputație pentru magistrați, care a fost eliminată de către Monica Macovei – dar tot fostul ministru, eurodeputat PDL, este cel care a acuzat lipsa de actiune a Consiliului Superior al Magistraturii in privinta magistratilor care au probleme cu legea si a vorbit despre „cardasii” sau „retele” intre unii membri ai acestei institutii si judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
- Cel mai mișto în argumentația împotriva „dictachiorului” este (c)analistul militar Radu Tudor membru în board-ul Fundației pentru SMURD: In cea mai mare parte, mesajul presedintelui s-a bazat pe minciuni sfruntate si diversiuni demne de un comandant de cursa lunga instruit de politia politica a regimului Ceausescu. Ei, ce ziceți: “Ceaușescu, poliție politică”…?! Și, firește, minciună: “Cine a vorbit despre privatizarea SMURD sau Ambulantei?! Am vorbit continuu despre introducerea neloiala si paguboasa a unor prestatori privati pe aceeasi suma de bani de la buget. Concurenta comerciala intre tipuri de ambulante de stat si private, introdusa de gasca lui Basescu, distruge cu siguranta salvarea vietilor.” A cui minciună, că amenințarea șefului statului pe față îi aparține acestui (c)analist: “Ultimul lucru. Basescu dixit : “Sunt 2 SMURD-uri. Unul de stat si unul fundatie, iar fundatia face ce vrea cu banii”. Inca (cel mult) doi ani de imunitate si apoi vine responsabilitatea juridica pentru calomniile lansate.” Bănuiesc că de aici se inspiră și Victor Ponta când amenință că înfundă ocna cu actuala putere? Măcar Mircea Badea și Ciutacu au avut decența de s-au abținut să și scrie…
- Ceea ce nu face unul Cristian Domnișoru (de unde s-a mai insinuat și ăsta în spațiul public, știe careva să-mi zică?) pe VoxPublica care ne anunță că Raed Arafat nu este prima victimă a lui Traian Băsescu în planul declarat al preşedintelui de a privatiza sistemul de sănătate. În goana nebună după privatizare a Măritului Diktator, suntem avertizați că “energiile [acestuia] nu funcţionează însă pentru a propulsa reforme prin care statul ar putea administra mai eficient sistemul de sănătate ci pentru a spori profitul unor companii private”.
- Apoi ne zice Mihai Goțiu pe VoxPublica: Mutarea lui Ciuhodaru în locul lui Arafat (prin preluarea atribuțiilor acestuia) nu are nici cea mai mică legătură cu modernizarea României. Ci cu abrutizarea ei. Este clar că cineva s-a grăbit să dea cu mucii în fasole, iar Măritul Diktator, citind opinia lui Goțiu a luat rapid măsuri: Ministrul Sanatatii, Ladislau Ritli, l-a eliberat pe Tudor Ciuhodaru din functia de consilier onorific, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Ciuhodaru fusese numit in functie marti, in contextul scandalului legat de demisia lui Raed Arafat din functia de subsecretar de stat la Ministerul Sanatatii.
- Noroc că aproape “sare” în ajutorul lui Băsescu ex-“Pufulete” Adriana Săftoiu: Nu îl bănui pe Președinte că are o miză personală în subiectul ”Arafat”. Nici nu îl bănui că s-a specializat în managementul Sănătății, așa încât să fi ajuns singur la concluziile pe care le susține atât de aprig, concluzii aflate în opoziție cu varianta ”stângistului” Arafat. Îl suspectez însă pe Președinte de ceva mult mai periculos decât de erori de argumentație. Dăm pe repede-înainte pe text și aflăm cum stă treaba cu suspectatul: “ Miza este de fapt egoul lui Traian Băsescu care a căpătat dimensiuni gargantuelice. (…)care nu acceptă să i se conteste opinia, autoritatea, mai ales când persoana contestatară ocupă un loc în organigrama instituțiilor pe care însuși Traian Băsescu le păstorește. (…) Vanitatea narcisiacă a celor copleșiți de sentimentul puterii și, mai mult decât atât, a crede că simbolisitica funcției este suficientă pentru a impune respect, fără a-l câștiga și personal prin atitudine și ținută, dar în același timp refuzând constrângerile funcției când e vorba de persoana ta, este semnul degradării politice”. Se vede clar că “Pufulete” încă mai are nostalgii după Președinte – eu îl știam pe acesta, din zicerile celorlalți, numai bădăran, mitocan și mincinos… Acum aflu că este doar narcisist, vanitos și copleșit…
- Zice domnul Cristian Grosu pe Curs de Guvernare: O lege pe care unii oameni din sistem o pot contesta (preşedintele Colegiului medicilor, Vasile Astărăstoaie, de exemplu – dar pe care se vede de la o poştă că nu-i ajută Dumnezeu: calcă pe bec într-o ţară în care decidenţii toţi calcă pe bec, îl umflă procurorii pentru un flagrant conflict de interese şi gata) dar care, vorba lui Ralea, nu poţi avea şi TBC şi dreptate. (acum chiar și incompatibilul Astărăstoaie s-a transformat în victima lui Băsea! n.m.) Nişte oameni care n-au TBC (Raed Arafat, de exemplu) pentru care trebuie găsite alte formule de convingere, pentru că sunt mai credibili decât toţi iniţiatorii la un loc. Un premier croit după reţeta ideală: poate executa şi aplica fără să înţeleagă ce se întâmplă – care rămâne premier după principiul potrivit căruia dl. Ialomiţianu a fost declarat cel mai bun ministru de Finanţe din Europa. Un preşedinte jucător. Jucător, nu glumă. Și, imediat, zgrepțănând atenție, apare comentatoarea
profesionistăpesedistă care se dă profesoară de istorie în Zalău, @Loda dând din codiță satisfăcută: “Corect”. Cel mai tare am râs cu această comentatoare în momentul în care, pe blogul Politeia a mărturisit public că ar vota cu Mihail Neamțu de la Noua Republică, iar cei care-l înjurau de zor pe Diktatorul Băsea nici nu au remarcat ridicolul situației…
- Erau prea preocupați să se pună în consesns cu astfel de comentarii: “Seara, dacă vezi unu’ beat… treci pe cealaltă parte a străzii- îmi spunea bunica. Ar fi putut, la fel de bine, să îmi spună: schimbi postul! Eu nu l-am schimbat. Am stat să văd cât timp liber are bagabontul instalat la Cotroceni ca păduchii laţi în pădurea de floci. Şi am constatat că are timp liber căcălău. Un ceas întreg a râgâit în maniera deja binecunoscută, în direct, pe telefon. Că obiceiurile vechi nu pier, aşa că machitorul a mai dat un telefon la Realitatea să se bage în seamă.” “Atunci când ceea ce te legitimează e lucrul bine făcut, când cauza pentru care lupţi e reprezentată de o idee, care îţi e credinţă, atunci oamenii îţi pot fi alături. Când însă biografia ta e construită doar pe trăncăneală, potlogării, măgării şi căcănării, mai devreme sau mai târziu, vine şi momentul când rămâi singur, hăhăind ca prostul la periuţa de dinţi. Şi nu mă refer numai la Băsescu aici.” (Comentariile acestea le-am rânit de pe blogul unuia ce-și zice moshe&mordechai – un ins tăiat prin-prejurul neuronului gândirii – și le puteți admira puturoșenia in integrum acolo, dar pe riscul dumneavoastră!)
PS: Nu susțin că Traian Băsescu este fără de prihană, nu am susținut acest lucru niciodată. Dar să văd cum se aprobă în comentarii, într-un iureș al înfrățirii, susținătorii USL cu cei ai Noii Republici mi se pare o cădere în derizoriu pentru cei din urmă. Nu din săritul în tandem pe burta mult-prea-vorbărețului Traian Băsescu vor câștiga adepți – aș zice că din contră. Traian Băsescu nu este adversarul Noii Republici, ci numai al Uniunii Suspine și Lamentații. Noua Republică nu are ca miză a alegerilor din 2012 impunerea unui prim-ministru așa cum are sus-numita Uniune. Că USL își trimite postacii să-l toace pe Traian Băsescu, înțeleg – nici nu au altă agendă, nici nu-i duce capul mai mult. Graba înfrățirii susținătorilor NR cu aceștia, nu. Traian Băsescu nu candidează în 2014, an în care NR și-ar putea propune un candidat ce l-ar spulbera pur și simplu pe Crin Antonescu, sau ce alt personaj caricatural ne va propune USL pentru această funcție, dacă această tovărășie va rezista până atunci. PDL nu cred să aibă forța de-a mai propune un candidat în 2014 – motiv pentru care sunt convins că l-ar sprijini pe cel al NR. În condițiile în care, încolțiți fiind, de „ura națională” (ură, nu soluții – glumițe infantile, nu comentarii pertinente) revărsată continuu pe tembeliziuni și blogosferă, nu va face pactul cu PSD. Și-atunci, ce câștigă România?
sare, frumos scris si concis. desigur arafat, a fost poleit cu interes.
am citit mult despre misculatziile lui ,aparent nevinovate, dar dacä jumätate
sunt adevärate, este f.f.grav.
am citit acum in gazeta de cluj, lucruri care lämuresc f. multe,postat la gerula.
pufuletz, a ajuns un ghimpe, o femei ce a decäzut, a trädat si continuä
sä facä jocul USL; PE CARE;CANDVA II DETESTA; S-AU SE PREFÄCEA:
cum deschide Basescu gura cum transforma in ingeri pe toata lumea. pai este mai tare ca bunul Dumnezeu! sau macar ca si BOR – care nu a reusit sa faca sfant decat pe Stefan cel Mare. Basea a reusit sa-i aduca intre sfintii neamului pe Iohannis, Arafat si toata magistratura romana.
Coane, ti-am mai aratat odata cine este Ciprian Gh. M. Domnisoru „analistul” de pe VoxPublica…este fiul lui Gheorghe Marin Domnisoru, inculpat alaturi de Felix in dosarul privatizarii frauduloase a ICA si care a fost scos de sub urnarirea penala numai datorita faptului ca a decedat. In acest mod, tanarul Ciprian a ramas cu onoarea de familist dar si cu cuiul impotriva celor pe vremea carora i-a fost anchetat si inculpat tatal pentru escrocherie.
Citind „analizele” lui Domnisoru junior tragem concluzia ca „aschia nu sare departe de trunchi” si mafiotii sunt intercalati la toate nivelurile.
Spre aducere aminte o sa caut comentariul de atunci si o sa-l repostez.
In dosarul asta unul dintre inculpati era Domnisoru Gheorghe Marin. Intre timp a decedat. In acelasi timp unul dintre criticii cei mai acerbi ai puterii (din mediul virtual: VoxPublica si CriticAtac) este un anumit Ciprian Domnisoru. M-a frapat putin legatura dintre nume si am facut niste sapaturi pe net (in limita timpului disponibil) si am gasit urmatoarele coincidente:
– Ciprian Domnisoru scrie in autobiografia sa ca a studiat Stiinte Politice la SNSPA.
– am gasit un link pe net http://www.policy.hu/muntean/catalog_politica_comparata_06_07.xls in care apare un anume Domnisoru Gh. M.Ciprian.
– Verificand doar prima parte a linkului am descoperit ca acel Muntean este probabil un profesor la SNSPA insa exact linkul cu pricina nu am stat sa-l caut din lipsa de timp dar este evident ca de la acel profesor provine.
– acelasi Domnisoru spune ca a studiat si la ASE si am gasit si pentru ASE un link unde apare un anume Domnisoru G Ciprian propus pentru exmatriculare http://www.dofin.ase.ro/debitori%20dofin%20an%20I.doc
Toate aceste “coincidente” explica multe si confirma proverbul cu “ce se naste din pisica…” sau pe-ala cu “aschia…”. Astia sunt oamenii lor.
Nu stiu daca a meritat sa pierd 15 minute sa gasesc toate astea. Eram convins ca trebuie sa fie ceva cu Domnisoru ala, un propagandist stangist exterm de agresiv cu idei care sunt aproape de extrema stanga. Dar se pare ca teoria lui Voiculescu cu “capitalistii de stanga” este valabila si pentru Domnisori. Numai ca acesti capitalisti sunt cam hoti de felul lor.
P.S. Precis o sa intru iar in spam dar ma bazez pe boss ca o sa ma „recupereze” 😀
😀 te recuperez clar!
Vasile Astarastoaie cum sa fie de acord cu schimbarea cand el personal este chiar SISTEMUL ce trebuie schimbat? Vasile Astarastoaie, sper ca va aduceti aminte, este anchetat pentru conflict de interese, coruptie, deturnare de fonduri etc. Indiferent de acuzatiile aduse si ancheta in curs de desfasurare, Astarastoaie a fost reales Presedintele Colegiului Medicilor din Romania. (Astarastoaie, pe care l-am vazut azi la televizor, cu freza lui ca fl…cii, castiga legal circa 2 miliarde lei vechi/an. Insa se vede ca nu e de ajuns si mai si deturneaza.) Ce reprezinta aceasta realegere? Reprezinta raspunsul SISTEMULUI:
„Noi suntem puternici, nu aveti ce ne face, ne vom opune oricarei incercari de modificare a SISTEMULUI, ne doare in cur de voi”
Din pacate SISTEMUL asta este o parte a unui SUPRASISTEM cu ramificatii in toate sectoarele politice, sindicale, oligarhe si bugetare si de peste tot se transmite acelasi mesaj.
da Coane – dar el, pentru scriitorii echidistanti (vorbesc despre Astarastoiae), este un sfant din tagma victimelor lui Basescu!
bordel online … chiar live putem zice:
https://lh5.googleusercontent.com/-yAxjotkr8lk/Tw7y2TlFYRI/AAAAAAAABFg/tneJJ64O0Zc/s720/bordel%252520online.JPG
Se spune ca OPC a inchis un bordel din Bucuresti … s-au gasit femei stricate !
Au mai bagat o transa noua de eroi ai neamului: Sebastian Ghiță, Viorel Hrebenciuc și Robert Negoiță – ca tot sunt sub ancheta -, toti astia se disting prin merite de lupta impotriva dictaturii lui Basescu iar unii dintre ei au luat si masa cu Monica Macovei, la acelasi restaurant. In zile si luni diferite, dar orisicat, nu ca Basescu! propun sa stingem lumina ca semn ca suntem alaturi de ei. De fapt stati putin ca si Negoita stingea lumina cu unele ocazii. Atunci mai bine deschidem televizoarele pe realitatea lui Ghita. Trebuie sa sprijinim cumva pe acesti martiri carora li s-au fabricat dosare politice special ca dictatorul sa poata fura in liniste ambulantele.
cre’ ca baiatul asta furat de la niku din debara zice multe despre viitorul de aur care tara il are:
http://2.bp.blogspot.com/-zt7KGbz2kGw/Tw7SWfrwG2I/AAAAAAAAGNQ/LQQNDHEg30Q/s1600/voiculescu.gif
Îmi pare rău că am ajuns să citesc atât de târziu articolul acesta. Foarte bun ! N-am știut cine-i soția domnului Dan Tapalagă. Bună informație !
Cât despre Noua Republică , dacă procedează precum Dan Diaconescu care dă și în stânga și în dreapta ca să crească în sondaje, rău face.
Nu sunt necondiționat de partea lui TB, eu vreau 2 camere parlamentare și alegeri necomasate, dar acum a avut dreptate în ceea ce privește RA,
atunci numai intr-un punct nu va broditi: el vrea numai o camera la Parlament, 300 de parlamentari si alegeri necomasate.
in ceea ce priveste rezultatul celor 2 referendumuri, toata lumea se preface, in mod ipocrit, ca nu stie ca nu de el depinde adoptarea si aplicarea prevederilor acestora si nici macar de PDL ci de 2/3 din Parlament. acum urla toti, mai ales aia care simuleaza dragostea fata de democratie (multi infiltrati in NR): „nu a facut nimic, ne incalca vointa, i-am votat, nu-i mai votez”. eu nu cred in cei care-si clameaza dezamagirea cu cuvintele lui Antenescu si Tonta!
Atunci, cine le vrea comasate alegerile ? Cu restul afirmațiilor sunt de acord.Știu că se luptă cu morile de vânt și că nici măcar pedeleii nu vor multe.
Cât despre NR urmăresc ce faceți voi ca să am o idee despre ce se întâmplă.
cei din PDL – calculul este simplu si l-am mai scris pe acest blog (e vorba despre matematici politice).
de exemplu in Cluj avem PDL contra USL, adica avem 1 om / 1 functie contra 3 oameni (PSD+PNL+PC) / 1 functie. asta inseamna cel putin scandal la cei 3, asta inseamna presiune pe USL, cu scopul propus destramarea acesteia.
am mai scris despre asta aici:
https://sareinochi.com/2011/06/22/matematici-politice/
si aici:
https://sareinochi.com/2011/08/22/matematici-politice-doi-ce-am-avut-si-ce-am-pierdut-ca-de-castigat-mai-avem-pana-sa-castigam-o-clasa-politica-decenta-si-un-electorat-responsabil/
Domnu’ Sare, sunteti fain, asa ca, vorba ardeleanului: chapeau! :))
(desi, nu mi-i chiar a rade, ca tare multi is asa, cam lume slaba, stiti dumneavoasta).
multumesc.
😀
din pacate nu-i de ras. mama prostilor umbla mereu gravida – iar prostia se manifesta agresiv (forma fara fond, manifestare de forma, agresiva de fond)
Ai dreptate!
Este incredibil cum a ajuns stercobilina „emanatilor” sa „destructureze” si sa „desfiinteze” bunul-simt si sinapsele romanilor (cate or fi fost ele functionale in dec. ’89).
salut @sare! cu prietenie iti spun ca faci unele erori: si am sa incep cu inceputul – Arafat a fost nominalizat de Basescu ca fiind ” frana reformei sistemului de sanatate”, in acel moment habar nu aveam care e pozitia lui Arafat ( nu ca ar fi Arafat vreun guru de care tre sa tina cont tot poporul).apoi arafatu si a dat cu parerea si a primit invitatia nu esti de acord demisioneaza( las modul cum i s a facut aceasta propunere asa ca de la presedinte la subsecretar de stat intr o tara unde parca si premierul are niste atributii 🙂 ).arafatu a demisionat ura si gara.si de aici ma uimesti: ” Că USL își trimite postacii să-l toace pe Traian Băsescu, înțeleg – nici nu au altă agendă, nici nu-i duce capul mai mult. Graba înfrățirii susținătorilor NR cu aceștia, nu.” scrii tu cu inocenta 🙂 fara sa remarci graba lui Traian Basescu de a numi in locul unui arafat 2( DOI) Pesedei care au facut parte din guvernul lui bombonel, ori eu vad mai degraba o infratire a domnului Basescu cu cei care au facut parte din guvernul mafiot al nepotului matusii tamara. daca sistemul nostru de sanatate e la pamant cui i se datoreaza acest fapt? nu zdrentelor care s au perindat prin ministerul sanatatii si politicilor golanesti de achizitii gen branzan? te intreb cu amicitie : de asta lupti contra lui ilici si contra lakeilor pe care kagebelu i a lasat mostenire poporului roman ca sa i vezi reciclati de Basescu si adusi sa faca reforme?ce reforma sa faca cepoi?ce reforma sa faca consilierul fostului min al sanatatii – georgescu , care inca din 2003 si a bagat fata intr o firma sanitras care daca aveai curiozitatea gaseai imediat cu ce intentii a fost creeata?pui o analogie postaci usl, sustinatori NR etc dar nu remarci – sau nu vrei sa remarci faptul ca groparii romanii din gasca lui ilici intra pe usa din dos in guvernul RO .faptul ca ti se pare ca postacii usl si comentarii NR aduce a derizoriu poate fi o realitate daca traim pe principiul cine critica sau are alta pare la un moment dat este etichetat ” impotriva”.dar astea sunt doar vorbe, vorbe ale postacilor, comentatorilor , oamenilor marcati si de o emotie.insa cand vezi si faptele? ai spus ca in mandatul kovesi ilici si a spalat dosarele- cine a numit o pe kovesi?nu are nicio raspundere?contracte date de guvern lui felix- astea le au semnat cei de la NR?sau comentatorii?numirle pesedeilor reciclati in guvern sunt facute de comentatori?de postaci?de simpatizanti ai unora sau altora?
salut zigzag,
m-ai inteles gresit.
lupt ca cei de la NR sa nu se apuce sa-si faca agenda din discursuri sterile.
vreau discutie pe Legea sanatatii nu pe cepoi si codoi.
si, mai ales, vreau solutii.
discutiile/dusmaniile sterile dau apa la moara USL.
uite un inceput de discutie:
http://cursdeguvernare.ro/interviu-mircea-cinteza-probleme-si-riscuri-in-noua-lege-a-sanatatii-ce-trebuie-schimbat.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+cursdeguvernare+%28CursDeGuvernare.ro%29
de acord cu tine .sper ca am lamurit o neintelegere 🙂
cu scuzele necesare, am avut parte de o discutie, chiar daca in unele locuri mai „sprintara”. in nici un caz, si repet: in nici un caz, nu am avut o neintelegere!
superb
Superb…. Un mic articol gasit pe net despre Jaful Mita si Coruptia de la CEC Bank Rm. Valcea sub obladuirea conducerii bancii, directorul Barbu MARIANA; interesant mai ales pentru anti-PDL-isti; pentru PDL-isti: treziti-va, izbavirea prin condamnare la moarte de catre popor e foarte aproape; bagajele, si fuguta in Congo;
_____________________________________________________________________
Va aducem la cunostiinta fapte de natura penala ce il leaga pe Dl. Stanescu Vasile, om de afaceri din Ramnicu Vâlcea, cu relatii si legaturi in mafia a orasului Ramnicu Valcea, fosta grupare GORUN, de conducerea CEC Bank SA Sucursala Ramnicu Vâlcea, si anume fostul director Dobrisan si actualul director Mariana BARBU, dar si de directorii FNGCIMM, sucursala Craiova, familia dlui LAPADAT
In fapt :
Pe rolul Tribunalului Ramnicu Vâlcea se afla dosarul 3890/90/2010 in care Dobrisan Dorin si Ciogescu Ovidiu sunt acuzati de fapte de coruptie, luare si dare de mita si alte infractiuni.
Dorim sa va aducem la cunostinta ca nu numai aceste doua persoane se fac vinovati de aceste fapta de coruptie, ci si actuala conducere a Sucursalei CEC Bank SA Ramnicu Vâlcea, Dna Mariana Barbu impreuna cu Dl. Claudiu Ciocarlan, director Contencios CEC BANK SA Bucuresti si omul de afaceri Stanescu VASILE, administrator SC MAECLO SRL Ramnicu Vâlcea
In anul 2007, Stanescu Vasile (C.N.P. 1690625384202, – nascut la data de 25.06.1969) si fostul director al CEC Bank SA Sucursala Rm. Vâlcea, Dorin Dobrisan s-au intalnit in prealabil in vederea negocierii comisionului pe care Stanescu trebuia sa il plateasca pentru banii pe care ii va accesa ca si credit
Cateva saptamani mai tarziu, prin conturile SC ElectroVâlcea SRL au fost virati in contul SC MAECLO SRL pentru MATCON SA Bistrita in jur de 300.000 de euro pentru achizitionarea unor instalatii si echipamente de productie a materialelor de constructie.
Transferul a fost aprobat de Dorin Dobrisan fara acordul celor de la Centrala Bucuresti iar banii au fost virati fara nici o garantie si/sau contract semnat in prealabil, ulterior urmand a fi semnate contractele de credit pentru MAECLO SRL de catre Directorul CEC Bank Suc. Vâlcea, Dl.
Dobrisan Dorin si Administratorul SC MAECLO SRL Stanescu Vasile
In continuarea anului 2007, dupa ce firma isi achizitionase materialele de productie, administratorul firmei decide, dupa discutii prealabile cu noul director Mariana, sa intre in insolventa pentru a nu mai fi nevoit sa returneze sumele de bani împrumutate de la CEC Bank SA. De mentionat ca Administratorul SC MAECLO SRL nu a participat nici macar cu 10% aport pentru obtinerea
acestui imprumut.
In Noiembrie 2009, Stanescu Vasile se intalneste cu directorul CEC Bank Sucursala Râmnicu Vâlcea, ii ofera 10.000 de euro si este aprobat pentru un nou credit in valoare de peste 400.000 lei, desi multi dintre consilierii bancii s-au opus.
Noi nu am avut insa un cuvant de spus contra cuvantului directoarei bancii, Mariana Barbu, care ne-a explicat ca: „ este cea mai buna solutie si ca bancherii adevarati sprijina investitorii mici si mijlocii care acum in aceste momente de criza, au probleme” citand dintr-un discurs al dnei Iovu
In contra, i s-a explicat dnei Mariana Barbu ca acesta firma a avut probleme din momentul in care i s-a acordat creditul initial si ca problemele acestei firme nu tin de criza financiara ci de prostul management al societatii. Administratorul este un tepar care ne-investind nimic in
societate o va dori pana la urma in faliment.
Aceste argumente insa nu au ajuns la timp iar Mariana Barbu a acordat societatii inca un imprumut.
Directorul FNGCIMM este convins la randul sau de catre Dna Mariana si Dlul Stanescu sa ii aprobe acest credit pentru o „spaga” mult mai mica, de doar 5.000 de euro. Suma oferita cadou de catre Dl. LAPADAT societatii MAECLO SRL este de peste 800.000 de lei (ron) in garantii de stat, chiar daca societatea era in acel moment in executari silite!
Ce este foarte interesant este structura si destinatia acestui nou credit accesat de la aceeasi CEC Bank SA Râmnicu Vâlcea.
Destinatia initiala a acestui credit este continua retehnologizare a fabricii in 2010, însa din cauza datoriilor si a zecilor de propriri pe conturi in favoarea Directiei Generale a Finantelor Publice, banii vor fi folositi in mare parte la plata datoriilor
Acest nou credit este „împachetat” intr-o refinantare a vechilor credite, dar surpriza, cu aceleasi garantii, deoarece adm. societatii nu are de unde sa aduca noi garantii, si de fapt, in contul sumei platite ca mita directorului sucursalei CEC si a directorului contencios Ciocarlan, nici nu ii este cerut acest lucru.
Tot statul roman este cel care este pacalit din nou, prin intrarea in joc a FNGCIMM, care cere in plus aceleasi garantii ca si CEC Bank SA
BANII unei banci in care Statul este actionar majoritar sunt folositi pentru plata datoriilor unei firme private tot la stat iar garantia acestui credit este data tot de statul roman, prin FNGCIMM
In total, paguba pe care a creat-o acest administrator, Stanescu Vasile societatii CEC Bank SA este de peste 40.000.000.000 de lei vechi (patru zeci de miliarde de lei vechi) sau de aproape un milion de euro
Toate aceste sume pot fi verificate in contractele de credit acordate catre MAECLO SRL de catre Dl. Dobrisan si Dna. Mariana BARBU
Deci, modulul de actionare al lui Stanescu a fost urmatorul:
1) Împrumuturi negarantate de la CEC Bank cu complicitatea Directorului de Sucursala si a celor din Centrala CEC BANK Bucuresti, in special al Directiei Contencios
2) Garantarea cu un teren personal si cu o garsoniera a caror valoare nu mai acopera acum nici macar 5% din valoarea creditului initial, nu mai vorbim de creditele urmatoare
3) Intelegerea cu functionari publici inalti, in special directori de sucursale sau de la centrala, in acest caz dl. Dobrisan, Dna. Barbu Mariana pentru accesarea creditelor
4) Intelegerea cu director FNGCIMM Craiova, LAPADAT, pentru garantarea acestor credite
5) Folosirea de contracte falsificate de catre administratorul firmei MAECLO SRL pentru a dovedi o sursa de venit care de fapt este inexistenta
DOVADA: Societatea putea livra in 2007, in jur de 700mcb materiale de constructii/luna potrivit descrierilor in scopul si finalitatea contractelor de imprumut, iar contractele incheiate de
societate si „depozite, distribuitori”, depuse la CEC Bank SA insumeaza peste 3000 mcb/luna. Aceste contracte au fost „verificate” de catre oamenii apropiati dnei Mariana Barbu
6) Intrarea in insolventa apoi faliment pentru a nu mai rambursa creditele accesate
7) Intelegere prealabila cu SC. Dinu Urse si Asociatii (administratorul judiciar) si vânzarea activelor societatii unor interpusi si lasarea pasivului in seama statului, adica in seama CEC Bank, FNCGIMM si a altor creditori
Pentru verificarea a celor de mai sus, rugam organele abilitate sa verifice urmatoarele:
1) Baza in care a fost acordat creditul initial pentru SC MAECLO SRL in vederea achizitionarii utilajelor de la SC MATCON SRL Bistrita, bani care au fost rulati prin contul SC ElectroVâlcea SRL
2) Contractele fictive care au fost încheiate intre SC MAECLO SRL si respectiv alte firme de “distributie” pe valori si sume fictive pentru a dovedi o capacitate de plata mai mare decât o putea sustine firma
3) Scopul pentru care au fost acordate aceste credite si maniera in care au fost folosite, adica in loc de extindere si retehnologizare fabrica in mod fraudulos si in numele administratorului Stanescu Vasile
4) Garantiile oferite pentru aceste credite si care nu acopereau nici macar 30% din valoarea creditului acordat de SC CEC BANK Râmnicu Vâlcea
5) Garantiile personale oferite de administrator/asociati
6) Baza pentru care a fost aprobata garantarea acestor sume de catre FNGCIMM prin folosirea acelorasi garantii personale
7) Motivele refuzului conducerii CEC BANK Suc. Vâlcea si Centralei CEC BANK Bucuresti de a verifica starea de solvabilitate a societatii SC MAECLO SRL, inainte de a acorda credite si/sau refinantare
Motivele refuzului Dnei. Barbu Mariana din conducerea CEC BANK Suc. Vâlcea de a începe executarea silita a activelor MAECLO SRL in momentul in care era clar ca situatia societatii este dezastruoasa, dar înainte ca aceasta sa ceara protectie prin legea 85/2006
9) Motivul pentru care nu i s-a cerut adm. Stanescu Vasile sa aduca un aport personal in acesta investitie, lasand tot riscul in seama CEC Bank SA si permitadu-i acestuia o perspectiva frumoasa in ceea ce priveste jafuirea statului de niste active in valoare de milioane de euro
10) Motivele pentru care directoarea Barbu Mariana a acordat credite in continuare societatii MAECLO SRL, desi era evident ca societatea nu isi va putea plati creditorii care incepusera executari silite
11) Motivele pentru care directoarea Barbu Mariana a ignorat notificarile executorilor judecatoresti din Ramnicu Vâlcea ce ii anuntau de inceperea executarilor silite impotriva MAECLO SRL si a continuat sa crediteze aceasta societate, adancind si mai mult paguba bancii noastre, CEC BANK SA
12) Motivele pentru care Mariana Barbu nu doreste efectuarea de plangeri penale la parchet pentru toate biletele la ordin avalizate si fara protest pe care le are de la asociatii MAECLO SRL ?
Este evident ca administratorul societatii, Stanescu Vasile, a actionat cu rea credinta in intentia de a crea un mare prejudiciu creditorului principal al societatii MAECLO SRL, CEC Bank SA si a celorlalti creditori ai societatii
Insa acest lucru nu se putea realiza decat cu sprijinul direct al Dnei Directoare BARBU Mariana si al Directorului Dep. Contencios Bucuresti, Claudiu Ciocarlan
Dl Stanescu era dator fata de CEC Bank, datorita contractelor semnate, la urmatoarele actiuni preemptive:
1) Sa informeze banca de orice actiuni deschise in instanta împotriva sa;
2) Sa nu determine prin conduita sa actiuni judiciare si de alta natura care sa duca la prejudicierea CEC Bank S.A.
3) Si multe altele mentionate in contractele incheiate cu CEC Bank in scopul prevenirii unor astfel de situatii, cum ar fi cecuri si/sau bilete la ordin fara acoperire
CEC Bank SA era obligata in cazul incalcarii cauzelor contractuale la executarea silita a activelor societatii in termen de cel mult 7 zile.
Însa, desi au fost deschise mai multe actiuni de executare silita împotriva SC MAECLO SRL, Dl. Stanescu nu a atentionat banca, a mintit si a dezinformat in continuare CEC BANK SA
In schimbul anumitor favoruri, directoarea Mariana Barbu a acordat societatii un alt credit de “redresare” pe care societatea trebuia sa il foloseasca pentru a-si plati toate datoriile fata de creditori
Dl. Stanescu a incalcat toate aranjamentele, contractele si obligatiile sale fata de CEC Bank SA si a folosit o mare parte din acesti bani in interesul sau personal si al directorului Mitroi Nicolae
Dorim sa se raspunda la urmatoarele întrebari:
Care este motivul pentru care Dl. Stanescu nu este anchetat alaturi de Dl. Dobrisan pentru aceste acte de coruptie, de mituire a functionarilor publici pentru obtinerea de favoruri personale?
Faptul ca Stanescu are rezidenta in Paris, Franta desi domiciliul sau este in Ramnicu Valcea, i se poate permite sa infaptuiasca acte de coruptie care duc la pagubirea multor creditori si implicit a economiei romanesti?
Care este motivul pentru care Directorul Sucursalei CEC Bank Dna Barbu Mariana nu este anchetata pentru aceste fapte de mituire?
De ce nu verifica nimeni conturile Societatii ELECTROVÂLCEA SRL pentru a vedea transferurile catre SC MAECLO SRL, ambele firme fiind protejate de Dl. Dobrisan Dorin?
De ce nu este anchetat Dl. LAPADAT, care a garantat foarte multe dintre creditele neperformante ale bancii noastre si care a fost de acord cu toate conditiile cerute de Dna. Directoare MARIANA?
De ce nu se iau masuri pentru stoparea acestui JAF din banii CEC BANK SA, bani ai statului si poporului roman ?
Lasam prin aceste fapte si manifestari ale raului sa ne patrunda in casele noastre pana si crima si nimeni nu zice nimic?
Cine sunte acesti oameni care se cred d-zei locali: Mariana Barbu, Ciorcalan, Stanescu Vasile si Dobrisan ?
Cine este in spatele lor? Este cu adevarat Dl. Radu Sterian GHETEA si/sau Dna Mirela Iovu ?
De ce nu anchetati moartea paznicului de la societatea MAECLO care se face vinovata de faptul ca dupa atatea credite si sume de bani primite in contul sau de la CEC Bank nu avea nici macar factura de curent electric platita la zi; ceea ce a dus la moartea paznicului, un copil de 19 ani din Lungesti, ce s-a incalzit intr-o cuseta de PVC si s-a axfixiat ? S-a scris putin despre acest caz, in click magazin, nu s-a mentionat nici numele societatii nici numele firmei de paza datorita anchetei, dar societatea vinovata este MAECLO SRL si persoanele care au impins societatea in aceasta groapa a datoriilor ce a dus la moartea unei pers. nevinovate
Solicitam sa luati atitudine si sa investigati aceste fapte de coruptie deoarece prejudiciul adus Statului Roman si in mod special Sucursalei CEC Bank Rm. Vâlcea va fi foarte mare
In acest moment se pregateste falimentul societatii MAECLO SRL prin Adm. judiciar DINU URSE SPRL si judecatoarea mituita Paicu Mihaela care va da pana la urma hotararea sa vanzare a activelor unei firme prietene a dlui Stanescu si va lasa CEC Bank si alti creditori cu pagubele?
Daca se va interveni intr-o maniera cat de cat rezonabila se v-a putea opri un prejudiciu de cel putin 30.000.000.000 (treizeci de miliarde de lei vechi) bani pe care societatea MAECLO SRL nu ii va mai achita datorita întelegerii cu directoarea CEC Bank Valcea, Barbu Mariana
In acest faliment urmeaza vânzarea activelor catre o firma fantoma controlata prin Administratorul Judiciar Dinu Urse si Asociatii
Dovada acestui lucru este simplul fapt ca in momentul deschiderii procedurii de faliment al societatii SC MAECLO SRL, CEC BANK SA a fost singurul creditor care a fost informat oficial de acest lucru si care ar fi putut sa îl opreasca pe Stanescu in goana nebuna dupa distrugerea patrimoniului CEC Bank SA
Insa Dna Barbu Mariana, fiind „unsa” de dl Stanescu Vasile si-a neglijat in mod grosolan atributiunile de serviciu si
– Nu a depus opozitie in cele 7 zile premergatoare deschiderii procedurii generale a societatii MAECLO SRL
– Nu a trimis nici un reprezentant al CEC Bank in instanta (in cardasie cu Directorul Ciocarlan, aceasta fiind o atributiune a dansului, fiind director directia Contencios
– Nu are nici un interes in a opri acest jaf, initiat de Stanescu Vasile si Dorin Dobrisan, la care si dansa si-a adus o mare participatiune crescand potentialul pierderii bancii cu peste 20 de miliarde de lei vechi
Nu numai atât, dar banca noastra, prin cardasia celor doi directori, Mariana Barbu si Ciocarlan, CEC BANK nu si-a trimis nici macar un reprezentant si nu a mentionat nici macar pentru un moment ca NU ar fi de acord cu intrarea societatii MAECLO in faliment si posibilitatea pierderii a peste 40 (patruzeci) de miliarde de lei?
Intelegem deci ca cei doi directori ai CEC BANK SUNT de ACORD cu falimentul clientilor lor din moment ce noi nu am vazut nici un gest care sa ateste contrarul?
Daca in Romania bugetarilor simpli li-i se taie salariile iar bugetarilor de lux cu salarii nesimtite, cum sunt Mariana Barbu, Dorinel Dobrisan, Claudiu Ciocarlan si altora nu li-i se face nimic, atunci noi vom merge pana la capat, pana la Presedintele Romaniei si pana la CEDO!
Daca nu vom gasi dreptate in aceasta tara, atunci sa ?titi ca toata EUROPA va auzi de acesti tâlhari care au pagubit si pagubesc in continuare statul si poporul, Barbu Mariana, Dobrisan Dorel si Claudiu Ciocarlan!
Daca nu s-a facut acest lucru, si anume anchetarea Marianei Barbu si a lui Stanescu Vasile, care din surse neoficiale ar fi sustinut de catre însusi Dl. Radu Sterian GHETEA si Vicepres. CEC BANK Dna Mirela IOVU, asa cum se zvoneste, insemna ca nu se vrea, deoarece ar cadea si alte capete importante!
DAR! Pana aici! De la jaf si nepasare, s-a ajuns la CRIMA!
Este banca noastra, a romanilor, si nu vom permite ca aceasta banca sa fie urmatorul BANCOREX, oricat ar vrea unii si altii, chiar multi din conducerea acestei banci!
Nu numai atata, dar acesti oameni si aceste fapte pun intr-o lumina urata si falsa pe toti lucratorii cinstiti si onesti ai CEC BANK SA!
De aceea suntem decisi sa continuam pana la final demascarea acestor tâlhari, impostori si jefuitori ai avutiei nationale, a statului Roman, a viitorului acestei tari si a noastra a tuturor!
Semneaza:
Un grup de oameni de bine din cadrul CEC Bank Râmnicu Vâlcea
multumesc pentru material.